Cele 154 de versete ale pericopei Vaișlah sunt pline de evenimente: Iacov se luptă cu o entitate misterioasă (poate om, poate înger, poate chiar Dumnezeu Însuși?) și apoi se reîntâlnește cu fratele său Esav; Dina este răpită și violată; numele lui Iacov este schimbat în Israel, cel care ”s-a luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și a învins” (Geneza 32:29); Tora ne prezintă o genealogie a lui Iacov și separat o genealogie a lui Esav.
Versetul pe care l-am ales însă pentru discuția din acest articol provine din capitolul 35 al Genezei și abordează un subiect minor. Ne spune Tora astfel:
Și Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost îngropată mai jos de Bet-El, la poalele câmpiei; și [Iacov] a numit locul Alon-Bahut. – Geneza 35:8
Ce poate oare să ne învețe acest verset aparent atât de banal?
Pentru cine nu cunoaște, cu Debora ne-am întâlnit deja. Ea este amintită, deși nu pe nume, în Geneza 24:59, când Eliezer, slujitorul lui Avraham pleacă împreună cu Rebeca care tocmai fusese pețită pentru a-i deveni soție lui Isaac. Acolo, Tora ne spune că familia Rebecăi ”au lăsat-o să plece pe sora lor și pe doica ei și pe slujitorul lui Avraham și pe oamenii lui.”
Un Midraș foarte „încetățenit”, bazat pe Seder Olam, explică prezența Deborei în alaiul care o însoțea pe Rebeca, sugerând că Rebeca avea doar trei ani când a fost pețită pentru Isaac. (Pentru cei care găsesc această idee stranie sau chiar revoltătoare, este de notat că în acele vremuri căsătoriile erau adesea aranjate de părinți la vârste foarte fragede.) În esență însă, conform acestui Midraș, prezența Deborei alături de Rebeca era absolut necesară.
Ibn Ezra respinge această interpretare. În viziunea sa, Debora fusese într-adevăr doica Rebecăi, dar asta cu mulți ani în urmă. La momentul măritișului, Rebeca era o femeie matură, care nu mai avea nevoie de doică. Desigur, ca să îl mulțumim pe Ibn Ezra, ne-am putea imagina că Debora o însoțea pe Rebeca în calitate de slujnică, dar și acest lucru este problematic, deoarece Tora ne spune în versetul 24:61 că ”Rebeca s-a sculat împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile și au mers după [Eliezer].” Rebeca avea așadar și alte slujnice care să o servească, Debora însoțind-o probabil din alt motiv, poate pentru că între ele exista o relație de dragoste, devotament și prețuire.
Cert este însă că între Debora și Rebeca există o legătură. Și tocmai această idee a legăturii strânse dintre cele două femei stă la baza interpretării Midrașului că moartea Deborei în Alon-Bahut este de fapt o aluzie la moartea Rebecăi.
Interesantă idee, însă ce suport are ea în versetele biblice?
În primul rând, avem un verset în pericopa noastră care ne oferă un indiciu. Atunci când Iacov revine acasă, în Geneza 35:27, Tora ne spune că ”a venit la tatăl său Isaac, în Mamre, [în] Kiriat-Arba, adică Hebron.” Ați fost atenți la exprimare? Când revine acasă, Iacov se întoarce doar la tatăl său, adică nu și la mama sa, care murise deja.
De unde știm însă că moartea Deborei este o aluzie la moartea Rebecăi? Poate Rebeca murise înainte, sau poate a murit după Debora dar înainte ca Iacov să ajungă în Kiriat-Arba…
Ei bine, însuși faptul că Tora ne precizează, în versetul 35:8 că Debora a murit este o aluzie în acest sens. După cum am explicat anterior, viața Deborei nu este importantă în narațiunea biblică. Nicio faptă nu îi este asociată Deborei, niciun dialog, absolut nimic care să merite măcar o mențiune în text. Și atunci ne întrebăm: de ce oare ar aminti-o Tora și ne-ar spune că Iacov a îngropat-o în Alon-Bahut, în vecinătatea locului numit Bet-El, dacă nu pentru a face aluzie la ceva cu adevărat important?
Acel ceva cu adevărat important este moartea Rebecăi, mama lui Iacov, despre care Tora ne spune explicit că îl iubea pe acesta (Geneza 25:28). Foarte probabil, ținând seama de relația dintre ei și de faptul că fuseseră despărțiți vreme de 20 de ani, moartea Rebecăi trebuie să fi fost o lovitură foarte grea pentru Iacov. Ne imaginăm chiar că vestea morții Rebecăi a fost o lovitură prea mare ca el să o poată îndura… Și tocmai pentru a mai ”îndulci” puțin această veste, Tora îl menajează pe Iacov prin acest subterfugiu, făcând doar o aluzie la moartea mamei sale, fără însă să o consemneze explicit.
Un alt indiciu vine din următorul verset. În Geneza 35:9, Tora ne spune că ”Dumnezeu i S-a arătat din nou lui Iacov, odată cu venirea sa din Padan-Aram, și l-a binecuvântat.” Conform lui Ramban, această viziune divină este modul în care Dumnezeu îl consolează pe Iacov care se găsea în doliu după moartea mamei lui, conform obiceiului străvechi de consolare a îndoliaților (nihum avelim).
Interesant este totodată și numele pe care Iacov îl dă locului unde moare Debora, locul unde – dacă acceptăm aceste explicații ale Midrașului – el primește și vestea morții mamei sale, Rebeca. Numele acestui loc este Alon-Bahut, care, în sine, nu este tocmai simplu de tradus. Mulți comentatori ne spun că אלון (alon) înseamnă ”stejar”, dar sensul poate fi și de ”vale” sau ”ravină”, care este și sensul pe care îl preia Onkelos în traducerea lui. În comentariul lor, Rași și Radak, citând Midrașul (Bereșit Raba 81:5), aduc în prim-plan și ideea că în limba greacă, acest cuvânt are o conotație similară cu ala (gr: “cealaltă”), o aluzie la decesul celeilalte femei, adică a Rebecăi.
Ramban și Rabeinu Behaiei își îndreaptă atenția și asupra numelui de Bahut (”plângere”). Forma sa este în esență una de plural (bahot sau bohiot, adică ”plângeri” ar fi fost pluralul corect gramatical), și această particularitate sugerând de fapt două jeliri: a Deborei și a Rebecăi deopotrivă.
O altă idee, punctată de Radak, este că moartea Deborei și înmormântarea ei în Alon-Bahut, adică – în traducerea alternativă – sub ”stejarul plângerilor”, face aluzie nu doar la un eveniment curent (moartea Rebecăi), ci și la un eveniment viitor: faptul că o altă Debora, profetesă și judecătoare în Israel, obișnuia să judece poporul sub un copac (ce-i drept, un curmal și nu un stejar) între Rama și Bet-El, adică în aceeași zonă geografică în care a fost înmormântată și Debora din pericopa noastră – v. Judecători 4:5.
În final, motivul pentru care moartea Rebecăi nu este indicată explicit în text, ci doar sugerată prin asocierea cu moartea Deborei, este interpretată de Ramban (Nahmanide) ca o aluzie la faptul că Rebeca nu a fost îngropată conform tradiției. În Midraș Tanhuma, rabinii spun: ”Când Rebeca a murit, oamenii au spus: «Cine o va însoți [pe ultimul drum]? Avraham a murit. Isaac nu iese din casă, fiind bătrân și orb. Iacov este dus la Padan-Aram. Dacă doar nelegiuitul Esav o va însoți, acest lucru va fi un blestem pentru amintirea ei.» Ce au făcut așadar oamenii locului? Au condus trupul ei neînsuflețit pe ultimul drum noaptea (pentru ca Esav să nu prindă de veste), motiv pentru care Tora îi menționează moartea doar printr-o aluzie.”
Desigur, explicații sunt multe și unele pot convinge, iar unele nu. Dar deea ce este de netăgăduit – și ceea ce am dorit și eu să subliniez aici – este că acest verset aparent obscur din pericopa noastră pare să aibă interpretări mult mai adânci decât ne-am închipui la prima vedere. Și el nu este singur în Tora, care – se dovedește din nou – merită să fie studiată cu luare-aminte pentru a încerca să-i deslușim toate detaliile și subtilitățile. Sper ca discuția pe marginea acestui verset și interpretările pe care le oferă comentatorii să vi se pară interesante și instructive.
Șabat Șalom!
Șabat Șalom!
Poate greșesc
Rebeca a murit si a fost înmormântată împreuna cu Avraham si Sara si unde a fost înmormântat ulterior Itaq si Iaakov – Israel
Ne spune asta Geneza 49:30-31
Pământul in care ești înmormântat nu are importanta pt multi dintre noi
Consideram, sau am fost educați, sa consideram ca pământul in care ești înmormântat nu este important
Geneza ne spune la început ca Dumnezeu a făcut pamantul iar asta e fost un lucru bun
Aflam ulterior ca multe locuri de pe pământ sunt sfinte
Sau poate tot pamantul este sfant ca toată lucrarea lui Dumnezeu
Apoi, când se dau legile poruncile si orânduirile lui Dumnezeu către Moshe si poporul lui una din idei este ca ca poporul evreu sa nu spurce pamantul pr ca acesta sa nu își deschidă gura si sa ii înghită ca episodul cu Core, Datam si Abiram
Totodata textul Torei ne spune de obligația de a nu lasă un mort pe fata pământului sau aceea referitoare la faptul ca ceea ce iese din om (funcția excreției) sa fie astupat cu o lopata
Pt ca pamantul ca toată lucrarea lui Dumnezeu este sfânta
Cred ca atunci când strici pamantul strici lucrarea lui Dumnezeu
Ori asta poate aduce pedeapsa
Cum s-a mai intamplat pt multe popoare
Pt ca totul funcționează după reguli care sunt mai presus de noi
Binevenită aceasta meditație, pe care ne-ați expus-o prin conținutul ei.
Doresc să fac și eu o reflecție pe baza versetului Torei ales pentru discuție.
Cred că menționarea numelui Deborei în Tora, lasă de înțeles clar faptul că, ea a fost o persoană foarte importantă în ceea ce privește familia lui Iacov. Dacă a fost o doică bună pentru Rebeca, de ce nu ar fi putut să fie la fel de bine și o mamă bună pentru Iacov, compensând absența mamei acestuia, de care a fost legat foarte mult.
Rabbi Manis Friedman, într-o meditație făcută pe baza caracterelor celor doi fii ai lui Isaac, Esav și Iacov, spunea ca Iacov era foarte atașat de mama lui și se afla foarte mult timp în preajma ei.
Luând în calcul această considerație, moartea Deborei trebuie să fi produs o rană în ființa lui Iacob, faptul că această femeie nu s-a aflat degeaba nici în preajma lui, maternitatea unei doici sensibile, asemănătoare unei mame, fiind deschisă și manifestându-se spre binele tuturor.
Viața acestei femei ne învață că existența umană, nu poate fi o greșeală sau inutilă, dacă nu ai propria ta familie. Prin felul tău de a fi, de a te comporta într-o familie care nu este a ta, dar pe care o deservești, te poți face apreciat, chiar regretat după plecarea ta.
Cred că unul dintre cele mai mari daruri pentru un bărbat de pe pământ, este o femeie precum Debora în cazul lui Iacov, devenită o adevărată bucurie pentru familia acestuia.
Pe baza realităților cotidiene conștientizăm că, soții și tații care sunt cuprinși de rezolvarea problemelor ce stau în atribuțiunile lor, nu sunt întotdeauna vigilenți la ce se petrece în familiile lor, iar dacă lucrurile degenerează în privința copiilor, pe lângă actul disciplinar considerat a fi necesar pentru îndreptarea lor, este necesară și compasiunea, înțelegerea și afecțiunea, care se potrivesc perfect unei mame. Gândesc că Debora, a avut un rol important și în aplanarea sau calmarea supărării lui Iacov, datorată modului cum s-au comportat copiii lui, Simeon și Levi, în ceea ce privește răzbunarea Dinei, sora lor, pentru dezonorarea ei, din partea heveilor, față de care fiii patriarhului au acționat cu cruzime, conform Genezei, capitolul 34, episod mentionat și la începutul meditației. Aprecierile Patriarhului Iacov față de Debora, trebuie să fi fost legate și de prietenia de suflet, care se cimentase între Rebeca si doica ei, pe care se putea baza ori în ce fel de circumstanțe. Acest fapt, mă duce cu gândul la încă un episod al cărților sfinte cu două personaje avand seminții diferite, rudenii prin alianță, de aceeași natură umană, feminină, aș îndrăzni să spun perfect familiară, dintre Noemi și Rut, prezentată atât de profund și binefăcător în Ketuvim – Cartea lui Rut.
Înțeleg că, Debora, trebuie să fi fost o persoană foarte importantă pentru familia lui Iacov, care a cultivat cu eficiență și responsabilitate adevăratele valori ale vieții în sufletele membrilor familiei acestuia, fapt care a generat un gol în ființa patriarhului, atunci când a sosit momentul despărțirii de ea.
Toți părinții buni și după moartea lor, au o influență benefică asupra copiilor lor, care doar la mormânt își dau seama, pe cine au avut în viață și de cine se despart.
Cu siguranță, viața lui Debora nu a fost ușoară, dar a fost o persoană perspicace, a cărei program de viață a vizat valorile meritori, cu un conținut bogat.
Și în acest caz se verifică adevărul de credință, cine Îl are pe HaShem, DOMNUL, are totul. Viața pentru o asemenea persoană are sens.
O astfel de învățătură se poate trage din exemplul de viață al lui Debora. Omul este pe acest pământ nu numai pentru sine, ci și pentru semenii săi, așa cum a exemplificat și trăit Debora. Cei ce traiesc și se iedentifică cu viața lui Debora, cu siguranță, în felul lor, lasă în urma, cel puțin pentru o perioadă de timp, un ,,Stejar plângător’’.
Vă mulțumim pentru meditație!
Șabat Șalom!
Bune cuvinte! Deschid universuri întregi de interpretare și meditație. Slavă lui Dumnezeu!