Sari la conținut

Cele 154 de versete ale pericopei Vaișlah sunt pline de evenimente: Iacov se luptă cu o entitate misterioasă (poate om, poate înger, poate chiar Dumnezeu Însuși?) și apoi se reîntâlnește cu fratele său Esav; Dina este răpită și violată; numele lui Iacov este schimbat în Israel, cel care ”s-a luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și a învins” (Geneza 32:29); Tora ne prezintă o genealogie a lui Iacov și separat o genealogie a lui Esav.

Versetul pe care l-am ales însă pentru discuția din acest articol provine din capitolul 35 al Genezei și abordează un subiect minor. Ne spune Tora astfel:

Și Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost îngropată mai jos de Bet-El, la poalele câmpiei; și [Iacov] a numit locul Alon-Bahut. – Geneza 35:8

Ce poate oare să ne învețe acest verset aparent atât de banal?

Pentru cine nu cunoaște, cu Debora ne-am întâlnit deja. Ea este amintită, deși nu pe nume, în Geneza 24:59, când Eliezer, slujitorul lui Avraham pleacă împreună cu Rebeca care tocmai fusese pețită pentru a-i deveni soție lui Isaac. Acolo, Tora ne spune că familia Rebecăi ”au lăsat-o să plece pe sora lor și pe doica ei și pe slujitorul lui Avraham și pe oamenii lui.”

Un Midraș foarte „încetățenit”, bazat pe Seder Olam, explică prezența Deborei în alaiul care o însoțea pe Rebeca, sugerând că Rebeca avea doar trei ani când a fost pețită pentru Isaac. (Pentru cei care găsesc această idee stranie sau chiar revoltătoare, este de notat că în acele vremuri căsătoriile erau adesea aranjate de părinți la vârste foarte fragede.) În esență însă, conform acestui Midraș, prezența Deborei alături de Rebeca era absolut necesară.

Ibn Ezra respinge această interpretare. În viziunea sa, Debora fusese într-adevăr doica Rebecăi, dar asta cu mulți ani în urmă. La momentul măritișului, Rebeca era o femeie matură, care nu mai avea nevoie de doică. Desigur, ca să îl mulțumim pe Ibn Ezra, ne-am putea imagina că Debora o însoțea pe Rebeca în calitate de slujnică, dar și acest lucru este problematic, deoarece Tora ne spune în versetul 24:61 că ”Rebeca s-a sculat împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile și au mers după [Eliezer]. Rebeca avea așadar și alte slujnice care să o servească, Debora însoțind-o probabil din alt motiv, poate pentru că între ele exista o relație de dragoste, devotament și prețuire.

Cert este însă că între Debora și Rebeca există o legătură. Și tocmai această idee a legăturii strânse dintre cele două femei stă la baza interpretării Midrașului că moartea Deborei în Alon-Bahut este de fapt o aluzie la moartea Rebecăi.

Interesantă idee, însă ce suport are ea în versetele biblice?

În primul rând, avem un verset în pericopa noastră care ne oferă un indiciu. Atunci când Iacov revine acasă, în Geneza 35:27, Tora ne spune că ”a venit la tatăl său Isaac, în Mamre, [în] Kiriat-Arba, adică Hebron.” Ați fost atenți la exprimare? Când revine acasă, Iacov se întoarce doar la tatăl său, adică nu și la mama sa, care murise deja.

De unde știm însă că moartea Deborei este o aluzie la moartea Rebecăi? Poate Rebeca murise înainte, sau poate a murit după Debora dar înainte ca Iacov să ajungă în Kiriat-Arba…

Ei bine, însuși faptul că Tora ne precizează, în versetul 35:8 că Debora a murit este o aluzie în acest sens. După cum am explicat anterior, viața Deborei nu este importantă în narațiunea biblică. Nicio faptă nu îi este asociată Deborei, niciun dialog, absolut nimic care să merite măcar o mențiune în text. Și atunci ne întrebăm: de ce oare ar aminti-o Tora și ne-ar spune că Iacov a îngropat-o în Alon-Bahut, în vecinătatea locului numit Bet-El, dacă nu pentru a face aluzie la ceva cu adevărat important?

Acel ceva cu adevărat important este moartea Rebecăi, mama lui Iacov, despre care Tora ne spune explicit că îl iubea pe acesta (Geneza 25:28). Foarte probabil, ținând seama de relația dintre ei și de faptul că fuseseră despărțiți vreme de 20 de ani, moartea Rebecăi trebuie să fi fost o lovitură foarte grea pentru Iacov. Ne imaginăm chiar că vestea morții Rebecăi a fost o lovitură prea mare ca el să o poată îndura… Și tocmai pentru a mai ”îndulci” puțin această veste, Tora îl menajează pe Iacov prin acest subterfugiu, făcând doar o aluzie la moartea mamei sale, fără însă să o consemneze explicit.

Un alt indiciu vine din următorul verset. În Geneza 35:9, Tora ne spune că ”Dumnezeu i S-a arătat din nou lui Iacov, odată cu venirea sa din Padan-Aram, și l-a binecuvântat.” Conform lui Ramban, această viziune divină este modul în care Dumnezeu îl consolează pe Iacov care se găsea în doliu după moartea mamei lui, conform obiceiului străvechi de consolare a îndoliaților (nihum avelim).

Interesant este totodată și numele pe care Iacov îl dă locului unde moare Debora, locul unde – dacă acceptăm aceste explicații ale Midrașului – el primește și vestea morții mamei sale, Rebeca. Numele acestui loc este Alon-Bahut, care, în sine, nu este tocmai simplu de tradus. Mulți comentatori ne spun că אלון (alon) înseamnă ”stejar”, dar sensul poate fi și de ”vale” sau ”ravină”, care este și sensul pe care îl preia Onkelos în traducerea lui. În comentariul lor, Rași și Radak, citând Midrașul (Bereșit Raba 81:5), aduc în prim-plan și ideea că în limba greacă, acest cuvânt are o conotație similară cu ala (gr: “cealaltă”), o aluzie la decesul celeilalte femei, adică a Rebecăi.

Ramban și Rabeinu Behaiei își îndreaptă atenția și asupra numelui de Bahut (”plângere”). Forma sa este în esență una de plural (bahot sau bohiot, adică ”plângeri” ar fi fost pluralul corect gramatical), și această particularitate sugerând de fapt două jeliri: a Deborei și a Rebecăi deopotrivă.

O altă idee, punctată de Radak, este că moartea Deborei și înmormântarea ei în Alon-Bahut, adică – în traducerea alternativă – sub ”stejarul plângerilor”, face aluzie nu doar la un eveniment curent (moartea Rebecăi), ci și la un eveniment viitor: faptul că o altă Debora, profetesă și judecătoare în Israel, obișnuia să judece poporul sub un copac (ce-i drept, un curmal și nu un stejar) între Rama și Bet-El, adică în aceeași zonă geografică în care a fost înmormântată și Debora din pericopa noastră – v. Judecători 4:5.

În final, motivul pentru care moartea Rebecăi nu este indicată explicit în text, ci doar sugerată prin asocierea cu moartea Deborei, este interpretată de Ramban (Nahmanide) ca o aluzie la faptul că Rebeca nu a fost îngropată conform tradiției. În Midraș Tanhuma, rabinii spun: ”Când Rebeca a murit, oamenii au spus: «Cine o va însoți [pe ultimul drum]? Avraham a murit. Isaac nu iese din casă, fiind bătrân și orb. Iacov este dus la Padan-Aram. Dacă doar nelegiuitul Esav o va însoți, acest lucru va fi un blestem pentru amintirea ei.» Ce au făcut așadar oamenii locului? Au condus trupul ei neînsuflețit pe ultimul drum noaptea (pentru ca Esav să nu prindă de veste), motiv pentru care Tora îi menționează moartea doar printr-o aluzie.”

Desigur, explicații sunt multe și unele pot convinge, iar unele nu. Dar deea ce este de netăgăduit – și ceea ce am dorit și eu să subliniez aici – este că acest verset aparent obscur din pericopa noastră pare să aibă interpretări mult mai adânci decât ne-am închipui la prima vedere. Și el nu este singur în Tora, care – se dovedește din nou – merită să fie studiată cu luare-aminte pentru a încerca să-i deslușim toate detaliile și subtilitățile. Sper ca discuția pe marginea acestui verset și interpretările pe care le oferă comentatorii să vi se pară interesante și instructive.

Șabat Șalom!

Share This