“Iaacov a ramas singur si un om s-a luptat cu el pana la ivirea zorilor. Cand si-a dat seama ca nu il poate invinge, l-a lovit la coapsa, asa ca i-a dislocat soldul lui Iaacov cand s-a luptat cu el. Apoi a spus: ‘Lasa-ma sa plec, pentru ca s-au ivit zorii.’ Iar el a spus: ‘Nu te voi lasa sa pleci decat daca ma binecuvantezi.’ El i-a spus: ‘Care este numele tau?’ El a raspuns: ‘Iaacov’. El a spus: ‘Nu se va mai spune ca numele tau este Iaacov, ci Israel, pentru ca ai luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si ai invins.’ Apoi Iaacov a intrebat si a spus: ‘Spune-mi, te rog, numele tau.’ Si el a spus: ‘De ce ma intrebi de numele meu?’ Si l-a binecuvantat acolo.” — Geneza 32:25-30

“Atunci Dumnezeu i-a spus: ‘Numele tau este Iaacov. Numele tau nu va fi intotdeauna Iaacov, ci Israel iti va fi numele. Asa ca i-a pus numele Israel.'” — Geneza 35:10

Cu toate ca si in aceasta saptamana eu sunt cel care scrie un comentariu la pericopa Vaishlah, vreau sa va propun un exercitiu. Chiar acum, in momentul in care cititi aceste randuri (sper ca nu este de Shabat 🙂 ), va rog sa luati o bucatica de hartie si un creion sau sa deschideti un nou document pe calculator si sa scrieti un mini- comentariu de cateva randuri despre ce ganditi voi atunci cand auziti cuvantul Israel.

Si acum, daca ati facut acest exercitiu, o intrebare: Cati dintre voi au scris ca atunci cand aud cuvantul “Israel” se gandesc la cineva care lupta cu Dumnezeu?

Pericopa Vaishlah pe care o citim saptamana aceasta ne spune ca motivul pentru care purtam numele de Israel este acela ca Iaacov a “luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si a invins”. Despre ce este vorba? Care sunt circumstantele in care se obtine acest nume si ce inseamna el de fapt? Cine da acest nume si pentru ce este el necesar? Si pentru ca episodul citat mai sus este de fapt cheia identitatii noastre iudaice, cred ca merita elucidat in cat mai multe dintre aspectele sale… Sa luam lucrurile asadar pe rand…

Cine era “omul” cu care s-a luptat Iaacov? Rashi spune ca era ingerul pazitor al lui Esav. Inteleptii explica faptul ca fiecare popor are un inger pazitor, un fel de calauzitor al destinului sau pe pamant. Exista doua exceptii de la aceasta regula: poporul evreu il are drept calauzitor pe Dumnezeu Insusi, iar Esav (fratele lui Iaacov), cel care personifica, in viziunea Torei, raul, il are ca inger pazitor pe Satan. In tratatul talmudic Bava Batra, inteleptii spun ca Satan este cel care il indeamna pe om sa pacatuiasca, apoi urca la Dumnezeu si devine acuzator in fata Acestuia pentru toate pacatele comise. Batalia dintre Iaacov si ingerul lui Esav este cea dintre bine si rau sau, mai exact, intre dorinta omului de a accede catre spiritualitate si instinctul sau rau, animalic uneori, care il trage inapoi.

De ce aceasta lupta? Din punctul de vedere al lui Satan, pentru ca Iaacov simboliza cel de-al treilea “stalp” pe care se sprijina lumea: Avraham era hesed (bunatate), Itzhak era avoda (serviciu divin), iar Iaacov era Tora (invatatura). Pentru a-si putea atinge scopul de a trage lumea inapoi, Satan a ales sa atace cel de-al treilea stalp, pe Iaacov. Hafetz Haim, celebru comentator al Torei, spunea: “Instinctul rau nu ia seama daca un evreu posteste, se roaga sau da de pomana toata ziua, [toate acestea nu au valoare] daca un evreu nu invata Tora”. Pe tot parcursul istoriei comunitati de evrei care au ales sa construiasca sinagogi sau sa isi asigure bunastarea materiala in detrimentul invataturii au avut de luptat cu asimilarea. Satan l-a atacat pe Iaacov pentru ca daca distrugi Tora, legatura dintre evrei si Dumnezeu, distrugi iudaismul.

Dar din punctul de vedere al lui Iaacov – de ce aceasta lupta? Pentru ca, Talmudul ne spune, Iaacov s-a intors pe malul estic al Iordanului, dupa ce si-a trecut toata familia si averile dincolo, ca sa recupereze niste vase de lut. S-a intors pentru ca vasele acelea de lut kasher erau parte din legatura lui cu Dumnezeu si pentru ca nu era dispus sa piarda aceasta legatura. S-a intors si a fost in pericol de a pieri in lupta…

“O lupta cu rezultatul dinainte stabilit”, ati putea spune. O lupta dintre un inger si un muritor, chiar daca unul dintre Patriarhi. Si iata ca desfasurarea si mai ales deznodamantul luptei nu sunt cele asteptate. Ingerul se lupta cu el “pana la ivirea zorilor”. De ce? Parca i-ar fi fost frica de lumina… Doua explicatii se disting: Prima, mentionata in Talmud, este aceea ca pana si ingerul pazitor al lui Esav, Satan, Raul Intruchipat, trebuia sa revina dimineata in zori langa Scaunul Gloriei lui Dumnezeu, pentru a rosti rugaciunea de dimineata si Kedusha (pasajul din aceasta rugaciune care reprezinta recunoasterea sfinteniei divine). Cea de-a doua explicatie, oferita de Lekah Tov, ne invata ca ingerul raului se va lupta cu noi, urmasii lui Iaacov, pana in zorii salvarii, ai unei lumi mai bune si mai corecte.

Dar oare de ce mai pleaca ingerul? Pentru ca, asa dupa cum spune Tora, “si-a dat seama ca nu il poate invinge” pe Iaacov. Pe tot parcursul istoriei am avut parte si noi, ca urmasi ai lui Iaacov, de multe batalii si de multi care si-au dat seama ca nu ne pot invinge. Ce s-a intamplat in acele momente? Am fost loviti miseleste, asa cum a facut si Satan. In Egipt, atunci cand evreii prosperau, au fost transformati in sclavi. In timpul Templului, au fost cuceriti si deportati din Israel. In timpul macabeilor, s-a incercat sa fie elenizati si distrusi spiritual. A urmat exilul, in care evreul a fost vesnic ratacitor, vesnic lovit de pogromuri, decrete despotice sau de Holocaust.

Iar in pericopa Vaishlah, evreul a fost lovit de catre Satan. Lovit in coapsa, pentru ca sa schiopateze, pentru ca urmasii lui (pe care Tora ii numeste “produsul” coapsei lui Avraham) sa simta si sa fie de asemenea lezati.

Si iata ca totusi Iaacov invinge si, schiopatand dar victorios, isi cere “medalia”! “Nu te voi lasa sa pleci decat daca ma binecuvantezi”, ii spune el ingerului. De ce vrea Iaacov o binecuvantare de la invinsul sau? Nu a dovedit el oare ca este mai puternic? Nu este el cel care ar trebui sa binecuvanteze? Rashi explica faptul ca binecuvantarea era o recunoastere a faptului ca Iaacov merita intr-adevar binecuvantarea parinteasca a lui Ithak. Ne aducem aminte desigur de episodul in care Iaacov “fura” binecuvantarea, in detrimentul lui Esav. Ne aducem aminte si de ezitarile lui Iaacov de a isi pacali tatal in a-i da binecuvantarea. De atunci si pana in acest moment, Iaacov a trait cu un dubiu: “Oare chiar meritam binecuvantarea tatalui meu?” Ingerul pazitor al lui Esav ii ofera confirmarea.

Dar ce fel de binecuvantare primeste? I se spune ca numele ii va fi schimbat din Iaacov in Israel. Nu primeste nici averi, nici promisiuni de marire, ci doar simpla dezvaluire a faptului ca i se va schimba numele. Atentie, ingerul pazitor al lui Esav nu este cel care ii schimba numele! Catre finalul pericopei, Dumnezeu ii schimba numele spunand: “Numele tau este Iaacov. Numele tau nu va fi intotdeauna Iaacov, ci Israel iti va numele.” [Geneza 35:10] Atunci, ce fel de binecuvantare primeste Iaacov de la inger?

Raspunsul la aceasta intrebare este ascuns in versetul urmator: “‘De ce ma intrebi de numele meu?’ Si l-a binecuvantat acolo.” Satan spune ca numele lui nu ii va fi de nici un folos, pentru ca fiecare inger primeste un nume odata cu sarcina pe care o are de indeplinit. “Cunoasterea numelui meu nu iti va folosi la nimic. Eu nu am nici o putere in afara de cea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Daca vei voi sa ma chemi, nu iti voi putea raspunde.”, explica Ramban acest verset. Binecuvantarea pe care Iaacov o primeste este aceea ca i se recunoaste un nume: Israel. I se recunoaste dreptul de a nu mai fi numit Iaacov (in ebraica provenind de la ekev – calcai sau inselaciune, aluzie la episodul nasterii sale din Geneza 25:26), ci Israel (de la sarut – suprematie)! Iaacov isi primeste numele pentru ca “a luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si a invins”.

Am inceput acest comentariu cu un exercitiu. Revin cu intrebarea: Cati dintre voi au scris ca atunci cand aud cuvantul “Israel” se gandesc la cineva care lupta cu Dumnezeu? Aceasta inseamna a fi evreu! In limba ebraica, Iaacov isi primeste numele pentru ca “sarita im Elokim ve im anashim vatuhal” (a luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si a invins). Si aici intervine frumusetea limbii ebraice: Iaacov a luptat cu Dumnezeu, nu impotriva Lui. Iaacov a luptat cu si pentru oameni, pentru dreptul lor la spiritualitate in detrimentul laturii animalice.

Oare astazi evreii mai lupta cu Dumnezeu? Dar noi? Mai luptam oare pentru aceeasi cauza, pentru cauza de a fi aproape de Creatorul nostru, pentru cauza de a aduce lumii dragoste si intelepciune? Cuvantul Israel inseamna astazi multe. Inseamna poporul evreu, pe care milenii de istorie nu au reusit sa il ingenunchieze. Inseamna o tara care a renascut din cenusa si lacrimi, prin munca, suferinta si sange. Inseamna o traditie si o religie, inseamna o istorie si cultura oferita lumii intregi.

Si Israel inseamna efortul nostru, al celor pe care acum se sprijina toata istoria si traditia si speranta. Israel inseamna acum vointa noastra de a lupta din nou, “cot la cot” cu Dumnezeu, pentru a da lumii lumina de care are nevoie. Este greu si totul se sprijina pe noi. Dar daca vrem ca numele de Iaacov-Israel sa existe in continuare, trebuie sa intram in lupta. A sta deoparte inseamna a pierde. A lupta este misiunea noastra, ca urmasi demni ai unor inaintasi demni. Iar Dumnezeu este de partea noastra…

Ce ziceti? Intrati in lupta?

Shabat Shalom!

Share This