[Haftara Beșalah: Judecători 4:4-5:31]

Odată cu Haftara asociată pericopei Beșalah, pășim în lumea Cărții Judecătorilor. Iar dintre toate personajele menționate în această carte, probabil niciunul nu este mai interesant ca și poveste decât… singura femeie-judecător, Debora, autoarea a unei compoziții speciale pe care Tanah-ul o consemnează în capitolul 5 al Cărții Judecătorilor și care poartă în ebraică numele de שירת דבורה, Cântecul Deborei. Desigur, prezența acestei compoziții speciale este probabil motivul principal de asociere între povestea Deborei și pericopa Beșalah. În paginile pericopei, ne sunt prezentate exodul evreilor din Egipt, despărțirea Mării și desigur, שירת הים — Șirat HaYam, Cântarea de la Mare, în care evreii își exprimă, ca și Debora, recunoștința față de Dumnezeu.

Însă în rândurile care urmează voi încerca să vă îndrept atenția în altă direcție, pornind de la unul din fragmentele Haftarei și de la comentariul pe care Talmudul îl face pe marginea acestui fragment. Versetele în cauză sunt următoarele:

Barak a urmărit carele și oștirea până la Haroset-Hagoim și toată oștirea lui Sisera a căzut sub tăișul sabiei, nici un om nu a rămas. Sisera a fugit pe jos în cortul lui Yael, nevasta lui Heber kenitul, căci între Yabin, împăratul Hazorului și casa lui Heber kenitul era pace. Yael a venit către Sisera și i-a spus: ”Intră, domnul meu, intră la mine și nu te teme.” El a intrat la ea în cort și ea l-a acoperit cu o pelerină. El a zis: ”Dă-mi să beau puțină apă, căci îmi este sete.” Ea a deschis burduful cu lapte, i-a dat să bea și l-a acoperit. El i-a mai zis: ”Stai la ușa cortului și dacă vine cineva și te întreabă: «Este cineva aici?», tu să răspunzi: «Nu».” Yael, nevasta lui Heber a luat apoi un țăruș de-al cortului, a pus mâna pe ciocan, s-a apropiat încet de el și i-a înfipt adânc țărușul în tâmplă, până a ajuns la pământ — el fiind adormit și foarte obosit — și [Sisera] a murit. În acea zi, Dumnezeu l-a dat pe Yabin împăratul Canaanului în mâna fiilor lui Israel. — Judecători 4:16-22

Pentru cei dintre dumneavoastră care nu sunteți prea familiari cu povestea și vi se pare că moartea lui Sisera este nemeritată, iată contextul:

Pentru că Sisera avea nouă sute de care de luptă din fier și îi oprimase cumplit pe israeliți timp de douăzeci de ani, [aceștia] au strigat către Dumnezeu. — Judecători 4:2

Ceea ce surprinde în mod major în toată această istorie nu este faptul că Sisera a murit. Probabil că nu este foarte surprinzător nici faptul că a fost ucis de o femeie, deși acest lucru este într-adevăr relativ inedit în paginile Bibliei. Totodată, referitor la modul în care a murit Sisera, putem probabil invoca ideea iudaică de מידה כנגד מידה — mida keneged mida — anume că Dumnezeu oferă adesea o ”răsplată” pe măsura faptelor: Sisera a acționat crud și violent împotriva israeliților, astfel că și-a aflat sfârșitul tot într-un mod crud și violent.

Partea cu adevărat surprinzătoare și interesantă provine din Talmud, care ne oferă cuvintele rabinului Nahman ben Ițhak:

גדולה עבירה לשמה ממצוה שלא לשמה — Un păcat făcut cu intenții bune este mai meritoriu decât îndeplinirea unei porunci fără niciun fel de intenție, precum este scris: ”Binecuvântată între femei să fie Yael, nevasta lui Heber kenitul, binecuvântată fie ea între femeile care locuiesc în corturi!” (Judecători 5:24) […] Dar nu este așa. — Talmud, Tratatul Horayot 10b

”Este mai meritoriu” … “Nu este așa”… Aproape că asistăm aici la o dilemă talmudică ireconciliabilă. Ce părere aveți? Să fie într-adevăr uneori un păcat făcut cu intenții bune preferabil unei porunci îndeplinite fără intenție sau cu o intenție greșită?

Pentru a încerca să oferim un răspuns la această întrebare, este necesar mai întâi să înțelegem despre ce ”păcat” este vorba în povestea lui Yael. În fond, dacă Dumnezeu decisese ca Sisera să moară pentru cruzimea sa, atunci Yael nu a fost decât un simplu călău, iar uciderea un simplu proces de execuție în urma unei judecăți (divine). Unde este așadar păcatul?

Ei bine, înțelepții Talmudului pornesc în răspunsul lor de la faptul că Yael este menționată de câteva ori în expozițiunea biblică ca fiind ”nevasta lui Heber kenitul”. Ceea ce Talmudul sugerează este că păcatul avea legătură cu acest amănunt. Mai precis, ideea talmudică este că Yael și-a folosit de fapt farmecele feminine pentru a-l seduce pe Sisera, ceea ce într-adevăr constituia un păcat pentru o femeie măritată. (Desigur, prin această interpretare se explică și ”oboseala” lui Sisera — care a permis toată desfășurarea ulterioară a evenimentelor — oboseală care nu prea putea fi pusă doar pe seama unei simple înlocuiri a apei cu laptele.)

Dar nu acțiunea în sine este cea care generează dilema Talmudului, ci procesul prin care s-a ajuns la respectiva acțiune. Cu siguranță, Yael știa că este măritată și, de asemenea, știa că unei femei măritate îi este interzis să fie cu un alt bărbat. Și cu toate acestea, ea a decis să-și sacrifice moralitatea pentru a ucide un ticălos și a salva mii de nevinovați!

Propunerea Talmudului este aceea că uneori — deși poate nu ne-am aștepta — există עבירות לשמה (”averot lișma”). Există păcate provenite din intenții bune, care au uneori, paradoxal, o valoare intrinsecă chiar mai mare decât a unor fapte bune realizate din pură obișnuință. Simplul proces de analiză premergător unei decizii — sugerează Talmudul — este valoros în sine, tocmai pentru că ne scoate din obișnuință, pentru că ne obligă să nu luăm lucrurile de-a gata.

În plus, există în viață lucruri pentru care merită să facem sacrificii. Suntem puși uneori — în lumea de astăzi la fel ca și în timpurile Deborei sau în perioada talmudică — în postura de a alege între ceea ce e convenabil și ceea ce e bine, între pietatea noastră absolută și siguranța altora în momente de criză, între confortul nostru (fizic sau moral) și binele societății în ansamblul ei. Povestea lui Yael ne îndeamnă să cumpănim și să decidem înțelept. Și uneori să ne sacrificăm propria bunăstare de dragul binelul global. Pentru că în balanța fiecărei alegeri stau în final conștiința noastră, misiunea pe care o avem pe pământ, conceptele de moralitate și liber-arbitru și, probabil, multe alte lucruri pe care Dumnezeu le-a dorit pentru noi și de la noi. Orice am face, să nu-L dezamăgim!

Șabat Șalom!

Share This