Din intelepciunea Talmudului

Rabi Itzhak nu era numai mentorul lui Rabi Nahman, ci si prietenul lui foarte bun. La sfarsitul unei lungi zile de studiu, Rabi Nahman l-a rugat pe mentorul lui sa-i dea o binecuvantare.

Rabi Nahman a raspuns: “Rugamintea ta imi aduce aminte de povestea unui om care calatorea prin desert. Nu la mult timp dupa inceputul calatoriei, omul a ramas fara apa si mancare. Coplesit de oboseala si sete, s-a oprit si – din fericire – a gasit un copac incarcat cu fructe dulci si suculente. Omul a mancat din fructele copacului, gandindu-se: «Sunt cele mai dulci fructe pe care le-am gustat vreodata!» Apoi, uitandu-se la ramurile pline de frunze ale copacului, a observat ca acestea ofera suficienta umbra, motiv pentru care s-a decis sa ramana acolo un timp pentru a-si reface fortele. Dupa un somn binefacator, omul a vazut nu departe de copac si un izvor de apa la care a putut sa isi potoleasca setea.

Prinzand puteri, omul a dorit sa multumeasca copacului pentru ceea ce i se oferise si spune: «Mi-ai dat atat de mult! Oare ce as putea sa iti ofer in schimb?»”

Rabi Itzhak se intoarse spre studentul sau si il intreba: “Daca omul ar binecuvanta copacul spunand: «Fie ca fructele tale sa fie dulci!», binecuvantarea nu ar insemna nimic, pentru ca fructele copacului se dovedisera deja dulci. Daca omul ar spune «Fie ca ramurile tale sa fie pline de frunze mari si frumoase!», binecuvantarea ar fi de asemenea inutila, pentru ca ramurile copacului erau deja acoperite de frunze. Daca ar spune «Fie ca radacinile tale sa fie racorite de apa limpede si racoroasa!», binecuvantarea ar fi de asemenea fara rost, pentru ca omul tocmai bause din apa limpede si rece din apropierea copacului.”

Rabi Nahman intreba atunci: “Cum a fost atunci copacul binecuvantat?”

Iar Rabi Itzhak a raspuns: “Binecuvantarea potrivita ar fi fost ca lastarii ce vor creste din semintele acelui copac sa beneficieze de aceleasi atribute ca si copacul insusi!

Si atunci, dragul meu prieten, cum sa te binecuvantez eu pe tine acum? Sa fii intelept? Esti deja! Sa fii bogat? Ar fi inutil, pentru ca bogatiile lumii sunt deja ale tale! Sa ai copii? Deja ai fost binecuvantat de Dumnezeu cu copii! Cea mai buna binecuvantare, asadar, este ca urmasii tai sa creasca asa cum esti si tu si sa beneficieze de tot atata bunatate cata oferi si tu altora!”

— Talmud, Taanit 5a


In pericopa de saptamana aceasta, un om pe nume Avram isi primeste binecuvantarea. Pentru ceea ce a insemnat el in perioada in care a trait, pentru tot binele pe care l-a dat lumii, pentru monoteism, pentru ceea ce a facut si a determinat si pe altii sa faca. Insa inainte de a vorbi putin despre binecuvantarea primita de Avram, o alta parte a pericopei din aceasta saptamana se impune a fi prezentata: NUMELE. Pericopa Lech Lecha contine o sumedenie de personaje, fiecare cu rolul sau clar, personaje purtand nume care in cursul desfasurarii actiunii spun ceva despre posesorii lor si nume care – uneori – se schimba pentru a fi in consens cu misiunea primita.

Primul nume de mentionat in aceasta pericopa este desigur Avram, un om al carui tata, Terah, era fauritor de idoli. Provenit de la av Aram (parintele ram-ului, tara lui natala), numele primului dintre patriarhi a fost schimbat de catre Dumnezeu in Avraham, provenit de la av hamon (parintele a multe [popoare]): “Cat despre Mine, acesta este legamantul Meu cu tine. Vei fi parintele a multe popoare; numele tau nu va mai fi Avram, ci Avraham, pentru ca te-am facut parintele a multe popoare. Te voi face foarte numeros si voi face popoare din urmasii tai; si regi voi proveni din tine…” [17.4-6] Este momentul cand, datorita initiativei lui Avram de a rupe legaturile cu viata idolatra a familei din care provenea, Dumnezeu il ajuta sa devina primul monoteist al lumii.

Al doilea nume care se modifica in pericopa Lech Lecha este acela al sotiei lui Avraham. Sarai (provenit de la sara sheli – printesa mea) devine Sara (indicand “inaltarea” Sarei la rangul de printesa a intregii lumi).

Si tot in pericopa Lech Lecha apare pentru prima data in istorie numele de evreu (Avraham haIvri – Avraham, cel de dincolo). Comentatorii spun ca numele face aluzie pe de o parte la faptul ca Avraham a ajuns in Canaan de dincolo de Iordan, iar pe de alta parte ca numele de ivri indica cele doua laturi ale lumii la vremea respectiva: o latura politeista, idolatra, in care traiau practic toti locuitorii pamantului si o latura monoteista pe care a imbratisat-o Avraham.

Numele lui Dumnezeu folosite in pericopa sunt de asemenea de mentionat. Atotputernicul este prezentat ca A.donai (Dumnezeul meu, sau Stapanul meu, in traducere literala), pentru ca apoi sa se ajunga la A.donai – Elokim, pe care Avraham il foloseste pentru a scoate in evidenta ambele laturi ale divinitatii (atributul milei si atributul judecatii). In pericopa mai apare un nume pentru Dumnezeu, El Shadai, despre care Rashi spune ca este o indicatie pentru omnipotenta, o indicatie a “transferului” de la Dumnezeul lui Avraham catre Dumnezeul omenirii…

Si totusi, veti intreba poate, ce legatura au toate aceste explicatii cu pericopa Lech Lecha si cu povestea talmudica prezentata anterior? Ei bine, in pericopa Lech Lecha Avraham face un legamant cu Dumnezeu. Un legamant prin care i se promite o continuitate, prin care i se promite un loc anume, o tara (Israelul) in care urmasii lui sa devina or lagoim (lumina lumii). In pericopa Lech Lecha, in numele lui Avraham si sotiei sale Sara li se adauga cate o litera din Numele lui Dumnezeu, ca simbol al prezentei permanente a divinitatii in mijlocul poporului evreu.

Vorbind despre un episod dintr-o alta perioada istorica, Midrashul spune ca in Ierusalim, atunci cand a fost construit Templul, evreii au cerut un legamant similar cu Dumnezeu. “Cum vom sti ca Tu vei fi cu noi intotdeauna?”, L-au intrebat evreii pe Dumnezeu. Iar Acesta a raspuns: “In Iru Shalem (Orasul Pacii – numele anterior al Ierusalimului), Eu voi adauga o litera din numele Meu. Fie ca Orasul Sfant sa se numeasca de astazi inainte Ierushalaim, ca semn ca prezenta divina in aceste locuri este vesnica!”

Am spus in debutul acestui comentariu ca in pericopa Lech Lecha un om pe nume Avram isi primeste binecuvantarea. Probabil ca, asa cum s-a intamplat si in povestea talmudica, Dumnezeu S-a intrebat care binecuvantare ar fi cea mai potrivita. Iar pentru tot ce a insemnat el in istorie, Avraham a primit si binecuvantarea de a avea copii multi, si cea de a fi originea a multe popoare, si cea de a fi – dupa cum il numeste Talmudul – cel mai bun si milos om de pe pamant. Insa, mai mult decat toate acestea, Avraham a primit binecuvantarea de a avea urmasi precum el, la fel de importanti, la fel de buni, la fel de milosi si de semnificativi pentru omenire.

Ramane in sarcina noastra sa ne recunoastem (noi, cei care formam astazi poporul evreu) in aceasta binecuvantare si sa o ducem la indeplinire cum vom putea mai bine. Ramane in sarcina noastra sa fim or lagoim (lumina lumii) si parte din legamantul etern dintre Dumnezeu si Avraham.

Sa ne cunoastem ritualurile

SHEMA ISRAEL (partea I)

Rugaciunea de SHEMA ISRAEL (Asculta, Israel!) pe care o voi incepe doar in aceasta saptamana este de asemenea o rugaciune deosebit de importanta pentru ritualul iudaic. Shema Israel este considerata crezul fundamental al credintei iudaice, de-a lungul istoriei existand nenumarate exemple de martiri care au murit cu aceasta rugaciune pe buze. Din punct de vedere religios, un evreu este dator sa recite Shema Israel de doua ori pe zi, dimineata si seara (dupa cum este mentionat si in Tora: “beshahbeha uvekumeha” – “cand te culci si cand te scoli”). La recitarea rugaciunii, trebuie constientizat faptul ca rostirea cuvintelor continute in Shema Israel este o porunca a Torei. Ca minim (“barem”) de indeplinire a acestei porunci sta ceea ce comentatorii au numit “kabel ol malhut Shamaim” (acceptarea suveranitatii absolute a lui Dumnezeu).

Rugaciunea de Shema Israel este prin ea insasi un intreg univers. Pot fi discutate si aduse in prim-plan aspecte legate de modul de a rosti rugaciunea, de semnificatiile versetelor, de interpretarile si comentariile talmudice pe marginea paragrafelor care compun Shema Israel si multe altele. Voi incerca sa tratez cateva (cat mai multe) din aceste aspecte pe rand, acoperind cat mai mult…

Formata din trei paragrafe biblice, Shema Israel exprima trei concepte fundamentale: (1) unicitatea si suveranitatea absoluta a Creatorului; (2) notiunea de rasplata si pedeapsa; (3) porunci legate de ritual. Primul verset (si, de altfel, cel mai cunoscut) este SHEMA ISRAEL, HASHEM ELOKEINU, HASHEM EHAD. Am folosit aici, desigur, numele “neutru” al lui Dumnezeu, cel utilizat de obicei in afara rugaciunilor propriu-zise). Versetul este luat din Deuteronom 6:4, iar traducerea sa este “Asculta, Israel, Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul!”

Ceea ce se stie probabil mai putin este faptul ca rugaciunea de Shema Israel contine in total (in toate cele trei parti ale sale) 248 de cuvinte, echivalente cu numarul de mitzvot (porunci) pozitive din Tora si cu numarul de organe ale corpului uman (conform opiniei inteleptilor Talmudului). In cele trei paragrafe insa, Shema Israel contine numai 245 de cuvinte. Atunci cand rugaciunea de rostita in prezenta unui minian, oficiantul repeta trei cuvinte la sfarsitul rugaciunii, anume Hashem Elokeihem emet (Domnul, Dumnezeul vostru, este adevarat), completand astfel numarul de cuvinte pana la 248. In cazul in care rugaciunea nu se rosteste in prezenta unui minian (in acest caz neexistand evident un oficiant), la inceputul rugaciunii propriu-zise se adauga trei cuvinte, si anume E.l Meleh Neeman (Dumnezeu este Rege intr-adevar), cuvinte care prin contractie formeaza AMEN (intr-adevar).

Sa ne intoarcem la primul verset (Shema Israel, Hashem Elokeinu, Hashem Ehad)… Cu toate ca in comentariile lor inteleptii au descoperit multe straturi de explicatii profunde, conform opiniei lui Rashi versetul are si un rol simplu si pragmatic – acela de a exprima crezul fundamental al iudaismul, credinta intr-un singur Dumnezeu. Multitudinea de expresii si cuvinte folosite de catre Tora pentru a-L numi pe Dumnezeu (E.l, A.donai, Elokim, A.donai Elokim, Shadai, etc) nu trebuie vazuta in contradictie cu ideile exprimate in Shema Israel, aceste nume fiind doar fatete ale lui Dumnezeu, moduri prin care El le apare oamenilor, in postura de judecator sau de iertator de pacate, in postura de ascultator de rugaciune sau atotputernic in Univers.

Conceptul de unicitate a Divinitatii este exprimat mai bine in fragmentul de verset Hashem Ehad (Dumnezeu este unul), prin care pot fi intelese – de asemenea, doua lucruri: in primul rand, ideea simpla, clara a unicitatii divine, in cel de-al doilea, recunoasterea faptului ca atributele divine (ascultator de rugaciune, judecator, etc), desi greu de perceput impreuna, nu sunt totusi contradictorii!

In Tora, versetul Shema Israel, Hashem Elokeinu, Hashem Ehad apare scris pe pergament cu o particularitate: doua dintre litere, anume litera AIN din cuvantul shema si litera DALET din cuvantul ehad sunt ortografiate cu un caracter ingrosat si mai mare decat restul textului. Traditia a pastrat aceasta ortografie in toate sulurile de Tora scrise de la primirea Torei pe Muntele Sinai si pana in prezent, iar comentatorii au oferit explicatii variate. Rokeah, Kol Bo si Abudraham (comentatori ai Torei) sustin ideea ca literele ain si dalet sunt scoase in evidenta pentru a forma cuvantul ED (martor), aluzie la faptul ca evreii sunt datori sa depuna marturie in fiecare zi (de doua ori, dimineata si seara) pentru unicitatea lui Dumnezeu si pentru celelalte idei continute in Shema Israel. La rostirea primului verset, obiceiul este ca ochii sa fie acoperiti cu mana, pentru a accentua ideea de “a auzi” (shema).

Imediat dupa rostirea versetului introductiv, se spune Baruh Shem Cvod Malhuto Leolam Vaed (Binecuvantat fie numele imparatiei Sale in vecii vecilor). Formula este preluata din traditia primita la Muntele Sinai si se recita cu voce inceata, cu exceptia unei singure zile din anul iudaic: Yom Kipur.

Motivele oferite de intelepti pentru aceasta particularitate a modului de rostire sunt bazate pe doua “aparitii” ale acestei formule in traditia iudaica. In ordine cronologica, formula apare pentru prima data rostita de catre Iaacov, fiind folosita atunci pentru binecuvantarea copiilor care aveau sa fie parintii celor 12 triburi ale lui Israel. Formula nu a fost transmisa insa de catre Moshe, motiv pentru care Talmudul (in tratatul Psahim 56a) decide in favoarea rostirii acestei formule cu voce inceata. Al doilea motiv este acela ca – traditia spune – formula “Baruh shem cvod…” a fost preluata de catre Moshe de la ingeri, cu ocazia celor 40 de zile petrecute pe Muntele Sinai. Teoretic, conform acestei explicatii, formula nu ar putea fi rostita de catre oameni, cu exceptia zilei de Yom Kipur cand – prin iertarea pacatelor – oamenii devin puri asemenea ingerilor.

Rugaciunea de Shema Israel continua cu trei paragrafe biblice, despre care insa vom vorbi pe larg saptamana urmatoare.

Shabat Shalom!

Share This