Pericopele Tazria și Mețora pe care le citim în această săptămână par foarte ”rupte” de realitatea cu care suntem obișnuiți, în principal pentru că ele vorbesc pe larg despre o afecțiune numită צרעת – țara’at, adesea identificată (eronat) în traducerile Bibliei cu boala numită lepră. Nici subiectul și nici boala asociată nu par prea legate de viața zilnică a unui trăitor în secolul 21…

Adevărul este însă cu totul altul. Rabinii Talmudului explică faptul că țara’at este de fapt o manifestare fizică a unei afecțiuni spirituale. Tradiția iudaică a asociat această boală cu o foarte distructivă și, din păcate, foarte des întâlnită acțiune umană: actul de bârfi sau a vorbi de rău pe alții. Pentru a justifica această asociere, comentatorii fac chiar o paralelă între cuvintele ebraice מצורע – mețora (titlul celei de-a doua pericope din această săptămână, desemnând în fapt o persoană care suferă de țara’at) și sintagma מוצי רע – moți ra, însemnând ”cel care scoate [altcuiva un nume] rău”, vorbind lașon hara, adică bârfindu-și semenii.

Însă oare cât de distructivă este considerată această acțiune în iudaism?

La prima vedere, porunci divine mult mai importante ne vin în minte: porunca de a nu ucide, de a nu fura, de a ne respecta părinții, de a păstra Șabatul și multe altele… Și totuși, în Midraș Raba (16:6), unul din rabinii antichității, rabinul Iehoșua ben Levi, face o afirmație uimitoare:

Cuvântul תורת – torat, însemnând ”legea” este menționat de cinci ori în contextul discuției despre un om afectat de țara’at. Aceasta ne învață că un om care vorbește lașon hara (bârfă) despre alții este ca și cum ar fi încălcat [poruncile din] toate cele cinci cărți ale Torei.

Să analizăm puțin…

În primul rând, ideea este uimitoare pentru că echivalează una din poruncile Torei cu toate celelalte. Singura cealaltă poruncă pentru care Tora face acest lucru (în sens pozitiv, în acel caz) este cea de a purta țițit, ciucurii din colțurile veșmintelor. În acel caz, Tora ne spune (Numeri 15:39): ”Și să fie drept țițit pentru tine, spre a te uita la el și a-ți aduce aminte de toate poruncile lui Dumnezeu și a le îndeplini.”

În al doilea rând, se pune următoarea întrebare: oare de unde derivă rabinul Iehoșua ben Levi această idee de echivalență? În cazul cuvântului ציצית – țițit, rabinii vorbesc despre valoarea numerică a acestuia: 90 + 10 + 90 + 10 + 400 = 600, care adunată cu numărul de fire din care se realizează împletitura ciucurilor (8 = 4×2) și numărul de noduri făcute (5), face aluzie la 613, numărul total al poruncilor Torei.

În cazul țara’at însă, paralela este ceva mai subtilă: există cinci cazuri menționate explicit în Tora în care oamenii vorbesc lașon hara și în toate — cu excepția primului unde, probabil, Dumnezeu a fost mai indulgent și pentru că păcatul în sine constituia o absolută noutate — vinovații au fost pedepsiți prin boala numită țara’at.

Primul caz este prezent chiar în debutul Cărții Genezei… În comentariul său asupra versetului 3:5, Rași explică faptul că șarpele a vorbit lașon hara despre Dumnezeu Însuși, spunându-i Evei, prima femeie a lumii, următoarele: ”Dumnezeu îți interzice să mănânci din fruct pentru că orice făuritor de lucruri detestă competiția. El Însuși a putut crea lumea doar după ce a mâncat din acest fruct și acum nu vrea să poți și tu să faci la fel.” Desigur, o minciună, pe care Eva însă a crezut-o și care a avut consecințe dramatice.

În Cartea Exodului, episodul legat de țara’at este și mai ”ascuns”, atât la propriu, cât și la figurat… În capitolul 4, atunci când Moșe este ales pentru a elibera poporul evreu din robia egipteană, Dumnezeu îi oferă trei semne. Pentru început, toiagul se preschimbă într-un șarpe, un semn pe care Moșe îl va repeta și în fața Faraonului. În final, Dumnezeu îi spune că apa se va transforma în sânge, un semn pe care, de asemenea, Moșe îl va repeta și în fața Faraonului. Însă semnul pe care Dumnezeu i-l oferă în mijlocul acestui episod este un semn personal, doar pentru Moșe; el nu este repetat în fața Faraonului. Ne spune Tora următoarele: ”Și Dumnezeu i-a spus [lui Moșe] în continuare: «Pune-ți mâna în sân.» Și el și-a pus mâna în sân; și a scos-o de acolo și, iată, mâna lui era leproasă precum zăpada. Și Dumnezeu i-a spus: «Pune-ți mâna din nou în sân.» Și el și-a pus mâna din nou în sân; și a scos-o de acolo și, iată, era din nou la fel ca și restul pielii.” (Exodul 4:6-7) În comentariul său asupra acestor versete, Rași explică faptul că acest semn a fost pedeapsa pe care a primit-o Moșe pentru că a vorbit lașon hara despre poporul evreu când a spus: ”Fiii lui Israel nu mă vor crede.”

În Cartea Leviticului, Tora menționează explicit nu atât consecința (pedeapsa), ci mai degrabă păcatul însuși de lașon hara, spunând: ”Să nu porți vorba în cadrul poporului tău.” (Leviticul 19:16)

În Cartea Numeri, aflăm despre faptul că Miriam a fost pedepsită cu țara’at pentru faptul de a-și fi vorbit de rău fratele, pe Moșe. (Numeri 12:10)

Iar în Cartea Deuteronomului, porunca de a fi atenți cu acest subiect este repetată: ”Luați aminte la boala de țara’at, aduceți-vă aminte de ce i-a făcut Dumnezeu lui Miriam pe drumul de ieșire din Egipt.” (Deuteronom 24:8-9)

Iată așadar cum, prin simpla apariție în cele cinci cărți ale Torei, păcatul de lașon hara și consecința sa, boala de țara’at, devin atât de importante în iudaism.

Dar lucrurile interesante nu se opresc aici. Dimpotrivă, o trecere în revistă mai atentă a acestor cinci episoade biblice relevă și alte câteva particularități…

În primul rând, ceea ce am amintit deja este faptul că pentru primul dintre episoade vinovatul nu este pedepsit în mod direct. Desigur, șarpele își primește pedeapsa pentru instigare, însă nu sub formă de țara’at. (Există și comentatori, spre exemplu, Midraș Tanhuma, care sugerează că solzii de pe pielea șarpelui sunt o pedeapsă permanentă pentru lașon hara și o aluzie directă la țara’at, însă această opinie este aparent minoritară.) Ideea sugerată aici este aceea că nu întotdeauna consecințele acțiunilor și cuvintelor noastre sunt evidente imediat. Ba chiar, în majoritatea cazurilor, o vorbă aruncată undeva și cumva, aparent inocent, poate avea consecințe dezastruoase chiar după mult timp și într-un cu totul alt context. Punctând această particularitate a bolii de țara’at, rabinii ne îndeamnă implicit să fim permanent atenți cu ceea ce spunem și cu acțiunile noastre, chiar dacă nu întotdeauna le putem anticipa consecințele.

În al doilea rând, dacă alegem totuși explicația din Midraș Tanhuma legată de solzii șarpelui, concluzia pe care o putem trage este că, adesea, consecințele bârfei sunt permanente.

Într-o manieră similară cu prima concluzie, observăm în al treilea rând că, practic, în niciunul din episoadele prezentate, Tora nu discută explicit legătura dintre cauză (lașon hara) și efect (țara’at). În Leviticul și Deuteronom, vorbim despre cauză, iar în Numeri despre efect. Din nou, o aparentă lipsă de corelare între una și cealaltă, menită a ne sublinia cât de potențial periculos este acest păcat.

În al patrulea rând, remarcăm faptul că nimeni nu este mai presus de greșeală. Personalități marcante ale istoriei noastre ca popor, respectiv Moșe și Miriam, au căzut pradă acestui păcat și au provocat rău altora, fiind și ei la rândul lor pedepsiți pentru asta.

În al cincilea rând, să explorăm un pic conexiunea dintre țara’at și țițit — cele două concepte menționate în Tora pe care rabinii le-au echivalat cu toate celelalte porunci divine. Bârfa se produce de obicei pe fond de aroganță și nepăsare: un om care vorbește lașon hara o face pentru că se consideră superior semenului său și pentru că nu îi pasă prea mult de consecințe. La polul opus, vorbim despre țițit (ciucuri), pe care rabinii i-au asociat cu modestia, în special datorită faptului că sunt îndreptați ”modest” înspre pământ, ei atârnând din colțurile veșmintelor. De asemenea, Tora plasează porunca de țițit la finalul capitolului 15 din Cartea Numeri, în contrast cu episodul imediat următor din capitolul 16, cel al rebeliunii lui Korah împotriva lui Moșe, pe care rabinii au interpretat-o ca simbolizând lupta dintre aroganță (Korah) și modestie (Moșe). A se vedea în acest sens și caracterizările celor două personaje, oferite de Tora în Numeri 16:3, și respectiv 12:3.

Și nu în ultimul rând, remarcăm în felul în care Tora abordează subiectul pericopelor noastre o confirmare (dacă mai era nevoie) a proverbului românesc: ”A preveni este mult mai ușor decât a trata.” Citind pericopele Tazria și Mețora, observăm bogăția detaliilor de ritual și complexitatea procesului de purificare al unui mețora (om vinovat de lașon hara și bolnav de țara’at). Prin analogie, și repararea consecințelor vorbitului de rău, ale bârfei, este uneori aproape imposibilă, iar alteori atât de dificil de realizat încât procesul poate lua ani de zile, poate chiar întreaga viață a unui om.

Iată așadar câteva indicii pe care Tora ni le oferă asupra unui comportament uman fără de care lumea ar fi, probabil, mult mai bună. Să fim așadar atenți la detalii și îndemnuri și să luăm aminte…

Șabat Șalom!

p.s. Medinat Israel (Statul Israel modern) a împlinit ieri 67 de ani de existență. La mulți ani și multă PACE, pentru toți locuitorii săi și pentru întreaga lume!

Share This