Semne de intrebare

[ORDINE ARBITRARA?!? – comentariu adaptat dupa Rabinul Yaakov Menken]
Pericopa de saptamana trecuta (Shmini) se ocupa printre altele de animalele si pasarile kasher sau ne-kasher, pure sau impure. Saptamana aceasta, Tora continua aceeasi linie si discuta despre puritatea si impuritatea oamenilor. In primul rand, inainte de a intra propriu-zis in explicatia pe care mi-am propus-o, o precizare: spre deosebire de animale, la care atributul de “pur” sau “impur” este permanent, la oameni starea de “curatenie” sau “necuratenie” are un caracter temporar. Cu alte cuvinte, capra este un animal kasher (pur), pe cand leopardul este ne-kasher (impur) tot timpul. In schimb, un om care a ajuns intr-o stare de impuritate (prin apropierea de un trup mort, de exemplu) va redeveni pur dupa ce anumite conditii vor fi indeplinite.

Si acum (paranteza fiind incheiata) ne intoarcem la pericopa Tazria, prima din cele doua care se vor citi in acest Shabat. Asadar, Tora ne-a expus regulile puritatii animalelor si apoi vorbeste despre om. La prima vedere, ordinea in care sunt discutate aceste doua subiecte este cea corecta: intai animalele, apoi omul. In fond, la crearea lumii, Dumnezeu a urmat aceeasi ordine… Si totusi, Midrash-ul pune in discutie aceasta ordine, folosind o afirmatie care aparent se contrazice pe sine: “Daca o persoana merita, i se spune «tu ai precedat intreaga Creatie». Daca nu merita, i se spune: «pana si o musca a fost creata inaintea ta»”.

Pai, haideti sa ne lamurim: omul a fost creat inaintea animalelor sau invers? In cadrul gandirii si traditiei evreiesti, dilema prezentata nu este altceva decat cele doua fete ale unei monezi. In ordinea specificata de Tora in Geneza, oamenii au fost intr-adevar creati ultimii, pentru a sublinia ideea ca intreaga lume a fost facuta pentru OM, acesta fiind scopul final al Creatiei. Traditia evreiasca specifica in repetate randuri ca omul – singura fiinta ganditoare si capabila sa faca diferenta dintre bine si rau – este motivul pentru care Dumnezeu a decis sa creeze lumea. Asa cum am mai spus-o si in comentariile anterioare, insasi aceasta capacitate a omului de a face diferenta intre bine si rau, alegand intre a fi in acest fel mai aproape sau mai departe de Dumnezeu este ceea ce Acesta a apreciat.

Avand puterea de a alege, intrebarea este CE ALEGEM? O persoana care decide sa faca bine se apropie de Dumnezeu si de Tora, manifesta respect, intelegere si bunavointa fata de cei din jurul ei. In acest caz, lumea a fost creata pentru a-i permite sa faca exact ceea ce face. Chiar inainte de Creatie exista ideea crearii unui “mediu” in care sufletului sa ii fie permis sa isi indeplineasca misiunea, aceea de a face bine. In acest caz, “omul a precedat intreaga creatie”.

Ce se intampla insa in cazul diametral opus, in care o persoana isi bazeaza in totalitate actiunile pe instinct si dorinte, sau chiar mai rau, pe concepte precum jaful, crima, imoralitatea? In aceasta situatie, omul respectiv isi neaga latura divina si neaga favoarea de a fi “coroana Creatiei”. Prin actiuni si modalitate de gandire animalice, omul se coboara la nivelul de “animal mai complex”, trecand pe ultimul loc in ierarhie, deoarece aceasta isi schimba sensul de curgere si devine acum centrata pe momentul de inceput al Creatiei (acela in care tot raul si toata nedreptatea nu existau). Si iata ca in spiritul acestei noi ordini, “chiar si musca a fost creata inainte”.

Trebuie asadar sa avem puterea de a alege si sa o folosim. Si trebuie sa ne hotaram in primul rand ce vrem sa fim. Dar cine ar dori sa fie un animal, cand poate sa fie asemenea lui Dumnezeu?

[DE CE BRIT MILA ESTE MAI IMPORTANT DECAT SHABATUL?]
In primul rand, sa incerc o explicatie a intrebarii din titlu… Conform religiei mozaice, un baiat evreu este circumcis la varsta de opt zile. Ceremonia, numita Brit Mila (in traducere literala “cuvantul legamantului”), are loc exact in ziua a opta, putand fi amanata numai din ratiuni de sanatate a copilului. Problemele intervin in momentul in care aceasta a opta zi se suprapune cu un Shabat (sau chiar cu ziua de Yom Kipur): actiuni precum taierea, varsarea de sange, eventuala transportare a copilului pe domeniul public, sau chiar posibilitatea ca persoana care face circumcizia (mohel) sa fi uitat acasa cutitul fiind obligat sa il transporte pe domeniul public sunt doar cateva dintre motivele pentru care circumcizia ar trebui – la prima vedere – sa fie amanata.

Iar pentru a intari aceasta afirmatie, se mai poate spune inca un lucru: in cazul in care sarbatoarea de Rosh Hashana sau cea de Sucot cade de Shabat, shofar-ul sau lulav-ul nu sunt folosite, utilizarea lor fiind amanata pentru ziua urmatoare. Motivul – pentru ca prin folosirea lor exista posibilitatea (retineti: posibilitatea) de a profana Shabatul. Si atunci, in cazul circumciziei, in care legile Shabatului sunt clar incalcate, de ce nu se amana Brit Mila?

La prima vedere, deoarece atat circumcizia cat si Shabatul sunt numite in Tora “ot” (legamant), nu exista motive pentru care una ar fi mai importanta decat cealalta. Cu toate acestea, in tratatul talmudic Sanhedrin, Hazal (o mare personalitate si un excelent comentator al Torei), afirma ca un neevreu nu are voie sa respecte Shabatul, deoarece versetul 8.22 din Geneza spune, referitor la vremurile lui Noach: “De acum, cat va trai pamantul, semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea nu vor mai inceta!” Conform Torei, asadar, agricultura (o activitate interzisa evreilor in ziua de Shabat) este poruncita de catre Dumnezeu pentru neevrei.

Facand legatura cu pericopa Tazria, ceea ce deosebeste un evreu de un neevreu, brit-ul (circumcizia) este motivul pentru care unui evreu ii este permis sa respecte Shabatul si unui neevreu nu. Cu alte cuvinte, pentru a putea respecta Shabatul, evreii sunt “diferentiati” prin circumcizie. Iata un prim motiv pentru care Brit Mila este mai important decat Shabatul.

Un altul este evident. Actul prin care unui copil evreu i se ofera practic recunoasterea ca membru al comunitatii, al poporului din care face parte, este Brit Mila. Cum ar putea fi amanat acest act fie si cu o ora fata de momentul in care trebuie realizat?!?

Si iata si un al treilea motiv. In cazul in care circumcizia ar fi intr-adevar amanata pentru imediat dupa Shabat, ceremonia ar avea loc noaptea (pentru ca in calendarul iudaic zilele se termina si incep odata cu caderea intunericului si deci Shabatul se termina sambata seara). O interpretare superba a Rabinului Benzion Firer demonstreaza interdictia ca Brit Mila sa fie efectuata noaptea: atunci cand sange este varsat cu scopul de a indeplini o porunca, acel sange trebuie varsat ziua, in plina lumina, pentru ca toata lumea sa vada. Numai criminalii varsa sange (nevinovat) noaptea. Avraham si Ishmael, primii doi oameni care au trecut vreodata prin ritualul circumciziei, au facut-o “BEETZEM HAIOM HAZE” (“in miezul acelei zile”, in plina lumina) [Geneza 17.26] Sacrificiile de la Templul din Ierusalim se aduceau numai ziua, pedepsele cu moartea (deosebit de rare de altfel) se dadeau si erau executate numai ziua si exemplele pot continua…

Ca o concluzie, Brit Mila este realizat chiar si de Shabat, pentru ca legamantul nostru cu Dumnezeu, cel mai intim si mai distinctiv, nu poate fi amanat. Este actul prin care parintii nostri afirma apartenenta noastra la poporul evreu, este actul prin care vom afirma si noi apartenenta copiilor nostri la poporul evreu.

Ce putem invata pentru astazi?

[TZARAT]
Conform tuturor traducerilor Bibliei pe care le-am citit, TZARAT, boala care se poate abate asupra oamenilor, hainelor sau caselor din motive de Lashon Hara (literal: “limba rea”) inseamna LEPRA. Si totusi, tzarat nu are nici o legatura cu boala contagioasa numita lepra.

In perioada Templului din Ierusalim, atunci cand o persoana vorbea de rau sau barfea pe un contemporan, ori incerca sa semene ura si discordie in randul comunitatii, vedea intr-una din zile pe peretele casei in care locuia o “buba” rosie sau verde. Era o “boala” care se extindea si cuprindea peretele. Era chemat un Kohen care venea in casa si examina problema aparuta si o declara pura sau impura. Toate lucrurile erau scoase in strada, iar casa – in cazul in care era declarata impura – era sigilata pentru o saptamana. Caramizile contaminate erau scoase din zid si acesta reparat, iar Kohen-ul venea din nou in ziua a opta pentru a examina din nou casa. Daca boala se extinsese, ocupantul casei – vinovat pentru respectiva situatie – era indemnat sa se caiasca si sa isi ceara scuze celor pe care ii jignise sau lovise indirect cu vorbele sale. Daca respectivul persista in atitudinea sa, boala ii cuprindea automat si hainele, care trebuiau in acest caz arse. Urma o noua incercare de a-l determina pe respectivul sa inceteze raspandirea de zvonuri si vorbitul de rau, si – in cazul in care si aceasta esua – boala se extindea automat pe corp. Omul era pus in carantina, iar daca tzarat se extindea era scos dincolo de zidurile orasului si exclus din comunitate pana la vindecare.

La prima vedere, povestea de mai sus (relatata de Midrash si acceptata pe scara larga de comentatori) pare rupta dintr-o carte pentru copii sau stiintifico-fantastica. Puteti spune: “ce boala, care afecteaza case, haine si oameni?!? E absurd!” Despre ce este vorba in definitiv? Tzarat este o boala spirtuala, pe care Tora o prezinta cu lux de amanunte pentru a aduce in prim plan puterea unei ARME pe care suntem cu totii tentati sa o folosim: CUVANTUL. Tzarat este manifestarea fizica a unei deficiente spirituale. Si totusi care este legatura dintre barfa si boala de piele?

Cuvantul este unealta Creatiei. Prin cuvant, Dumnezeu a adus viata in aceasta lume, pe care de altfel a creat-o tot prin cuvant. Prin cuvant putem lauda, incuraja, putem sa ne ajutam unii pe altii, putem oferi unui prieten un sfat bun. Un rabin american, Shlomo Freifeld a ramas in istorie pentru faptul de a-si fi readus un vecin cu fata spre iudaism si spre valorile acestuia numai prin faptul de a-i spune “buna dimineata” in fiecare zi.

La polul opus, cuvantul poate fi folosit pentru a distruge. Vorbe precum “esti inutil” sau “te urasc” pot distruge psihic un om, ii pot sterge orice urma de incredere in sine. Mai mult, in gura unui dictator, o afirmatie de tipul “cutare trebuie sa moara!” poate insemna chiar moartea fizica. Puterea armei care se numeste cuvant este uneori mai mare decat a unei bombe, pentru ca un cuvant poate ucide chiar la sute de kilometri, chiar in lipsa persoanei despre care se vorbeste.

Lashon Hara, barfa si vorbitul de rau, sunt instrumentele prin care poate fi distrus un om sau chiar o comunitate, pot fi anulati ani de munca asidua, pot fi calcate in picioare vise si idealuri. Lashon Hara, care nu se limiteaza numai la a vorbi neadevaruri despre cineva, ci merge mai departe in a include aici chiar si adevaruri care sunt raspandite pur si simplu, cu titlu de barfa, lashon hara asadar este “infractiunea” care declanseaza tzarat. Boala – pedeapsa pentru barfa – este cea mai buna pedeapsa: cine doreste dezbinare si incearca sa distruga o comunitate va fi exclus din aceasta, pentru a testa pe propria piele efectele. Tot asa cum barfa afecteaza intimitatea si demnitatea unei persoane, pentru ca in ultimul stadiu sa fie afectata direct chiar aceasta, tot asa barfitorul pierde mai intai casa (simbol al intimitatii), apoi sunt contaminate hainele (simbol al demnitatii si prestigiului) si in ultimul stadiu sufera direct.

Si totusi, cum se aplica conceptele de lashon hara si tzarat in timpurile moderne, in lumea noastra de astazi? Iata cum! De cate ori nu ati auzit oameni in jurul dumneavoastra justificandu-si afirmatii denigrante si rauvoitoare cu “dar e adevarat!” sau “oricum toata lumea stie deja…” sau – si mai des – “glumeam…”? In covarsitoarea majoritate a cazurilor, formule de acest tip sunt introduceri pentru lashon hara.

Oamenii barfesc si vorbesc pe altii de rau pentru ca se simt prost ei insisi sau din invidie. “Daca reusesc sa distrug stima pe care societatea o are fata de cutare, ii pot lua locul sau macar imi pot continua existenta mediocra fara concurenta”, gandesc unii. Este o solutie gresita la probleme care pot fi rezolvate numai prin incercarea de auto-analiza si elevare spirituala. E drept, pentru a ajunge pe cineva din urma sau pentru a-l depasi, sunt doua solutii: ori incerc sa alerg mai repede, ori ii pun piedica. De multe ori, oamenii sunt tentati sa aleaga varianta teoretic mai simpla insa gresita, aceea a piedicii. Intr-adevar, necesita efort mai mic, insa nu este nici pe departe ceea ce Tora doreste de la noi.

Si nici macar nu este vorba aici explicit despre Tora, ci de principiul care – conform lui Hilel – sta la baza acesteia. Este vorba despre “ceea ce tie nu-ti place, nu face altuia”. Este vorba despre corectitudine si autocontrol. Si de un pic de bun simt. Retineti: cuvintele pot crea si pot distruge, pot mangaia si pot fi arme. Intr-o poveste, unui om care l-a vorbit de rau pe rabin o viata intreaga si a venit sa-si ceara scuze si sa se revanseze, rabinul i-a spus doar atat: “Ia de acasa doua perne, du-te pe varful unui deal si raspandeste fulgii in aer. Apoi aduna inapoi toti acesti fulgi!”

Aceasta este lashon hara si pedeapsa pentru ea, tzarat. In pericopele Tazria si Metzora, Tora ne arata cum sa ne ferim, ne da porunca si puterea de a ne folosi cuvintele pentru a face bine. Sa ascultam acest mesaj!

Shabat Shalom!

Share This