Credit foto: Roberto Nickson | Unsplash
După momentul de maximă intensitate spirituală al Revelației de la Sinai, pericopa din această săptămână ne readuce, aparent, cu picioarele pe pământ. Legi diverse legate de sclavie, daune, răniri, răpiri, paznici, protecție socială, autoritate și multe alte subiecte – legi civile și penale dintre cele mai variate, mai multe decât în orice altă pericopă a Torei – se regăsesc în paginile pericopei Mișpatim.
Comentând asupra primului cuvânt din pericopă, Rași face o observație remarcabilă: pericopa începe cu conjuncția ”și”: ואלה המשפטים (veele hamișpatim) – ”și acestea sunt judecățile pe care să le pui înaintea lor” (Exodul 21:1). La fel ca Aseret Hadibrot (Cele Zece Porunci), despre care am citit în pericopa anterioară, Itro, și aceste porunci din pericopa Mișpatim fac parte din Revelația de la Sinai (Rași, cf. Mehilta; Midraș Șemot Raba 30:3).
De ce este necesar acest comentariu? De ce este atât de important ca Tora să ne spună că toate aceste porunci sunt parte din Revelație?
Pentru că legile pe care le întâlnim în pericopa Mișpatim sunt – în marea lor majoritate – atât de logice și naturale, încât am putea fi tentați să credem că ele sunt produsul rațiunii umane, nu expresia voinței divine.
Desigur, orice societate are nevoie de reguli pentru a funcționa. Este necesar să știm ce este permis și ce este interzis, ce se întâmplă când regulile sunt încălcate, cine are autoritatea de a judeca și care sunt consecințele faptelor noastre. Fără aceste clarificări, orice societate ar regresa rapid către haos.
Tora ne spune însă ceva esențial, și anume că până și aceste legi ”logice” și ”raționale” sunt parte integrantă din experiența de la Sinai. Ele nu sunt doar rezultatul gândirii individuale sau colective a oamenilor, ci expresia unei ordini divine.
Istoria omenirii, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, ne arată cât de ușor se pot modifica normele sociale. Ceea ce într-o epocă era considerat evident și imuabil, în alta devine negociabil sau chiar respins. Și aceasta ne învață o lecție importantă: când fundamentele morale și stabilirea regulilor sunt lăsate exclusiv în mâinile omului, acele reguli pot deveni instabile și întreaga fundație șubrezește.
Pericopa Mișpatim și consoana ”și” cu care începe ea se doresc a fi un antidot la această tendință. Poruncile din pericopă trebuie respectate nu pentru că ni se par logice sau utile, ci pentru că ele reprezintă voința lui Dumnezeu. Logica lor este importantă, însă autoritatea lor nu derivă exclusiv din logică și cu singuranță nu din logica noastră. Părerea noastră față de aceste reguli și despre rolul lor se poate schimba mâine, dar obligativitatea lor nu se schimbă, pentru că nici voința lui Dumnezeu nu se schimbă.
Și totuși, aici apare o tensiune interesantă.
Comentariul lui Rași asupra primului verset al pericopei continuă și ridică o nouă întrebare: dacă aceste legi trebuie urmate pentru că sunt voința divină, ce înseamnă expresia „pe care să le pui înaintea lor”? Nu este oare această expresie din finalul versetului o indicație a faptului că aceste legi trebuie să fie predate oamenilor alături de explicațiile, detaliile și motivația lor?
Explică Rași, citând din nou Mehilta:
Dumnezeu i-a spus lui Moșe: ”Nici să nu te gândești să spui: «Le voi preda [evreilor] o secțiune din Tora sau măcar o simplă lege de două sau trei ori, până când o vor memora exact, însă nu mă voi deranja să le explic motivația și semnificația ei, nu mă voi deranja să le dau motivul pentru care acea lege există»”! De aceea scrie în Tora: אשר תשים לפניהם (așer tasim lifneihem) – ”[judecățile] pe care să le pui înaintea lor” – ca o masă încărcată de bunătăți, așezată înaintea cuiva cu toate lucrurile de care are nevoie pentru a se ospăta”. – comentariul lui Rași pe Exod 21:1
Deși poate Moșe s-a gândit că Dumnezeu dorește doar predarea legilor, dar nu și a motivației lor, pentru ca oamenii să urmeze voința divină – Dumnezeu are o altă părere: predă-le legile, predă-le motivația și explicațiile, și îndeamnă-i apoi să urmeze poruncile pentru că Eu, Dumnezeu, li le-am dat.
La prima vedere, această abordare este stranie și contraintuitivă. Ce vrea în fond Dumnezeu? Ca eu să urmez legile pentru că El mi le-a dat sau să le urmez pentru că le-am înțeles și sunt de acord cu ele?
Ei bine, răspunsul este: AMBELE.
Pe de o parte, fundamentul este kabalat ol – acceptarea autorității divine. Pe de altă parte, Dumnezeu nu dorește o slujire oarbă. El dorește ca omul să înțeleagă, să internalizeze mesajul Torei, să-și modeleze mintea și sufletul în acord cu voința divină. Idealul nu este simpla conformare, ci armonizarea interioară.
Contradicția este doar aparentă. Pornim de la ascultare: pentru că Dumnezeu a poruncit. Dar lucrând asupra noastră, studiind și aprofundând, ajungem la un nivel la care nu doar ascultăm, ci și înțelegem și interiorizăm. Nu ne supunem doar, ci ne sincronizăm.
Dumnezeu nu dorește de la noi doar spiritualitate sau moralitate ca noțiuni abstracte. El vrea ca valorile spirituale și morale pe care ni le-a dat să fie ”fibra” din care este țesută întreaga noastră existență. El vrea ca atunci când mergem pe stradă, când suntem în familie, la magazin, la serviciu, printre prieteni sau în societatea sau colectivitatea din care facem parte – valorile Torei să devină pentru noi o a doua natură, ba chiar poate prima natură. El vrea să urmăm aceste legi și principii în mod firesc, natural, tocmai pentru că sufletul și mintea noastră și-au înțeles cu adevărat menirea.
Să ne ajute Dumnezeu ca fiecare dintre noi să parcurgem acest drum: de la ascultare la înțelegere, de la obligație la armonie, de la Sinaiul exterior la Sinaiul interior.
Șabat Șalom!
Opinii recente