Pericopa Mishpatim contine in marea majoritate a versetelor sale legi si reglementari pe care Dumnezeu le da evreilor cu scopul de a face Cele Zece Porunci mai inteligibile, cu scopul de face din Tora acel ghid de conduita pentru viata de zi cu zi. Este lesne asadar de inteles ca modul cel mai firesc si mai la indemana de a discuta despre aceasta pericopa este prin analiza si studiul a catorva din legile sale, prin incercarea de a dezvalui adevarurile care se ascund in spatele textului propriu-zis. Am ales, din legile pericopei Mishpatim, cateva care mi s-au parut interesante si care indeamna la comentarii. Iata-le!

Cateva legi…

[CE INSEAMNA “EVED IVRI”?]
Inainte de a raspunde, vreau doar sa mentionez ca problema a fost pusa demult, ca problema se discuta chiar si astazi (cu toate interpretarile care au fost oferite in decursul timpului), ca lucrurile nu sunt atat de simple precum par. In traducere, “eved ivri” inseamna “sclav evreu”. Dar ce inseamna de fapt?

In primul rand o precizare: pentru conformitate cu realitatea istorica, vreau doar sa mentionez ca EVREII AU AVUT SCLAVI! Era vorba de un tip de sclavie foarte diferit de oricare altul, era vorba de o sclavie in primul rand limitata ca durata, insa era vorba de sclavie. Si tot ca o precizare, sclavia la evrei nu era instituita din simpla nevoie de a domina sau din vreun sentiment de superioritate rasiala (cum a fost de exemplu sclavia populatiei de culoare din Statele Unite), ci din motive absolut obiective. Este vorba de o persoana care, dupa savarsirea unui furt sau dupa provocarea intentionata a unei daune, nu avea cu ce plati paguba. Ceea ce astazi se numeste munca in folosul comunitatii, atunci se numea sclavie. Era vorba de o perioada de timp in care respectivul era obligat sa munceasca pentru a acoperi daunele, pierzandu-si partial din drepturile civile si primind in schimb de la stapanul lui cele necesare traiului zilnic.

Acestea fiind zise si problema (un pic mai) clara, iata citatul din Tora:

Daca vei cumpara un rob evreu, sa slujeasca sase ani ca rob; dar in al saptelea sa iasa slobod, fara sa plateasca nimic ca despagubire.

Daca a intrat singur, sa iasa singur; daca era insurat, sa iasa si nevasta impreuna cu el. Daca stapanul lui i-a dat o nevasta si a avut fii si fiice cu ea, nevasta si copiii ei sa fie ai stapanului lui, iar el sa iasa singur. Daca robul va zice: “Eu iubesc pe stapanul meu, pe nevasta-mea si copiii mei si nu vreau sa ies slobod”, atunci stapanul lui sa-l duca inaintea lui Dumnezeu, sa-l apropie de usa sau stalpul usii si stapanul lui sa-i gaureasca urechea cu o sula si robul sa ramana pentru totdeauna in slujba lui. [21.1-6]

Si acum incep sa vina intrebarile: De ce sase ani sa munceasca si in al saptelea sa fie liber? De ce sa fie adus in pragul usii robul care refuza sa-si paraseasca stapanul? De ce sa i se gaureasca urechea? De ce este nevoie de legea aceasta? Le voi lua pe rand…

Dumnezeu a creat lumea in sase zile si in a saptea s-a odihnit. Conform Tora, pamantul trebuie lucrat timp de sase ani si in al saptelea an lasat “sa se odihneasca” (Anul Shabatic). Pentru barbati, femei, copii si animale deopotriva, SHABATUL EXISTA! Este conceptul de insula in timp, de zi “pusa deoparte” pentru Dumnezeu, de zona sacra in care munca si orice activitate prin care ne demonstram puterea de a transforma lumea inceteaza. Iar iudaismul aduce inca un lucru nou: chiar si sclavii trebuie sa se odihneasca! Este datoria stapanului lor sa le dea acea zi pe saptamana pentru a-si “reincarca bateriile”. Din punct de vedere istoric si moral – as zice eu – un enorm pas inainte…

Dar de ce sa fie adus in pragul usii robul care refuza sa-si paraseasca stapanul? Pentru ca in pragul usii este mezuza, in interiorul careia sta scris: HASHEM ELOKEINU, HASHEM ECHAD (Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este unul!) Acelasi Dumnezeu care ne-a dat – ca prima porunca din Cele Zece – sa Il cunoastem ca Acel care ne-a “scos din Egipt, din casa robiei”. Prima porunca, predata poporului evreu la Muntele Sinai a fost de fapt, pe langa indemnul de a-L recunoaste pe Dumnezeu, un indemn la a nu mai fi niciodata sclavi. A fost indemnul la a fi liberi, la a trai – dupa regulile pe care El ni le-a dat – ca popor liber, ca oameni cu propria soarta in maini. De ce? Pentru ca aici este provocarea! A fi sclav, a ti se spune ce sa faci si a fi doar un executant este simplu, mai ales daca mancarea si locul de dormit sunt asigurate. Desigur, trebuie muncit pentru ele, insa nu trebuie gandit prea mult. Dumnezeu ne-a vrut liberi pentru a putea gandi, pentru a putea crea, pentru a putea sa ne apropiem de El fara a fi constransi. Dumnezeu a zis: “fiti sclavii Mei, si nu sclavii sclavilor Mei!”

Gaurirea urechii este practic un fel de stigmat pentru cel care – din comoditate sau teama – nesocoteste aceasta prima porunca. Pentru cel caruia un pat, o farfurie de mancare si o familie mai mult sau mai putin numeroasa sunt lucruri suficiente. Pentru cel care nu lupta pentru mai mult, pentru un pic de spiritualitate, pentru “a creste” (asa dupa cum am numit in alte comentarii tot acest proces).

Si – in final – de ce este nevoie de legea asta? Pentru a ne aduce aminte ca prin exodul din Egipt ne-am nascut oameni liberi si ca trebuie sa ne comportam ca atare. Sa gandim cu propria noastra minte, sa luptam pentru drepturile noastre, sa nu renuntam la calitatea noastra de oameni, sa nu uitam ca am fost – prin stramosii nostri – sclavi si sa ne promitem ca nu vom mai ajunge niciodata acolo. Iar cand spun “sclavi”, cred ca intelegeti la ce fel de sclavie ma refer…

[CE INSEAMNA “TZEDAKA”?]
Nu vreau in aceste cateva randuri pe care le voi scrie despre tzedaka sa dau o definitie. Ar fi si imposibil. Zeci de comentatori au scris sute si mii de pagini despre subiect, au intors problemele pe o multime de fete, au oferit solutii si au pus intrebari. Vreau doar, in aceste cateva randuri, sa pun in lumina cateva aspecte care la prima vedere pot parea (din nefericire) “manifestari galante” sau chiar “dovezi de prostie” si care – Tora ne invata – sunt obligatorii pentru orice evreu si pentru orice om care doreste sa isi merite cu adevarat aceasta calitate. Voi explica prin cateva exemple…

In cateva din versetele pericopei Mishpatim, Tora ne spune:

Sa nu chinuiesti pe strain si sa nu-l asupresti, caci si voi ati fost straini in tara Egiptului.

Sa nu asupresti pe vaduva, si nici pe orfan. […] Daca imprumuti bani vreunuia din poporul Meu sa nu fii fata de el ca un camatar si sa nu ceri camata de la el.

Daca intalnesti boul vrajmasului tau sau magarul lui ratacit, sa i-l aduci acasa. Daca vezi magarul vrajmasului tau cazut sub povara lui, sa nu treci pe langa el, ci sa-l ajuti.

La judecata sa nu te atingi de dreptul saracului.

Sa nu primesti daruri; caci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschisi si sucesc hotararile celor drepti.

Si ma voi opri la acestea. De-a lungul istoriei, multe din aceste legi pe care Tora le prezinta au fost nu numai incalcate, dar chiar si incorporate – sub forma incalcarii lor, desigur – in sistemele juriciare ale multor tari care, desi dorindu-se civilizate, au legiferat sclavia si rautatea si coruptia. In alte sisteme judiciare au fost incluse razbunarea, ura sau minciuna. In altele inca – dictonul “toti oamenii sunt egali, dar unii oameni sunt mai egali decat altii”

Evreii au facut – ca mai totdeauna – opinie separata. Oricat de benefica ar fi fost utilizarea tuturor acestor “unelte”, Tora a interzis-o. Si – lucru care suplimenteaza, daca se poate spune asa, “meritele” lui Dumnezeu – a interzis-o nu pentru ca ele au fost catalogate drept inutile, ci doar pentru a respecta un dicton, o lege de aur: CE TIE NU-TI PLACE, NU FACE ALTUIA! Evreii au fost sclavi in Egipt si au avut parte de toata sclavia si rautatea si coruptia, de tot spiritul de razbunare si ura si minciuna pe care le-au putut indura. Pentru toate acestea, pentru ca am experimentat “pe pielea noasta”, Dumnezeu ne porunceste sa nu folosim aceste metode, sa nu cadem in capcana de a raspunde la rau cu rau sau – inca si mai condamnabil – de a face rau “preventiv”, in ideea ca “oricum imi va face si mie cineva rau”. Este o lectie morala si de viata pe care nu trebuie sa o uitam.

Si inca un lucru, inainte de a incheia cu aceasta rubrica: cuvantul TZEDAKA, care inseamna mila, pomana, o suma de bani data in scop caritabil, are aceeasi radacina cu cuvantul TZEDEK, care inseamna drept. Este modul in care Dumnezeu incearca sa ne spuna ca a da un ban de pomana sau a intinde o mana cuiva care are nevoie nu este un merit, ci un act de dreptate!

Ce putem invata pentru astazi?

[CAND A PRIMIT POPORUL EVREU TORA?]
La prima vedere, intrebarea pe care tocmai am formulat-o nu are prea mult sens. Oricine cred, inclusiv eu, daca ar fi intrebat asa ceva ar raspunde fara echivoc: “la Muntele Sinai”. Corect, insa intrebarea se refera la altceva, si anume la momentul exact in care s-a intamplat acest lucru. Voi explica…

In pericopa de saptamana trecuta, Itro, am citit despre momentul in care Moshe se afla la Muntele Sinai si Dumnezeu ii vorbea direct, in cea mai inaltatoare experienta spirituala a omenirii, Revelatia. Omenirea primea atunci, pentru prima data in istoria ei, din mana divina, setul de legi care urma sa determine soarta viitoare a lumii, care urma sa mentina poporul evreu in viata prin toate diasporele si sa influenteze hotarator toate civilizatiile pamantului. Aceasta se intampla in Exodul 20.1-17.

Saptamana aceasta, in Mishpatim, Moshe se pregateste sa urce pe Muntele Sinai pentru a primi Tora, ceea ce si face in finalul pericopei, in Exodul 24.18. Pana aici toate bune. Insa problema este urmatoarea: in afara de versetele finale, pericopa Mishpatim contine legi, din cele date de Dumnezeu pe Muntele Sinai. Chiar si numele pericopei (Mishpatim) inseamna LEGI. Si atunci – cred – intrebarea este justificata: cand a primit poporul evreu Tora? In pericopa trecuta (Itro) sau in cea de saptamana aceasta (Mishpatim)?

Veti spune poate “Ce importa? Dumnezeu a dat Tora si gata. Nu e suficient?” Doar ca in ceea ce priveste Tora, lucrurile nu stau chiar asa. Nu exista in toata Tora nici macar un singur loc in care o asemenea aparenta “greseala”, “incurcatura”, “omisiune” sau “adaugire” sa nu insemne ceva.

Raspunsul la aceasta problema este urmatorul: Revelatia de la Muntele Sinai s-a produs bineinteles continuu. Adica poporul a auzit Cele Zece Porunci, apoi Moshe a trebuit sa urce pe munte pentru a invata restul de 603 si pentru a invata traditia orala (Tora she baal pe), pentru a primi toata traditia evreilor, tot ce Dumnezeu avea de dat poporului pe care il alesese. Insa Tora se opreste din cursul acesta “normal” pentru ca Dumnezeu a dorit sa sublinieze ca odata Tora data pe pamant, suntem datori sa o respectam, suntem datori sa o intelegem, sa o comentam, sau cel putin sa o cunoastem.

Dupa ce s-au dat Cele Zece Porunci, evreii ar fi putut replica: “deocamdata nu respectam Tora, il asteptam pe Moshe cu toata, vedem, mai discutam, mai dam o parere-doua (ca doar suntem evrei)…” Dumnezeu a zis NU la toate acestea. A zis: “V-am dat Tora, fie ea si o parte, respectati-o! Daca o sa intelegeti mai tarziu ca ceea ce am vrut Eu este ceva mai mult decat vi s-a parut la prima vedere, veti respecta atunci mai mult. Dar pentru inceput, porniti si restul o sa vina de la sine!”

Tin minte – in urma cu trei ani – cand eram la inceput de drum cu tot si toate in domeniul religiei mozaice, ca (locuind deja singur) mergeam in vizita la parintii mei si nu beam acolo nici un pahar cu apa, de teama ca nu e kosher. Sau imi amintesc ca in prima mea sarbatoare pe care am respectat-o, Pesach-ul de acum trei ani, am aprins si am stins lumina, am mers cu liftul si am facut inca multe incalcari pe care la vremea respectiva le credeam permise. Nu am profanat ziua de sarbatoare voit sau stiind ca fac asta, ci doar pentru ca eram la inceput. Dar ceea ce este important este ca am stiut – inca inainte de a apuca pe acest drum – ca voi avea si momente din acestea, in care din nestiinta voi “calca stramb”. SI ASTA NU M-A OPRIT!

In pericopa Mishpatim, Dumnezeu ne spune acelasi lucru. Experienta spirituala a Sinai-ului a fost extraordinara, a insemnat STARTUL. Dumnezeu s-a preocupat insa – inainte de a continua – de implementarea a ceea ce tocmai a oferit. A recunoscut de la inceput ca evreii (ca orice oameni) pot gresi, cum de altfel au si facut-o, insa a avut grija sa le si aduca aceste legi ale Torei la nivelul terestru, la nivelul lor (si al nostru) de oameni. Spre exemplu, Dumnezeu a zis “Sa nu ucizi!”, dar a instituit si pedeapsa care trebuie data pentru cel care incalca acesta porunca si ucide. Pentru ca a recunoscut faptul ca oamenii vor gresi sau ca vor exista printre ei si asasini.

Asa dupa cum vrea sa ne invete si Dumnezeu, a gresi nu este rusinos. Este insa trist (si oarecum rusinos) ca sunt inca multi care nu incearca din teama de greseala sau alte motive, mai mult sau mai putin obiective. Aici trebuie “umblat”. E timpul sa incercam cu totii! Poate nu ne va iesi un Oneg Shabat, poate OTER-ul nu o sa mearga, poate la Talmud Tora cursantii se vor plictisi, poate in trei ani nu vor mai fi evrei in orasul X, poate… poate… Se poate la fel de mult sa iasa si bine… Insa atat timp cat suntem ajutati, intelesi cu temerile si greselile noastre, atat timp cat si acolo sus si mai jos (printre noi) cineva are incredere in noi, NU AVEM VOIE SA NU INCERCAM!

Shabat Shalom!

Share This