Atunci cand oamenii isi evalueaza fapte unul altuia, ceea ce conteaza adesea este rezultatul acestor fapte. De multe ori, procesul in sine, “drumul” pe care il parcurge un om pentru a ajunge la rezultatul dorit nu este evaluat, nu este apreciat sau criticat. Insa acest tip de judecata este valabil numai atunci cand un om il evalueaza pe altul. Atunci cand Dumnezeu este cel care face evaluarea, lucrurile stau un pic altfel…

In pericopa din aceasta saptamana, lui Avraham i se porunceste sa isi sacrifice “fiul, singurul sau fiu, fiul pe care il iubeste, pe Itzhak”, dupa ce acesta ii fusese “oferit” printr-o minune divina, la o varsta deosebit de inaintata.

Midrashul descrie viata lui Avraham ca pe o serie de teste si incercari. In tinerete, Avraham si-a riscat viata luptand cu idolatria. Ajuns la maturitate si obisnuit fiind cu un anume mod de viata, Avraham a ascultat porunca divina si a parasit locurile natale si casa parinteasca, pentru a merge pe calea indicata de Dumnezeu. Iar in pericopa din aceasta saptamana, lui Avraham i se cere sacrificiul suprem, acela de a-si omori copilul. Copilul pentru care Avraham si Sara s-au rugat timp de zeci de ani! Toate visurile, toate aspiratiile, toate ideile si toata credinta monoteista, toate urmau sa treaca de la Avraham la fiul sau Itzhak. Iar acum, totul pare pierdut, pentru ca viitorul pare sumbru…

Cea mai cinica dintre ironii este insa aceea ca Avraham, care timp de ani si ani vorbise omenirii despre moralitate si despre faptul ca sacrificiile umane sunt un lucru abominabil, primeste porunca sa adopte aceasta practica idolatra. Dupa toate regulile logicii, Avraham ar fi trebuit sa refuze si sa se revolte! Insa Tora ne povesteste ca el nu a avut nici macar o ezitare: si-a luat fiul intr-o calatorie de 3 zile pana la Muntele Moria, l-a legat de altar si a ridicat cutitul pentru a il jertfi. Atunci si numai atunci, Dumnezeu a intervenit, oprindu-l.

Intrebarea care se naste este evidenta: De ce l-a incercat Dumnezeu pe Avraham cu un asemenea test? De ce i-a pus la incercare credinta si nervii, daca stia ca Avraham va trece testul?

Dupa cum explica multi comentatori, scopul testului nu era sacrificarea lui Itzhak. Daca ar fi fost asa, am fi putut spune ca Avraham nu a trecut, pentru ca Itzhak a ramas in viata. Insa scopul testului a fost acela de a-l ajuta pe Avraham sa ajunga la un nivel si mai inalt de credinta in Dumnezeu. Desi este evident ca aceasta formidabila credinta era una din trasaturile definitorii ale lui Avraham, ceea ce lipsea era concretizarea acestei credinte in fapte. Prin aceasta incercare, Avraham si-a fructificat potentialul.

O alta abordare este aceea oferita de Abarbanel (Spania, sec. 15), care explica faptul ca incercarile lui Avraham au fost de fapt menite sa arate lumii intregi ca in credinta nu exista limite.

Asa dupa cum am mai spus, Dumnezeu nu evalueaza intotdeauna rezultatul la care un om ajunge. Dumnezeu pretuieste in aceeasi masura, sau poate chiar mai mult, drumul pe care un om il parcurge, procesul prin care trece pentru a ajunge la acel rezultat. Dupa cum afirma inteleptii: “Rasplata divina este pe masura stradaniei”.

STIATI CA…
… viata este considerata sacra in iudaism, atat de sacra incat pentru salvarea ei se pot incalca legile Torei (cu exceptia interdictiilor referitoare la idolatrie, crima si relatii sexuale ilicite)? Notiunea se numeste”pikuach nefesh”. Posibilitatea de a incalca Shabatul se extinde si la posibiltatea unui pericol de moarte, cum ar fi aceea a unui accident sau boli despre care nu se stie exact daca este mortala.

Shabat Shalom!

Share This