Pentru oricine a avut cel putin o data ocazia nefericita de a interactiona cu sistemul medical din Romania in calitate de pacient, regula este adesea una deosebit de simpla: trebuie sa platesti pentru a fi tratat. Am spus “adesea”, pentru ca exista evident si multi medici si personal medical care nu solicita bani de la pacienti si isi fac meseria constiincios, in ciuda salariilor nu tocmai indestulatoare pe care le primesc. Insa chiar si in aceasta situatie, serviciile medicale costa. Este o regula economica, a societatii, care spune ca “totul se plateste”… Fie sub forma de bani gheata la o clinica privata, fie sub forma unei contributii la asigurarile de sanatate care da apoi dreptul de a beneficia gratuit de sistemul medical de stat, sanatatea noastra costa bani.

Si m-am gandit, prin prisma acestor idei si reguli, oare cat costa cu adevarat viata unui om? Dar sanatatea? Cat costa o inima, un rinichi, un ochi, un picior, cat costa o suferinta mai scurta, cat costa o operatie mai de calitate? Cand am fost internat in spital in urma cu patru ani si am fost nevoit sa imi inving orice rusine si discomfort si sa platesc (a se citi “dau bacsis”) infirmierei care imi facea injectia zilnica, pentru ca numai asa acea injectie era suportabila ca nivel de durere, m-am intrebat chiar cat costa durerea mea? Atunci, 50.000 lei (vechi) erau pretul a doua-trei zile de injectii fara durere… Atat costa atunci durerea mea!

Insa oare cum pot sa ma gandesc in fapt la evaluarea vietii, a suferintei sau a unui organ in bani? Viata si sanatatea oamenilor sunt de nepretuit, nu-i asa? Ei bine, in pericopa pe care o citim in aceasta saptamana, Mishpatim, Dumnezeu ne ofera, laolalta cu alte numeroase legi despre relatiile interumane si societate, o reteta de evaluare a oamenilor… In Exodul 21:22-25, Tora ne spune urmatoarele:

Daca se vor certa doi oameni si vor lovi pe o femeie insarcinata si ea va naste inainte de vreme, fara alta nenorocire, sa plateasca cat va cere sotul femeii si vor hotari judecatorii. Insa daca se intampla vreo nenorocire, vei da viata pentru viata, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vanataie pentru vanataie.

Multa lume cunoaste aceasta lege. Este ceea ce in sistemul legislativ britanic este numit Legea Talionului (in engleza provenind probabil de la cuvantul “retaliation”, insemnand “razbunare” sau “consecinte similare faptei”). Multi vorbesc despre aceasta lege ca despre una arhaica si barbara… Cum poate oare Tora, cuvantul lui Dumnezeu, sa pretinda “ochi pentru ochi”? Inseamna ca daca un om ii scoate ochiul unui alt om, este dus la tribunal, judecat si ii se scoate si lui un ochi ca pedeapsa pentru fapta sa? Inseamna ca daca un om il face pe altul sa isi piarda o mana, i se va reteza mana?

Ei bine, legea iudaica nu a interpretat niciodata aceste versete conform mesajului pe care ele par sa il ofere la prima vedere… In sistemul judiciar iudaic, “ochi pentru ochi” a insemnat intotdeauna COMPENSATIE FINANCIARA. In cazul in care un om ii scoate ochiul altuia, aceasta pierdere este evaluata de catre judecatori si cel care a gresit plateste o suma de bani, o compensatie, pentru ceea ce a facut. Atentie, nu o amenda, ci o compensatie. Amenda ar fi cu scopul de a pedepsi, insa compensatia nu are ca scop pedeapsa. Singurul lucru pe care il spune Tora practic este ca daca un om a suferit, el trebuie sa fie compensat, deoarece aceasta suma de bani (compensatia) practic ii apartine de drept. Toate aceste legi sunt in fapt discutate, dezbatute si formulate in Tratatul talmudic Bava Kama (84a).

Insa oare de ce nu este interpretata Tora cuvant cu cuvant? De ce “ochi pentru ochi” nu inseamna ochi pentru ochi, la propriu? De ce, daca un altul m-a ranit si am pierdut un ochi (Doamne, fereste), nu pot veni la tribunal si spune: “Vreau ca atacatorul meu sa plateasca in acelasi mod. Vreau sa simta si el ce simt eu. Sa i se scoata si lui un ochi, sa afle cum este sa nu vezi, sa simta aceeasi durere.”

Desigur, conceptia noastra moderna, sensibilitatea noastra de oameni traind in secolul 21, ne spune ca asa ceva nu poate fi. “Ar fi barbar, necivilizat, infiorator!”, vom spune poate. Cum sa facem asa ceva? Insa Talmudul ofera doua alte raspunsuri pentru care o astfel de actiune nu poate fi efectuata.

Primul raspuns este aparent unul deosebit de pragmatic. “‘Ochi pentru ochi’ inseamna compensatie financiara”, dupa cum spune Rabi Shimon bar Yochai intr-o baraita (scriere rabinica din perioada mishnaitica). Insa poate ca acest verset ar trebui inteles ca atare, poate ca ar trebui sa scoatem intr-adevar ochiul atacatorului. Ce am face atunci in cazul in care un om orb i-ar scoate ochiul unui om sanatos sau cand un om fara maini i-ar taia o mana unui om cu maini, sau cand un om fara un picior i-ar taia piciorul unui om sanatos?!? Cum am putea oare duce la indeplinire aceasta porunca a Torei in aceste cazuri, daca am interpreta-o ca atare? Putem oaresa raspundem la aceasta intrebare astfel: Daca este posibil ca atacatorul sa fie pedepsit in exact aceeasi maniera, atunci va fi pedepsit, iar daca nu, va scapa nepedepsit? Caci altfel, cum ar putea fi pedepsit un om care este pe moarte si care ucide un om sanatos?!?”

Aceasta discutie nu este doar o conversatie talmudica. Ceea ce ni se spune in aceste fraze este ca orice lege si orice regula trebuie sa fie aplicabila universal. Desigur, exista exceptii la orice, insa nu exceptii care practic anuleaza puterea legii. Imaginati-va ce tip de societate am avea in cazul in care orice om care ar sti ca pentru un motiv sau altul legea nu i se aplica. Imaginati-va ce tip de judecati am avea in cazul in care tribunalele ar pedepsi cu sume sau durate de pedeapsa diferite pentru exact aceeasi incalcare a legii. In cazul in care avem exceptii care practic ofera posibilitatea incalcarii legii fara nici un fel de consecinte (cum ar fi cazul unei persoane lipsite de vedere care decide ca poate lipsi de vedere si pe altii), legea si societatea nu pot functiona. De aceea, spune Talmudul, “ochi pentru ochi” trebuie tradus intr-o unitate de masura universala, care sa se aplice tuturor.

Desigur, veti putea spune, exista oameni care nu au bani, si atunci, din ce vor plati compensatia financiara pe care o datoreaza? Conform legii biblice (neaplicabile, ce-i drept, in ziua de astazi), un om care avea o datorie pe care nu o putea achita devenea “sclav”, practic se angaja si muncea doar pentru hrana si adapost (fara o alta plata) pana cand isi achita datoria. Asa devine sistemul universal!

Exista insa si o alta motivatie pentru care “ochi pentru ochi” nu trebuie citit ca atare. Abaye, unul din rabinii Talmudului, spune urmatoarele: “Ochi pentru ochi inseamna ochi pentru ochi si nu ochi si viata pentru ochi. Daca am interpreta literal aceste versete, este posibil ca atunci cand tribunalul ii scoate un ochi atacatorului, acesta poate muri in timpul operatiei [si atunci am da o viata si un ochi in schimbul unui ochi].”

Ceea ce Abaye ne ofera este o alta lectie importanta, chiar doua lectii, daca ma gandesc bine… In primul rand, ne spune ca daca alegem sa citim un verset al Torei absolut asa cum suna, fara a-l interpreta utilizand Legea Orala si alte valori existente in iudaism, atunci trebuie sa fim precisi pana la capat. “Ochi pentru ochi”, daca ar insemna chiar ceea ce spun cuvintele, trebuie aplicat le’humra ve’le’kula, atat atunci cand concluzia este una stricta, cat si atunci cand este mai putin stricta. “Ochi pentru ochi” ar insemna in acest caz urmatoarele: pentru un ochi, trebuie dat nu mai putin de un ochi si nu mai mult de un ochi!

Iar a doua lectie este aceea ca nu avem voie sa ne jucam de-a Dumnezeu. Exista consecinte pentru orice actiune pe care o intreprindem si nu putem sa ne asumam roluri care nu sunt de asumat. Putem oare garanta ca o actiune nu va avea efecte negative? Cu siguranta nu. Iar atunci cand aceste efecte negative pot fi atat de drastice, atat de cumplite, nu avem voie sa ne lansam in actiunile care le pot genera.

In interactiunile pe care le avem cu altii, aproape niciodata nu suntem pusi in postura de a judeca pierderea unui ochi, a unei maini, a unei vieti omenesti. Insa suntem aproape zilnic pusi in situatia de a aplica principiile enuntate mai sus. Aproape zilnic, intr-o forma sau alta, ii “judecam” pe cei din jur, le evaluam actiunile si dam “verdicte”. Ceea ce Tora vine sa ne spuna in pericopa Mishpatim, vorbind despre “ochi pentru ochi”, este ca aceste “verdicte” si evaluari trebuie sa fie universale, trebuie sa fie aplicate egal pentru toti si trebuie sa fim permanent constienti ca nu suntem, nici unul din noi, Dumnezeu. A cere celor din jurul nostru sa fie complet “sfinti”, sa fie fara greseala, sau a pretinde ca noi insine suntem “sfinti” si cunoastem toate raspunsurile este la fel de gresit si fals ca si a nu le cere nimic celor din jur, a nu ii recompensa sau trage la raspundere pentru nici una dintre actiunile pe care le fac. Este dificil de navigat printre complexitatile vietii, este usor sa ajungem la concluzii pripite sau sa aplicam principii diferite la situatii similare, doar pentru ca este mai usor, doar pentru ca un interlocutor ne este prieten si altul nu, doar pentru ca credem ca stim totul mai bine decat altii. Insa trebuie sa gandim de doua si chiar de noua ori inainte de a ajunge la o concluzie. Trebuie sa fim cinstiti cu noi insine, sa fim consecventi si drepti cu cei din jur si trebuie sa avem modestia de a ne intelege propriile limitari.

Am inceput prin a vorbi despre valoarea noastra ca oameni si despre modul in care ea se “traduce” in bani. Fara doar si poate, suntem, fiecare dintre noi, absolut de neevaluat in bani. Si, as spune eu, tocmai de aceea trebuie sa fim evaluati CA OAMENI. De aceea nu putem sa ne imaginam ca Tora, cuvantul lui Dumnezeu, ne indeamna sa facem abstractie de valoarea intrinseca a celuilalt, chiar daca ne-a ranit, chiar daca ne doare… Trebuie sa aparam legea, pentru ca altfel societatea nu poate functiona, pentru ca altfel, notiunile de umanitate, de egalitate si dreptate nu au nici un sens. Insa atunci cand ii judecam pe cei din jur trebuie sa ii privim in ochi si sa vedem acea samanta de Dumnezeu, imaginea Divinitatii (tzelem Elokim) din fiecare dintre noi.

Shabat Shalom!

Share This