Pericopa acestei săptămâni, Vaethanan, și Meghilat Eicha (Plângerile profetului Ierimiahu) pe care o citim de Tișa BeAv nu par să împartă foarte mult din punct de vedere tematic. Prima este o parte din discursul final al lui Moise înainte de a muri, iar a doua este o lamentație a unui martor la distrugerea Ierusalimului, scrisă la multe mii de ani după ce Moise plecase deja din această lume.
Și totuși, câteva versete strecurate în capitolul 4 din Cartea Deuteronomului creează o legătură de nezdruncinat între cele două scrieri:
Când veţi avea copii şi nepoţi şi veţi locui de mult timp în ţară, vă veţi perverti şi vă veţi face vreun idol sau orice alt fel de chip și veţi face ce este rău în ochii Domnului, Dumnezeul vostru și Îl veți mânia. Chem astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că veţi fi nimiciţi repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire după ce veţi traversa Iordanul. Nu veţi trăi multe zile, ci veţi fi nimiciţi. El vă va împrăştia printre popoare şi nu veţi rămâne decât un mic număr de oameni acolo, între neamurile la care Domnul vă va conduce. Acolo veţi sluji unor zei făcuţi de mâna omului, din lemn şi din piatră, care nu pot nici să vadă, nici să mănânce, nici să audă şi nici să miroasă.
De acolo Îl veţi căuta pe Domnul, Dumnezeul vostru și Îl veţi găsi, dacă Îl veţi căuta din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. În strâmtorarea voastră, după ce vi se vor fi întâmplat toate aceste lucruri, în zilele de pe urmă, vă veţi întoarce la Domnul, Dumnezeul vostru, şi-I veţi asculta glasul. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este un Dumnezeu îndurător, Care nu vă va părăsi şi nu vă va distruge. El nu va uita legământul pe care l-a încheiat, prin jurământ, cu strămoşii voştri. – Deuteronom 4:25-31
Multe traduceri în română prefațează aceste cuvinte cu conjuncția ”dacă” (”dacă vă veți face vreun idol”, ”dacă Îl veți mânia pe Domnul” etc), însă ebraica este clară: paragrafele nu reprezintă o posibilitate, ci o profeție a lui Moise legat de viitorul poporului evreu.
Și, din păcate, această profeție s-a adeverit, dur și nemilos, în decursul istoriei evreilor. Precum a promis Dumnezeu, poporul a intrat în țara Canaanului și a luat-o în posesie. Generațiile au trecut și apoi copiii și nepoții au început să practice idolatria și să uite de Dumnezeu, de minunile Lui, de poruncile Lui, de relația cu El, provocând astfel distrugerea Primului Templu. Al Doilea Templu – ne spune Talmudul – a fost distrus pentru că oamenii se urau unul pe celălalt și nu respectau scânteia de divinitate din fiecare om.
A venit apoi și exilul… Întâi primul, din epoca babiloneană, relativ scurt; iar apoi al doilea, impus de către romani și care, într-o mare măsură, n-a încetat nici în zilele noastre. Desigur, evreii s-au întors în granițele Israelului în 1948, însă Templul a rămas deocamdată neconstruit, sacrificiile sistate, o parte din ritualuri căzute în desuetudine, preoții dezmoșteniți și ziua de Tișa BeAv (9 Av) comemorată ca zi de post și rugăciune pentru toată această pierdere.
Din păcate sau din fericire, dacă profeția lui Moise din paginile pericopei Vaethanan o trecem adesea cu vederea, descrierea asediului și distrugerii Ierusalimului, prezentată cu lux de amănunte în Plângerile lui Ieremiahu (pe care le citim astăzi, de Tișa BeAv), ne emoționează până la lacrimi. Citim despre această distrugere stând pe jos, cu capul plecat, și regăsim în lectură toată suferința unui popor, toată jalea, tristețea și dorul care a cuprins de generații pe cei dezrădăcinați din țara lor, din locul în care Sursa puterii lor alesese să-și așeze Prezența Divină. Și așa cum se întâmplă de obicei, pare că suntem mai atenți și mai sensibili la descrierea suferinței prin care am trecut ca popor decât la avertismentul pe care l-am ignorat deși putea să ne scutească de această suferință.
Oare suntem condamnați să învățăm doar prin suferință? Oare nu putem evita distrugerea înainte ca ea să se producă? Oare trebuie să ne resemnăm doar la a ne plânge soarta în loc să ne-o luăm în propriile mâini?
La finalul Meghilat Eicha, profetul Ieremiahu ne oferă răspunsul la aceste întrebări:
Adune-ne, Doamne, înapoi la Tine și ne vom întoarce, reînnoiește-ne zilele ca la începuturi. – Plângerile 5:21
Cuvintele sunt mai mult decât o rugăciune sau o speranță. Ele sunt tot o profeție. Indiferent de ce am făcut, noi sau înaintașii noștri, Dumnezeu nu ne-a uitat și nu ne va uita niciodată. Dumnezeu ne iubește, ca indivizi și ca popor. Dumnezeu ne va reîntoarce la El și ne va șterge lacrimile. El ne-a dat forța să rezistăm, ne-a învățat prin Tora cum să trăim ca viața noastră să fie una bună, frumoasă, productivă și spirituală. Ne-a spus că exilul nu este etern, că pedeapsa are un sfârșit, că odată vom reveni la începuturi, că Îi vom fi din nou aproape în Templul din Ierusalim reconstruit. Și cu această promisiune, mergem înainte…
Să ne ajute Dumnezeu să merităm această reîntoarcere curând, în zilele noastre! Să avem cu toții un post de Tișa BeAv plin de semnificații și apoi un Șabat al consolării (Șabat Nahamu) cu pace și liniște în suflet!
Șabat Șalom!
Spre deosebire de textul articolului
Cred ca istoria poporului evreu, ca a fiecăruia dintre noi, nu este predestinata
Putem avea in viața noastră un destin, încercări, poveri – dar fiecare își alege drumul pe care îl poarta pași in călătoria pe pământ și suporta consecințele alegerilor sale
Textul din articol spune ca poporul evreu se va rătăci și ca va plăti pt rătăcirea sa
Acest text nu poate fi disociat de textul din Deuteronom 8.10 și pana la sfârșitul capitolului 8, text care ne spune DE CE poporul evreu se va rătăci – încrederea in propriile puteri, in propriile simțuri și in propriile placeri: textul spune când va veți satura si vei vedea rezultatul faptelor tale
Cel mai bun exemplu al lipsei predestinarii este istoria poporului evreu începând cu profețiile lăsate de Iaakov pt cele 12 triburi – când referitor la tribul lui Levi ( ca efect al faptelor acestuia legate de căsătoria sorei lor Dina) i-a profețit o împrăștiere in Israel, respectiv dispariția
Pe când in realitate, in vremea lui Moshe și imediat după aceea, tribul lui Levi a condus poporul Israel prin pastrarea legăturii permanente cu Dumnezeu
Sigur unii spun ca a condus tribul lui Iuda, dar o conducere fără Dumnezeu nu poate dura
Câta vreme tribul lui Levi a timut legătura cu Dumnezeu a mai existat speranța
Credința tribului lui Levi a schimbat istoria si profetia lui Iaakov
Tocmai de aceea Dumnezeu a trasat lui Moshe obligația de a cerere poporului ca după intrarea in țara o parte a poporului sa rostească binecuvântarea iar cealaltă parte blestemul – ca poporul sa se teama, sa respecte legile, poruncile si orânduirile lui Dumnezeu
Sa se teama la auzul blestemului si sa conștientizeze condițiile in care poate primi binecuvantarea
Oare mai sunt rostite azi binecuvântării si blestemele pt ca poporul sa se teama si sa respecte legile, poruncile si orânduirile lui Dumnezeu
Ne mai temem noi de Dumnezeu ?
Nu stiu daca completarea mea e corecta
Intr-adevar nerespectarea legilor, poruncilor si oranduirilor Numelui Domnului a dus poporul evreu la pedepsa (textul in limba romana pune in legatura respectarea Torei de binevuvantare iar nerespectarea ei de blestem).
Blestemul consecinta nerespectarii Torei a dus la robie, exil, daramarea simbolului credintei – templul Numelui Domnului.
Dupa 2000 de ani de la distrugerea celui de al doilea templu poporul evreu s-a reaintors din exil
Totusi oamenii care compun poporul evreu in perioada asta de 2000 de ani cand au fost in robie, exil au purtat pedepsa blestemului faptelor stramosilor lor, ma refer la acei stramosii care s-au indepartat de legile, poruncile si oranduirile Torei, cei care si-au pus propriile placeri in fata pana acolo incat au ajuns sa creada ca au totul si pot obtine si mai mult prin propriile puteri in contradictie cu textul din Deuteronom 8.
Tot ce nu este obtinut prin
nerespectarea legilor, poruncilor si oranduirilor Torei dispare in negura istoriei
De aceea poporul evreu a primit Tora s-o pastreze si s-o arate intregului pamant ca toate popoarele sa vada lumina Numelui Domnului si binecuvantarea care vine din respectarea Torei.
Intr-adevar poporul evreu a primit binecuvantari si va primi binecuvantari dar nerespectarea Torei poate aduce blestemul.
Templul Numelui Domnului se va construi din nou daca va exista suficienta credinta si daca vor fi respectate legile, poruncile si oranduirile Numelui Domnului.
Toate lucrurile s-au facut prin mila si indurarea Numelui Domnului.
Daca o sa fim si noi ca natiune romana vrednici, o sa respectam legile, poruncile si oranduirile Numelui Domnului o sa fim binecuvantati.
Altfel, istoria poporului evreu ne arata unde se poate ajunge daca nu se respecta Tora.
In urma cu doar 20 de ani posibilitatea de a afla informatii legate de textul real al Torei, respectiv al Cuvantului Numelui Domnului, erau foarte greu de accesat pt un roman
Numele Domnulu sa fie laudat si slavit ca a dat intelpciune celor care au construit si tin acesta pagina.
Numele Domnului da dea inteleptiune autorului ca sa ne descopere Cuvantul Numelui Domnului
Asa poate ne vom intoarce de la rau ca sa poata primi binecuvantarea copii nostri si cei care vin dupa noi.
Altfel, nerespectarea legilor, poruncilor si oranduirilor Torei aduce blestem.