Atunci cand satenii aveau nevoie de ploaie, ordinul de zi era: “Aduceti-l pe Honi, cel care aduce ploaia!”, cunoscut si sub numele de Honi HaMaaghel (Honi, cel care deseneaza cercuri).

Odata, intr-un an, primavarateca luna Adar aproape ca trecuse si nici macar un strop de ploaie nu se facuse simtit. Honi a fost chemat sa se roage. Si, cu toate ca s-a rugat, ploaia nu cazu. Amintindu-si modul in care profetul Habakuk aducea ploaia, Honi a desenat un cerc pe pamant si a ramas in picioare in mijlocul acestuia. Vorbind cu Cerul, a spus:

“Creator al Universului, copiii Tai m-au chemat pe mine pentru ca sunt cunoscut ca un om care, im mijlocul cercului Tau, are o relatie aparte cu Tine. Jur deci, pe numele Tau cel mare, ca nu voi pasi in afara acestui cerc pana cand nu Iti vei arata mila catre copiii Tai.”

Un tremur trecu prin multimea adunata in jurul lui Honi. Apoi, cateva picaturi de ploaie incepura sa cada. Cineva din multime striga: “Honi, invatatorule, speram ca tu sa ne salvezi de la moarte. Totusi, acesti cativa stropi de ploaie cad parca doar pentru a te elibera pe tine de juramant. Din nefericire insa, nu ne ajuta pe noi.”

Honi striga catre cer: “Nu asta am cerut! Am cerut ploaie destula sa umple fiecare crapatura, fiecare pestera, fiecare crevasa.”

Imediat dupa ce cuvintele fura rostite, incepu sa ploua atat de puternic incat fiecare strop era suficient pentru a umple un butoi. Chiar si inteleptii care pretindeau ca vazusera totul, fura impresionati de aceste picaturi de ploaie.

Torentele de ploaie inspaimantara multimea. “Invatatorule, speram ca tu sa ne salvezi de la moarte.”, spuse cineva, “insa ploaia aceasta va inunda intreaga lume.”

Din nou, Honi striga catre cer: “Nu am cerut asta! Ceea ce vreau este ploaie care sa fie o binecuvantare pentru copiii Tai.”

Dupa aceste cuvinte, ploaia incepu sa cada normal. Insa cazu atata ploaie, ca toti cei care locuiau in Ierusalim trebuira sa se adaposteasca pe Muntele Templului.

“Honi, asa cum te-ai rugat sa inceapa ploaia, trebuie acum sa te rogi sa se opreasca.”, au spus ei.

Le-a raspuns Honi: “Desi nu este obiceiul meu sa ma rog ca un exces de bunatate sa inceteze, ma voi ruga de aceasta data.”

Honi ridica ochii spre cer si spuse: “Creator al Universului, poporul Tau Israel, cel pe care l-ai scos din Egipt, nu poate primi nici prea mult bine, nici prea multa pedeapsa. Atunci cand ai fost suparat cu ei, nu au putut suporta asta. Atunci cand au primit prea mult bine, nu au putut de asemenea sa suporte. Fie voia Ta ca ploile sa inceteze si lumea sa fie revigorata.”

Atunci, vantul incepu sa sufle si nori se risipira. Se arata soarele, iar toti oamenii se indreptara catre ogoare, pentru a aduna ciuperci si fructe.

  — Talmud, Taanit 23a

Increderea in Dumnezeu…

Dupa o parabola talmudica, saptamana aceasta vreau sa mai includ in comentariu o poveste pe care am mai scris-o si anul trecut, dar care are o legatura foarte stransa cu pericopa Vaishlah:

A fost odata un om foarte religios, care invata si se ruga toata ziua. Nu iesea din sinagoga sau din camera in care studia decat foarte rar si atunci doar pentru a se reintoarce dupa foarte scurt timp. Si iata ca intr-o primavara, pe cand omul se afla in casa si studia de zor, la usa lui au venit niste consateni sa-i spuna ca raul din apropiere, umflat si involburat, a iesit din matca si ca se indreapta spre sat. Si, pe cand discutau ei, apa a si navalit in casa.

Consatenii l-au rugat sa vina atunci cu ei pentru a se adaposti, insa omul nostru s-a multumit sa le spuna: “Nu va faceti griji pentru mine, Dumnezeu ma va ajuta!” Si consatenii au plecat.

Apele au continuat sa creasca, iar omul si-a luat cartea de rugaciune si a urcat pe acoperis. Si nu peste mult timp, o barca cu vasle s-a apropiat de casa care statea deja sa cada si un alt consatean l-a rugat sa vina cu el pentru a se adaposti. Raspunsul omului a fost: “Nu va faceti griji pentru mine, Dumnezeu ma va salva!”

Timpul a trecut, omul se ruga, apele cresteau. Si iata ca, venind cu zgomot mare, elicopterul politiei a oprit deasupra capului sau si cineva dinauntru i-a aruncat o scara: “Urca, hai sa te adapostesti!” Iar raspunsul omului nostru nu a intarziat sa vina (ati ghicit!): “Nu va faceti griji pentru mine, Dumnezeu ma va salva!” Si elicopterul s-a indepartat…

Apele au crescut, peretii casei au cedat la un moment dat si s-au prabusit, iar omul nostru, cu carte de rugaciune cu tot, a cazut in apa si a murit.

Ajuns in fata Kise Hakavod (Tronul Gloriei Divine), omul L-a intrebat pe Dumnezeu, aproape strigand: “Ce mi-ai facut, Doamne? Eu – un om atat de studios, care mi-am pus toata credinta in Tine, cum ai putut sa ma lasi sa mor si nu m-ai ajutat?!?” Iar Dumnezeu i-a raspuns simplu: “Ti-am trimis consateni la usa, am trimis o barca dupa tine, am trimis un elicopter… De ce nu le-ai luat?”

Dvar Tora

A ma hotari despre ce sa scriu in aceast comentariu a fost o reala aventura… Si asta pentru ca pericopa Vaishlah pe care o citim saptamana aceasta este o adevarata colectie de legi, lectii despre viata, invataminte pe care Tora ni le ofera, pe scurt, este o pericopa foarte “incarcata”.

La inceputul pericopei Vaishlah, Tora relateaza un episod despre aparentele calitati de strateg si politician ale lui Iaacov:

“Apoi Iaacov a trimis ingeri la Esav, fratele sau, in Tinutul Seir din Tara Edomului. I-a insarcinat spunandu-le:

“Asa sa spuneti: Stapanului meu, lui Esav, asa vorbeste robul tau Iaacov: am locuit la Lavan si am trait la el pana acum. Am adunat boi si magari, turme, servitori si servitoare si am trimis sa vorbesc stapanului meu pentru a gasi bunavointa inaintea ta.” ” [Geneza 32.4-6]

Intrebari sunt multe… Inainte insa de a le pune si pentru a face ca ideile exprimate mai sus sa cantareasca si mai mult, sa incepem cu inceputul… Conform opiniei lui Rasi, Iaacov a trimis la Esav ingeri adevarati, pentru a-l impresiona si pentru a-l face pe acesta sa se teama. Mai mult, comentatorii sunt de parere ca tzadikim (oamenii drepti) pot ajunge din punct de vedere spiritual mai sus decat ingerii, deoarece acestia din urma sunt creati de catre Dumnezeu cu un grad de sfintenie bine determinat, pe care si-l pastreaza permanent. Spre deosebire de ingeri, oamenii au intotdeauna posibilitatea ca – prin faptele lor – sa creasca in sfintenie, iar Iaacov, de pe pozitia pe care se afla, avea dreptul de a chema ingerii in ajutor… (Conform unei alte opinii, trimisii lui Iaacov nu erau ingeri, ci simpli soli, opinie bazata pe faptul ca in limba ebraica “malahim” inseamna atat “ingeri”, cat si “soli”).

La doar un singur vers distanta de episodul cu trimiterea ingerilor, aflam ca Iaacov uzeaza din plin de dreptul lui de a-si aduce ingeri in ajutor: “[Iaacov] i-a insarcinat…”, deoarece a dorit ca mesajul sau, in care i se adresa lui Esav cu apelative din cele mai politicoase si mai protocolare (“domnul meu”, “stapan”), sa ajunga intocmai la fratele sau.

Am aflat cine sunt mesagerii si faptul ca mesajul trebuia transmis exact asa cum fusese enuntat. Dar care este mesajul trimis lui Iaacov? “Im Lavan garti veehar ad ata…” (“Cu Lavan am locuit si am trait cu el pana acum”). Ce relevanta are acest fapt?

Ei bine, in contextul acestei pericope, verbul “garti” (am locuit) are o conotatie speciala: literele acestui cuvant (ghimel, reis, taf, iud) au ca valoare numerica totala 613, numarul exact al poruncilor Torei. De altfel, literele cuvantului “garti” sunt aceleasi cu cele din “tariag” (denumirea clasica in ebraica pentru cele 613 porunci). “Atentie asadar, Esav!”, ii spune practic Iaacov, “chiar si atunci cand am locuit cu Lavan, cel mai necinstit dintre oameni, eu am respectat Tora! Dumnezeu este cu mine si nu prea e bine sa Il superi!…”

De asemenea, folosind cuvantul “garti”, din familia semantica a lui “gher” (strain), Iaacov doreste sa ii mai spuna ceva fratelui sau: “Am fost un strain in acele locuri, nu am realizat prea multe, iata deci ca binecuvantarea parinteasca pe care am luat-o de la Itzhak nu s-a indeplinit inca. Nu ai de ce sa ma urasti…”

Etalare de forte (ingerii), mesaje pacifiste, pare ca Iaacov doreste sa evite lupta cu orice pret… Si totusi, inainte de a putea rasufla usurat, inainte de a putea spune ca a intreprins totul pentru pace, Iaacov mai are multe lucruri de facut… Iar asta din simplul motiv ca ingerii trimisi aduc un mesaj deloc incurajator: “Am fost la fratele tau, la Esav. Mai mult, el se indreapta catre tine si 400 de oameni sunt cu el.” [32.7]

Iar “Iaacov a fost foarte inspaimantat si [vestile] l-au nelinistit.” [Geneza 32.4-8] Iaacov a fost inspaimantat?!? De ce? Nu era el cel caruia, cu doar o pericopa in urma Dumnezeu Insusi ii promisese ca totul va fi bine si ca Tara Canaanului va fi a lui? De ce se teme Iaacov acum si de ce este nelinistit?

Conform opiniei lui Rashi, Iaacov este un perfectionist, niciodata multumit de sine. “Oare nu cumva puteam sa fac mai mult in toti acesti ani cat am fost la Lavan? Oare nu cumva am facut vreo greseala? Dumnezeu ar putea fi suparat pe mine…”, se intreaba el. Mai mult, filosofand un pic, nelinistea venea si din simplul fapt ca ii era frica (pentru ca frica ar fi putut teoretic proveni si din neincrederea in Dumnezeu): “Imi este teama, oare asta inseamna ca mi-am pierdut increderea in Dumnezeu?”, spune Midrash-ul despre gandurile lui Iaacov. De asemenea, cantarea si acea porunca pe care Esav o indeplinise cu atata zel si pe care Iaacov o neglijase timp de 20 de ani: onorarea parintilor…

Oricare ar fi fost motivele insa, Iaacov s-a temut. Pentru sine si pentru familia sa, pentru destinul pe care trebuia sa il duca la indeplinire si pe care – oarecum – il vedea acum pus in pericol. Spre deosebire insa de oamenii obisnuiti, care de obicei “se pierd” in situatii limita, Iaacov a stiut exact care este reteta de rezolvare a problemei: FORTA (armata), BANI (daruri) si RUGACIUNE. Si de aceea a dorit ca tabara sa ii fie impartita in doua, si de aceea a trimis fratelui sau turme de oi si magari si bogatii nemasurate, si de aceea s-a rugat la Dumnezeu, punandu-si increderea (dupa ce toate variantele “omenesti” de rezolvare a conflictului fusesera epuizate) in nemarginita Sa putere si bunatate…

In natura, la animale de exemplu, forta este singura care conteaza: “Sunt mai puternic decat tine, asa ca nu ma supara!” Lucreaza in asta instinctul de conservare… La multi dintre oameni in general (si – as adauga eu – din nefericire), banii vorbesc, sau – dupa cum spunea o veche zicala: “Nu banii aduc fericirea, ci numarul lor…” Iar pentru cei care intr-adevar au inteles ca dincolo de forta si de bani (exponenti ai lumii materiale) exista si lumea spirituala, a relatiei cu Dumnezeu, rugaciunea este solutia.

Iata deci cum Iaacov reuneste trei forte care impreuna sunt invincibile. Armata lui Esav ar fi putut sa fie mai puternica (invingand astfel “forta”). Darurile puteau sa nu fie suficiente pentru a potoli ura lui Esav (“banii” putand fi invinsi la randul lor). Iar “rugaciunea” singura putea fi invinsa de simpla replica a lui Dumnezeu: “De ce nu ai folosit si celelalte posibilitati?”

Numai reunind cele trei componente, rezultatul a fost cel scontat. Numai slujindu-se de toate cele trei, Iaacov a reusit sa triumfe.

In pericopa de saptamana aceasta, Iaacov devine Israel. Pentru ca “lupta cu Dumnezeu si cu oamenii si triumfa”. Si asta a continuat sa faca, acelasi Iaacov-Israel, de-a lungul a mii si mii de ani… Pentru ca a stiut sa foloseasca forta, banii si relatia sa atat de speciala cu Dumnezeu, pentru a deveni o eroare a statisticii, o palma pe obrazul tuturor care au incercat sa il ingenuncheze.

In pericopa de saptamana aceasta, Iaacov il infrunta pe Esav, cum avea sa o tot faca pe parcursul istoriei, pe parcursul anilor in care, daca ar fi sa ne luam dupa carti si calcule, nu trebuia sa existam. Iar astazi, intr-o lume in care procentul de evrei este sub 1%, intr-o lume in care atatea alte lucruri capteaza atentia, Iaacov-Israel este cunoscut si recunoscut, desi nimeni nu ar trebui sa fi auzit macar de el.

In pericopa de saptamana aceasta, Iaacov spune ca oricat de gher (strain) ar fi si oricata teama ar incerca altii sa-i insufle, poporul lui Israel traieste! Traieste pentru a dovedi unei lumi intregi ca este unic si invincibil, ca poate invoca si opri “ploi” (asemenea lui Honi HaMaaghel) si ca poate ajunge, prin exponenti precum Iaacov, pana la Dumnezeu Insusi, pana in fata Kise Hakavod (Tronul Gloriei Divine).

SHABAT SHALOM!

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This