Am promis deja că tema următorului ciclu de comentarii săptămânale de pe site-ul DvarTora va fi ”comori ascunse”, adică idei și fragmente din pericopele Torei adesea ignorate de comentatori în favoarea altora mai marcante și mai impozante. Deși suntem înainte de pericopa Bereșit, pe care o vom citi abia în Șabatul din 22 octombrie, una din citirile din Șabatul acestei săptămâni se înscrie – cred eu – în această categorie de ”comori ascunse” și de aceea aș vrea să îi dedic câteva gânduri.
Șabatul acestei săptămâni (15 octombrie), este Șabat Hol Hamoed Sucot, un Șabat care nu are o pericopă asociată. În schimbul ei, tradiția iudaică a consfințit citirea în sinagogi a unor porțiuni din Tora asociate sărbătorii de Sucot și, desigur, o haftara cu o temă conexă. Însă haftara pe care tradiția iudaică o asociază Șabatului de Hol Hamoed Sucot este una foarte stranie, iar legătura ei cu sărbătoarea de Sucot nu este deloc ușor de înțeles. Este vorba de versetele 38:18-39:16 din cartea profetului Ezekiel (יחזקאל) – pe care le puteți găsi la pagina 1104 în humașul ”Tora și Haftarot” – versete în care ni se oferă o imagine a războiului apocaliptic pre-mesianic dintre doi protagoniști stranii și misterioși: Gog și Magog.
O legătură – probabil singura relativ evidentă – cu sărbătoarea de Sucot este oferită de versetul 38:22, care descrie pedeapsa pe care Dumnezeu urmează să o abată asupra lui Gog în finalul confruntării, termenii folosiți în acele versete fiind similari cu urgiile abătute asupra Egiptului: ”Îl voi pedepsi cu molimă și cu sânge, ploaie torențială, grindină, foc și pucioasă asupra lui și asupra hoardelor lui, și asupra popoarelor multe care sunt cu el.” Desigur, dacă ne aducem aminte că Sucot este o sărbătoare strâns legată de Exodul din Egipt (colibele în care locuim fiind recreări ale colibelor în care Dumnezeu i-a adăpostit pe strămoșii noștri imediat după Exod), putem înțelege măcar la nivel superficial de ce această haftara este citită de Sucot.
Dar totuși, pare că această legătură este mult prea subțire… Haftara, care descrie în detaliu războiul cu Gog și Magog și intervenția divină pentru a proteja Israelul, este un eveniment sângeros și violent. Ce legătură ar putea exista între un dezastru apocaliptic de proporții și o sărbătoare iudaică a cărei temă este bucuria și credința în Dumnezeu?
Pentru a răspunde (măcar parțial) la această întrebare, trebuie să explicăm un pic profeția din haftara. Conform Talmudului (tratatul Meghila 31a) și a comentariului pe care Rași îl face acolo, războiul cu Gog și Magog descris în haftara este același cu cel la care se referă capitolele de final ale profeției lui Zaharia (זכריה). Legătura pe care Rași o face între cele două scrieri este subtilă: ambele profeții încep cu cuvintele והיה ביום ההוא (vehaia baiom hahu) – ”și va fi în ziua aceea”, o aluzie la Era Mesianică (Ezekiel 38:18 și Zaharia 14:8, 14:13 – v. haftara pentru prima zi de Sucot, pag. 1099 din humaș).
Este drept, în profeția lui Ezekiel, ”ziua aceea” nu este asociată deloc cu Sucotul, dar profeția lui Zaharia conține într-adevăr o referință directă la sărbătoare, în versetul 16 care ne spune: ”Și va fi că toți aceia care vor rămâne dintre toate neamurile care vor fi venit asupra Ierusalimului, vor urca în fiecare an ca să se prosterneze înaintea Regelui, Domnului Oștirilor, și să celebreze Sărbătoarea Colibelor.” Mai mult, acolo, în profeția lui Zaharia, profetul continuă cu o descriere a pedepselor care se vor abate asupra celor care – în ziua aceea de început al Erei Mesianice – nu vor celebra Sucotul alături de poporul lui Israel.
Așadar ca sumar, conform explicației oferite de Rași: conexiunea dintre haftara de Hol Hamoed Sucot și sărbătoarea de Sucot este că ea se referă la același eveniment ca și haftara din Zaharia, citită în prima zi a sărbătorii, unde Sucotul este menționat explicit.
Sincer, parcă am complicat și mai mult lucrurile în loc să le simplificăm, nu-i așa? Nu mai avem de explicat o conexiune, ci două, sau eventual una prin intermediul alteia… În plus, mai apare o întrebare importantă: dacă într-adevăr cei doi profeți, Ezekiel și Zaharia, vorbesc despre același eveniment, de ce este oare nevoie de două profeții pentru a-l descrie? Una singură nu era suficientă?
Rabinul Moshe Lichtenstein, co-lider al ieșivei Har Ețion din Israel, oferă sugestia că profețiile lui Ezekiel și Zaharia descriu de fapt războiul cu Gog și Magog din două perspective diferite.
În Zaharia, acest război este privit ca o intervenție divină pentru a reda independența geo-politică a Israelului într-o perioadă în care națiunile lumii urmăreau să i-o răpească, ridicându-se la luptă asupra Ierusalimului. Altfel spus, mesajul lui Zaharia este cu precădere unul național iudaic. Însă Israelul are și un legământ cu Dumnezeu. Prezența Divină sălășluiește asupra Ierusalimului ca simbol al acestui legământ. Națiunile lumii se ridică asupra Ierusalimului și, prin aceasta, se ridică și împotriva lui Dumnezeu, ”perturbând” astfel legătura Sa nu doar cu poporul evreu, ci și cu întreaga lume.
Prin contrast, mesajul lui Ezekiel este unul teologic universal. Mesajul de bază al profeției lui Ezekiel este acela al sfințirii Numelui lui Dumnezeu în lume. Faptul că Israel este în exil și că națiunile lumii se împotrivesc revenirii lui în Țara Promisă este, în fapt, o profanare a Numelui Divin. Rolul principal al intervenției divine în războiul lui Gog și Magog nu este acela de a-l readuce pe Israel la locul său în Ierusalim, ci mai curând de a-L readuce pe Dumnezeu Însuși la locul Său din Templul din Ierusalim. Conform viziunii lui Ezekiel, după intervenția divină, la finalul acelui război apocaliptic, recunoașterea lui Dumnezeu este universală, împlinind profeția pe care o rostim zilnic și în rugăciunea de ”Aleinu” : ”În ziua aceea va fi Domnul unul și numele Lui va fi unul.”)
Avem așadar două abordări distincte ale aceleiași teme: finalul războiului cu Gog și Magog culminează cu revenirea poporului lui Israel în țara sa, fapt care are atât o componentă națională, cât și una universală. Ea reprezintă un moment de reviriment național, dar și o sfințire a Numelui Divin în lumea întreagă.
La fel este și cu sărbătoarea de Sucot.
Pe de o parte, Sucot are desigur un profund caracter iudaic. Ca evrei, ne amintim de Exodul din Egipt, de protecția pe care Dumnezeu le-a acordat-o strămoșilor noștri adăpostindu-i în colibe, de credința pe care noi înșine, astăzi, trebuie să o avem în Dumnezeu că ne va proteja iar și iar, atât de intemperii și pericole fizice imediate, cât și de pericole mai mari și mai profunde: asimilare, laicizare, antisemitism.
Pe de altă parte însă, Sucot este și o sărbătoare profund universală. Ea este sărbătoarea iudaică la care, în antichitate, se aduceau jertfe pe altarul Templului din Ierusalim în beneficiul tuturor națiunilor lumii. Ea este o sărbătoare a bucuriei universale, a strângerii și apoi a împărțirii abundenței recoltei cu cei nevoiași, fie ei evrei sau neevrei. De Pesah, celebrăm eliberarea fizică pe care noi am primit-o prin Exodul din Egipt. De Șavuot, celebrăm înălțarea spirituală pe care noi am primit-o odată cu Revelația de la Sinai. Însă de Sucot, celebrăm ceea ce Dumnezeu le dă tuturor, nu numai nouă: ploaie, recolte bogate, viață îndestulată, protecție, bucurie, liniște și pace.
La fel, și coliba (suca-ua) are conotație duală. La prima vedere, ea reprezintă doar o simplă protecție de ploaie și vânt. Dar ea este totodată și o aluzie la ענני הכבוד (ananei hakavod), la norii Slavei Divine, care ne-au însoțit și ne-au protejat în deșert. Desigur, Prezența lui Dumnezeu era atunci manifestă și apropiată, iar acum ea este ascunsă și greu de detectat, dar chiar și azi Dumnezeu ne veghează în fiecare moment.
Așadar, unul dintre motivele pentru care profeția lui Ezekiel este citită în Șabat Hol Hamoed Sucot nu este nicidecum violența ei sau imaginea apocaliptică pe care o zugrăvește. O citim de Sucot tocmai pentru finalul ei, în care – în ciuda violenței și a dorinței de distrugere manifestate de dușmani – pacea și justiția divină triumfă. Contrastul pe care ni-l prezintă profeția – între încercarea lui Gog de a cufunda lumea în întuneric și exclamația finală a lui Dumnezeu care proclamă: ”și voi curăți țara” – reprezintă de fapt contrastul dintre lumea în care trăim acum și lumea pură în care urmează să trăim în Era Mesianică. Profeția lui Ezekiel ne aduce aminte, în plină Sărbătoare de Sucot, în plină Sărbătoare a Bucuriei, nu atât de ceea ce avem, ci mai curând de ceea ce putem avea dacă ne dorim cu adevărat: belșug, pace, protecție, bună înțelegere, reunire a întregii omeniri sub semnul recunoașterii lui Dumnezeu ca Rege al tuturor. Atunci și numai atunci, cu ajutorul Său și prin contribuția noastră, bucuria va fi deplină și sărbătoarea universală.
Haftara pentru Șabat Hol Hamoed Sucot, în conjuncție cu cea pe care am citit-o în prima zi a sărbătorii, ne aduce aminte că fiecare moment din viața noastră este un dar divin și o conexiune dintre trecutul în care Dumnezeu ne-a protejat (Exodul, colibele din deșert) și viitorul în care ne va proteja din nou. Fiecare zi pe care o trăim este un echilibru între individualitate și colectivitate, între particular și universal. Și fiecare acțiune pe care o întreprindem este modul prin care ne putem exprima concret dorința de a avea cu adevărat o mântuire finală, în care să ne bucurăm cu toții, ocrotiți și elevați de Prezența veșnic vie și plină de sfințenie a lui Dumnezeu.
Șabat Șalom și Moadim leSimha!
Opinii recente