INTREBARE:
Imi puteti da niste detalii despre Templu: ce se gasea in Sfanta si Sfanta Sfintelor?
RASPUNS:
In Sfanta Sfintelor in Primul Templu se afla Chivotul Legamantului, care adapostea Tablele Legii (cele doua seturi – cel intreg si cel spart de catre Moshe), toiagul lui Aaron, precum si un recipient cu mana (hrana care cadea din cer pentru evreii aflati in desert). Dupa distrugerea Primului Templu, Chivotul Legamantului a fost pradat si apoi i s-a pierdut urma, iar Sfanta Sfintelor in Al Doilea Templu a fost goala.





Stimate domnule Sorin Rosen, este posibil ca in Chivotul Legamantului (sau al Marturiei) sa fi fost si Cartea Invataturii lui Moise, conform Deuteronom 31.26 ?
Cu consideratie, Viorel Danut
Exista într-adevăr un sul de Tora acolo, dar există o dispută talmudică (în tratatul Bava Batra 14a-b) dacă acesta era într-adevăr plasat în interiorul Chivotului sau nu.
Versetul din Deuteronom 31:26 sugerează că acel sul de Tora nu era pus în Chivot, ci lângă el, pe un raft de lemn dar nu era plasat în Chivot, ci lângă el: ”Luați Cartea aceasta a Învățăturii și puneți-o alături de Chivotul Legământului DOMNULUI, Dumnezeului vostru, și să fie acolo împotriva ta, ca martor.” (Deut. 31:26).
Există însă un verset din Regi I 8:9 a cărui formulare este particulară în ebraică: ”Nu exista în Chivot nimic în afară de cele două Table pe care Moise le pusese acolo”. La prima vedere, versetul pare foarte clar și susține ideea că sulul de Tora (acea Carte a Învățăturii) nu era în Chivot. Cu toate acestea, Talmudul citește cu precizie originalul ebraic și remarcă faptul că avem de-a face aici cu o limitare urmată de o limitare la limitare. Versetul ne spune că ”nu era nimic” (sugerând că Chivotul era gol), apoi ne spune ”în afară de” (realizând o limitare e limitării). În limba română, astfel de construcții sunt perfect naturale, însă în ebraică și, cu atât mai mult în ebraica biblică și exegeza talmudică pe marginea sa, ea poate da naștere la interpretări.
În concluzie, versetele par să susțină că acel sul de Tora nu era propriu-zis în Chivot, ci lângă el, dar discuția talmudică poate conduce și la concluzia opusă, și anume că sulul era și el în Chivot. Ceea ce este însă corect, deși am omis să precizez în răspunsul meu inițial, este că acel sul de Tora era prezent în Sfânta Sfintelor, fie în, fie lângă Chivot. Vă mulțumesc pentru întrebare și completare.