[Haftara Pekudei: Regi I 7:51-8:21]

Există o tradiție iudaică străveche care spune că לוחות ושברי לוחות מונחים בארון — ”Luhot ve’șivrei luhot munahim ba’aron”“Tablele Legii, atât cele întregi cât și cele sparte [de către Moșe], au fost puse în Chivotul Legământului.”

Urmând această tradiție, rabinii Talmudului fac o paralelă interesantă între respectul datorat Tablelor Legii și respectul datorat persoanelor în vârstă:

Rabinul Iehoșua ben Levi a spus: ”Fiți atenți cum tratați o persoană în vârstă care a uitat ceea ce știa, căci este scris: Tablele Legii, atât cele întregi cât și cele sparte, au fost puse în Chivotul Legământului.” — Talmud, Brahot 8b

Pentru evrei, un ”recipient” care a conținut odată ceva de valoare (ex: înțelepciune, cunoștințe, moralitate) rămâne demn de respect chiar și atunci când conținutul propriu-zis dispare. Este probabil unul din motivele pentru care o persoană care a dobândit un titlu academic sau profesional (ex: doctor, inginer, profesor sau chiar rabin) continuă să fie apelată cu respectivul titlu chiar și după ce și-a încheiat cariera în acel domeniu. Este probabil și motivul pentru care un trup neînsuflețit trebuie tratat cu respect (כבוד המת — kavod ha’met): pentru că respectivul trup a fost odată ”recipient” pentru sufletul unui om creat după imaginea lui Dumnezeu.

Însă dincolo de uimitoarele implicații — antice sau moderne, rituale sau sociale — ale acestei idei, o întrebare rămâne: De unde provine exact această tradiție? Cum au ajuns rabinii la concluzia că fragmentele Tablelor sparte au fost puse și ele în Chivot?

Pentru ca întrebarea să fie și mai dificilă, iată un verset din Haftara acestei săptămâni:

Chivotul nu conținea nimic, în afară de cele două Table ale Legii pe care Moșe le pusese înăuntru la Horeb, când Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul lui Israel, când a ieșit din Țara Egiptului. — Regi I 8:9

Ce se înțelege din acest verset? Ce conținea Chivotul? Răspunsul pare simplu și clar: ”nimic, în afară de cele două Tablele ale Legii”, așadar doar două Table. Și totuși, Talmudul concluzionează paradoxal că în Chivot erau nu două, ci patru Table: două întregi și două sparte.

De unde o asemenea idee? Cum s-a ajuns la o asemenea concluzie? Și, mai ales, de ce?

Ceea ce vă pot spune cu certitudine este că rabinii Talmudului nu au scornit ideea din neant. De fapt, suportul pentru ea se regăsește chiar în paginile Torei, într-un verset din Cartea Deuteronomului în care Moșe spune evreilor următoarele:

La vremea aceea, Dumnezeu mi-a spus: ”Taie două table de piatră asemenea celor dintâi și urcă-te la Mine pe munte și fă un Chivot din lemn. Eu voi scrie pe aceste table cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat și să le pui în Chivot.— Deuteronom 10:1-2

O lectură superficială sau chiar una normală a acestor versete nu oferă niciun răspuns la întrebările noastre. Dimpotrivă, pare că tot despre două Table vorbim, nicidecum despre patru.

Însă la o lectură mai atentă putem remarca un amănunt interesant: cuvintele ”și să le pui în Chivot” (ושמתם בארון) din finalul versetului al doilea, nu indică exact la care set de Table se face referire. ”Să le pui în Chivot” poate vorbi și despre primul set de Table (cel spart), și despre cel de-al doilea (cel întreg). Desigur, contextul pare să indice că vorbim despre al doilea set (cel întreg), însă ideea principală aici este că nu putem exclude cu absolută certitudine nici cealaltă interpretare.

Și aici intervine o particularitate a tradiției iudaice pe care unii ajung — adesea după mulți ani de studiu — să o admire, iar alții (majoritatea?) o condamnă și disprețuiesc: iudaismul este extrem de atent la detalii. În particular la subiectul nostru: rabinul Iehoșua ben Levi s-a uitat atent asupra versetului din Deuteronom și și-a pus întrebarea: Oare ce poruncă i-a dat Dumnezeu lui Moșe? Să pună în Chivot primul set de Table sau pe cel de-al doilea? Și chiar dacă suntem 99% siguri că Tora se referă aici exclusiv la setul al doilea (cel întreg), simplul fapt că textul conține o ambiguitate de 1% ne oferă șansa să extragem o idee suplimentară din el: anume că ambele seturi și-au găsit de fapt locul în Chivot.

Ce facem însă cu versetul Haftarei noastre? Nu ne spune el oare — cu și mai multă acuratețe decât versetul din Deuteronom — că ”Chivotul nu conținea nimic în afară de două Table”?

Ei bine, și aici precizia interpretării iudaice și fenomenala atenție la detalii își spun cuvântul… Tot Talmudul oferă următoarea interpretare:

Ce trebuie să înțelegem din cuvintele ”Chivotul nu conținea nimic în afară de…”? Putem deriva de aici ideea că și Tablele sparte au fost puse în Chivot. — Talmud, Tratatul Bava Batra 14b

Straniu, nu-i așa? Dintr-o exprimare (aparent) foarte clară, Talmudul concluzionează exact opusul a ceea ce am aștepta. Însă o privire foarte atentă scoate în prim-plan și aici o particularitate a textului: versetul Haftarei conține de fapt două limitări sau, mai exact, o limitare urmată de o limitare a limitării. Voi încerca să explic… deși, veți vedea, explicația nu este deloc simplă.

Discutăm aici despre ce conținea Chivotul. Mai întâi ni se spune că nu conținea nimic, altfel spus, textul biblic limitează conținutul Chivotului la zero. Apoi însă, acest zero este limitat la rândul său: nu este un zero absolut, ci un zero din care ”lipsesc” (sunt excluse?) Tablele Legii.

Știu, este complicat de conceptualizat așa ceva. Logica naturală, umană, nu funcționează așa. Ca oameni, suntem tentați să citim rapid și să tragem concluzii pe baza acelei lecturi rapide.  Probabil și explicația mea mai sus lasă de dorit. Însă repet: faptul că versetul conține o particularitate în formulare și faptul că trebuie reconciliat cu versetul din Deuteronom care, la rândul său, conține o ambiguitate sunt motive suficiente pentru a ne oferi șansa de a extrage idei suplimentare. Talmudul și exegeza iudaică excelează în astfel de exerciții. Desigur, ele nu sunt făcute arbitrar sau fără noimă ci, dimpotrivă, ele au la bază principii hermeneutice stricte și, în plus, credința că orice detaliu, cât de minor, este important.

Putem desigur întreba ce a fost mai întâi aici: oul sau găina? Cu alte cuvinte: oare rabinii Talmudului au remarcat niște particularități de text și au extras această idee pe baza lor? Sau, dimpotrivă, noțiunea conform căreia Tablele sparte au fost și ele puse în Chivot exista ca tradiție orală și aceste particularități ale textului au oferit rabinilor doar un suport biblic pentru ceea ce era deja cunoscut? Părerea mea este că în ultimă instanță, răspunsul la aceste întrebări (dacă el există) nu este chiar atât de important, pentru că uneori procesul este mai important decât rezultatul.

Ceea ce este important este faptul de a nu înceta niciodată căutarea acestor subtilități și nuanțe. Numai privind atent și cu mintea deschisă avem șansa de a descoperi nestemate ascunse, valori și scântei de înțelepciune și moralitate din mesajul etern al lui Dumnezeu pentru oameni.

Șabat Șalom!

Share This