Strecurat între evenimente mult mai importante din pericopa acestei săptămâni este un verset care la prima vedere nu spune mare lucru. La o analiză mai atentă, și mai ales privit prin prisma comentariilor și interpretărilor iudaice, acest verset constituie însă un adevărat giuvaier pentru exegeți, o mostră de bogăție a sensului ebraicii biblice și a tradiției iudaice în general.
Contextul este simplu și foarte cunoscut: Moise este ales de către Dumnezeu să fie unealta eliberării, cel care urmează să-i vorbească lui Faraon și să-i ceară să-i lase pe evrei să plece din robie. Desigur, atunci ca și în zilele noastre, se spune că prima impresie contează, așa că Moise și fratele său Aaron, care îl secondează în această misiune, sunt ”înarmați” de către Dumnezeu cu un semn menit a demonstra cine sunt și pe Cine reprezintă. Desigur, pentru ca ”jocul” să fie fair-play, magilor Egiptului li se dă și lor ocazia să-și arate puterile, iar ei o folosesc din plin, căutând să contracareze în ochii lui Faraon puterea lui Moise și Aaron de a îndeplini, cu ajutorul divin, semne și minuni.
Iată însă versetele care prezintă acest episod:
Și a venit Moise cu Aaron la Faraon și au făcut precum poruncise Domnul: Aaron și-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor săi și el a devenit șarpe. Și Faraon i-a chemat și el pe înțelepți și pe vrăjitori și ei, magii Egiptului, au făcut la fel cu incantațiile lor. Și-au aruncat fiecare toiagul, și ele au devenit șerpi; dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor. – Exodul 7:10-12
În primul rând, este necesar să clarificăm un termen ebraic din aceste versete, deoarece el nu este simplu de explicat. În multe traduceri și interpretări și în accepțiunea multor comentatori evrei, toiagul lui Aaron s-a preschimbat într-adevăr – după cum ne spune și traducerea de mai sus – în șarpe. Însă termenul ebraic folosit de Tora aici este תנין (tanin), care, la bază, nu înseamnă (neapărat?) ”șarpe”. În Geneza 1:21, în cea de-a cincea zi a Creației, Tora ne spune că Dumnezeu a creat התנינים הגדולים (hataninim haghedolim), adică ”taninim-ii cei mari”. În acel context, conform tradiției iudaice, termenul se referă la două creaturi marine uriașe, posibil doi ”monștri marini” dacă vreți, leviatanul și partenera sa, pe care Dumnezeu le-a îndepărtat mai apoi din lume pentru a permite evoluția altor specii de animale. Desigur, nenumărate speculații pot fi făcute pe marginea acestui termen și a identității acelor creaturi. Poate au fost dinozauri? Poate balene uriașe? Poate termenul este unul generic pentru întreaga clasă a reptilelor? Cert este că identitatea lor exactă rămâne un subiect ambiguu, diverși comentatori avansând diverse opinii.
De ce atunci, în pericopa noastră, cuvântul תנין (tanin) este înțeles ca ”șarpe”? Nu este aceasta oare o particularizare forțată a clasei reptilelor? Nu este o eroare de traducere? Ei bine, trebuie precizat în primul rând că există în tradiția iudaică și voci care redau termenul din pericopa noastră prin prisma înțelesului din Geneza 1, identificând animalele în care s-a transformat toiagul lui Aaron ca fiind reptile sau chiar, particular, crocodili.
Însă traducerea ”șarpe” nu este nici ea scoasă din ecuație, ci dimpotrivă, are un suport cât se poate de solid. Și asta pentru că în prima pericopă a Cărții Exodului, atunci când Dumnezeu îl previne pe Moise că va avea de împlinit chiar acest semn înaintea lui Faraon, textul biblic ne spune că Moise și-a aruncat toiagul pe pământ, iar toiagul lui ”a devenit șarpe” (Exodul 4:3). Acolo, termenul ebraic este cel clasic pentru șarpe, respectiv cuvântul נחש (nahaș), același care apare, de altfel, și în povestea primilor oameni din Eden (v. capitolul 3 din Geneza).
Așadar, pentru a păstra consecvența cu promisiunea divină, termenul de תנין (tanin) din pericopa noastră este înțeles de către mulți ca fiind sinonim cu נחש (nahaș) – ”șarpe”. Ca fapt divers, este interesant însă și comentariul lui Radak, care ne spune că termenul תנין (tanin) înseamnă ”șarpe” atunci când se referă la un animal terestru (cum este cazul aici), și înseamnă ”crocodil” sau ”monstru” atunci când se referă la un animal marin (cum este cazul în Geneza).
Să explorăm însă mai departe acest verset…
”De ce un șarpe?” – se întreabă comentatorii. De ce a fost necesar ca acest semn al lui Moise și Aaron să implice prezența unui șarpe? Un potențial răspuns vine din explicația oferită de Daat Zekenim, un comentariu asupra Torei compilat între secolele 12-13 de un grup de comentatori cunoscuți sub numele de Baalei Ha’Tosafot. În Iehezkel (Ezekiel) 29:3, profetul îl numește pe Faraonul Egiptului התנין הגדול (hatanin hagadol) – ”marele șarpe” sau ”marele monstru”, folosind același cuvânt ca în paginile Genezei și pericopei noastre. Motivul? Pentru că, așa cum explică Midrașul, Faraonul se autoproclamase un ”mare monstru” în Egipt, un personaj cu puteri imense, de necontestat, aproape magice. De altfel, această idee de autopreamărire a Faraonului nu este ceva nou. Tot conform Midrașului, fiica Faraonului se numește Batia, care înseamnă ”fiica zeului”, tocmai pentru că Faraon se autoproclamase zeu al Egiptului.
În plus, ne explică Daat Zekenim citând Midrașul (Șemot Raba 9:4), șerpii au obiceiul să se încolăcească în jurul prăzii lor, așa cum – metaforic, desigur – făcuse și Faraonul în jurul evreilor pe care îi considera acum drept pradă. Și desigur, șerpii au și o mișcare caracteristică, unduitoare și șerpuitoare, făcând aluzie la viclenie și fugă de răspundere (de unde și expresia ”alunecos ca un șarpe”). Și, în final, șerpii au și un atac subit, fără preaviz – similar cu ce s-a întâmplat și în cazul relației dintre Faraon și evrei, după moartea lui Iosef.
Altfel spus, ce încearcă Midrașul să facă prin aceste metafore este o proiecție de atribute de la animalul a cărui formă o ia toiagul lui Aaron la cel în fața căruia miracolul este realizat, Faraonul Egiptului. Prin această proiecție de atribute, prin aceste analogii, Tora ne spune că Dumnezeu Însuși a vrut să-i transmită un mesaj lui Faraon: ”Te crezi mare monstru? Îți voi arăta Eu cine a creat marii monștri! Crezi că poți fi viclean și poți ataca subit și fără consecințe pe cei mai slabi ca tine? Îți voi arăta Eu, prin semnele și minunile Mele, ce înseamnă să fii la mila cuiva mai puternic decât tine!” (cf. Midraș)
Și ar mai fi o nuanță în versetul pe care l-am luat în dezbatere, o nuanță pe care un ochi atent probabil că o ratează de asemenea… Comentatorii clasici ai Torei o remarcă însă și o consideră chiar ”o minune într-o minune”! În Midraș (Șemot Raba 9:7), rabinul Elazar ne atrage atenția că, dincolo de miracolul preschimbării toiagului în șarpe, există și miracolul preschimbării șarpelui înapoi în toiag. Astfel, în final, nu șarpele lui Aaron ajunge să înghită șerpii magilor, ci – după cum ne precizează Tora – ”toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor”. Cu adevărat o minune, cu adevărat mâna lui Dumnezeu!
Și în final, dacă tot suntem la capitolul nuanțe, îmi permit să mai atrag atenția asupra unei particularități din versetele pe care le-am citat, o particularitate care poate, din nou, surprinde pe cineva neavizat. Este o particularitate menită a oferi – dacă mai era cazul – încă o dovadă despre cât de bogată în nuanțe și semnificații este Tora…
Am tradus în citatul de mai sus ultima parte a versetului 12 astfel: ”Și [magii] și-au aruncat fiecare toiagul, și ele au devenit șerpi.” Ebraica mai comportă însă și o altă interpretare, și anume: ”Și [magii] și-au aruncat fiecare toiagul, și ei au devenit șerpi” (originalul ebraic nu conține vreun pronume, făcând posibile ambele interpretări). În această interpretare inedită, magii înșiși se transformă în șerpi sau, mai precis, fac în așa fel încât par să se transforme în șerpi. V-ați gândit vreodată și la această posibilă interpretare?
Așadar atenție mare la nuanțe, spor în continuare la studiu și, desigur, Șabat Șalom!
”Aaron și-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor săi și el a devenit șarpe.”
–
El, Aron (subiectul) a devenit șarpe? (chestiune de traducere)
Versetele nu precizează nimic despre o eventuală transformare inversă (a șarpelui în toiag sau în Aaron).
Poate fi un simbol.
În percepția mea, primele urgii, de la ape până la păduchi au fost ”operate” prin mâna lui Aaron, nu prin cea a lui Moise.
Greșesc?
P.S.
”Moise a facut un sarpe de arama si l-a pus intr-o prajina; si oricine era muscat de un sarpe si privea spre sarpele de arama, traia.” (Num.21:9)
B”H
Îndraznesc, să emit și eu o nuanță, asupra tematicii spirituale abordate.
Profetul Ezechiel și în capitolul 32, 2, îl mai aseamănă cu un monstru pe faraonul egiptenilor care tulbură apele.
Concret, nuanța este de legată de faptul, că DOMNUL este Creatorul tuturor ființelor, inclusiv al t a n i n u l u i – șarpelui.
Ceea ce s-a întâmplat oadata cu prezentarea lui Moise și Aaron în fața faraonului, in urma actului de ascultare față de cerința DOMNULUI, manifestat prin transformarea toiagului lui Aaron în șarpe, un șarpe care avea să înghită ceilalți șerpi, și aceștia rezultați în mod magic din toiegele vrajitorilor faraonului, denotă o suveranitate. Supremația DOMNULUI asupra creației Lui, oricare ar fi aceasta, chiar și atunci când El este respins de ea.
In cazul de față, Adonai Elochim, nu peste mult timp, avea să spulbere divinitățile și celebranții păgâni ai Egiptului, arătându-și supremația și față de toți egiptenii care-L respingeau. DOMNUL, a împlinit acest lucru, odata cu mistuirea lui faraon, a întregii sale armate, în adâncurile Mării Roșii, despre care Moise și copiii lui Izrael amintesc în frumoasa lor cântare, prezentată în capitolul 15, din Cartea Exodului.
Poate greșesc
Alegerea minunii cu transformarea toiagului in șarpe are legătură cu ceea ce înțelegeau egiptenii vechi prin șarpe pt ca lor le vorbea Dumnezeu
Șarpele este un animal necurat pt poporul evreu si nu este de dorit ca ei sa între in contact cu el
Pt ca evreii sunt sau ar trebui sa fie un popor sfant – un popor de preoți cum spune Exod 19.5-6
Transformarea toiagului in șarpe se adreseaza egiptenilor si in mod special si lui faraon, prin simboluri si minuni pe care ei sa le înțeleagă
Poate ma insel, totul deriva din istoria si cultura veche egipteană, odată cu unirea Egiptului de sus cu Egiptul de jos faraoni Egiptului au purtat doua coroane puse una peste alta
Una dintre coroane purta in partea frontala stilizata o cobra regală,
Apare cam pe toate statuile de faraoni si inclusiv la sfinxul de la Gizeh
Chiar si reprezentarea zeului principal la egipteni, ma refer la Ra, are deasupra capului o cobra regală
Ori faptul ca toiagul s-a transformat in șarpe, iar sarpele (toiagul) a mâncat ceilalți șerpi arătat lui faraon si egiptenilor care au fost de față că este vorba de voința ziditorului cerului si al pământului, care este peste zeii si faraoni egipteni si care a judecat pana la urma întregul Egipt si populatia sa