Semne de intrebare

[DE CE O JUMATATE DE SHEKEL?]
In debutul pericopei Ki Tisa, Dumnezeu ii porunceste lui Moshe sa numere poporul, sa faca un recensamant. Si ii mai spune ca aceasta numaratoare trebuie sa se faca printr-o contributie de o jumatate de shekel. Adica fiecare evreu doneaza o jumatate de shekel, apoi jumatatile de shekel sunt numarate si astfel se va sti cati evrei sunt. Iar banii – spune Dumnezeu – nu vor fi folositi pentru nevoile zilnice, ci vor fi “pentru rascumpararea sufletului lor, ca sa nu fie loviti de nici o urgie cu prilejul acestei numaratori” [30.12] Un pic straniu, nu? In primul rand, evreii nu pot fi numarati ca oameni, ci trebuie “convertiti” in bani. In al doilea rand, se face o donatie care nu este voluntara (asa cum ar fi normal sa fie o donatie), ci pe care o porunceste Dumnezeu. In al treilea rand, nu se da un shekel intreg, ci doar o jumatate. In al patrulea rand, motivul: pentru rascumpararea sufletului?!? Si, ca o ultima problema, Tora ne spune ca nimeni nu avea voie sa dea mai mult sau mai putin pentru aceasta numaratoare – exact o jumatate de shekel.

Pe scurt, ceea ce Dumnezeu vrea sa demonstreze este ideea de COMUNITATE.

Voi incepe cu sfarsitul… Evreii trebuie sa dea fiecare exact aceeasi suma pentru ca nimeni sa nu creada ca este mai presus decat celalalt. Banii, a caror destinatie urma sa fie Cortul Intalnirii, locul in care Dumnezeu Insusi urma sa i se infatiseze lui Moshe, trebuia sa fie un loc al tuturor, in egala masura. Iudaismul, care timp de aproape 2000 de ani a existat fara tara, a reusit sa supravietuiasca pentru ca fiecare om si-a cladit in sufletul lui un sanctuar (“bilvavi mishkan evne”). Contributia de exact o jumatate de shekel a reflectat pentru toti dorinta lui Dumnezeu de Se darui tuturor evreilor, oameni simpli sau intelepti, saraci sau bogati.

De ce o jumatate de shekel? Pentru a ne arata ca nimeni nu este INTREG prin el insusi. In primul rand pentru ca Dumnezeu l-a creat ca barbat si femeie, pentru ca fiecare om sa-si caute “jumatatea”. In pericopa Bereishit, versetul 1.27 spune asa: “Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si femeiasca i-a facut.” Tora foloseste mai intai singularul (“l-a facut”), iar apoi pluralul (“i-a facut”) pentru a arata ca partea barbateasca si cea femeiasca sunt create ca un tot, pentru a se reuni.

Si mai exista un motiv pentru care contributia a fost de o jumatate de shekel: pentru a ne arata ca fara comunitate, fara oameni in jur, nimeni nu valoreaza decat “o jumatate de shekel”, aproape nimic. Omul este facut sa fie parte dintr-un tot, iar evreii sunt Klal Israel, o COMUNITATE.

Si acum, despre problema donatiei poruncite… De multe ori, oamenii nu inteleg ca pentru a fi parte dintr-un intreg trebuie sa ofere ceva. Sa daruiasca un pic celorlalti, sa “lase din pretentii”, sa fie dispusi la concesii, sa contribuie la scopurile comune. Nu e vorba aici de comunism, nu e vorba de o egalizare fortata. Este vorba doar de a intelege ca Dumnezeu nu vrea sa traim fiecare “pe varful lui de munte”, ci lucrand impreuna. Iar porunca de a da aceasta ofranda vine aici doar sa sublinieze ca deseori oamenii uita sa fie parte dintr-un tot. Ca sunt egoisti, ca tin ce-i bun numai pentru ei, ca spun: “Eu si restul lumii!”

De ce sunt evreii “convertiti” in bani? Ei bine, poate “convertiti” este un cuvant nu tocmai bine ales. Poate “echivalati” ar fi mai potrivit… Dumnezeu ne spune ca fiecare dintre noi trebuie sa intelegem ca avem o valoare! Si aici nu mai este vorba de o jumatate de shekel, de un shekel sau de un milion de shekeli. Este vorba de valoarea noastra in sine, ca oameni, de talentele si aspiratiile noastre. Insa – lucru foarte important – aceasta valoare devine “activa” atunci cand o intelegem si o dam, o fructificam. Un cantec pentru copii spune:

Love is something if you give it away,
You end up having more…
Love is like a magic penny,
You hold on tight, you don’t get any.
Lend it, spend it, you have so many,
It’s rolling on the road…
Dragostea inseamna ceva daca o daruiesti,
Vei primi in schimb mai multa…
Dragostea este ca o moneda fermecata,
Daca o tii strans, nu vei primi nimic.
Imprumuta-o, cheltuie-o, ai atat de multa
Ca se revarsa pe drum…

Acelasi lucru incearca Dumnezeu sa ne invete legat de viata noastra in general, de ceea ce putem insemna, fiecare dintre noi, ca oameni si ca evrei. Prin asta vom reusi sa ne “rascumparam sufletul”. Usa spre realizarea deplina a potentialului pe care il avem poate fi descuiata numai daca suntem impreuna!

[INTRE VITELUL DE AUR SI TABLELE LEGII]
Momentul “vitelul de aur” este poate cel mai problematic din toate episoadele descrise in Tora. Este momentul in care – dupa o Revelatie care a adus poporul din adancimile spirituale ale Egiptului la nivelul cel mai inalt pe care l-a atins vreodata – evreii se reintorc la idolatrie. Scosi din Egipt “cu mana puternica si brat intins” de catre insusi Dumnezeu, evreii Il abandoneaza pe Acesta si isi distrug, intr-o singura zi, destinul de popor intru sfant si dedicat lui Dumnezeu. In definitiv, ce s-a intamplat? Cum au putut aceeasi oameni care vazusera cu ochii lor slava divina, carora Dumnezeu insusi le vorbise spunandu-le “Sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine” [20.3], cum au putut acesti oameni sa comita un pacat atat de ingrozitor?

Veti spune, poate, “dar ce a fost atat de ingrozitor?”. Pai, sa evaluam… Midrash-ul spune ca atunci cand evreii au rostit “Naase ve nishma” (“vom face si vom asculta”), ingerii au venit din ceruri si au pus pe capul fiecarui evreu doua coroane, una pentru NAASE si una pentru NISHMA. Cand evreii au venerat vitelul de aur, coroanele le-au fost luate. Atunci cand au acceptat Tora, evreilor li s-a dat imunitate in fata mortii. Cand au venerat vitelul de aur, au redevenit muritori. Cand Moshe s-a reintors pentru prima data de pe munte, avea cu el Tablele Legii, scrise de mana lui Dumnezeu, esenta vietii vesnice si a destinului poporului evreu. Cand evreii au venerat vitelul, Tablele Legii au fost sparte. Midrash-ul spune ca fara pacatul vitelului de aur, insusi scopul Creatiei ar fi fost atins si lumea ar fi devenit perfecta. Dar nu s-a intamplat asa…

Si totusi, de ce? Ei bine, totul a inceput printr-o greseala! Printr-o simpla greseala de numaratoare… Moshe le-a spus evreilor ca se va intoarce de pe munte dupa 40 de zile si 40 de nopti, iar ei au crezut ca ziua in care a plecat face parte din aceste 40 de zile. In realitate, Moshe trebuia sa revina dupa 40 de zile intregi, ceea ce a si facut. Era insa mult prea tarziu…

In ziua a 39-a, vazand ca Moshe nu vine (Midrash-ul povesteste chiar ca unii au avut viziuni in care acesta murise), evreii au dorit un inlocuitor. O simpla statuie, pe care sa o aiba in fata, care sa le aminteasca de Dumnezeu (de Unicul si Singurul Dumnezeu!), care sa ii ia locul lui Moshe ca intermediar intre popor si Acesta. Nimeni nu a vorbit la vremea respectiva de idolatrie. Nimeni nu a gandit macar idolatrie. Au sacrificat pentru aceasta statuie tot aurul, l-au dat fara nici o urma de retinere, pentru ca doreau sa fie aproape de Dumnezeu.

Ceea ce s-a intamplat in continuare a fost insa cu totul alta poveste. A aparut celebra fraza: “Israele! Iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!” [32.4] Aici a inceput problema si lucrurile au degenerat! De aici inainte si pana la revenirea lui Moshe de munte a fost idolatrie curata. Ce s-a intamplat? Cum a fost posibil?

Rambam (Maimonide) explica idolatria nu ca pe un lucru bine definit in timp, ci ca pe un proces de durata. Omul porneste la drum cu prioritati clare, cu idei conturate in minte, pentru ca mai apoi sa se abata de la calea pe care a inceput. Idolatria este credinta ca altceva in afara de Dumnezeu este sursa noastra de putere si bine. In zilele noastre ni se intampla de multe ori sa credem ca banii, faima sau puterea politica sunt sursa noastra de realizare si fericire. Si asta este, din nefericire, tot “un pui” de idolatrie! Din nou, nu intelegeti gresit: nu este vorba de a abtine de la a ne trai viata, de la a sta toata ziua cu nasul in carti. Este vorba doar de prioritati…

Si din nou nu pot sa nu “fur” o Dvar Tora de la Rabinul Shraga Simmons pe care, dupa cum am mai spus, il citesc cu regularitate pe Internet:

Cu ocazia unei reuniuni la care participasera vreo douazeci si ceva de persoane, un rabin din Los Angeles a incercat un test. A scos din buzunar o bancnota de 20 de dolari si a facut urmatorul anunt: “O sa incepem sa licitam acum aceasta bancnota de 20 de dolari, pe care o va castiga cel care va face oferta cea mai mare. Singura conditie suplimentara este ca acela care iese pe locul doi in aceasta licitatie, va fi obligat sa plateasca de asemenea cat a licitat, insa nu va primi nimic in schimb.”

Licitatia a inceput intr-o atmosfera festiva. In cateva momente, pragul de 20 de dolari fusese atins. Si nu la mult timp dupa aceea, licitatia s-a redus la doi competitori. Lumea din sala a inceput sa devina mai serioasa, realizand ca lupta va fi serioasa, ca fiecare va incerca sa castige ca sa nu plateasca pentru nimic. Cei doi competitori si-au pierdut curand simtul realitatii si au continuat lupta acerba pentru bancnota de 20 de dolari. Care, intr-un final apoteotic, a fost adjudecata pentru 76 de dolari!

E anormal! Iar iudaismul afirma raspicat ca “lupta pentru viata este lupta pentru normalitate”.

Ce putem invata pentru astazi?

[DE CE A SPART MOSHE TABLELE LEGII?]
… Sau, mai bine zis, cum si-a permis? Tablele Legii, facute de mana lui Dumnezeu, scrise de degetul lui Dumnezeu – Moshe vine de pe munte si le face farame! Cum e posibil? Iar daca Dumnezeu stia ca evreii venereaza vitelul de aur, de ce i-a mai dat lui Moshe tablele?!?

Moshe a venit de pe munte in toata gloria de care este capabil vreodata un om. Cu fata stralucind, cu Cuvantul lui Dumnezeu in maini, dupa ce petrecuse 40 de zile si 40 de nopti fata in fata cu El. In toata gloria si splendoarea, Moshe vine sa se intalneasca cu poporul pe care l-a iubit si pentru care a luptat, si ajunge doar ca sa ii vada pe evrei pe cea mai joasa treapta de decadere morala din cate exista. Moshe le-a adus evreilor Tablele Legii pentru ca ei sa le vada. Sa vada ce au pierdut, sa vada ce puteau sa obtina, ce a fost atat de aproape de ei. Moshe le-a adus evreilor Tablele Legii pentru a le arata la ce au dat cu piciorul, pentru a le dovedi ca ele exista cu adevarat, ca Dumnezeu exista si ca numai credinta lor slaba i-a dus atat de departe de El. Si apoi le-a sfaramat de piciorul muntelui, in fata tuturor!

* * *

Stati cateva minute si imaginati-va o sala mare, cu tineri si batrani evrei, cu muzica si distractie, cu Talmud Tora si cu cantece de Shabat, cu oameni care isi cunosc cultura si destinul, cu oameni care – fie ei medici, bucatari, avocati, profesori, soferi, ingineri sau scriitori – stiu cu totii ca sunt evrei si ca au de facut ceva pe acest pamant. Imaginati-va ca sunteti printre acesti oameni, impartasind cu ei aceleasi ganduri, bucurandu-va la aceleasi bucurii si plangand la aceleasi tristeti. Imaginati-va o COMUNITATE! Imaginati-va ca nu mai este important cine castiga mai mult, sau cine e mai sus-pus, sau cine are masina mai noua. Imaginati-vi-i pe toti acesti oameni, fara sa venereze “vitei de aur” si fara idolatrii. Imaginati-va o FAMILIE! Si imaginati-va toate astea cu evreimea din Romania!

Si dupa ce va veti fi imaginat toate acestea, ganditi-va ca ne putem apropia de ele prin efortul fiecaruia dintre noi. Stiu ca poate par obsesiv sau pisalog, dar am doua motive serioase pentru asta: as vrea foarte mult sa se intample toate astea si ANI MAAMIN BEEMUNA SHLEIMA (cred cu o credinta desavarsita) ca e posibil!

Si mai e ceva: stiu sigur ca daca vrem si credem cu totii, putem construi “Table” care sa nu se sparga niciodata si ca daca vrem cu adevarat, EIN ZO AGADA! (nu va fi poveste)

Shabat Shalom!

Share This