INTEGRU ÎN GENERAȚIA SA (Noah 5763)

Din intelepciunea Talmudului

Un mare rabin si invatator, Nachum, un om care era complet orb si ale carui maini si picioare fusesera amputate, avea parte – deasupra tuturor acestor nenorociri – si de o eczema care il chinuia de multi ani. Marele invatat de altadata, un om de o inteligenta sclipitoare si de un excelent cunoscator al Torei, traia intr-o coliba care statea sa cada, iar picioarele patului sau erau puse in ligheane cu apa pentru a-l feri de furnici.

Pentru a-i usura suferinta, discipolii rabinului Nachman au hotarat intr-o zi sa il scoata din casa subreda in care traia si sa il mute sub un acoperis sigur.

„Copiii mei”, le-a spus rabinul Nachman, „mai intai scoateti din casa lucrurile modeste pe care le am. Apoi ma veti cara si pe mine afara. Va asigur, cat timp sunt inauntru, casa nu se va prabusi.”

Studentii i-au ascultat sfatul si intr-adevar, la scurt timp dupa ce Nachman a fost transportat afara, coliba s-a prabusit.

„Invatatorule”, a spus atunci un student, „esti un om cinstit si pios. De ce ai de indurat atata suferinta?”

„Am adus aceasta suferinta singur asupra mea”, le-a raspuns rabinul. „Cu multi ani in urma, cand mergeam sa imi vizitez socrul, am intalnit pe drum un om sarac care cerea de mancare. Eu aveam trei magari, unul incarcat cu mancare, unul incarcat cu bautura si al treilea cu multe delicatese. Asa ca i-am spus cersetorului: „Asteapta pana cand despachetez si apoi iti voi da de mancare.”

Am descarcat magarii insa mult prea incet si pana cand am facut asta, omul a murit de foame. Am fost atat de indurerat, incat m-am aplecat asupra omului, i-am acoperit trupul cu al meu si am exclamat: „Fie ca ochii mei, care au fost orbi acum la nevoile urgente ale acestui om, sa fie orbi si de acum incolo! Fie ca mainile mele care nu au avut mila de mainile tale, omule, sa fie taiate! Si fie ca picioarele mele, care nu au avut mila de picioarele tale, sa fie retezate!” Si, chiar si asa, am simtit ca pedeapsa este mult prea mica pentru fapta pe care am facut-o, asa ca am adaugat: „Fie ca trupul sa imi fie acoperit de bube!””

Discipolii rabinului Nachman nu au inteles de ce invatatorul lor a trebuit sa sufere intr-atat, iar unul dintre ei a spus: „Rusine sa ne fie, ca venim sa te vedem in starea aceasta groaznica!”

Le-a raspuns rabinul Nachman: „Nu, elevii mei… Rusine ar fi trebuit sa-mi fie mie, daca nu m-ati fi vazut in starea asta! Pentru ca desi sufar, sunt multumit pentru ca stiu ca mi-am rascumparat prin suferinta pacatul de a nu fi salvat o viata.”

– Talmud, Taanit 21a

Dvar Tora

In pericopa de saptamana aceasta citim despre Noach (Noe), cel despre care Tora ne spune ca „ish tzadik tamim haia bedorotav” (un om drept si integru in generatia lui). Iar comentariile despre episodul din Tora care se numeste Potopul si despre rolul lui Noach in acest eveniment sunt din cele mai variate, Noach avand intr-adevar o personalitate care merita de luat in discutie.

Unii comentatori il prezinta pe Noach intr-o lumina deosebit de pozitiva, spunand ca era un om drept si integru chiar si in generatia lui, care era atat de corupta incat a adus distrugerea in lume. Altii (printre care Rashi) afirma ca – dimpotriva – Noach era drept si integru numai in generatia lui, adica era un fel de „chior in tara orbilor”, cum se spune.

Unii comentatori (de exemplu Abarbanel) spun ca versetul biblic „Fa pentru tine o arca din lemn…” [Geneza 6.14], verset care exprima de fapt porunca lui Dumnezeu pentru Noach, se traduce prin „construieste o arca prin care sa fii TU reprezentat, tu si ideea de moralitate al carei simbol esti” . Alte surse, precum Zohar-ul, sustin ideea ca versetul in care Potopul este numit Mei Noach (apele lui Noach) [Isaia 54.9] este o aluzie la faptul ca potopul a fost o consecinta directa a esecului lui Noach de a-i influenta pe oamenii din generatia in care traia.

Intr-adevar, Midrash-ul povesteste ca Noach a petrecut 120 de ani taind lemn si construind arca in care avea sa se urce impreuna cu familia sa si cu animalele, iar in acesti 120 de ani trebuia sa raspunda fiecarui om care il intreba ce face. In aceasta tentativa insa, Noach a dat gres…

Dupa urcarea in arca, dupa potop si oprirea acestuia si dupa ce pamantul a redevenit locuibil, „Noach, omul pamantului, a renuntat la sine si a plantat o vita-de-vie. A baut din vin si s-a imbatat si si-a descoperit goliciunea in cortul sau.” [9.20-21] Si, desi comentatorii ofera o alta explicatie, putem spune ca OMUL Noach s-a injosit intr-atat incat a renuntat la onoarea care ii revenea de drept pentru ca salvase viata pe pamant. In starea aceasta, in care betia il determinase sa danseze gol in cortul sau, in aceasta stare rusinoasa, Noach este vazut de catre fiul sau Ham. Pentru esecul lui in a salva vietile oamenilor de pe pamant inainte de Potop, Noach a fost supus rusinii dupa ce acesta s-a incheiat.

Si tot din cauza acestui esec al sau de a determina omenirea sa se schimbe in bine si sa-si castige astfel dreptul de a trai, Noach a mai fost fortat sa suporte o „rusine”. In pericopa care ii poarta numele, oamenii de dupa, urmasi ai fiilor sai, sunt iarasi pe cale de a comite un mare pacat: Turnul Babel, o constructie menita a deschide drumul catre cer, acolo unde oamenii vor sa ajunga pentru a-L detrona pe Dumnezeu. O noua lovitura, o noua pata pe numele lui Noach!

Insa, pentru ca povestea pe care Talmudul o spune in Taanit 21a sa fie completa, pericopa Noach nu se termina aici. Genealogia continua de la Turnul Babel si ajunge la Avram, devenit ulterior Avraham, marele nostru inaintas, primul evreu si primul monoteist adevarat.

Si tot pentru a „indulci” putin lumina in care este pus Noach in Tora, pericopa de saptamana aceasta ne povesteste si despre fiii lui (Shem, Ham si Iafet), ale caror nume – mai tarziu – comentatorii le-au identificat drept atribute pe care un evreu trebuie sa le aiba in vedere cand face o mitzva (porunca). Astfel, un evreu este dator sa indeplineasca o porunca „lishma”, de dragul ei si nu pentru vreun castig ulterior (SHEM, insemnand „nume” – „lishma” = pentru numele ei). Trebuie ca o porunca sa fie indeplinita cu caldura, din suflet (HAM insemnand „caldura”), avandu-se de asemenea in vedere realizarea ei intr-un mod cat mai frumos (IAFET, provenit de la cuvantul „iafe” – „frumos”, facand aluzie la conceptul de hidur mitzva).

Sa ne cunoastem ritualurile

KADISH

Rugaciunea de Kadish (tragandu-si denumirea de la adjectivul „kadosh” – sfant), pe cat de cunoscuta si rostita in sinagogile de pretutindeni, in special de persoane mai in varsta care o spun in memoria parintilor pe care i-au pierdut, nu are aproape nimic in comun cu ritualul de doliu. In primul rand, un lucru deosebit de important de precizat, este acela ca exista patru feluri distincte de Kadish, fiecare fiind rostite cu o ocazie specifica. Astfel, exista:

Kadish Shalem (Kadish intreg)
Hetzi Kadish (Jumatate de Kadish)
Kadish Derabanan (Kadish-ul rabinului)
Kadish Iatom (Kadish pentru cei aflati in doliu)

Conform opiniei comentatorilor (Rambam, in volumul „Nusach Kadish”) „De fiecare data cand zece sau mai multi evrei studiaza Legea – de exemplu Mishna, Halakha, chiar Midrash sau Agada – unul dintre ei recita Kadish Derabanan. Alti comentatori sustin ca rugaciunea Kadish Derabanan se recita numai pentru exegeze midrashice sau agadice. Doua exemple de pasaje la care se „ataseaza” Kadish Derabanan sunt Psukei Dezimra (in rugaciunea de dimineata) si la sfarsitul rugaciunii de Kabalat Shabat, vineri seara.

Kadish-ul este de fapt o rugaciune pentru mantuirea poporului evreu. Insasi primele versete, „Itgadal veitkadash shmei raba…” („Fie numele Lui cel maret preamarit si sfintit”), vorbesc de glorificarea lui Dumnezeu, care nu poate fi completa decat atunci cand Dumnezeu va aduce mantuirea finala. Kadish este de asemenea o recunoastere a suveranitatii lui Dumnezeu asupra cerurilor si pamantului.

Alte pasaje semnificative sunt cele care se refera la instaurarea imparatiei mesianice („veiatzmach purkane veikarev meshihe” – si sa-l aduca pe Mashiach) si la pacea eterna pe care Dumnezeu o va aduce intregii lumi („ose shalom bimromav hu iaase shalom aleinu veal col Israel veimru amen” – Cel care face pace in inaltimi, El va face pace si peste noi si peste intregul Israel si spuneti AMEN).

In zilele dintre Rosh Hashana si Yom Kipur, precum si in zilele dintre aceste doua sarbatori (Aseret Iemei Teshuva – Cele zece zile de pocainta), rugaciunea de Kadish este usor modificata, facand aluzie la incoronarea lui Dumnezeu ca Rege al Universului („Binecuvantat, slavit, glorificat, exaltat, marit, maret, ridicat si laudat fie numele Celui Sfant, binecuvantat sa fie El, cel mai presus – mult mai presus – de orice binecuvantare si cantec…”). Cea de-a doua modificare este aceea ca intre Rosh Hashana si Yom Kipur, cuvantul shalom („ose shalom bimromav”) primeste articol hotarat („ose HASHALOM bimromav” – cel care face PACEA), o aluzie la pacea erei mesianice.

Motivul pentru care rugaciunea de Kadish se recita numai in prezenta unui minian (10 barbati evrei in varsta de minim 13 ani) este acela ca mitzva-ua (porunca de a rosti Kadish) este data pentru o comunitate, iar comunitatea este definita din punct de vedere religios de un minian.

Persoanele prezente la rostirea unui Kadish trebuie sa raspunda la anumite pasaje, in special cu cuvantul AMEN (in traducere aproximativa: „intr-adevar!”), despre care tratatul talmudic Shabat (119b) afirma ca este un acrostih de la „E.l Meleh Neeman” (Dumnezeu este rege adeverit). De asemenea, un raspuns al obstii este si IEHE SHMEI RABA MEVORAH LEOLAM ULEOLMEI OLMAIA (Fie ca numele Lui sa fie binecuvantat pentru totdeauna). Inteleptii Talmudului au considerat ca aceasta ultima fraza are o importanta deosebita, Mishna Berura 56:6 spunand chiar ca daca un evreu are de ales intre a raspunde la Kadish si a raspunde la Kedusha sau la Barchu, el trebuie sa aleaga Kadish-ul. Conform opiniei lui Rashi, aceasta fraza trebuie recitata cu o concentrare marita, deoarece reprezinta o recunoastere a lui Dumnezeu si exprima intentia de a-L binecuvanta prin rugaciune.

Dupa cum probabil este cunoscut, Kadish-ul nu este scris in limba ebraica. Rugaciunea este compusa in limba aramaica, o limba semitica, limba vorbita a poporului evreu, care – pentru o perioada istorica insemnata – nu a cunoscut ebraica altfel decat drept limba in care este scrisa Tora.

SHABAT SHALOM!