După unsprezece comentarii diferite pe care le-am scris pe marginea pericopei Noah, un lucru pe care l-am remarcat este că nu am vorbit deloc până acum despre Turnul Babel. Cu excepția unei menționări absolut minore în comentariul din anul 5762, acest episod biblic deosebit de interesant a fost până acum trecut sub tăcere pe site-ul DvarTora. Desigur, omisiunea a fost neintenționată, cauza principală fiind probabil faptul că pericopa Noah aduce în discuție imagini și probleme mult mai impozante, cum ar fi caracterizarea lui Noah în raport cu Avraham, legământul lui Dumnezeu cu Noah și, bineînțeles, întreaga scenă a Potopului cu motivele, consecințele și semnificațiile sale.

Însă în acest eseu vom vorbi despre Turnul Babel.

Surprins de doar nouă versete în capitolul 11 al Genezei, episodul Turnului Babel prezintă de fapt o întreagă generație, o nouă orientare a lumii și o nouă interacțiune între oameni și Dumnezeu. Iată versetele:

Întreg pământul era de o singură limbă și un singur scop. Și a fost, când au călătorit dinspre est, au găsit o câmpie în țara Șinar și s-au așezat acolo. Oamenii și-au spus unul altuia: ”Hai să facem cărămizi și să le ardem în foc.” Și cărămida le-a servit drept piatră și varul le-a servit drept mortar. Și au spus: ”Hai să construim pentru noi un oraș și un turn cu vârful în ceruri și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ.” Domnul a coborât să vadă orașul și turnul pe care l-au construit fiii omului. Și Domnul a spus: ”Iată, ei sunt un singur popor, cu o singură limbă pentru toți, și asta încep să facă! Iar acum, să nu fie împiedicat tot ce își propun să facă? Hai să coborâm și să le încurcăm acolo limba, ca să nu își mai înțeleagă limba unul altuia.” Și Domnul i-a împrăștiat de acolo pe fața întregului pământ; și s-au oprit din a construi orașul. De aceea a fost numit Bavel (בבל — ”încurcătură”), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe fața întregului pământ. — Geneza 11:1-9

Povestea este simplă. Oamenii vor să construiască un turn care să unească pământul și cerul. Dumnezeu coboară, inspectează proiectul și le încurcă limbile celor care îl promovează, împrăștiindu-i astfel în cele patru zări. Final de poveste.

Sau poate nu chiar final… pentru că întrebările care iau naștere pe marginea acestui episod nu sunt deloc simple. Care a fost păcatul oamenilor? De ce Dumnezeu a decis să le zădărnicească planurile? În ce măsură pedeapsa este conformă cu păcatul, ținând seama că מידה כנגד מידה — ”mida keneged mida” — ”măsură contra măsură” este un concept extrem de important atât în iudaism, cât și în legislația civilă și penală în general?

Dar înainte de toate, câteva detalii legate de limbajul poveștii… Paragraful începe cu sintagma ”întregul pământ” și se încheie cu aceeași sintagmă în revers: ”Dumnezeu i-a împrăștiat pe fața întregului pământ” (11:1 și 11:9). Se vorbește totodată la început despre ”o singură limbă” (11:1), pentru ca la final acea limbă unică să fie ”încurcată” (11:9). Este prezentă și aliterația שם, sub formele ei: ”șem” (nume) sau ”șam” (acolo) sau ”șamaim” (ceruri). Există și imaginea ironică, aproape batjocoritoare, pe care Tora o prezintă ca răspuns la proiectul oamenilor: oamenii vor să construiască un turn ”cu vârful în cer” (11:4), în timp ce Dumnezeu este atât de sus, atât de ”deasupra” proiectului lor încât trebuie să ”coboare ca să vadă orașul” (11:5).

Ca și construcție literară, povestea Turnului Babel pare într-adevăr una despre acțiuni și consecințe, măsură contra măsură. Oamenii pornesc proiectul, Dumnezeu îl oprește. Oamenii vor ceva greșit, Dumnezeu se opune.

Însă ce anume a fost efectiv greșit în dorința oamenilor sau în modul în care ei au încercat să și-o ducă la îndeplinire?

Analizând păcatul generației Turnului Babel (דור הפלגה — ”dor haflaga” — ”generația împrăștierii”, cum o numește tradiția iudaică), Midrașul vorbește în primul rând despre faptul că lucrătorii, oamenii acelei generații, își pierduseră umanitatea:

Când un lucrător cădea din turn și murea, nimănui nu îi păsa. Când însă o cărămidă cădea, toți lucrătorii vărsau lacrimi, spunând: ”Vai nouă! Cum vom putea oare să o înlocuim?” — Midraș, Pirkei de Rabi Eliezer 24:7

O cărămidă valora în acea generație mai mult decât o viață umană! Desigur, ”justificarea” (pe care fiecare și-o rostea în gând pentru a-și consola conștiința) era că proiectul în sine era magnific și merita tot efortul. În fond, cine nu își dorește — chiar și în zilele noastre — să își ”facă un nume”, să ajungă la Dumnezeu, să fie recunoscut peste ani și veacuri ca având o contribuție la progresul omenirii? Lecția pe care Midrașul ne-o predă aici este aceea că indiferent de scopul global, indiferent de ținta pe care ne-o propunem și de cât de importantă este ea pentru noi sau cei din jur, prețul contează. Scopul nu scuză mijloacele. Pentru orice, există limite: ale moralității, ale valorii vieții umane, ale decenței. Și dacă limitele nu sunt respectate, proiectul își pierde meritul iar cel care îl susțin își pierd calitatea de oameni.

Și tocmai despre această umanitate pierdută vorbește pe larg în comentariul său, într-o explicație deosebit de interesantă, și rabinul Jonathan Sacks. Pentru el, dincolo de explicațiile Midrașului, proiectul Turnului Babel a fost sortit eșecului și a meritat pedeapsa divină și pentru faptul că însuși scopul său era contrar valorilor lumii.

În Geneza, una dintre valorile pe care Dumnezeu le creează este noțiunea de ordine. Diviziunea dintre noapte și zi, dintre cer și pământ, dintre uscat și ape, dintre plante, animale și om sunt valorile care ghidează lumea. Fără ele, Creația lui Dumnezeu se năruie. În timpul Potopului, prima diviziune care dispare este cea dintre pământ și cer: ”în acea zi toate izvoarele marilor adâncuri au fost dezlănțuite și ferestrele cerurilor s-au deschis.” (Geneza 7:11) Fără granița pământ-cer, apele de dedesubt și cele de deasupra se contopesc și învăluie lumea într-un atotcuprinzător și perfect distructiv conglomerat lichid.

Un fenomen similar — susține rabinul Sacks — are loc și în povestea Turnului Babel. Granița între pământ și cer riscă din nou, la doar câteva zile sau luni după Potop, să redevină invizibilă și permeabilă. De această dată, ea nu este penetrată de ape de deasupra și dedesubt, ci chiar de oameni și de dorința lor de a uni cerul cu pământul. În dorința lor de ”își face un nume”, oamenii generației Turnului Babel sunt pe cale să submineze ordinea lumii. Ei sunt pe punctul de a șterge efectiv distincția dintre uman și divin, de a contopi aceste două spații și a anula granițele dintre ele. Împotriva acestei încercări Dumnezeu ia atitudine: împotriva confuziei dintre noțiunea constructivă de progres și cea dăunătoare de a divinizare a umanului.

Doar atunci când Dumnezeu este Dumnezeu, omul poate să fie om. Aceasta presupune menținerea cerurilor și pământurilor ca spații distincte, organizând pe cel de-al doilea sub suveranitatea conștientă a celui dintâi. Fără această distincție, foarte puține stau în calea dorinței ființelor umane de a sacrifica pe cei mulți în interesul celor puțini sau pe cei puțini în interesul celor mulți. Doar respectul pentru integritatea Creației oprește oamenii de la a se distruge pe ei înșiși. — rabin Jonathan Sacks, Covenant & Conversation

În lumea de astăzi — ca și în timpul generației Turnului Babel — valorile și granițele sunt în pericol să fie șterse. În numele progresului sau incluziunii, în numele corectitudinii politice (political correctness) sau a deschiderii totale față de oricine și orice, oamenii contemporani se luptă și ei cu propriile dorințe de ”a-și face un nume” și de ”a atinge cerul”.

Ne luptăm azi — deși mulți, din păcate, au cam încetat să o mai facă — să menținem și să clarificăm așadar valorile după care trăim, granițele care ne guvernează existența, balizele sociale și morale care ne definesc. Fie în contextul spiritualității, fie în cel al științei și eticii științifice, ne punem din ce în ce mai des întrebări de tipul: Cine sunt? Cu cine mă asociez? Cum interacționez cu alții? Ce valori mă ghidează? Ce am și ce nu am voie să fac? etc

Atunci când încercăm să răspundem la ele, tendința actuală este adesea să aruncăm la gunoi trecutul și tradiția și să ”ne formăm propria cale”. Răspunsul pe care Tora ni-l oferă este de fapt un avertisment. Fără tradiție, ne pierdem direcția. Fără balize, ne pierdem identitatea. Fără valori absolute, suntem sortiți să facem greșeli iremediabile. Numai înțelegându-ne condiția în raport cu Dumnezeu și cu ceilalți putem merge înainte.

Să fim atenți așadar la povestea Turnului Babel și la lecțiile pe care ea este capabilă să ni le predea. Să luăm aminte la decizii și consecințe și să ne ajute Dumnezeu să ne trăim viața după valori clare și bine definite, sincrone cu dorința Creatorului nostru și cu ordinea firească a lumii în care existăm.

Șabat Șalom!

Share This