„Poporul a vazut ca Moshe a intarziat in a cobori de pe munte si poporul s-a adunat in jurul lui Aaron si i-au spus: «Ridica-te, fa pentru noi dumnezei care vor merge inaintea noastra, pentru ca omul acesta Moshe care ne-a scos din Tara Egiptului, nu stim ce s-a ales de el!» Aaron le-a spus: «Scoateti inelele de aur care sunt in urechile sotiilor, fiilor si fiicelor voastre si aduceti-le la mine.» Intregul popor si-a scos inelele de aur care erau in urechile lor si le-au adus la Aaron. El l(e)-a luat din mainile lor si l(e)-a adunat intr-o panza si l(e)-a modelat intr-un vitel. Ei au spus: «Acesta este dumnezeul tau, Israel, care te-a scos din Tara Egiptului.» Aaron a vazut si a construit un altar in fata lui. Aaron a strigat si a zis: «O sarbatoare pentru Hashem maine!» Ei s-au sculat devreme in dimineata urmatoare si au adus ofrande si jertfe de pace. Poporul a stat sa manance si sa bea si s-au ridicat sa veseleasca.” – Exodul 32:1-6
Ceea ce doresc sa fac in continuare este sa spulber acest „mit”, sa desfiintez asocierea dintre episodul Vitelului de Aur si idolatrie si sa va ofer o explicatie alternativa a ceea ce multi interpreteaza gresit…
Citind pericopa Ki Tisa si indreptandu-mi atentia asupra episodului Eghel Hazahav (Vitelul de Aur), prima concluzie pe care am reusit sa o trag este aceea ca intreaga povestire seamana foarte bine cu un dialog al surzilor! Daca ne uitam cu atentie la versete, vom constata ca actorii principali nu se inteleg intre ei, ca fac greseli de judecata si ca spera intr-un scenariu modificat…
Practic, lucrurile stau cam in felul urmator: (1) daca evreii au dorit un alt dumnezeu si Aaron l-a facut din aur topit, de ce nu au fost pedepsiti nici ei si nici el? (2) Este de neconceput ca Aaron sa fi consimtit la a fabrica un idol si a i se inchina, chiar daca viata ii era amenintata, deoarece dintre poruncile Torei, idolatria (insotita de crima si de relatii sexuale ilicite) este o interdictie pentru care un evreu trebuie sa aleaga chiar martirajul, dar nu sa o incalce. (3) Daca Aaron a fost intr-adevar vinovat de idolatrie, el ar fi trebuit sa fie primul executat, ceea ce nu s-a intamplat!
Ce s-a intamplat de fapt? Comentatorii Torei sunt cu totii de acord asupra faptului ca totul a pornit de la o eroare de calcul: Moshe trebuia sa fie pe munte timp de 40 de zile si 40 de nopti, ca sa invete Tora impreuna cu Dumnezeu (Exodul 24:18). Ceea ce nimeni dintre evrei nu a inteles a fost faptul ca aceste 40 de zile erau zile intregi, astfel ca ziua in care el a urcat pe munte nu intra la socoteala. In ultima zi din cele patruzeci, evreii, crezand ca Moshe trebuia sa se intoarca inca din ajun, au decretat ca „nu stiu ce s-a ales de el” si au hotarat sa caute un inlocuitor. De aici a inceput neintelegerea…
In comentariul sau, rabinul Menahem Recanati explica faptul ca nivelul spiritual al poporului evreu era atat de ridicat in urma Revelatiei de la Sinai, incat daca Moshe ar fi ajuns cu Tablele Legii, scopul Creatiei ar fi fost indeplinit si nu ar mai fi existat moarte si tentatia de a face rau. Pentru a zadarnici acest efort, explica Rashi, Satan, Acuzatorul, a inspirat evreilor o viziune colectiva care l-a prezentat pe Moshe mort, generand si mai multa panica.
Insa chiar in aceste conditii, dialogul dintre Aaron si popor, in absenta lui Moshe, este unul deosebit de problematic. „Fa-ne dumnezei (elohim) care sa mearga inaintea noastra!”, cer evreii. In limba ebraica, cuvantul elohim are dublu sens, acela de Dumnezeu si acela de judecatori. Evreii au cerut un inlocuitor pentru Moshe, un lider care sa ii conduca, sa le judece pricinile, un om care sa „mearga inaintea lor” si nu un inlocuitor pentru Dumnezeu! Idolatria nu a fost nicicand in discutiile dintre Aaron si poporul evreu…
Cum reactioneaza Aaron? In loc sa respinga total ideea, Aaron trage de timp. Calculul sau, corect in esenta sa insa esuand total in practica, i-a dictat aceasta varianta de continuare ca preferabila, pentru ca daca s-ar fi opus fatis, poporul probabil l-ar fi omorat, adaugand astfel un pacat de neiertat pe lista deja in crestere. „Aduceti aurul sotiilor si copiilor vostri!”, le spune el evreilor. Conform opiniei lui Rashi, Aaron a fost convins ca sotiile si copiii nu vor preda acest aur imediat si a sperat in acest fel sa castige suficient timp pentru ca Moshe sa se reintoarca.
A gresit! Evreii nu au mai asteptat sa isi convinga sotiile si copiii sa dea aurul, ci au dat propriul lor aur („Intregul popor si-a scos inelele de aur care erau in urechile lor si le-au adus la Aaron.”) Conform interpretarii rabinului Haim ben Atar (Or HaHaim), gestul lui Aaron a fost unul deosebit de simplu: el a aruncat in foc aurul, sperand (din nou in zadar) ca din flacari va iesi un bulgare fara forma si ca pana la transformarea acestuia intr-un „dumnezeu” va mai trece inca timp.
Si aici intervine de fapt amanuntul definitoriu al intregii povesti… Comentand asupra Exodului si facand o paralela cu episodul Vitelului de Aur, Rashi precizeaza faptul ca nu evreii au fost cei care au cerut si care au ajutat la fabricarea idolului. Odata cu evreii, explica Rashi in comentariul sau la versetul 12:38 din Exod, din Egipt au iesit si Eirev Rav (o gloata amestecata), egipteni care, uimiti de „spectacolul” oferit de Hashem si speriati de Cele Zece Plagi, au decis sa se alature poporului evreu in Exod. Acesti egipteni au fost cei care, in opinia lui Rashi, au exclamat: „Acesta este dumnezeul tau, Israel, care te-a scos din Tara Egiptului!”. Interpretarea este sustinuta si de Mirdash si chiar de versetele Torei care, in versiunea originala in ebraica, sunt scrise la persoane diferite: el, Aaron, a fost cel care a luat aurul si l-a prelucrat, insa ei, altcineva (nu tot Aaron) a fost cel care a conferit vitelului statutul de „dumnezeu al lui Israel”. Ceea ce este de asemenea interesant este ca Tora foloseste sintagma „dumnezeul tau, Israel” si nu „dumnezeul nostru, Israel”, facand astfel clar faptul ca nu evreii au decretat ca vitelul le este dumnezeu.
Replica lui Aaron la aceasta uriasa blasfemie poate fi usor interpretata drept o dovada de slabiciune. In loc sa protesteze vehement, Aaron decreteaza „O sarbatoare pentru Hashem maine”, socotind ca pana a doua zi Moshe avea sa se intoarca. Poporul evreu insa este de neoprit atunci cand doreste ceva… La fel precum a facut si Avraham in ziua in care i s-a poruncit sa isi sacrifice fiul, evreii s-au sculat „dimineata devreme”. Ei au adus jertfe de pace si ofrande si s-au „veselit” (letzahek in limba ebraica). Desi cuvantul apare si in povestea Sarei, care a ras atunci cand Dumnezeu i-a promis un fiu la o varsta inaintata, Rashi il asociaza aici cu trei pacate capitale, idolatrie, relatii sexuale ilicite si crima. Mirdashul povesteste ca, in mijlocul dezmatului, evreii l-au omorat pe Hur, care a incercat sa li se opuna. Iata un sfarsit tragic pentru o poveste debutata dintr-o eroare…
Doua intrebari mai raman: Cum s-a terminat de fapt povestea? si Ce trebuie sa invatam noi pentru astazi?
La prima dintre ele, raspunsul ni-l ofera chiar Tora: „Si Hashem a lovit poporul cu o molima, pentru ca ei facusera vitelul pe care il facuse Aaron.” (Exodul 32:35) Desi Aaron insusi nu este pedepsit pentru idolatrie, contributia sa la acest pacat colectiv este una pe care Tora nu o poate trece cu vederea. Povestea se termina asadar cu pedeapsa data de Dumnezeu si cu actiunile lui Moshe si ale levitilor impotriva celor vinovati.
Insa cine a fost pedepsit? Versetul 32:28 ne aduce o surpriza: „Levitii au facut ceea ce spusese Moshe si aproximativ 3000 de oameni din popor au murit in acea zi.” Doar 3000 de oameni?!? La Muntele Sinai fusesera adunati 3.000.000 de oameni! Trei mii de oameni inseamna 1 la mie din popor… De ce se spune atunci ca evreii au venerat Vitelul de Aur si ca au fost pedepsiti pentru aceasta? Ei bine, vrea Tora sa ne invete, „Col Israel arevim ze laze” (Fiecare evreu este responsabil pentru celalalt). Daca 1 la mie din popor greseste, poporul intreg este pedepsit, pentru ca nu a facut in asa fel incat greseala sa fie prevenita. Iar daca 1 la mie din popor plateste pentru greseala, intregul popor sufera si este lovit. Acest lucru inseamna sa fii evreu!
Ceea ce trebuie sa invatam pentru a aplica astazi poate fi formulat intr-o maniera similara: asa cum poporul evreu este un tot, si Tora este un tot! Atunci, evreii au ales dintre cele 613 porunci una singura, aceea pe care Moshe le-o daduse cand au plecat din Egipt: „Fiii lui Israel au indeplinit cuvantul lui Moshe; ei au cerut de la egipteni vase de argint, vase de aur si haine” (Exodul 12:35). Acel aur egiptean a fost transformat in idol pentru ca acea porunca a lui Moshe a fost transformata in idol.
Atunci, evreii au simtit ca mai au de indeplinit o singura porunca care ii lega de liderul lor, au crezut ca Tora se reduce la aceasta porunca si au cazut in idolatrie. Astazi, in lumea in care traim, situatii de criza precum aceea de la Muntele Sinai se ivesc la tot pasul. Ni se pare ca iudaismul este greu, restrictiv si mult prea strict si ca putem sa mai reducem „pe ici pe colo”. Iar Tora ne povesteste despre Vitelul de Aur pentru ca sa nu cadem si noi in aceeasi capcana!
Iudaismul este apartenenta la o etnie, la o religie si la o responsabilitate. Atunci cand o singura mitzva (a tine post de Iom Kipur, de exemplu) este aleasa ca definitie a iudaismului, atunci acea porunca nu este nimic mai mult decat un nou Vitel de Aur…
Pentru ca iudaismul, asa cum ne-a fost dat si cum trebuie sa il dam si noi mai departe, nu poate sta pe o singura fapta buna!
Shabat Shalom!
Opinii recente