Dvar Tora (1)
Unul dintre episoadele Torei care este printre cele mai greu de inteles este povestea vitelului de aur. Nu numai atat, ci este aproape de neinteles ca o natiune care a vazut mana lui Dumnezeu salvandu-i din sclavia Egiptului, a putut decade pana la nivelul la care sa danseze si sa se bucure in jurul unui idol. Dupa o astfel de revelatie magnifica, faptul ca ei au declarat vitelul de aur ca fiind noul lor zeu este de neconceput…
Dar iata ca aceste evenimente chiar au avut loc… si totusi, lucrurile nu sunt chiar asa cum par la prima vedere… Urcat pe munte si urmand sa petreaca acolo 40 de zile si 40 de nopti, Moshe a „intarziat” potrivit calculelor evreilor. De fapt, cele 40 de zile urmau sa fie zile complete, ziua in care urcase pe munte (7 Sivan in calendarul ebraic) nefiind inclusa in numaratoare. Evreii au intrat in panica. Egiptenii care se alaturasera exodului evreilor incitau multimile. Se cerea un nou lider, care sa il inlocuiasca pe Moshe. Mai mult decat atat – Midrashul povesteste – Satan l-a infatisat intr-o viziune colectiva, pe Moshe mort, purtat in ceruri de catre ingeri. Poporul cerea un lider!
Pus in fata unei alternative sumbre (sa ajute poporul in constructia unei statui sau sa isi riste propria viata) Aaron a incercat sa traga de timp. I-a rugat pe evrei sa doneze obiecte de valoare – aurul care fusese luat de la egipteni si care era acum purtat de catre femei si copii. Barbatii evrei nu si-au mai asteptat sotiile. in modul cel mai entuziast cu putinta, ei au donat propriul lor aur. Acest metal insemna foarte mult pentru ei. Erau liberi pentru prima data dupa 210 ani si totusi au dat aurul fara resentimente si cu pasiune. Aaron a luat aurul, l-a topit intr-un foc mare si cu „ajutorul” dat de cativa vrajitori si magi egipteni, a aparut vitelul de aur.
Numai acest lucru singur si un rau imens fusese deja comis… Ceea ce este si mai ciudat este ceea ce Tora ne relateaza despre oamenii care dansau in jurul statuii: „Israele, iata dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului!” [Exodul 32:8]
Desigur (ca o paranteza), Rashi atribuie aceste spuse acelorasi egipteni care se alaturasera poporului evreu cu ocazia Exodului. In fond, versetul Torei spune: „dumnezeul tau” si nu „al nostru”, cum ar fi fost normal daca evreii si-ar fi luat intr-adevar un nou dumnezeu care sa il inlocuiasca pe Hashem. De altfel, cu numai un singur verset inainte, in Exodul 32.7, Dumnezeu ii spune lui Moshe: „Ridica-te si coboara [de pe munte], caci poporul tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului, s-a stricat.” Poporul evreu a fost referit intotdeauna ca fiind poporul lui Dumnezeu, si nu poporul lui Moshe… Explica omentatorii: Dumnezeu l-a admonestat pe Moshe in aceste momente, pentru faptul ca a permis egiptenilor care doreau sa se alature evreilor care paraseau Egiptul. Acesta era „poporul lui Moshe” (cei carora el le daduse voie sa se alature) si nu poporul ales de Dumnezeu… inchid paranteza.
Dar chiar in aceste conditii, la ce se refereau cei care aratau spre vitel si spuneau: „Iata pe dumnezeul care te-a scos din Egipt”? Chiar credeau acei oameni ca imaginea turnata a vitelului de aur i-a scos din Egipt? Este o absurditate! in mod cert, nu puteau sa creada ca un vitel de aur era conducatorul lor.
Rabinul Emanuel Feldman din Atlanta, a relatat despre o vizita facuta unui domn din Georgia de Sud care era internat in spital. Imediat dupa aceea, rabinul a primit urmatoarea scrisoare:
„Draga domnule rabin! Va multumesc pentru vizita facuta sotului meu la spital. Credeam ca rabinii ortodocsi nu fac altceva decat sa studieze si sa se roage intreaga zi. Sunt multumita ca dumneavoastra nu faceti doar atat.”
Cu o alta ocazie, scrie rabinul Feldman, calatorea cu avionul si datorita faptului ca se daduse acelasi loc la doi pasageri, a fost mutat de la clasa a doua la clasa intai. Tot timpul zborului, un mare filantrop evreu care se afla la clasa intai pentru ca isi permitea costul biletului, s-a uitat la rabinul Feldman cu o privire ce exprima neplacere. La iesirea din avion, bogatasul nu s-a putut abtine si l-a intrebat: „Scuzati-ma, domnule rabin, dar zburati intotdeauna la clasa intai?”
Rabinul Feldman a fost uimit la inceput, dar si-a revenit, si, fara sa se scuze, a replicat: „Bine, dar oare nu face toata lumea la fel?”
Ce dovedesc aceste doua scurte episoade? Dovedesc ca oamenii au deseori idei preconcepute referitoare la actiuni, momente si comportamente: „Rabinii ortodocsi se roaga toata ziua si de obicei nu se imbolnavesc.” sau „Un rabin poate sa zboare doar la clasa a doua cu cat este platit – nu la clasa intai.”
Acelasi lucru este valabil si pentru poruncile Torei. De multe ori, anumite porunci sunt desemnate ca fiind „mai importante decat altele”. Pe unele dintre ele nu le cunoastem, si ni se intampla uneori sa ne indreptam catre cele care ne plac si sa strigam: „Acesta este Dumnezeul nostru!” Dar oare este intr-adevar mai important sa nu omoram pe cei din jurul nostru decat sa respectam Shabatul? Este mai important sa ne cinstim parintii decat sa dam o zecime din averea noastra la tzedaka? Sau este oare mai important sa nu furam decat sa invatam Tora zilnic?
Evreii au crezut ca Moshe nu avea sa se mai intoarca. Li se parea ca fusesera lasati in desert si nu aveau nimic – in afara de o singura porunca. Iar Moshe, iubitul lor conducator, le spusese sa le ceara aur si argint egiptenilor. si ei asa au facut. Acel aur si argint reprezenta – desigur, intr-o viziune distorsionata a Exodului – inceputul starii lor de libertate. Aducea aminte de gloria rascumpararii lor, de omul care lipsea si care le-a spus sa ceara aur. Acesta li se parea ca era tot ceea ce le ramasese din omul care le redasera mandria si simtul dreptatii. Acel aur era acum zeul lor! Ei alesesera o porunca, le-a placut, au dansat datorita ei si, din nefericire, acum o venerau…
Si totusi, in iudaism nu exista un aspect unic. Exista 613 porunci si nici una dintre ele nu poate fi scoasa din contextul celorlalte. Cand se alege o porunca (sau un set de porunci) si aceasta este considerata ca fiind un simbol definitoriu al iudaismului, aproape ca se reconstruieste vitelul de aur. si asta pentru ca niciodata iudaismul nu a putu sa depinda doar de o singura fapta buna, de o unica identificare cu scenariul imaginat de Dumnezeu pentru poporul sau…
Sa avem grija de poruncile Torei si de cum le respectam! Sunt toate parte dintr-un intreg care ne asigura o identificare, ne definesc o misiune si ne promit o mare rasplata: rasplata de a fi evrei, de a fi parte din am segula (poporul ales) si de a putea sa ii spunem lui Dumnezeu, simplu, ATA (TU)…
Dvar Tora (2) – comentariu adaptat dupa www.torah.org
Catre sfarsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, armatele germane erau in retragere si totusi, au reusit sa tina prizonierii evrei pana la capat. Iar un grup de astfel de prizonieri a fost folosit pentru a distruge tot ceea ce ar putea fi folosit de catre armatele aliate care inaintau. in acel an, cand a venit ziua de post de Iom Kipur, prizonierii evrei au decis ca indiferent ce s-ar intampla, vor respecta postul acelei zile sfinte. Cand nazistii au aflat despre aceasta hotarare, evreii au fost avertizati ca „daca stiu ce este bine pentru ei, nu vor pune in aplicare aceasta nebunie”. Totusi, evreii au reusit sa tina post intreaga zi de Iom Kipur si au mancat in liniste portiile lor mizere dupa ce s-a sfarsit ziua.
Din nefericire, acest lucru a fost descoperit si toti barbatii au fost chemati la apel. „stim ca ati nesocotit ordinele noastre stricte si meritati sa fiti pedepsiti, dar noi suntem binevoitori.”, li s-a spus. „Toti cei care fac un pas inainte si spun ca le pare rau vor fi iertati.” Nimeni nu a miscat. „Va vom da o a doua sansa de a inainta si de a regreta ceea ati facut.” Din nou nu s-a miscat nimeni. „Prin urmare, ne fortati sa va pedepsim.”
Evreii au fost dusi in varful unui deal noroios si fortati sa alunece din varf pana la poalele dealului pe burtile goale. Li s-a dat de fiecare data posibilitatea sa-si exprime regretul, dar au refuzat. Au fost fortati in mod repetat sa alunece pe burta in noroi. Totusi, prizonierii nu si-au exprimat regretul pentru ca tinusera ziua de Iom Kipur.
Privind dupa 60 de ani la evenimente, o intrebare se naste: potrivit conceptului nostru de libertate in ce categorie i-am plasa pe acesti evrei? Prizonieri sau oameni liberi?
In lumea de astazi suntem pe buna dreptate preocupati de obtinerea drepturilor si libertatilor noastre. Vrem sa fim liberi sa ne urmarim prioritatile, sa traim dupa convingerile noastre si sa indeplinim ceea ce ne face fericiti. Nu vrem ca altcineva sa ne limiteze sau sa ne impuna concepte despre cum ar trebui sa ne traim viata. Avem dreptul la aceste lucruri datorita statutului nostru de fiinte umane, si nimeni nu are dreptul sa ni le ia.
Iar in pericopa din aceasta saptamana, atunci cand Tora descrie Tablele cu cele Zece Porunci, un concept deosebit iese la iveala: „si tablele au fost facute de catre Dumnezeu, iar scrisul era al lui Dumnezeu, gravat (in ebr. harut) pe table.” [Exodul 32:16]. Rabinul Iehosua ben Levi comenteaza acest lucru in Pirkei Avot 6.2: „nu cititi ‘harut’ (gravat), ci mai degraba ‘heirut’ (libertate), caci nu este liber decat acela care isi ocupa timpul cu studierea Torei.” (Fara punctuatie, asa cum de altfel sunt scrise sulurile de Tora, cuvintele ‘harut’ si ‘heirut’ se scriu absolut la fel).
Astazi, in lumea materialista in care traim, este foarte usor sa fii sclavul propriilor tale dorinte si emotii. Cati oameni astazi nu sunt sclavi ai maniei sau altor emotii, ai banului sau ai goanei dupa putere si a atator lucruri care ii fac sa se comporte intr-un mod distructiv si regretabil?
Dincolo de alte atrocitati, nazismul a fost exemplul perfect al unui ideal guvernat de legi distorsionate. Si ne uitam astazi la atatea atrocitati si discriminari, la atata violenta si instigare la ura, la mii si mii de afise care indeamna la uitarea acelor vremuri in care oameni tinuti in prizonierat si omorati fara mila au dat dovada de libertate prin simplul fapt ca si-au pastrat o identitate si un sistem de valori…
Sunt oameni care traiesc astazi cu impresia ca Tora este o constrangere, ca libertatea adevarata se obtine in afara religiei sau a spiritualitatii in general. Este un punct de vedere superficial. La o examinare mai atenta a poruncilor si veridicitatii Torei, se poate ajunge la concluzia ca „prizonierii” evrei din povestea noastra erau oameni liberi, iar opresorii germani erau adevaratii prizonieri.
Astazi ni se cere (dupa cum spune rugaciunea Shema Israel) sa „gravam cuvintele Torei in copiii nostri” („veshinantam levaneha”). Pentru ca numai prin aceasta, prin puterea acestei gravuri (harut) vom fi siguri ca ii invatam ce este adevarata libertate (heirut)…
Libertatea este oportunitatea de a alege. si totusi, Tora ne invata ca, in mod aparent paradoxal, respectarea celor 613 porunci reprezinta sursa libertatii adevarate. Pentru ca toate valorile cu care societatea moderna, libera si civilizata, sa mandreste astazi au corespondent si origine in Tora, ideea lui Dumnezeu despre libertatea noastra.
Shabat Shalom!
Opinii recente