„Si tatalui lui, [Iosef] a trimis urmatoarele: zece magari incarcati cu bogatiile Egiptului si zece magarite cu grane, paine si mancare pentru calatorie. Si si-a trimis fratii, iar ei au plecat. Le- a spus: ‘Al tirghezu badereh! (Nu va agitati pe drum!)’
Ei au urcat din Egipt si au ajuns in Canaan la tatal lor Iaacov. Si i-au spus: ‘Iosef este in viata’ si ca este conducatorul Tarii Egiptului. Dar inima lui [Iaacov] a respins vestea, pentru ca nu ii credea. Totusi, cand i-au spus toate cuvintele pe care li le spusese Iosef si cand a vazut carucioarele pe care i le trimisese Iosef sa il transporte, atunci sufletul tatalui lor Iaacov s-a bucurat. Si Israel a spus: ‘Ce minunat! Fiul meu Iosef traieste! Voi merge sa il vad inainte de a muri.'” – Geneza 45:23-28
Oamenii se intalnesc si se despart tot timpul. Fie ca este pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, in termeni mai amicali sau mai duri, cu lacrimi in ochi sau strangeri de mana… Dar atunci cand frati care au fost despartiti timp de douazeci si doi de ani se despart, ne asteptam ca ultimele cuvinte rostite la despartire sa fie unele pline de inteles. Iar Iosef le spune fratilor sai doar atat: „Al tirghezu badereh! (Nu va agitati pe drum!)”
Tratatul talmudic Taanit explica aceste cuvinte in variate moduri. Mai mult, din aceste trei cuvinte ebraice, rabinii extrag un numar de legi referitoare la modul in care oamenii ar trebui sa se comporte atunci cand sunt intr-o calatorie.
Rav Elazar spune ca Iosef i-a sfatuit pe fratii lui sa nu discute intre ei probleme halahice (legate de legea iudaica) pe parcursul calatoriei. O alta opinie (in Taanit 10b) explica sfatul lui Iosef ca insemnand „sa nu mergeti cu pasi mari”.
Ambele interpretari sunt problematice si ciudate… In primul rand, este evident ca nici discutii mult prea complexe si nici graba nu sunt lucruri de dorit intr-o calatorie, ambele scazand capacitatea de concentrare, putand duce la neatentie si provoca accidente.
Si atunci ce le spune Iosef fratilor lui? Un comentator al Torei, Beer Iosef, explica ca Iosef a dorit prin aceste cuvinte sa isi certe fratii, sa ii admonesteze pentru ceea ce au facut cu douazeci si doi de ani in urma. Si totusi, cuvintele de acum ale lui Iosef („Nu va agitati pe drum”) nu par deloc o admonestare. Pentru a le intelege, trebuie sa privim un pic inapoi…
Cum s-a produs de fapt vanzarea lui Iosef? In pericopa Vaieshev, un inger ii spune lui Iosef, care fusese trimis pentru a isi cauta fratii: „[Fratii tai] au plecat de aici, pentru ca i-am auzit spunand: ‘Sa mergem in Dotan'” [Geneza 37:17] Comentatorii explica faptul ca fratii lui Iosef au cautat suport legal spre a-l condamna pe Iosef pentru ceea ce ei credeau a fi o incercare a acestuia de a-i discredita in fata tatalui lor si de a le periclita in acest fel viitorul spiritual (a se revedea pentru detalii si comentariul la pericopa Vaieshev). In urma unui „proces”, Iosef a fost condamnat la moarte, apoi pedeapsa i-a fost comutata la vanzarea in sclavie.
Din acest „proces” si din aceasta „condamnare” s-a nascut problema, impreuna cu o suferinta de 22 de ani pentru o familie intreaga. Iar din punct de vedere legal, fratii au luat o decizie gresita. Era un proces penal serios, implicand o condamnare la moarte. Iaacov, tatal lor, era Gadol HaDor (autoritatea halahica suprema in generatia respectiva). De ce fratii lui Iosef nu l-au consultat? De ce au dezbatut o problema atat de importanta la un popas pastoresc? De ce nu au adus problema in atentia celor care studiau in Yeshiva lui Shem si Ever (o alta institutie marcanta a acelor vremuri, conform opiniei lui Rashi)? De ce nu au analizat lucrurile mai in profunzime?
„De ce luati decizii in procese capitale in graba si fara o analiza corecta si amanuntita a problemelor?”, le spune Iosef fratilor sai. Acesta este sensul lui „al tirghezu badereh”! Astfel de decizii trebuie luate cu calm, cu intelepciune si chibzuinta. In Pirkei Avot 1:1, Mishna spune: „Havu metunim badin (Fiti cu mare luare aminte la judecata)!” Aceasta este prima jumatate din mesajul lui Iosef…
„Sa nu mergeti cu pasi mari!”, a fost cealalta jumatate. In pericopa Itro, in Exodul 20:23, Dumnezeu le porunceste evreilor: „Sa nu urcati la altarul Meu pe trepte, pentru ca goliciunea voastra sa nu fie descoperita”. In imediat versetul urmator, la inceputul pericopei Mishpatim, Dumnezeu continua: „Acestea sunt legile pe care sa le pui in fata lor”. Din juxtapunerea acestor doua versete, Talmudul, in tratatul Sanhedrin, extrage indemnul ca un judecator (cel care trebuie sa aplice legile) sa fie chibzuit si sa gandeasca indelung inainte de a lua o decizie.
De ce si de unde acest indemn al Talmudului? In Templul din Ierusalim, cand un kohen urca spre altar folosea o rampa, si nu scari. Iar scopul acestei rampe era si acela de a micsora dimensiunea pasilor sai (un om merge mai greu si mai incet pe o rampa decat pe scari). La fel cum kohenii erau obligati sa nu urce catre locul „intalnirii” cu Dumnezeu prea repede, la fel si judecatorii trebuiau sa isi formuleze deciziile cu atentie, studiind problema in amanunt inainte de a hotari o sentinta.
Talmudul spune ca intr-o calatorie, pasii mari scurteaza orizontul vizual al calatorului (tratatul Taanit 10b). Pe scurt (si intr-o exprimare mai directa), graba strica treaba! Iata ce indemn a dat Iosef fratilor lui: un indemn de a nu repeta o greseala facuta in urma cu 22 de ani. „Tu ne-ai indemnat sa il omoram pe Iosef!”, „Ba tu ai spus ca legea este de partea noastra si ca putem sa il condamnam!”, „Ba tu ai vrut sa il vindem in sclavie!” – iata doar cateva dintre posibilele replici dintre frati pe drumul de intoarcere catre Canaan. Iosef a vrut sa previna o noua disputa halahica in pripa, cunoscand deja, din propria experienta, consecintele nefaste ale unei asemenea dispute…
Insa mesajul lui nu se opreste aici. Plecati din Egipt si ajunsi inapoi la Iaacov, in Canaan, fratii se vad in fata unei noi probleme. Iaacov nu ii crede! („Dar inima lui a respins vestea, pentru ca nu ii credea.”) Avot deRabi Natan face urmatorul comentariu: „Aceasta este soarta unui mincinos: el nu este crezut nici macar atunci cand spune adevarul! Iaacov i-a crezut cand au venit sa ii arate haina patata de sange a lui Iosef, indicand ca un animal salbatic l-a sfasiat. Dar acum, desi spun adevarul, fratii nu mai sunt crezuti!”
In orice caz, cum oare poate fi convins Iaacov ca Iosef este in viata? Midrashul raspunde si la aceasta intrebare: ultimul lucru pe care l-au facut impreuna Iaacov si Iosef inainte ca acesta din urma sa fie trimis sa-si caute fratii a fost sa invete. Iar portiunea de text pe care au studiat-o atunci a fost cea referitoare la „egla arufa” (vitelul caruia i se frange gatul). In Deuteronomul 21:1-9, Tora spune ca daca in Israel era descoperit un cadavru uman, undeva in afara oricarei localitati si daca posibilitatile de a descoperi criminalul erau epuizate fara succes, procedura de urmat era aceasta: se masura distanta de la locul crimei pana la cea mai apropiata localitate, iar inteleptii din acea localitate trebuiau sa declare ca nu sunt responsabili pentru moartea acelui om. De asemenea, din bani publici era cumparat un vitel (egla arufa) care era sacrificat pentru a „spala” pacatul locuitorilor orasului, pacatul de a nu fi fost suficient de atenti cu omul respectiv, care cel mai probabil plecase din orasul lor.
Mesajul din povestea cu egla arufa era unul simplu: „Nu se stie cine este omul decedat, nu se stie exact de unde venea, cine l-a omorat sau de ce.” Povestea cu egla arufa spune ca nu intotdeauna putem oferi raspunsuri.
Iar Iosef ii trimite lui Iaacov carucioare (in ebraica „agalot”, din aceeasi familie semantica cu „egla”). I le trimite incarcate cu provizii pentru drum, dar i le trimite si pentru a-i reaminti ceea ce invatasera impreuna inainte cu 22 de ani. Si i le trimite pentru a-i spune ca nu intotdeauna putem oferi raspunsuri. La fel ca in povestea cu egla arufa in care numai Dumnezeu cunoaste imprejurarile mortii acelui om, in povestea lui Iosef numai Dumnezeu a cunoscut intregul plan in care vanzarea in sclavie a unui frate de catre ceilalti a insemnat punctul de start al unui exil de sute de ani pentru intregul popor evreu.
Un alt comentator al Torei, Maharal, explica si simbolismul celor zece magari si zece magarite pe care Iosef i le trimite lui Iaacov. La fel cum magarii nu stiu ce povara poarta in spate si care este scopul si destinatia acelei incarcaturi, la fel si fratii lui Iosef au fost doar niste simple marionete in mana unui papusar, care i-a condus dupa cum a dorit. Mesajul lui Iosef catre tatal sau este: „Nu fratii mei sunt cei care m-au adus in Egipt, ci Dumnezeu si planul Sau! Nu fii suparat pe ei pentru ceea ce s-a intamplat si nu spune ca lucrurile ar fi putut fi prevazute sau prevenite, caci nu puteau fi! Fratii mei au avut o misiune, eu am avut o misiune, iar Dumnezeu ne-a calauzit pe fiecare dintre noi, pe cai numai de El stiute, catre indeplinirea acestor misiuni!”
Ni se intampla cateodata sa vedem ca suferinta exista acolo unde suntem convinsi ca nu ar trebui sa existe, sa vedem oameni buni patimind si oameni rai prosperand, sa credem ca viata este nedreapta si ca Dumnezeu nu imparte rasplata si pedeapsa corect. Credem cateodata ca noi suntem cei care cunoastem lucrurile cel mai bine, ca noi avem solutiile cele mai bune… Povestea lui Iosef ne spune ca sunt situatii in care suntem simple marionete ,precum magarii care isi cara povara fara a sti, precum inteleptii care sacrifica egla arufa pentru a rosti un mare adevar: „Uneori, pur si simplu NU STIM!”
Lucrul de care insa trebuie sa fim constienti este acela ca sunt situatii (mult mai frecvente decat cele in care mesajul divin ne este ascuns), in care impartirea binelui si raului in lume depinde de noi. Sunt situatii in care trebuie sa fim constienti ca „al tirghezu badereh” („Nu va agitati pe drum!”) este un mesaj puternic. Suntem, fiecare dintre noi, pe cate un drum al vietii, mai sinuos sau mai drept, mai mult sau mai putin cunoscut, pe care trebuie in fiecare moment sa fim atenti si sa nu ne pripim…
Shabat Shalom!
Opinii recente