Conform Mișnei (Pirkei Avot 5:6) , în ultimele ore de dinaintea primului Șabat al lumii, în a șasea zi a Creației, Dumnezeu a creat un număr de lucruri… speciale. Printre ele, פי האתון (”pi ha’aton”) — ”gura măgarului” care i-a vorbit lui Bilaam în Numeri 22:30.

În pericopa din această săptămână, un alt măgar își face apariția în versetele Torei. Este vorba despre un măgar pe care — spre deosebire de măgarul lui Bilaam — majoritatea traducerilor clasice îl trec sub tăcere, considerându-l practic nesemnificativ în economia pericopei și a textului biblic în general. Și totuși, acest măgar — nevorbitor de această dată — este probabil mult mai important decât măgarul lui Bilaam! De două ori în cadrul pericopei Vaieira, Tora ne vorbește despre el și ne spune următoarele:

Avraam s-a trezit de dis-de-dimineață, și-a înșeuat măgarul; a luat pe cei doi tineri ai săi cu el și pe fiul său Isaac; a despicat lemne pentru arderea-de-tot și s-a ridicat și a mers către locul pe care i-l spusese Dumnezeu. În a treia zi, Avraam și-a ridicat ochii și a văzut locul de departe. Avraam a spus tinerilor săi: ”Stați aici singuri cu măgarul, iar eu și tânărul vom merge până acolo; ne vom prosterna și ne vom întoarce la voi.” — Geneza 22:3-5

În comentariul său asupra versetului 3, Rași remarcă faptul că Avraam își înșeuează singur măgarul, în loc să le poruncească numeroaselor slugi pe care le avea să o facă. Dragostea față de Dumnezeu, devotamentul față de Acesta și față de poruncile Sale — explică Rași — îl fac pe Avraam să ignore statutul social pe care îl are și să se implice personal și nemijlocit în toate detaliile poruncii pe care i-a dat-o Dumnezeu.

Doar două versete mai încolo, Avraam le poruncește tinerilor săi — identificați de către tradiție ca fiind Eliezer și Ișmael — să ”rămână cu măgarul”. În versetul 4, ”Avraam vede locul de departe”, în sensul că dispune de percepția spirituală necesară pentru a recunoaște Muntele Moria ca fiind un loc special, ales de Dumnezeu pentru Akeida (Sacrificarea lui Isaac). Iar în legătură cu aceste versete, Midrașul redă un dialog interesant: ”Isaac, vezi și tu ce văd eu, respectiv Prezența Divină coborâtă pe vârful muntelui?”, întreabă Avraam. Da, văd și eu”, răspunde Isaac. Dar voi, Ișmael și Eliezer, ce vedeți?”, întreabă Avraam. Nimic, doar un simplu munte”, răspund aceștia. ”Dacă este așa”, continuă Avraam, atunci rămâneți aici cu măgarul. În fond, nici el și nici voi nu vedeți muntele așa cum îl văd eu, în dimensiunea sa spirituală, ca loc pe care Dumnezeu l-a ales pentru această încercare.”

În versetul 3, măgarul este așadar o unealtă prin care Avraam își demonstrează devotamentul față de Dumnezeu și definește în termeni neechivoci relația pe care și-o dorește cu Acesta ca fiind mai importantă decât păstrarea aparențelor sau convențiile sociale. În versetul 5, același măgar este o unealtă prin care Avraam punctează diferența între planul material (acela în care se aflau Eliezer și Ișmael) și cel spiritual (în care se aflau el și Isaac).

Interesant este că în ebraică, măgar este חמור (”hamor”), un cuvânt care provine de la substantivul חמור (”homer”), însemnând materie, substanță fizică. Într-un fel, măgarul lui Avraam este simbolul stăpânirii materiei, a instinctelor, el reprezintă capacitatea omului de a transcende materialul și a intra pe tărâmul spiritualității.

Dacă simbolistica măgarului s-ar opri aici, poate că n-am fi prea impresionați… Însă în capitolul 4 al Cărții Exodului, Tora ne vorbește din nou despre un măgar. Însărcinat de către Dumnezeu cu o misiune aparte, aceea de a îi elibera pe evrei din robia egipteană, Tora îl suprinde pe Moise la începutul călătoriei sale din Midian către Egipt:

Moise și-a luat soția și fiii, i-a pus călare pe măgar și s-a întors către țara Egiptului. Și Moise a luat toiagul lui Dumnezeu în mâna sa. — Exodul 4:20

Ebraica este particulară și în acest caz. În loc să spună וירכבם על חמר (”vaiarkivem al hamor”) — ”și i-a pus călare pe măgar”, textul biblic este specific: וירכבם על החמר (”vaiarkivem al ha’hamor”), fragment care s-ar traduce de fapt prin ”și i-a pus călare pe [un anume] măgar. Citând Pirkei deRabi Eliezer 31, Rași ne oferă o explicație uimitoare legată de identitatea acestui măgar special:

וירכבם על החמר — Versetul se referă la măgarul destinat acestui scop. Acesta era același măgar pe care Avraam l-a înșeuat în călătoria către Sacrificarea lui Isaac pe Muntele Moria și acesta este măgarul pe care Regele Mesia își va face intrarea, precum este scris: ”Iată, regele tău vine la tine […], smerit și călare pe măgar” (Zaharia 9:9) — Rași

Ei, cu ce ochi priviți acum acest măgar?

Nu mai vorbim aici despre un măgar normal, un simplu animal de povară, ci despre un măgar aparte, călărit de către Avraam în debuturile credinței iudaice, călărit mai apoi de către Moise la începuturile identității noastre naționale și care este menit să fie călărit și la finalul timpului, atunci când călătoria noastră spirituală ca popor urmează să se încheie.

În toate aceste ipostaze, măgarul are aceeași simbolistică: capacitatea noastră de a răspunde prompt și fără rezerve chemării lui Dumnezeu, de a ne stăpâni instinctele animalice, de a transcende normele sociale, obișnuința și comoditatea și a ne înălța permanent în spiritualitate. În toate aceste scenarii, ceea ce înșeuăm și ”domesticim” nu este un simplu animal de povară (חמור — ”hamor”), ci propriile noastre poveri, materialismul (חומר — ”homer”) lumii în care trăim și pe care avem datoria să o elevăm prin fiecare acțiune pe care o întreprindem.

Șabat Șalom!

Share This