Semne de intrebare

[MIRACOL SAU MAGIE?]
De-a lungul secolelor, multi lideri religiosi au considerat drept metoda cea mai potrivita realizarea de miracole. Intr-un comentariu de-al sau, Maimonide (Rambam) – un mare comentator al Torei – afirma ca “atunci cand cineva este dispus sa acorde credit unei religii pentru simplul fapt de existenta a unor minuni (si numai pentru aceasta, alt motiv neexistand), persoana respectiva se afla pe un teritoriu periculos, deoarece exista posibilitatea ca aceste “minuni” sa nu fie altceva decat iuteala de mana si nebagare de seama”.

Traditia iudaica nu duce lipsa de minuni, insa iudaismul nu este bazat in nici un caz pe acestea. Dumnezeu a vorbit poporului evreu, evenimentul este istoric dovedit, urme de indoiala nu exista.

Exista totusi o intrebare: cum raspunde iudaismul la minuni care sunt puse in discutie de alte confesiuni, de alte credinte?

Un exemplu foarte concret poate fi regasit in pericopa de saptamana aceasta, Vaera. Moshe face minuni cu ajutorul lui Dumnezeu. Si – cel putin la primele minuni din seria de zece – magii Egiptului reusesc sa copieze aceste fenomene. Sa fie magie alba sau neagra? Sa fie iluzionism? Sa fie oare (desi intrebarea poate parea eretica) o alta forta similara cu cea a lui Dumnezeu in Univers?

Exista opinii nenumarate cu privire la natura acestor fenomene. Pentru conformitate, cele doua “minuni” despre care vorbesc sunt prefacerea apei Nilului in sange si broastele, pe care magii egipteni le-au copiat. Celelalte opt plagi au fost insa peste puterea acestora de duplicare. Maimonide respinge categoric posibilitatea ca actiunile magilor Egiptului ar fi fost minuni. Alte surse au alte pareri. De exemplu, Nachmanide (un alt mare rabin si mistic evreu) este de parere ca egiptenii – cu cultura lor avansata si cunostintele lor in domeniul spiritualului – erau capabili sa manipuleze forte malefice, lucru pe care l-ar fi si facut in povestea de pericopa Vaera.

Sunt comentatori care invoca drept sursa a “realizarilor” egiptene incantatiile si vrajitoria. Si – in cele din urma – se invoca chiar autosugestia si puterea colectiva de proiectare a unei dorinte in realitatea imediata. Oricum, cred eu, intrebarea “Magie sau miracol?” ramane deschisa… Voi ce parere aveti?

[DE CE AU FOST PLAGILE SI DE CE FARAON NU A FOST LASAT SA RENUNTE?]
Una din intrebarile clasice legate de iesirea evreilor din Egipt in general si de pericopa Vaera in special este dreptul la LIBER ARBITRU al lui Faraon. Pe tot parcursul pericopei de saptamana aceasta, Dumnezeu ii spune lui Moshe ca “va intari inima lui Faraon”, pentru ca acesta sa nu ii lase pe evrei sa iasa din Egipt. El va refuza acest lucru cu obstinatie, cu o incapatanare demna de invidie (daca se poate spune asa). Si, ca rezultat al acestei incapatanari si al acestui refuz, lui Faraon ii vor fi “daruite” cele zece plagi, cu urgii progresive ca intensitate dar avand evident scop punitiv, de a-l ingenunchia. Iar intrebarea este urmatoarea: daca Faraon este fortat sa se comporte asa, de ce este mai apoi pedepsit? Nu exista oare acea prevedere judiciara conform careia un om care este silit sa comita o fapta nu poate fi condamnat pentru consecintele acesteia? Nu exista oare o contradictie intre aceste doua idei?

Comentatorii ofera o explicatie la aceasta “inadvertenta”: De fapt, Faraon nu doreste sa ii lase pe evrei sa plece. Si totusi ele s-au abatut asupra Egiptului pentru ca evreii sa poata pleca, impotriva vointei lui Faraon. Caruia nu i s-a dat nici macar optiunea de a zice: “Ok, bine, ii las sa plece!…” Faraon a trebuit sa suporte toate aceste “pedepse” pana la sfarsit. De ce nu i s-a dat voie sa renunte la incapatanare si sa accepte vointa lui Dumnezeu? Eu voi mentiona doar doua motive:

In primul rand, plagile au fost o pedeapsa pentru atitudinea lui fata de evrei. Munca grea si injositoare, uciderea pruncilor, toate suferintele la care evreii au fost supusi au pecetluit in ochii lui Dumnezeu o pedeapsa pentru Faraon: acestuia i se va refuza dreptul la “autoguvernare”, la independenta asupra spiritului propriu, dreptul de a lua decizii in ceea ce il priveste. Asa cum Faraon a transformat evreii in sclavi si le-a rapit dreptul la libertate, in acelasi mod i-a fost “rapit” si lui liberul arbitru.

O alta abordare, total diferita insa nu mai putin credibila, a fost aceea ca lui Faraon i-a fost suprimat dreptul la liberul arbitru pentru ca acesta sa fie liber sa-si exprime dorinta de a se impotrivi lui Dumnezeu. Sa presupunem ca dupa primele trei plagi, de exemplu, Faraon se speria atat de mult incat renunta la “rautatea” si incapatanarea sa. Insemna, in acel moment, ca meritul nu este al sau, ci mai curand ca suferintele l-au determinat sa renunte. Dumnezeu nu accepta tshuva (pocainta) decat atunci cand vine din inima. Autoritatea si justitia umana au insituit pedepse (de exemplu pentru crima sau viol) pentru a descuraja aceste delicte. Si ceea ce se intampla este ca de multe ori persoane de o calitate morala indoielnica nu savarsesc aceste fapte nu din considerente etice sau avand in minte calitatea lor de oameni, ci doar pentru a nu intra sub incidenta unei legi care ii va pedepsi.

Dumnezeu nu doreste aceasta. Dumnezeu doreste fapte bune izvorate din dorinta noastra de a le face, nu din frica de a face fapte rele. Este o nuanta, nu-i asa?

Shabat Shalom!

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This