Dumnezeu le-a vorbit lui Moshe si lui Aharon, spunand: «Cand Faraonul iti va vorbi, spunand ‘Fa o minune pentru tine’, sa ii spui lui Aharon: ‘Ia-ti toiagul si arunca-l in fata lui Faraon. Se va transforma in sarpe!’» Moshe a venit cu Aharon la Faraon si asa au facut, asa cum poruncise Dumnezeu: Aharon a aruncat toiagul in fata lui Faraon si in fata servitorilor lui si acesta a devenit un sarpe. Faraonul, la randul lui, si-a chemat oamenii intelepti si vrajitorii si ei de asemenea, magii (hartumei) Egiptului au facut la fel cu incantatiile lor. Fiecare si-a aruncat toiagul si acestea s-au transformat in serpi. Si toiagul lui Aharon a inghitit toiegele lor. Inima lui Faraon s-a intarit si nu i-a ascultat, asa cum spusese Dumnezeu. — Exodul 7:8-13

Un spectacol de magie este de obicei “iuteala de mana si nebagare de seama”. Cel putin asa se defineste in cele mai multe cazuri un spectacol de magie al zilelor noastre… Insa ce ne facem cu spectacolul de magie pe care il inauguram in pericopa din aceasta saptamana, Vaera? Oare se incadreaza si el in aceasta categorie?

Pentru un ochi neantrenat, pericopa din aceasta saptamana pare un joc “de-a magia”. Si asta pentru ca in cateva zeci bune de versete ceea ce Tora ne prezinta este aidoma unui spectacol: se trage cortina si intra Moshe si Aharon, isi fac numarul, transforma toiege in serpi, apa in sange, aduc broaste, lacuste, animale salbatice si multe altele, apoi ies din scena. Se trage cortina din nou si intra in scena magii Egiptului care transforma si ei toiege in serpi, apa in sange, aduc broaste, pentru ca mai apoi sa se “retraga din concurs”, exclamand: “Acesta este degetul lui Dumnezeu!” [Exodul 8:15]

Fantastic, nu? Lumini, iesiri la rampa, incantatii si miracole, un adevarat “show”… Ce se intampla de fapt? Pentru ce si pentru cine tot acest spectacol?

In urma cu doar o pericopa, in versetul 5:2 din Exodul, la prima intalnire dintre Moshe si Faraon, acesta din urma intreba cu nerusinare: “Cine este acest Hashem (Dumnezeu), ca eu sa Il ascult si sa las pe Israel sa plece?” Raspunsul la intrebarile de mai sus pare ca se afla chiar in acest verset: Spectacolul egiptean are loc pentru ca Faraon (iata cine!) sa invete cine este Dumnezeu, cine conduce cu adevarat lumea (iata ce!). Dar lucrurile nu sunt chiar atat de simple…

“Spectacolul” din Egipt si cele zece episoade (plagi) ale sale, nu este realizat pentru un singur spectator, Faraon! In public sunt si evreii, si servitorii Faraonului, si Moshe si Aharon, si poporul egiptean. Sa vedem cum trebuie de fapt privit acest spectacol, din punctul de vedere al fiecarei categorii de spectatori…

BEEINEI MOSHE (Prin ochii lui Moshe)
In pericopa anterioara, Shmot, Moshe este fata in fata cu Dumnezeu si, desi Acesta ii promite ca salvarea evreilor din Egipt este iminenta, el se indoieste. Dumnezeu Insusi ii sporeste aceste temeri, spunandu-i ca evreii nu il vor crede, ca Faraon nu il va asculta, ca va fi nevoie de “semne si minuni” pentru a realiza Exodul.

Pentru Moshe, un om crescut la curtea Faraonului si in consecinta “liber” de toate greutatile sclaviei, promisiunea lui Dumnezeu ca lucrurile vor fi rezolvate ar fi trebuit sa fie suficienta. Dar nu s-a intamplat asa! Il vedem pe Moshe, in pericopa trecuta, cum se roaga disperat sa fie absolvit de misiunea pe care urmeaza sa o intreprinda, sa fie scutit de a aduce Cele Zece Plagi asupra Egiptului, sa fie scutit de o confruntare directa cu Faraonul. Comentatorii Torei explica aceasta ezitare a lui Moshe nu printr-o lipsa de incredere in Dumnezeu, ci printr-o lipsa de incredere in oameni: Moshe s-a temut ca evreii nu vor asculta, ca din cauza slabei lor credinte Dumnezeu va hotari sa nu ii mai salveze si astfel Isi va incalca promisiunea, facand ca numele sfant al Divinitatii sa fie luat in deradere (hilul Hashem).

Spectacolul egiptean a avut meritul de a-l convinge pe Moshe de ceea ce poate Dumnezeu sa faca, de cum poate El, prin “semne si minuni” sa ii readuca pe evrei la credinta si sa distruga imaginea falsa pe care Faraon o crease in jurul sau, aceea de “zeu” al Egiptului si al intregii lumi.

BEEINEI AHARON (Prin ochii lui Aharon)
Departe de a fi un simplu spectator, rolul lui Aharon in povestea Exodului a fost unul complex: el a trebuit sa fie mana dreapta a lui Moshe si cel care a “preluat” parte din sarcini, pe care Moshe nu le putea duce la indeplinire. De exemplu, puncteaza Rasi, Tora ni-l prezinta pe Aharon, nu pe Moshe, transformand apa Nilului in sange! Moshe fusese ocrotit si purtat de apele Nilului catre fiica Faraonului, gasindu-si astfel salvarea de la o moarte sigura… Daca Tora ne invata ca unui rau (fara suflet, fara a fi o fiinta vie!) care ne-a facut un bine nu se cade a ii face rau, atunci cum oare am putea face rau unui seaman de-al nostru care ne-a facut un bine? O lectie valoroasa pentru orice situatie…

Aharon insa a avut mai mult decat aceasta misiune… A avut misiunea sa inteleaga ca a fi doar mana dreapta a unui lider si nu liderul insusi nu este un lucru rau si nu trebuie sa starneasca invidie si ura… El a trebuit sa isi inteleaga bine misiunea, aceea de a fi un simplu evreu, si nu conducatorul poporului evreu… Si a avut misiunea sa ne transmita noua, celor de azi, ca nu conteaza daca suntem lideri sau nu, pentru ca Dumnezeu rasplateste pe un muncitor care munceste bine la fel ca pe un conducator care conduce bine! Asa dupa cum spunea un rabin odata: “Cel mai teama imi este ca atunci cand voi ajunge in fata lui Dumnezeu, El nu ma va intreba de ce nu ai fost mare ca Avraham sau Moshe sau Aharon, ci de ce nu ai fost ca tine, de ce nu ai facut ce trebuia tu sa faci, de ce nu ti-ai atins potentialul tau si de ce nu te-ai achitat de sarcina ta, ca simplu om si evreu in aceasta lume?”

BEEINEI PARO (Prin ochii lui Faraon)
Asa dupa cum am mai spus, Faraonul trebuia sa inteleaga cine este Dumnezeu! El si toti egiptenii care nu credeau ca exista in univers o forta mai mare decat zeitatile de aur si argint pe care le venerau. Insa dintre toti cei care asista la spectacolul egiptean, numai Faraonul refuza sa se achite de sarcina care ii revenea…

Magii Egiptului, toti acei prestidigitatori si asi in ale “vrajitoriei”, accepta in final ca puterea si priceperea lor nu se compara cu cea a lui Dumnezeu. Singur Faraonul se impotriveste, pentru ca refuza cu incapatanare sa inteleaga. Tot ce vede el este siguranta propriei persoane, neinteresandu-l nici macar siguranta si prosperitatea locuitorilor Egiptului. Comentatorii Torei remarca faptul ca reactiile Faraonului la Cele Zece Plagi sunt intotdeauna izvorate din grija pentru siguranta proprie.

Apa Nilului se transforma in sange, dar egiptenii (inclusiv Faraonul) pot cumpara apa de baut de la evrei sau pot sapa noi fantani. In concluzie, nimic ingrijorator. Broaste si paduchi invadeaza Egiptul, insa viata nimanui nu este pusa in pericol. Disconfortul este mare, dar nu insuportabil. “Daca numai vitele mor, lucrurile nu sunt atat de rele”, gandeste Faraonul. Numai atunci cand animale salbatice sau lacuste care pustiesc tot vin peste tara Egiptului, numai atunci Paro se roaga de Moshe sa “indeparteze aceasta moarte” de la el.

Insa Dumnezeu doreste sa spuna mai mult decat atat in Egipt. El doreste sa spuna ca “zeul” Egiptului, Faraonul insusi nu are nici o putere in fata Dumnezeului lui Israel. Paro, el insusi intai-nascut, este singurul dintre intaii-nascuti egipteni care supravietuieste plagii a zecea! Si asta doar pentru ca Hashem a dorit ca suveranul Egiptului sa fie martor la Exodul evreilor…

BEEINEI HARTUMEI MITZRAIM (Prin ochii magilor si vrajitorilor egipteni)
Spre deosebire de Faraon, magii Egiptului inteleg intr-un final ca peste vointa lui Dumnezeu nu se poate trece. Sfatul lor pentru Faraon este acela de a intelege si el, pentru ca inevitabilul (exodul evreilor din Egipt) se va produce.

Desi acesti magi au puterea de a duplica primele dintre semne si dintre Cele Zece Plagi (transformarea toiegelor in serpi, transformarea apei in sange si broastele), ei isi dau seama ca puterile lor nu se compara cu cele divine. De altfel, explica Rambam, puterile pe care ei le folosesc pentru a duplica plagile din Egipt sunt puteri pe care chiar Dumnezeu li le-a conferit, si nu puteri concurente (pentru ca nici o forta nu exista in Univers independenta de Dumnezeu si de vointa Sa).

Magii Egiptului sunt de altfel niste simpli pioni, care trebuie sa ajute, aproape involuntar, la “intarirea inimii lui Paro”. Ei il fac pe Faraon sa creada, la inceput, ca tot ce poate face Dumnezeu, pot face si ei si in consecinta nu exista motive de ingrijorare. De altfel, Faraonul crede ca Moshe este un simplu vrajitor, mai abil si mai experimentat decat vrajitorii Egiptului. De aceea promite si apoi retracteaza promisiunea de a elibera poporul evreu.

BEEINEINU (Prin ochii nostri)…
… a celor de astazi… Cum trebuie noi sa vedem spectacolul egiptean? Inteleptii Talmudului spun ca fiecare dintre noi, in fiecare generatie, trebuie sa se simta ca si cum ar fi iesit el insusi din Egipt. Pentru ca Dumnezeu a dorit ca poporul Sau sa fie un popor de oameni liberi, de oameni care pot sa isi afirme liber credinta in El, de oameni care sa Il slujeasca si sa ii urmeze caile! Si desi spectacolul egiptean a avut loc cu mult timp inainte ca noi sa ne fi nascut, mesajul sau este in continuare actual si ni se aplica fiecaruia dintre noi: trebuie sa fim un popor liber, liber sa traiasca si sa se bucure, liber sa isi respecte si sa isi pastreze traditia, obiceiurile si religia, liber sa isi “caute fericirea”, asa dupa cum afirma, in primul sau articol, Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Sau, asa cum afirma Hatikva, imnul Statului Israel, trebuie sa “lihiot am hofshi beartzeinu, Eretz Tion viIerusalaim” (sa fim un popor liber in tara noastra, Tara Tionului si a Ierusalimului).

Sa ne rugam cu totii ca Dumnezeu sa Isi aduca aminte de “spectacolul” din Egipt si sa ne elibereze din nou, asa cum a facut-o atunci! Sa ne faca sa ne simtim liberi si sa ne elibereze pentru ca sa putem sa privim intreaga lume, cu siguranta acestei libertati in suflet, “beeinei ieladeinu” (prin ochii copiilor nostri)! Amen!

Shabat Shalom!

Share This