Dvar Tora

In comentariul pe care l-am scris la pericopa Vaera anul trecut, am incercat sa fac, in aproximativ o pagina o comparatie intre miracol si magie si sa raspund la intrebarea (pusa si luata in discutie de multi comentatori) De ce Faraon nu a fost lasat sa se caiasca dupa ce plagile au inceput asupra Egiptului? As vrea in acest comentariu sa reiau aceste aspecte si sa aduc in discutie alte cateva pe care pericopa Vaera le prezinta, vorbind despre ele tot pe parcursul unei singure pagini…

CELE PATRU EXPRIMARI PENTRU LIBERTATE
La masa traditionala de Seder, atunci cand este evocata in familie povestea iesirii din Egipt, unul dintre obiceiuri este acela de a bea patru pahare cu vin. In Hagada, aceste pahare sunt marcate la momente bine definite, iar traditia, instituita de catre rabini in vremurile talmudice, a fost pastrata si predata din generatie in generatie…

Ceea ce nu toata lumea stie insa este faptul ca aceste patru pahare de vin isi au originea in pericopa de saptamana aceasta. In versetele 6.6-7 din Exodul, chiar la inceputul pericopei Vaera, Dumnezeu ii vorbeste lui Moshe spunandu-i urmatoarele:

“De aceea, vorbeste copiilor lui Israel: «Eu sunt Hasem si Eu va voi scoate de sub greutatile Egiptului, va voi salva din robia lor, va voi rascumpara cu brat intins si cu judecati mari. Eu va voi lua la Mine ca popor si voi fi Dumnezeul vostru. Si veti sti ca eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru care v-am scos de sub povara Egiptului. Va voi duce in tara pe care am jurat-o lui Avraham, Itzhak si Iaacov si v-o voi da drept mostenire – Eu sunt Domnul!»”

Ce spune de fapt Dumnezeu? In primul rand, le spune evreilor ca sub numele de Hashem (numele care implica atributul divin al milei) ii va elibera din robie. Cu alte cuvinte (ale lui Dumnezeu): “Chiar daca nu meritati pe deplin eliberarea, v-am vazut suferinta si Mi-am amintit de promisiunea catre parintii vostri… Veti fi eliberati!”

Conform opiniei rabinului Bachya, cele patru exprimari ale libertatii au fost:

Vehotzeiti: Dumnezeu promite evreilor sa ii elibereze de sub povara Egiptului, chiar inainte de a parasi aceasta tara. Intr-adevar, sclavia evreilor a luat sfarsit in luna Tishrei (luna in care este Rosh Hashana), iar evreii au iesit fizic din tara abia sase luni mai tarziu, in luna Nisan (luna in care se sarbatoreste Pesahul).

Vehitzalti: evreii vor parasi Egiptul fizic, iar sclavia se va incheia definitiv.

Vegaalti: Asa dupa cum arata si invatatii in Hagada de Pesah, pedepsele asupra egiptenilor au fost de cinci ori mai aspre la Marea Rosie decat in toata perioada plagilor din Egipt. “Rascumpararea” promisa de Dumnezeu se refera in primul rand la “plata” pentru toate suferintele provocate de egipteni evreilor, iar in al doilea rand la faptul ca dupa despartirea Marii Rosii amenintarea egipteana a fost complet inlaturata.

Velakahti: exprimarea se refera la Primirea Torei pe Muntele Sinai, moment in care eliberarii fizice i-a fost conferita si o eliberare spirituala. A fost momentul in care Dumnezeu a luat poporul evreu sub aripa Sa, inaltandu-l definitiv la rangul de popor ales.

FARAON SI LIBERUL ARBITRU
In versetul 3 din capitolul 7 al Exodului, Dumnezeu ii spune lui Moshe: “Dar Eu voi intari inima lui Faraon si voi inmulti semnele Mele si miracolele Mele in tara Egiptului.” Rezultatul acestei “intariri de inima” – Faraonul Egiptului nu se va cai pentru nedreptatile facute poporului evreu, iar Egiptul va suferi si mai mult, plagile abatandu-se asupra sa si facand ravagii…

Iar intrebarea care se ridica automat este atunci foarte similara cu cea pusa de Avraham inainte de distrugerea Sodomei: “HaShofet col haaretz lo iaase mishpat?!?” (Cel care judeca intreg pamantul nu face dreptate?!?” Poate oare Dumnezeu sa impiedice pe cineva sa se caiasca si sa ceara iertare?!?

Exista doua Midrash-uri care clarifica problema. Primul (citat si de Rambam), spune ca Egiptul a fost pedepsit numai pentru acele pacate pe care le comisesera inainte de inceperea Celor Zece Plagi. Inchipuiti-va asadar cat de mare trebuie sa fi fost nelegiuirea si crima comisa impotriva poporului evreu, daca doar aceste pacate au fost suficiente pentru o pedeapsa atat de cumplita cum au fost plagile!…

Al doilea Midrash, cintandu-l pe rabinul Shimon ben Lakish, spune urmatoarele: “Celor care Il batjocoresc, Dumnezeu le raspunde cu aceeasi moneda. Ii avertizeaza o data, de doua ori si a treia oara. Dar ei nu se caiesc. Atunci, Dumnezeu inchide usa caintei pentru a ii pedepsi pentru pacatul lor.” In primele cinci plagi, Dumnezeu nu a influentat in nici un fel liberul arbitru al lui Faraon, care putea sa regrete si sa se opreasca din a mai face rau. Numai atunci cand lucrurile erau deja decise si devenise foarte clar ca Faraonul nu avea sa se caiasca decat poate pentru a scapa de suferinta, numai atunci liberul arbitru i-a fost suprimat si plagile au continuat asupra Egiptului pana la “plata” completa…

EVOLUTIA CELOR ZECE PLAGI
Ca raspuns la transformarea apei in sange, Faraonul ii ingnora complet pe Moshe si pe Aaron, dar in cazul broastelor – chiar daca magicienii Egiptului reusesc sa copieze minunea, asa cum se intamplase si in cazul sangelui – Faraonul il implora pe Moshe sa intervina pe langa Dumnezeu pentru oprirea urgiei. In cazul celorlalte plagi, Faraonul reactioneaza cel putin bizar: sunt unele plagi la care cere mila, iar altele pe care pur si simplu le ignora. Exista oare vreo regula?

Or HaChaim explica ca factorul determinant in raspunsul Faraonului este urmatoarea chestiune: in ce masura o urgie ii ameninta viata Faraonului? Daca sufera altii – e ok, daca sufar eu, nu mai e ok. Egoist mod de a pune problema…

Si iata cele zece plagi si modul in care a rationat Faraonul:

(1) transformarea apei in sange: nu a amenintat viata nimanui, nici chiar a egiptenilor care puteau sa cumpere apa proaspata de la evrei sau sa sape fantani noi in care sa gaseasca apa (pentru ca numai apele de suprafata au fost afectate de transformare). Desi neplacuta si costisitoare pentru egipteni, transformarea nu le-a pus in pericol viata. Drept consecinta, Faraonul i-a ignorat pe Moshe si Aaron.

(2) broaste: desi magii Faraonului au reusit sa copieze minunea facuta de Dumnezeu (la fel cum au facut si in cazul transformarii apei in sange), Faraonul l-a rugat de aceasta data pe Moshe sa opreasca urgia, pentru ca broastele au amenintat viata egiptenilor, patrunzand chiar si in mancarea, gura sau nasul acestora…

(3) paduchi: desi magii Egiptului au afirmat atunci pentru prima data ca este “degetul lui Dumnezeu”, Faraonul nu a considerat necesar sa se roage pentru oprirea plagii. In primul rand pentru ca nu a considerat ca “numai” degetul lui Dumnezeu este suficient de important (mare greseala!), iar in al doilea rand pentru ca desi urgia era neplacuta, ea nu punea in pericol viata nimanui.

(4) fiare salbatice: un raspuns prompt din partea Faraonului, ba chiar si o promisiune (nerespectata insa) de a permite poporului evreu sa paraseasca Egiptul. De ce? Simplu: pentru ca toti egiptenii se temeau de serpi, ursi, pantere si alte animale care – evident – le puneau, lor si familiilor lor, viata in pericol.

(5) moartea vitelor: numai vitele au murit, nu si oamenii, ca urmare Faraonul nu a cerut ca epidemia sa se incheie.

(6) bube: din nou, nici un raspuns de la curtea Egiptului… Mai mult, versetul 9.11 din Exodul spune ca: “Magii Egiptului nu au putut sta in fata lui Moshe din cauza bubelor, care erupsesera pe oameni si animale.” (un indiciu ca Faraonul nu a suferit de bube, ci numai supusii sai, fapt ce a atras dupa sine o noua dovada de egoism a acestuia).

(7) grindina: Faraonul raspunde de aceasta data, deoarece clima apocaliptica ii speria pe toti, facandu-i sa se gandeasca la distrugerea Sodomei si a Gomorei.

(8) lacuste: in pericopa de saptamana viitoare, Faraonul se roaga (din nou, nesincer) pentru iertare: “Si acum, iarta-mi pacatul numai de aceasta data si roaga-l pe Hashem, Dumnezeul tau, sa ia numai aceasta moarte de la mine.”, ii spune el lui Moshe.

(9) intuneric: Faraonul nu a reactionat. In primele trei zile de intuneric (din cele sapte cat a durat urgia), egiptenii au putut inca sa se ghideze folosind lampi. In urmatoarele patru zile insa, nici macar nu s-au putut misca. Imediat ce plaga a noua a incetat, Faraonul a facut o oferta lui Moshe, oferta care nu a putut insa fi acceptata (aceea de a lasa averea, reprezentata de vite, in Tara Egiptului).

(10) moartea intailor nascuti: in sfarsit, Faraonul cedeaza, deoarece el insusi este un intai nascut. In plus, aceasta ultima mare dovada a existentei lui Dumnezeu si aceasta uriasa pedeapsa pentru Egipt a lovit direct nu numai prezentul acestei tari, dar chiar si viitorul.

Iata cum egoismul unui om, combinat cu un anti-semitism feroce, pot duce la distrugerea unei tari. Iata cum se poate intoarce ura impotriva celui care a promovat-o. Si iata cum, demonstrat de catre Tora, ceea ce Dumnezeu doreste devine intotdeauna realitate… Dupa cum se spune si in Psalmi: “Rabot mahshavot belev ish, aval atzat Hashem hi takum!” (“Multe sunt gandurile din inima unui om, insa vointa lui Dumnezeu va triumfa!”)

SHABAT SHALOM!

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This