Dragostea dintre Dumnezeu și poporul Său a fost comparată de-a lungul timpului cu relația dintre soț și soție. Această idee este reflectată atât în textele biblice, cât și în literatura rabinică. Există numeroase exemple în acest sens, cu aceeași concluzie. În Hoșea 2:21, într-un verset pe care îl evocăm și atunci când punem tefilin în fiecare dimineață, Dumnezeu ne spune prin intermediul profetului: „Și te voi logodi cu Mine pentru totdeauna”. Acest verset transmite ideea unei legături permanente și intime între Dumnezeu și poporul Israel, o legătură care, ca și în cazul unei căsătorii, implică angajament, loialitate și dragoste.
Un alt text important care evocă această imagine este Cântarea Cântărilor, o lucrare pe care am tradus-o de curând în volumul ”Cele cinci meghilot”. Conform multor comentatori, toată cartea este de fapt o alegorie a iubirii dintre Dumnezeu și poporul lui Israel. La fel cum un mire veghează asupra miresei lui – ne spune Midrașul – și Dumnezeu veghează asupra lui Israel, inclusiv atunci când relația lor întâmpină dificultăți.
Ritualurile și sărbătorile iudaice evocă aceeași idee. În fiecare săptămână, la Kabalat Șabat, cântăm despre ”mireasa” Șabatului, pe care o primim în casele și sufletele noastre, în mod simbolic. De Șavuot, Midrașul descrie Muntele Sinai ca pe un loc de nuntă, în care legământul nostru cu Dumnezeu este asemuit cu o ketuba, un contract nupțial. De Sucot, însăși colibele în care locuim sunt aidoma unor hupot, acele baldachine sub care sunt consfințite uniunile dintre soți. În toată tradiția iudaică, metaforele care compară relația cu Dumnezeu cu relația dintre doi soți abundă.
Însă această comparație dintre relația maritală și relația cu Dumnezeu are și limite care merită explorate și înțelese. Unul din pasajele din pericopa noastră, cel din Deuteronom 24:1-4, vorbește despre divorțul dintre un soț și soția sa și impune o restricție asupra recăsătoriei. Versetele ne spun astfel:
Când un bărbat își va lua o soție și se va culca cu ea, dacă ea nu va mai găsi bunăvoință în ochii lui, căci a găsit la ea un lucru rușinos, [bărbatul] să-i scrie o carte de despărțire și să i-o dea în mâna ei și să o trimită din casa lui. Și ea să plece din casa lui și [poate] să meargă și să fie soția unui alt bărbat. Iar [dacă] bărbatul din urmă o va urî și îi va scrie o carte de despărțire și i-o va da în mâna ei și o va trimite din casa lui, sau dacă va muri bărbatul din urmă care a luat-o pentru sine de soție, atunci primul soț care a trimis-o [de la el] nu va avea voie să o ia din nou să-i fie soție, după ce fusese pângărită, căci este o oroare înaintea Domnului. – Deuteronom 24:1-4
Altfel spus, dacă după divorț, femeia se recăsătorește, ea nu se poate întoarce la primul soț. Această lege ridică o întrebare provocatoare: poate oare poporul lui Israel să „divorțeze” definitiv de Dumnezeu? Dacă poporul se ”desparte” de Dumnezeu și se ”căsătorește” cu idoli sau cu alți zei, oare legătura dintre Israel și Dumnezeu este iremediabil ruptă?
Talmudul (Ioma 86a) răspunde la această întrebare explicând că teșuva, acel concept adesea tradus și explicat prin noțiunea de ”căință” continuă să rămână un mecanism real și indisolubil pentru reîntoarcerea la Dumnezeu. Chiar dacă poporul Israel se îndepărtează de Dumnezeu, chiar dacă legătura pare ruptă, Atotputernicul continuă să-i primească înapoi pe evrei, în virtutea legământului etern pe care l-a încheiat cu patriarhii. Așadar, spre deosebire de divorțul dintre oameni, unde reîntoarcerea nu mai este posibilă după o altă relație, Dumnezeu, în mila Sa eternă, permite ca legătura să fie refăcută. De Iom Kipur – o zi de care ne mai despart doar câteva săptămâni – această idee devine centrală: Dumnezeu ne primește înapoi și ne iartă indiferent de greșelile noastre, indiferent de neajunsurile noastre, indiferent de comportamentul nostru reprobabil.
În luna Elul în care suntem acum, și în timpul celor zece zile dintre Roș Hașana și Iom Kipur (așa-numitele Aseret Iemei Teșuva), relația dintre Dumnezeu și Israel adoptă un model diferit decât în restul anului. Dacă de Pesah, Șavuot sau Sucot, relația este mai apropiată de o căsătorie, de Roș Hașana și Iom Kipur, relația este similară cu cea dintre un părinte și copilul său. În aceste zile, Dumnezeu ne reamintește că dragostea Sa pentru Israel este necondiționată, eternă, imposibil de ignorat sau de distrus. În poemul Avinu Malkeinu, când ne adresăm lui Dumnezeu în ipostazele de părinte și de stăpân, evocăm această dualitate a relației. Atunci când un stăpân se mânie pe slujitorul lui, relația lor se poate rupe definitiv. Însă un părinte iartă întotdeauna, un părinte iubește necondiționat, un părinte nu-și abandonează niciodată complet copilul, indiferent de circumstanțe.
Rabinul Avi Weiss, care m-a îndrumat în timpul anilor de studiu în ieșiva, făcea o observație interesantă. Cuvântul ebraic רחום (rahum) – ”milostiv”, pe care îl invocăm adesea ca atribut divin în vremuri de restriște sau în Aseret Iemei Teșuva, provine de la רחם (rehem) – ”pântec”. Etimologia nu este întâmplătoare, nu este o simplă coincidență. Dimpotrivă, mila divină provine din chiar conceptul de dragoste părintească (maternă sau paternă), pe care nimeni și nimic nu o pot distruge. La fel cum un părinte își iubește necondiționat copilul, și Dumnezeu iubește necondiționat pe poporul lui Israel.
Pericopa din această săptămână, Ki Tețe, ne oferă un model de relație naturală între doi oameni care decid să fie împreună. Dragostea dintre ei, loialitatea, devotamentul pe care și-l datorează, fac ca relația să se înfiripeze și să se mențină. Însă tot aceste atribute pot fi și motivul pentru care o relație se rupe. Atunci când acele ”cărămizi” pe care este construită sunt zguduite și compromise, când un divorț și o altă relație le iau locul, ruptura este definitivă și irevocabilă.
Însă în relația cu Dumnezeu, lucrurile stau altfel. Dincolo de loialitate, dincolo de greșeală sau șovăială, dincolo chiar de trădare sau idolatrie, dincolo de rătăciri temporare, de exil sau de pedepsă, relația poporului evreu cu Dumnezeu transcende orice relație umană. Ea include atât iubirea intensă dintre soț și soție, cât și iubirea necondiționată dintre părinte și copil, însă, în cele din urmă, ea este o legătură mai profundă și mai durabilă decât ambele. Ea este o legătură provenită dintr-o dragoste eternă, care ne oferă o șansă de reîntoarcere și ne întinde o mână milostivă chiar și atunci când ne rătăcim.
Șabat Șalom!
Opinii recente