În urmă cu câteva zile, Anda, o veche și bună prietenă de-a mea, a început pe Facebook – pe pagina de prezentare a cursului de ebraică pe care îl predă, ”Ebraica, pe litere” – o serie de mini-articole educative dedicate explicării celor 613 porunci ale Torei. Desigur, înainte de toate, vreau să o felicit încă o dată pentru inițiativă, concept și realizare, și să-i urez succes și pe mai departe!
Uitându-ne în lista de porunci pe care a compilat-o Rambam (Maimonide), pe care o citează și o folosește și Anda în articolele ei, porunca de a pune tefilin (filacterii) pe frunte și pe mână este asociată cu versetul 6:8 din Cartea Deuteronomului, acolo unde apare unul din paragrafele rugăciunii Șema Israel (Ascultă, Israele), inclus de altfel și în paragrafele care sunt puse în tefilin. Ne spune Tora în acele versete: „Și să legi [cuvintele acestea] ca semn pe mâna ta și să-ți fie filacterii între ochii tăi.”
Însă poate nu mulți știu că această poruncă divină apare și în două alte versete, în pericopa Bo pe care o citim în această săptămână. Chiar la finalul pericopei, Tora folosește un limbaj similar legat de filacterii, deși asocierea nu este atât cu vorbele rugăciunii de Șema, ci cu însuși Exodul din Egipt. Iată versetele:
Să-ți fie ca semn pe mâna ta și ca aducere-aminte (זכרון – zikaron) între ochii tăi, ca învățătura Domnului să fie în gura ta, căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. – Exodul 13:9
Câteva versete mai târziu, în ultimul verset al pericopei, porunca este repetată, cu o ușoară variație:
Să fie ca semn pe mâna ta și ca filacterii (טוטפות – totafot) între ochii tăi, căci cu puterea mâinii ne-a scos Domnul din Egipt. – Exodul 13:16
Două versete foarte similare. Același subiect. O formulare subtil diferită. Dacă privim cu atenție, patru diferențe semnificative ies în evidență:
- Primul verset spune ”să-ți fie ca semn”. Al doilea verset spune ”să fie ca semn”.
- Primul verset spune ”ca aducere-aminte”. Al doilea verset spune ”ca filacterii”.
- Primul verset spune ”cu mână puternică”. Al doilea verset spune ”cu puterea mâinii”.
- Primul verset spune ”te-a scos din Egipt”. Al doilea verset spune ”ne-a scos din Egipt”.
Comentând asupra acestor versete, Rași face o observație interesantă, și anume că termenul de טוטפות – totafot, așa numitele filacterii, este asociat cu acțiunea de a vorbi. (În practică, tradiția iudaică consfințește aceste filacterii ca fiind niște cutiuțe speciale din piele neagră, cu compartimente, în care există suluri de piele cu anumite pasaje biblice, și pe care bărbații evrei adulți le poartă, legate cu curele pe frunte și pe braț, la rugăciunea de dimineață din zilele de lucru.)
Ce legătură au însă filacteriile cu actul de a vorbi? În Ezekiel 21:2, verbul והטף (vehatef) are sensul de ”a vorbi către” sau ”a proclama”. La fel și în Mica 2:6, unde cuvântul תטיפו (hatifu) are un sens similar. Conform acestei interpretări, bazată pe observațiile lingvistului Menahem ibn Saruk și citată de Rași, filacteriile sunt așadar menite a spune o poveste, a proclama un fapt, a consemna o idee. Care idee? Ideea că Dumnezeu a scos poporul evreu din robie (aici) și, desigur, ideea că Dumnezeu este unic, Sursa tuturor poruncilor Torei (conform versetelor din Deuteronom).
Filacteriile nu au însă doar capacitatea de a vorbi, de a proclama.
În versetul 13:9, una din diferențele punctate anterior ne indică faptul că Exodul din Egipt, cel care ”vorbește” prin intermediul filacteriilor în versetul 13, are și menirea de a fi o aducere-aminte. A proclama un fapt nu este suficient în iudaism. Tradiția iudaică impune și rememorarea sa, recrearea sa prin ritual, cuvinte și acțiuni, în contextul care a stat la baza acelei rememorări. Toate sărbătorile iudaice urmează acest principiu. Ele nu doar ne vorbesc despre ce a făcut Dumnezeu pentru noi, ci ne și arată acest lucru. De Pesah, nu doar vorbim despre ieșirea din Egipt, ci o recreăm an de an prin ritualul de Seder. De Sucot, nu doar vorbim despre protecția divină, ci o recreăm an de an prin faptul că locuim în colibe, expuși forțelor naturii. Iar de Șavuot, nu doar vorbim despre primirea Torei la Sinai, ci recreăm acel moment stând din nou în picioare înaintea Atotputernicului și recitind Aseret Hadibrot, cele zece rostiri din cadrul Revelației.
* * *
Însă către cine vorbesc și cui îi aduc aminte de Exod filacteriile?
În lucrarea Darash Moshe, rabinul modern Moshe Feinstein face următoarea remarcă: ”Versetul 9 citat de Rași începe prin cuvintele: «Să-ți fie ca semn». Este clar că filacteriile sunt așadar menite să fie un semn nu atât pentru alții, ci chiar pentru cel care le poartă. Fiecare evreu care le poartă trebuie așadar să învețe mesajul filacteriilor pe care le poartă – îmbunătățindu-și comportamentul prin rememorarea miracolor divine și a faptului că Dumnezeu ne-a dăruit Tora.”
Mesajul filacteriilor este unul cu precădere reflexiv. Spre deosebire de ”proclamația” pe care verbul להטף (lehatef) o are în Ezekiel, unde evocă o expresie exteriorizată, către cele patru vânturi, filacteriile sunt menite să fie catalizatorul unui dialog intern. Este de notat totodată că și verbul ebraic pentru rugăciune, להתפלל (lehitpalel) – ”a se ruga”, este un verb reflexiv, mai curând asociat introspecției decât unei cereri formulate extern.
* * *
”Mâna puternică” și ”puterea mâinii”, expresii din aceeași categorie semantică, ascund și ele în detaliile lor un amănunt important, de această dată halahic, de lege mozaică. Ca să-l descoperim, trebuie însă să punctăm o nuanță direct în ebraică. În Deuteronom 6:8 (sursa clasică pentru porunca de pune tefilin) și în Exodul 13:9, Tora folosește aceeași expresie: לאות על ידך (leot al iadeha) – ”ca semn pe mâna ta”. Însă în ultimul verset al pericopei noastre, aceeași expresie este ortografiată diferit, deși sensul ei este identic: לאות על ידכה (leot al iadeha). În primele versete, cuvântul ”mâna ta” are la final un ך (haf sofit), iar în cel de-al treilea verset, același sunet ”ha” este redat prin două litere, כה (kaf-hei). Pornind de la această ortografiere particulară, Talmudul (tratatul Menahot 37a) explică faptul că filacteriile trebuie purtate pe mâna slabă, în ebraică יד כהה (iad keha). Până în zilele noastre, tradiția iudaică impune așadar ca un dreptaci să pună tefilin (filacterii) pe mâna stângă, iar un stângaci să pună tefilin pe mâna dreaptă. Și asta doar de la o simplă ortografiere specială a unui cuvânt din Tora!
Desigur, purtatul de tefilin pe mâna stângă are și alte explicații, la fel de interesante…
În primul rând, pentru majoritatea oamenilor (care sunt dreptaci), mâna stângă este cea asociată cu inima, iar în Deuteronom 6:6, în același paragraf inclus în tefilin și Șema, ni se spune că: ”aceste cuvinte pe care eu ți le poruncesc ție astăzi să fie asupra inimii tale”.
Iar în al doilea rând, în comentariul său asupra acestor versete, Or Hahaim face o observație uimitoare. Pericopa noastră vorbește despre ”mâna puternică” a lui Dumnezeu abătută asupra Egiptului. În contextul urgiilor și eliberării, această mână puternică divină reprezintă de fapt o metaforă pentru forța justițiară a lui Dumnezeu, pentru distrugere și înfrângere a aroganței, pentru puterea asupra naturii, pentru pedepsirea celor vinovați. Însă pe cât de puternică este această mână divină, ea nu este mai puternică decât cealaltă ”mână” a lui Dumnezeu – antropomorfic vorbind, desigur – mâna pe care Tora o numește יד הגדולה (iad haghedola) – ”mâna cea mare”, care simbolizează mila și compasiunea divină, dragostea Sa față de toate creațiile. De aceea purtăm tefilin pe mâna slabă – pentru a ne aduce aminte că justiția divină (adică ”mâna puternică”) nu poate de fapt depăși în tărie mila și compasiunea lui Dumnezeu (adică ”mâna cea mare”).
* * *
Și în final, o explicație legată de cea de-a patra diferență între versetele pericopei noastre. Versetul 13:9 spune că Dumnezeu ”te-a scos” din Egipt, iar versetul 13:16 spune că Dumnezeu ”ne-a scos” din Egipt. Desigur, ambele idei sunt adevărate și perfect pertinente. Însă cele două versete reprezintă două fațete ale aceleiași monede, două aspecte complementare ale poveștii eliberării din robia egipteană. Versetul 9, la singular, ne aduce aminte de faptul că fiecare dintre noi, ca individ, este dator să rememoreze Exodul. ”În orice generație este datoria fiecăruia să se vadă pe sine ca și cum el însuși a ieșit din Egipt”, ne spun rabinii în Hagada de Pesah.
Însă datoria noastră nu se oprește aici, pentru că Tora ne poruncește să predăm această lecție, să istorisim această poveste, și copiilor noștri, creând astfel un sentiment global, național, al eliberării. Sărbătoarea de Pesah, ale cărei detalii apar în versetele pericopei noastre, nu este o sărbătoare individuală, ci una fundamental colectivă. Ea este ”Timpul Eliberării Noastre”, și nu ”Timpul Eliberării Mele” din Egipt. Ea este mecanismul prin care existăm ca popor liber, apt să-I slujim pe Dumnezeu în libertate. Făcând tranziția de la singular la plural, versetele pericopei noastre ne oferă subtil îndemnul de a rămâne în continuare uniți, parte dintr-un întreg, în sânul obștii noastre de care ne leagă nu doar trecut, prezent și viitor, ci și o menire și un destin.
* * *
Iată așadar câteva idei – sper interesante și inedite – extrase din câteva versete aparent obscure din pericopa Bo. Fie voia lui Dumnezeu să continuăm să le descoperim și să le interiorizăm mesajul, să continuăm să ne aducem aminte de binefacerile lui Dumnezeu, să-I urmăm poruncile și să îndeplinim ritualurile prescrise în Învățătura Lui, să-I evocăm puterea, dragostea și compasiunea și să rămânem parte din poporul lui Israel – cel pe care l-a ales în veci ca promotor, în beneficiul întregii lumi, a luminii Sale eterne!
Șabat Șalom!
Doresc să înțeleg mai bine învățătura din Tora. Vă mulțumesc.
Shabbat Shalom!
I-am scris d-nei Anda pentru a mă înscrie și eu la cursul Ebraica pe litere.
Mulțumesc !