La fel ca pericopa anterioară, pericopa Țav este și ea dedicată în întregime jertfelor. Din nou, pare că avem de-a face cu o pericopă care nu ne oferă niciun mesaj actual, fiind focalizată pe ritualuri pe care nu le mai practicăm în zilele noastre, în absența Templului din Ierusalim.
Și totuși, există câteva porunci și principii foarte importante în această pericopă. Despre una dintre ele, poate chiar cea mai importantă dintre toate, nu voi vorbi însă acum. Este vorba de porunca legată de cașerirea vaselor, adică modalitatea prin care putem face ca un vas de gătit sau servit mâncarea care intrat în contact cu o substanță interzisă să poată fi repus în circuit și folosit. O referință la această poruncă apare într-adevăr în pericopa noastră, în Leviticul 6:21: ”Iar un vas de lut în care a fost gătită [jertfa de păcat] să fie spart, dar dacă a fost gătită în vas de aramă, să fie opărit și [apoi] clătit cu apă.” De ce nu voi vorbi așadar acum despre această temă? Pentru că acest subiect este unul mult prea larg și interesant și aș vrea să-i dedic un articol de sine stătător atunci când vom ajunge la pericopa Matot, în Numeri 31:22-23, unde această poruncă este stipulată mai explicit și clar.
Pentru acest articol, vreau să vorbesc despre altceva: participarea femeilor la viața rituală iudaică și obligația pe care o au ele să respecte anumite porunci ale Torei.
Înainte de a cita și analiza versete din pericopa noastră și legi care decurg din ele, aș vrea să spun câteva cuvinte despre un subiect conex: obligația pe care o au femeile de a participa la Pesah, sărbătoarea de care ne mai despart doar câteva zile. (Precizez că niciuna din legile legate de Pesah nu este derivată din pericopa Țav, dar cred că ele sunt relevante pentru momentul în care ne aflăm.)
Așadar, trebuie femeile să participe la Seder? Trebuie să mănânce mața (azimă) și maror (ierburi amare)? Trebuie să bea cele patru pahare de vin tradiționale? Trebuiau ele să mănânce din jertfa de Pesah atunci când ea era adusă? Trebuie să povestească despre Exodul din Egipt?
De ce pun aceste întrebări? Pentru că există un principiu halahic (de lege mozaică) care spune astfel: toate poruncile negative ale Torei sunt într-adevăr obligatorii pentru toți evreii. Însă poruncile pozitive ale Torei se împart în două categorii: cele care au un interval fix de timp pentru îndeplinirea lor (mițvot șehazman grama) și cele care nu au limită de timp. Conform legii mozaice, femeile sunt scutite, cu anumite excepții, de îndeplinirea poruncilor pozitive ale Torei care au un interval fix de timp pentru îndeplinirea lor (mițvot ase șehazman grama). De exemplu, femeile sunt obligate să respecte porunca de a-L iubi pe Dumnezeu (care nu are limită de timp), însă nu sunt obligate să pună tefilin sau să asculte șofar-ul de Roș Hașana. (Citiți însă mai departe, căci lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât par la prima vedere.)
De Pesah avem multe porunci pozitive limitate în timp. Iată sumarul lor și modul în care legea mozaică vede implicarea femeilor în aceste porunci:
Porunca de a mânca mața (azimă)
Femeile sunt obligate să mănânce mața la Seder, la fel ca bărbații. De ce? Pentru că Talmudul (Pesahim 43b) leagă strâns porunca de a mânca mața de interdicția de a mânca hameț (produse dospite), care apare în Deuteronom 16:3 și care este o poruncă negativă care, în consecință, este obligatorie pentru toți evreii, bărbați și femei deopotrivă. Concluzia Talmudului este următoarea: oricine care are obligația de a se abține de la a mânca hameț are și obligația de a mânca mața. Cele două porunci divine constituie un tot unitar.
Porunca de a bea cele patru cupe cu vin
La Seder, bem patru cupe cu vin, la momente bine definite, pentru a comemora cele patru expresii legate de libertate pe care Tora le oferă în legătură cu Exodul (mai multe despre subiect în acest articol). Sunt obligate femeile să bea aceste patru cupe cu vin? Răspuns: da, ”pentru că și ele au fost parte din miracolul eliberării” (cf. Talmud, Pesahim 108a-b).
Porunca de a mânca din jertfa de Pesah (atunci când ea era adusă)
Femeile aveau obligația de a mânca și din jertfa de Pesah, adică acel miel sau ied care era jertfit pe 14 Nisan și mâncat în respectiva noapte (14-15 Nisan), prima noapte a Sărbătorii Azimelor (Pesahul de astăzi). De ce? Din cauza versetului din Exodul 12:4 care spune următoarele: ”Iar dacă într-o casă sunt prea puțini pentru un miel sau ied, să ia el și vecinul lui care este aproape de casa lui, după numărul sufletelor – fiecare să fie numărat după cât mănâncă pentru miel sau ied.” Deoarece Tora vorbește despre ”numărul sufletelor”, care în mod evident le include și pe femei, Talmudul (Pesahim 91b) a concluzionat că și femeile aveau obligația de a mânca din această jertfă.
Porunca de a mânca maror (ierburi amare)
Femeile au obligația de a mânca și ierburi amare la Seder, deoarece acestea sunt legate în textul biblic de obligația de a mânca din jertfa de Pesah, conform versetului din Exodul 12:8: ”Să mănânce carnea în noaptea aceea, friptă pe foc, cu azime și cu ierburi amare s-o mănânce.”
Porunca de a povesti despre ieșirea din Egipt
La Seder, una din cele mai importante porunci este aceea de a relata și repune în scenă, în beneficiul educației copiilor, povestea miraculoasă a ieșirii strămoșilor noștri din Egipt. În Exodul 13:8, Tora spune: ”Și să-i povestești fiului tău în acea zi, spunând: De aceea mi-a făcut mie Domnul când am ieșit din Egipt.” Talmudul (citat și în Hagada, pag. 17, paragraful Iahol meroș hodeș) explică faptul că această poruncă poate fi îndeplinită doar în noaptea de Seder, atunci când avem înainte azime și ierburi amare. Deci sunt oare femeile obligate să îndeplinească această poruncă, având în vedere că ea este limitată în timp? Răspuns: da. Motivul este un pic neclar, posibil similar cu cel pentru obligația de a bea cele patru cupe cu vin (”și ele au fost parte din miracolul eliberării”). Este posibil totodată ca în acest caz, obligația femeilor să fie doar de natură rabinică și nu biblică, însă cu siguranță ea există.
* * *
Legat de Pesah și de Seder, lucrurile sunt clare. Însă principiul general că femeile sunt scutite de anumite porunci pozitive există. Haideți să vedem – din pericopa Țav din această săptămână – un exemplu de astfel de poruncă.
În Leviticul 1:2 (în pericopa Vaikra), Tora spune astfel: ”Vorbește copiilor lui Israel și spune-le […]” Această formulare, care prefațează adesea o poruncă, apare de multe ori în Tora, sub următoarea formă: דבר אל בני ישראל לאמר (daber el bnei Israel lemor). Traducerea de mai sus, pe care ați citit-o cu toții, este una cu un mic substrat. Sintagma בני ישראל (bnei Israel) are două traduceri posibile: ”copiii lui Israel” și ”fiii lui Israel”. Care este diferența între cele două? Ei bine, prima traducere include pe toți copiii (băieți și fete), iar a doua include doar băieții. În iudaism, formularea este interpretată ca fiind ”copiii lui Israel” (ambele sexe), deoarece poruncile Torei au fost adresate de către Dumnezeu întregului popor evreu.
În pericopa noastră, în Leviticul 6:2, Tora folosește o altă formulă de adresare, de această dată în contextul ritualului jertfei de păcat: ”Poruncește-le lui Aaron și fiilor lui”. În acest context, cuvântul בניו (banav) – ”fiii lui” se referă într-adevăr numai la fiii lui Aaron, deoarece doar ei au fost învestiți în funcția de preoți în Sanctuar. De altfel, Tora ne spune clar că Aaron a avut doar patru copii, toți fiind băieți.
Ritualul jertfelor, pe care îl discută pericopa noastră, se adresează bărbaților sau, mai precis, este menit a fi îndeplinit de către bărbați. Însă se pune totuși o întrebare importantă: oare o femeie avea voie să îndeplinească acest ritual? Altfel spus: chiar dacă nu ei îi era adresată explicit porunca (care se referă aici la sprijinirea mâinilor pe capul jertfei care urma să fie adusă), oare această lipsă de obligație sau această scutire însemna în mod automat și o interdicție? Oare o femeie care nu este obligată să îndeplinească o poruncă are și o interdicție de a o îndeplini?
Discuția pe această temă nu este nouă. Rabinii Talmudului evocă și dezbat această chestiune, demonstrând nu doar atenție la detaliile textului, ci și sensibilitate la realitatea socială și religioasă. Să nu uităm că în acele vremuri, în multe culturi antice, femeia nu era neapărat la loc prea de cinste și nu avea prea multe drepturi. Din acest punct de vedere, poziția iudaică față de femei a constituit un pionierat și o adevărată revoluție pentru drepturile femeii, un proces care și-a făcut apariția în societatea neiudaică doar la sute și chiar mii de ani mai târziu.
Dar să revenim… Discuția din Talmud legată de subiectul scutire vs. interdicție apare în tratatul Roș Hașana 33a, între marii rabini ai acelor vremuri. Rabi Iosi și Rabi Iehuda susțin că scutirea presupune într-adevăr și excludere, în timp ce Rabi Șimon susține contrariul, și anume că simplul fapt că o femeie este scutită de o poruncă oarecare, nu înseamnă că ea nu are voie să o îndeplinească dacă dorește. Altfel spus: chiar dacă o femeie nu are o obligație impusă de Dumnezeu sau de textul biblic, ea și-o poate asuma voluntar.
Întrebarea și răspunsurile oferite de Talmud, codificate mai apoi în legea mozaică, sunt foarte importante și în zilele noastre. În legea mozaică se remarcă două opinii halahice pe marginea acestui subiect.
Maimonide/Rambam (cf. Mișne Tora, Hilhot țițit 3:9) ia partea opiniei lui Rabi Șimon, și anume că scutirea nu înseamnă excludere. O femeie are voie să-și asume o obligație (cu titlul de obicei sau de făgăduință, spre exemplu), chiar dacă ea nu i-a fost impusă de versetele Torei. Cu toate acestea, Rambam decretează că o femeie care alege să facă acest lucru nu trebuie să rostească și binecuvântarea asociată acesteia, adică acel ”Binecuvântat ești Tu, Doamne, […] care ne-a sfințit prin poruncile Sale și ne-a poruncit […]” Cel mai probabil, opinia lui Rambam este bazată pe principiul că orice afirmație, și în special una făcută în cadrul rugăciunii, trebuie să fie adevărată. În acest caz particular, dacă femeia ar spune că Dumnezeu ”ne-a poruncit” acea acțiune ar putea părea o minciună, ea nefiind neapărat inclusă în obligație, ci scutită.
Există însă și o altă opinie. În Talmud (cf. Tosafot Roș Hașana 33a), Rabeinu Tam, un alt mare rabin și comentator, susține că femeile pot rosti și binecuvântarea aferentă unei porunci ,chiar și atunci când acea poruncă este una de care femeile sunt scutite. Probabil că motivația de la care pornește Rabeinu Tam în raționamentul său este aceea că verbul ”vețivanu” (”ne-a poruncit”) din binecuvântare este la plural și nu la singular. Acest verb se referă nu atât la obligația pe care o are persoana care rostește binecuvântarea, ci mai degrabă la obligația colectivă pe care a primit-o de la Dumnezeu întreaga obște a lui Israel, poporul evreu. Evident, femeile fac parte și ele din acea obște, indiferent dacă au sau nu obligația de a îndeplini o anumită poruncă. Obligația colectivă suprascrie în acest caz scutirea individuală.
În practică, sefarzii urmează opinia lui Maimonide. Astfel, femeile sefarde stau în suca de Sucot (spre exemplu), dar nu rostesc binecuvântarea asociată acestei acțiuni. Comunitățile așkenaze urmează opinia lui Rabeinu Tam, iar femeile nu numai că stau în suca, ci și rostesc binecuvântarea asociată ca și cum ar fi pe deplin incluse în obligația acelei acțiuni.
Desigur, există și multe alte porunci pozitive limitate în timp, și fiecare din ele au specificitatea sa ritualică, inclusiv în ceea ce privește obligația de a fi urmate de către femei. Nu îmi propun aici să discut exhaustiv toate aceste cazuri. Ce am încercat însă să fac este să subliniez încă o dată cât de importante și pline de miez sunt versetele Torei, Legea Orală care a stat la baza Talmudului, și fina observație și ingeniozitate exegetică a rabinilor care au codificat legea mozaică. Chiar la mii de ani de când ne-au fost date la Sinai, aceste detalii și legi continuă să ne inspire și să ne călăuzească, conturând iudaismul și legea mozaică în viața noastră, ca indivizi și comunități.
Șabat (Hagadol) Șalom!
Opinii recente