Am căutat cu asiduitate o definiție clară pentru noțiunea de profeție. În DEX, cuvântul este explicat prin sinonime: ”ceea ce profețește cineva; prorocire; prevestire; prezicere”. Urmând filiera, din definiția cuvântului ”prevestire”, ajungem la următoarea explicație:

PREVESTIRE — anunțare a ceea ce urmează să se întâmple în viitor — DEX Online

Ceea ce ne duce cu gândul la următoarea întrebare: Este profeția ceva imuabil, fără putință de a fi schimbat? Sau, altfel spus: Este viitorul predeterminat?

Dacă ne uităm la modelul mitologiei grecești, răspunsul este invariabil DA. Viitorul era predeterminat în Grecia Antică. Soarta oamenilor era cunoscută zeilor și orice încercare de a o schimba sau evita nu făcea altceva decât să contribuie la realizarea ei. Nici oamenii — și nici chiar zeii antici — nu puteau scăpa de ceea ce le fusese hărăzit, de voința implacabilă a Ursitoarelor, care controlau destinul oamenilor de la început și până la final. Și atât de înrădăcinat era conceptul în cultura greacă antică, încât în scrierile lui Aristotel, preluate apoi și de Cicero și Seneca, fatalismul și predeterminismul mergeau până la celebrul (și poate chiar șocantul) Argument al Inacțiunii:

Dacă este sortit să te vindeci dintr-o boală, indiferent dacă alegi să consulți un doctor sau nu, te vei vindeca. Dacă însă este sortit să nu te vindeci, indiferent dacă alegi să consulți un doctor sau nu, nu te vei vindeca. Oricum, ori este sortit să te vindeci, ori nu. Așadar, este inutil să consulți un doctor. — Origen, ascet și înțelept grec (184-254 e.a.)

În alte culturi antice, concepte similare își fac simțită prezența. Egiptenii antici credeau și ei în soartă, ca voință implacabilă a zeilor. În mitologia romană, vorbim despre zeița Fortuna, care învârte oarbă roata norocului oamenilor și care poate aduce acestora fie noroc, fie ghinion. (Interesant că în antichitate, anumite surse o numesc pe Fortuna Automatia, de la care provine, desigur, cuvântul ”automat”, adică fără intervenție umană și urmând un scenariu predeterminat.)

Ce spune însă iudaismul în această privință? Este soarta omului predeterminată și implacabilă? Este ea creată de către om? Este ea în mâna lui Dumnezeu? Și dacă este, o putem cunoaște?

Un posibil răspuns la toate aceste întrebări ne este oferit în pericopa din această săptămână, ultima din Cartea Genezei. Pe patul de moarte, cu copiii și nepoții adunați de jur împrejur, Iaakov își exprimă dorința să-i binecuvânteze pe fiecare înainte de a trece în Lumea cea Veșnică. Binecuvântarea părintească începe însă cu următoarea chemare:

Adunați-vă și eu vă voi spune ce vi se va întâmpla la Sfârșitul Zilelor. Strângeți-vă și ascultați, fii ai lui Iaakov; ascultați-l pe tatăl vostru Israel. — Geneza 49:1-2

Cele două fraze sunt ciudate și par să spună același lucru de două ori. În prima frază însă, Iaakov face referire la ”ce vi se va întâmpla la Sfârșitul Zilelor”, în timp ce această referință lipsește din fraza a doua. În plus, în toate versetele următoare, până la finalul discursului lui Iaakov, regăsim doar binecuvântări și îndemnuri pentru viitor, însă nicidecum vreo imagine clară asupra sorții individuale a căpeteniilor triburilor lui Israel sau despre Era Mesianică (”Sfârșitul Zilelor”).

Citând Talmudul (Pesahim 56a) și Midrașul (Bereșit Raba 99:5), Rași spune următoarele:

Iaakov a vrut să dezvăluie fiilor săi ce se va întâmpla în viitor, însă Prezența Divină l-a părăsit în acel moment. — Rași

Altfel spus: Iaakov a încercat să prevadă viitorul, însă nu a putut.

Departe de a fi un detaliu minor, încercarea eșuată a lui Iaakov constituie de fapt răspunsul la întrebările noastre și oferă poziția iudaismului cu privire la noțiunea de profeție în general. Pentru evrei, profetul nu este un oracol. El nu este doar ”gura zeilor”, un mijloc prin care Dumnezeu Își face cunoscută voința în lume. Profetul în iudaism are o misiune și un rol îndrumător, nu doar comunicator. Iar profeția sa este un ghid, un imbold, o propunere — dacă vreți — a lui Dumnezeu pentru oameni. În iudaism, profetul nu oferă propriu-zis o prevestire (”asta se va întâmpla în viitor”), ci mai curând un avertisment: ”asta se va întâmpla în viitor dacă nu vă schimbați”. Profetul vorbește libertății individului de a își controla acțiunile și implicit soarta, și nu inevitabilității acestora.

Conceptul este revoluționar în istoria umană. Însă ceea ce este și mai revoluționar, este faptul că în iudaism, nu numai oamenii beneficiază de o ”soartă” imprevizibilă, ci și Dumnezeu Însuși. În Cartea Exodului, pe care o vom începe săptămâna viitoare, prezentându-I-se lui Moșe, Dumnezeu folosește un termen ciudat:

Moșe I-a spus lui Dumnezeu: ”Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: «Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi» și ei mă vor întreba «Care este Numele Lui?» — ce le voi răspunde? Dumnezeu i-a spus lui Moșe: אהיה אשר אהיה — Eheié așer eheié. Și a spus: ”Așa să le spui: «Eheié m-a trimis la voi»” — Exodul 3:13-14

În toate traducerile în română la care am avut acces (Cornilescu, BOR, Gala Galaction, NTLR), אהיה אשר אהיה este tradus prin ”Eu sunt Cel ce sunt”. Însă în ebraică, verbele sunt la viitor, traducerea corectă fiind ”Eu voi fi Cel ce voi fi”. Eu sunt un Dumnezeu liber, fără granițe și predeterminări, Eu voi fi pentru evrei pavază, scut, părinte, sfătuitor, suveran, confident și orice altceva va fi nevoie să fiu în momentul (viitor) în care vor interacționa cu Mine. Eu nu sunt un Dumnezeu al predeterminării, ci o Entitate Liberă, și de aceea le spun aceste lucruri, în chiar debutul drumului lor către libertate și identitate națională.

Profețiile în iudaism sunt un mod prin care Dumnezeu ne aduce aminte de această libertate și de cine suntem cu adevărat. Iar pericopa din acestă săptămână întărește aceste concepte. Iudaismul este în acest context o reacție la predeterminism. Soarta omului este ceea ce alege să își construiască. Dumnezeu ne cheamă către un destin, însă nu ni-l impune. El ne întinde o mână, ne roagă să-I fim parteneri, ne face promisiuni și le îndeplinește pentru binele nostru, însă ceea ce suntem cu adevărat, acțiunile noastre și responsabilitatea pentru ele ne aparțin. În finalul Cărții Deuternomului, Moșe le expune evreilor mesajul lui Dumnezeu: ”pun astăzi înaintea voastră viața și moartea, binecuvântarea  și blestemul. Alegeți viața!” (Deuteronom 30:19)

Viața noastră este o alegere, la fel și soarta pe care ne-o făurim.

Ca oameni, trăim prin alegeri. Am făcut o alegere în Grădina Edenului. Am făcut alegerile lui Cain, alegerile lui Noah și ale generației sale. Am făcut alegeri în vremurile lui Avraham, atașându-ne de credința monoteistă. Am făcut alegerea de a continua această credință, întâi prin patriarhi, apoi la Sinai, apoi dincolo de aceste momente, în viața noastră de zi cu zi. Am făcut alegeri în întreaga noastră istorie ca indivizi, popor și ansamblu al omenirii. Din acest punct de vedere, ca oameni, suntem mai presus și decât îngerii, pe care spiritualitatea iudaică îi înțelege ca un fel de ”proiecție” a voinței divine. Prin contrast, oamenii sunt liberi. Ei pot decide încotro vor să meargă, cât de buni sau răi vor să fie, cum va arăta viitorul în care vor trăi și, în ultimă instanță, ce interacțiune vor avea în acel viitor cu אהיה אשר אהיה, cu Dumnezeu.

A fi oameni înseamnă a alege. Viitorul nu este predeterminat. Istoria ne-o scriem singuri, cu ochii și sufletul ”privind” către Dumnezeu și către ceea ce ne cheamă el să fim. Și de aceea, după cum scrie și rabinul Sacks:

Când Iaakov a vrut să le spună copiiilor săi ce li va întâmpla în viitor, Prezența Divină l-a părăsit. Copiii noștri vor continua să ne surprindă, la fel cum și noi continuăm să ne surprindem părinții. Creați după imaginea lui Dumnezeu, suntem liberi. Sprijiniți de binecuvântările lui Dumnezeu, putem deveni mai mari decât oricine, chiar și noi înșine, își poate imagina. — rabin Jonathan Sacks

Șabat Șalom!

Share This