În Șabatul care urmează citim două pericope considerate dificile după multe standarde: Tazria și Mețora. Ele discută, cu multe detalii, chestiuni legate de puritatea și impuritatea rituală și despre afecțiunea spirituală numită țaraat. Această afecțiune, manifestată prin semne pe piele, haine sau zidurile caselor, este asociată în iudaism cu lașon hara, bârfa pe care un om o poate profera la adresa seamănul său.

În versetele pericopelor regăsim numeroase porunci. Unele vorbesc despre cauzele și modul de îndepărtare a impurității rituale. Altele sunt adresate preotului (kohen), care este mandatat de Tora să declare puritatea sau impuritatea în urma inspecției petelor de pe piele, haine sau ziduri. Altele ne vorbesc despre ritualul de purificare în sine și redobândirea permisiunii de întoarcere în tabără pentru un om afectat de țaraat.

Multe idei, multe detalii... Un lucru este cert: aceste pasaje pot părea foarte străine, îndepărtate de viața noastră actuală, mai ales că ritualurile de purificare nici nu mai sunt practicate în iudaismul de astăzi. Cum putem oare relaționa cu aceste versete? Ce putem învăța pentru azi? Răspunsul este simplu: aceste legi, reguli și ritualuri ne oferă metafore despre transformarea personală, despre purificare și despre relațiile reînnoite dintre om și comunitatea sa. Aceste teme sunt foarte relevante chiar și astăzi, mai ales în contextul Șabatului pe care îl vom celebra în această săptămână.

Anul acesta, Șabat Tazria-Mețora coincide cu data de 5 Iyar, ziua în care în mod normal am celebra Iom Ha’Ațmaut, Ziua Independenței Statului Israel, zi care corespunde datei civile de 14 mai 1948, când Statul Israel modern a fost proclamat. În anii în care această zi importantă din calendarul iudaic cade de Șabat, festivitățile sunt devansate pentru joi – ziua în care scriu și eu aceste rânduri – pentru a evita profanarea Șabatului. (Anul acesta în particular, festivitățile oficiale de Iom Ha’Ațmaut au fost anulate în Israel, din pricina masivelor incendii din zonele limitrofe Ierusalimului.)

Însă data de 5 Iyar rămâne semnificativă pentru Israel și pentru poporul evreu. În acest Șabat, conform calendarului iudaic, se împlinesc exact 77 de ani de la Hakamat Medina, momentul de renaștere națională a poporului evreu în propria sa țară.

În ebraică, cuvântul עֹז (oz), care înseamnă ”putere”, are valoarea numerică 77 și acest concept este unul foarte important în iudaism. Nu întâmplător, Psalmul 29:11 ne spune că „Domnul va da putere poporului Lui, Domnul va binecuvânta pe poporul Lui cu pace.” Adevărata putere vine din sursă divină. Această putere constă în capacitatea de a ne transforma pe noi înșine, de a ne (re)construi, de a ne vindeca după răni și suferințe și de a ne realipi de Sursa puterii noastre, Dumnezeu.

Am căutat asiduu în cele două pericope, am întrebat chiar la prieteni dacă în textele pe care le citim în această săptămână există cuvântul עֹז (oz) – ”putere”. Nu am găsit nicio referință directă. Am întrebat apoi pe ChatGPT și am primit o sugestie de conexiune indirectă, deși sunt convins că mulți o vor considera doar o simplă tragere la temă (ceea ce probabil și este, în esența sa pură): numărul 77, care reprezintă valoarea numerică pentru עֹז (oz), poate fi obținut ca rezultat al operației matematice 11 x 7. Există unsprezece semne de țaraat în pericopele Tazria-Mețora: șase semne pentru rănile de pe piele, două pentru rănile de pe barbă sau scalp, două semne specifice pentru petele de pe veșminte și un semn pentru petele care apăreau pe zidurile caselor. Numărul 7 este și el prezent în text, ca număr de zile după care kohen-ul trebuia să inspecteze sau să reinspecteze rana celui afectat de țaraat. Înmulțite, 11 x 7 = 77. Coincidență? Întâmplare? Găselniță? Probabil câte un pic din toate...

Însă pe un ton mai serios, există numeroase referințe în textul biblic și în literatura rabinică la semnificațiile cuvântului עֹז (oz) – ”putere”:

  • Midrașul asociază עֹז (oz) cu învățătura Torei, conform dictonului אין עוז אלא תורה (”ein oz ela Tora”) – Ialkut Șimoni / Mehilta de’Rabi Ișmael
  • Talmudul asociază עֹז (oz) cu gândirea și ingeniozitatea umană, făcând o legătură între acest concept și tefilin șel roș, filacteriile pentru cap, simbol al unității în gândire și spirit – Berahot 6a interpretând Isaia 62:8
  • Unii comentatori asociază עֹז (oz) cu Chivotul Legământului, simbol al puterii divine manifestate în Templul din Ierusalim (Rași)
  • … și multe altele …

Puterea nu este înțeleasă așadar în iudaism doar ca o forță fizică, a brațului sau a armelor, ci și ca o tărie a spiritului, gândirii, credinței și învățăturii.

Toate aceste simboluri se regăsesc și în pericopele din acest Șabat. Un mețora, un om atins de țaraat, nu este definit doar prin boala lui sau prin imposibilitatea de a relaționa cu alții, ci și prin procesul prin care el trebuia să treacă pentru a putea reveni în tabără. Tora ne poruncește să-l excludem pe acel om temporar din comunitate, însă nu pentru a-l pedepsi sau denigra, ci pentru a-i oferi un spațiu de reflecție și vindecare, pentru a-i oferi șansa să învețe din greșelile trecutului și să găsească puterea de a reînnoi relația cu Dumnezeu și cu semenii săi. După o perioadă de izolare, un mețora urmează pașii către reîntoarcere: reexaminarea de către kohen, purificarea rituală, aducerea unei jertfe. Fiecare etapă din acest proces este o lecție despre responsabilitate, reparație și reintegrare. Fiecare etapă este o lecție despre cum spiritul uman își poate regăsi forța de a se autodepăși și reinventa, pentru a se reintegra în comunitatea din care face parte.

Poruncile din pericopele Tazria și Mețora nu sunt doar reguli tehnice. Ele zugrăvesc un model demn de urmat de către oricine, un model care – fără îndoială – necesită forță și tărie de caracter și de spirit. Adevărata putere, adevăratul עֹז (oz), este sursa indispensabilă pentru acest proces curajos care conduce către renaștere.

Aceleași simboluri se regăsesc și în cei 77 de ani de Medinat Israel, având o profundă aplicabilitate nu doar la nivel individual, ci și la scară națională.

În cursul istoriei sale milenare, poporul evreu a fost adesea asuprit, ponegrit și izolat. Spre deosebire de un mețora – care este exilat temporar din tabără pentru păcatele lui – poporul evreu a fost învinuit și ostracizat pe nedrept. Pentru singura ”vină” (a se nota ghilimelele!) de a fi evrei, părinții și străbunii noștri au îndurat Holocaustul, acuzațiile de omor ritual, exilul printre străini, expulzările forțate, abuzul și desconsiderarea celor în mijlocul cărora trăiau. Fără milă, ei au fost supuși la înjosiri, la pogromuri și la persecuții. Ani și ani fără număr, evreii au fost ”goniți și prigoniți din tabără”, fiind nu doar departe de țara lor, Israel, ci și marginalizați în societățile în care se aflau și în care sperau să poată trăi o viață demnă și liniștită.

A venit apoi 1948. După ani lungi și grei de suferințe și de dor, am revenit ca popor evreu în țara noastră sfântă. Prin lupta, sacrificiul și efortul atâtor generații care au visat și au sperat în revenirea la Țion, suntem astăzi din nou pe pământul Israelului, din nou în ”tabăra” noastră, printre ai noștri, în țara pe care Dumnezeu a dat-o prin legământ etern strămoșilor noștri, lui Avraham, Ițhak și Iaacov. Ar trebui să ne putem bucura de fiecare clipă...

Din păcate însă, chiar și astăzi, la 77 de ani de la acele momente de renaștere națională din 1948, trăim încă vremuri dificile. Ura pe care o îndurăm din partea celor cu care am dori să trăim în bună vecinătate și în pace, indiferența și condamnarea injustă a unor națiuni așa-zis ”civilizate” care ar fi trebuit să fie de partea dreptății și moralității, drama națională prin care am trecut pe 7 octombrie 2023, pierderea atâtor frați și surori în războaiele de apărare și în atentatele teroriste, suferința pe care o simțim zilnic gândindu-ne la cei care sunt încă, după 573 de zile, prizonieri în catacombele terorii – toate acestea ne apasă greu. Ca să depășim aceste greutăți, revenim la עֹז (oz), adică la puterea pe care ne-o dă credința noastră, încrederea în tăria poporului evreu, în miracole, în Dumnezeu și în soldații armatei de apărare a Israelului. Ca să putem continua, privim către viitor, animați de eroismul celor ce trăiesc în Israel, motivați de tăria noastră națională și de sprijinul primit de la prieteni, de capacitatea nativă pe care o avem să ieșim cu capul sus din orice încercare.

Iom Ha’Ațmaut este o zi de bucurie pentru visele noastre împlinite, o zi de celebrare a Israelului, o zi de mândrie și de recunoștință pentru Israel, țara în care putem fi עם חופשי בארצנו (am hofși bearțeinu) – ”un popor liber în țara noastră”. Iom Ha’Ațmaut este însă și o zi de reconectare cu tăria noastră de popor al lui Dumnezeu, de popor evreu mândru de ceea ce avem și de ceea ce am realizat.

Și va veni o zi... după cum spunea rabinul Sacks:

Va veni o zi când povestea Israelului în vremuri moderne va vorbi nu numai evreilor, ci tuturor celor care cred în puterea spiritului uman care se îndreaptă către Dumnezeu, ca un simbol etern al victoriei vieții asupra morții, a speranței asupra disperării. Israel a realizat lucruri mărețe. A luat un pământ sterp și l-a făcut să înflorească din nou. A luat o limbă străveche, ebraica Bibliei, și a făcut-o să vorbească din nou. A luat credința cea mai veche a Vestului și a făcut-o să fie tânără din nou. Israel a luat o națiune zdrențuită și sfărâmată și a făcut-o să trăiască din nou. Israel este țara al cărei imn național, Hatikva, înseamnă speranță. ISRAEL ESTE PATRIA SPERANȚEI. – rabinul Jonathan Sacks, ”Home of Hope”

În Șabatul în care citim două pericope pe tema reîntoarcerii, în aceste zile în care celebrăm reîntoarcerea poporului lui Israel în țara lui Israel, în care sărbătorim speranța și puterea noastră individuală și națională, să fim mândri de realizările noastre și să reînnoim idealurile de unitate și credință ale unui popor atașat de Dumnezeu, de Tora, de Ereț Israel, de idealurile unui popor ale cărui merite sunt incontestabile în istorie.

Șabat Șalom și La mulți ani, Medinat Israel – cu putere, cu demnitate și cu pace!

 

Share This