S-a apropiat vremea ca Israel sa moara, asa ca el si-a chemat fiul, pe Iosef, si i-a spus: ”Te rog, daca am capatat trecere in fata ta, te rog, pune-ti mana sub coapsa mea si arata mila si adevar fata de mine, te rog, sa nu ma ingropi in Egipt. Pentru ca eu ma voi culca langa parintii mei si tu sa ma duci afara din Egipt si sa ma ingropi in mormantul lor.” — Geneza 47:29-30

Iosef le-a spus fratilor sai: ‘Eu sunt pe cale sa mor, dar Dumnezeu Isi va aduce cu siguranta aminte de voi si va va ridica din tara aceasta in tara pe care a jurat-o lui Avraham, lui Itzhak si lui Iaacov.’ Apoi Iosef a chemat pe copiii lui Israel spunand: ”Cand Dumnezeu va va rascumpara cu adevarat, atunci sa imi ridicati oasele de aici.” Iosef a murit la varsta de o suta si zece ani. L-au imbalsamat si a fost pus intr-un sicriu in Egipt. — Geneza 50:24-26

Asa se termina Cartea Bereishit (Geneza)! Si imediat dupa aceea, conform unui obicei vechi de sute si sute de ani, in toate sinagogile din lume cei prezenti se ridica in picioare si exclama cu glas tare: “Hazak, hazak venithazek!” (“Fiti puternici, fiti puternici, sa fim intariti!”)

Este aproape de neinteles! In primul rand, Cartea Genezei se termina intr-o nota foarte trista si poate chiar stranie… Iosef moare si nici macar nu asistam la o inmormantare! Un om care a salvat un popor intreg de la moartea prin infometare, personajul principal al ultimelor trei pericope, un vice-faraon al Egiptului moare si tot ce ne spune Tora este ca “l-au imbalsamat si a fost pus intr-un sicriu in Egipt”?!?

In al doilea rand, Vaiehi sfideaza regula de aur a Torei, in care nici o pericopa si nici macar o alia nu incepe si nu se termina cu evenimente negative. Iar pericopa din aceasta saptamana incepe prin a ne povesti de iminenta moarte a lui Iaacov si se sfarseste cu moartea lui Iosef!

Iar in al treilea rand, alaturarea imaginii lui Iosef ramas neingropat in Egipt cu bucuria enoriasilor strigand “Hazak!” pentru terminarea Cartii Genezei este de asemenea stranie… “Iosef a fost pus intr-un sicriu in Egipt”, “Sa fim puternici si intariti!” – oare aceste doua fraze se potrivesc una langa cealalta?!? Nu ar fi fost mai normal si mai frumos sa nu aflam la inceputul pericopei ca Iaacov urmeaza sa moara, ci sa ni se spuna ca Iosef s-a impacat cu fratii lui si au trait fericiti? Nu era acesta un final mai bun si o nota mai optimista pentru Cartea Genezei?

Dar Tora nu este o carte de povesti… Pericopa Vaiehi nu incepe cu iminenta unui eveniment tragic (moartea lui Iaacov) pentru ca aproape nu incepe de loc… Dintre toate pericopele Torei, Vaiehi este unica pentru ca nu este separata in nici un fel de pericopa anterioara, Vaigash. In contrast cu regula generala ca o pericopa incepe intotdeauna dupa un spatiu alb in text (cu dimensiunea de minim noua litere), Vaiehi este o pericopa “inchisa”, dupa cum o numeste Rashi. In lucrarea Torat Kohanim (o exegeza a Torei redactata in acceasi perioada cu Mishna), inteleptii explica faptul ca spatiul dintre pericope a fost consemnat in sulurile de Tora pentru ca Dumnezeu Insusi S-a oprit din dictare. A fost o pauza cu scop bine determinat, anume acela de a permite lui Moshe si celor ce au invatat Tora dupa el sa reflecteze la evenimentele desfasurate in fiecare pericopa in parte. Pericopa Vaiehi este unica intre pericopele Torei pentru ca urmasii lui Iaacov nu au avut capacitatea de a intelege, in acele momente dureroase ale despartirii de un parinte, intreaga semnificatie a disparitiei lui Iaacov din aceasta lume.

Iar primul lucru a carui semnificatie nu au inteles-o pe deplin a fost acela ca, asa dupa cum afirma Talmudul in tratatul Taanit 5b, “Tatal nostru Iaacov nu a murit!” In versetul 49:33 din Geneza, Tora spune: “Cand Iaacov a terminat de instruit pe fiii sai, si-a tras picioarele pe pat si a trecut dincolo si a fost adaugat la poporul sau.” Verbul “va-iamot” (a murit) nu este folosit pentru Iaacov. Tora ne spune ca “va-igva” (a trecut dincolo, s-a stins), pentru ca Iaacov-Israel nu moare niciodata!

In timpul greilor ani de exil si sclavie, fiii lui Iaacov au uitat sau au trecut cu vederea acest amanunt. Cand oamenii sunt coplesiti de greutati si lipsuri, le vine usor sa uite ca salvarea va veni, ca poporul evreu nu moare… In timpul robiei din Egipt, fiii lui Iaacov- Israel nu au inteles pe deplin ca, asa cum spune un cantec, You Can Never Break an Unbreakable Soul (Nu vei putea niciodata distruge un suflet indestructibil).

Iar al doilea lucru pe care poate nu l-au inteles fiii lui Iaacov (incluzandu-ne si pe noi, cei de astazi, in aceasta) este ca Iaacov nu a murit pentru ca el a inteles moartea altfel. Asa dupa cum explica rabinul Tadok Hacohen intr-un eseu filosofic din lucrarea sa Resisei Laila, Iaacov si-a “educat” in asa masura corpul, incat nu exista nici o contradictie intre materia din care era acesta alcatuit si “materia” din care ii era format sufletul. Moartea este groaznica si dureroasa pentru ca implica despartirea sufletului de corp, a spiritului de materie. Cu cat un om este mai “legat” din punct de vedere material de lumea aceasta, cu atat mai greu ii este sa o paraseasca pentru a accede in Lumea Viitoare (Olam Haba). Sufletul lui Iaacov s-a despartit de trup cu aceeasi usurinta cu care un om se dezbraca de o haina si si-a continuat existenta in cealalta lume, neschimbat si multumit… El a fost impacat, in momentul trecerii din aceasta lume, ca a realizat ceea ce trebuia sa realizeze pe pamant, ca si-a fructificat potentialul si de aceea nu a simtit nici o durere la trecerea in Lumea Viitoare. Iaacov a murit “cand a terminat de instruit pe fiii sai” [Geneza 49:33], atunci si numai atunci! Iar Dumnezeu l-a asteptat sa isi termine misiunea, inainte de a-i lua sufletul…

Fiii sai nu au inteles pe deplin nici aceasta, desi cunosteau gradul de spiritualitate la care ajunsese tatal lor. Dar cat de greu este sa il intelegi pe deplin pe Iaacov si misiunea sa de a da nastere, de a instrui si a binecuvanta poporul evreu! Iaacov a cerut ca si dupa moarte sa revina la “ai sai”, in Canaan, alaturi de Avraham si Itzhak si aproape de cei pe care i-a instruit si binecuvantat. Fiii lui Israel au “omis” un spatiu in sulurile de Tora, dar noi il putem rescrie, daca intelegem aceste mesaje si misiunea pe care o avem ca evrei si daca ni le insusim…

Dar care este oare motivul pentru un astfel de final al pericopei, cu Iosef murind si ramanand neingropat intr-un sicriu in Egipt? In comentariul sau la pericopa Vaiehi, rabinul american Mordechai Kamenetzky intercaleaza o poveste care arunca o lumina complet noua asupra acestor evenimente:

“Alexandru cel Mare (356-322 i.e.a.), rege al Macedoniei si conducator, la un moment istoric dat, al unei uriase parti a lumii civilizate, a murit la o varsta frageda. Inainte de a pleca la lupta pentru cucerirea Asiei, el a chemat pe toti comandantii de osti si ministii sai fideli si, dupa ce s-a interesat in amanunt de averea si stabilitatea lor financiara, le-a impartit intreaga sa avere, ca nu cumva familiile lor sa ajunga in saracie si mizerie, in cazul in care capul familiei avea sa cada victima a razboiului.

Prietenul sau, generalul Perdicas, s-a aratat foarte surprins de aceasta initiativa a regelui Alexandru: ‘Maiestate,’ l-a intrebat el pe marele conducator, ‘ce ati mai pastrat pentru alteta voastra?’

Speranta‘, a raspuns regele. ‘Intotdeauna exista speranta.

‘In cazul acesta’, a raspuns Perdicas, ‘noi, cei care iti suntem alaturi la arme, iti vom fi alaturi si in aceasta speranta.’

Si au refuzat averea pe care le-a oferit-o Alexandru.”

Poate ca exista o explicatie mai buna pentru alaturarea imaginii dezolante a lui Iosef mort intr-un sicriu in Egipt cu strigatul bucuros al enoriasilor la incheierea Cartii Geneza…

O parte din misiunea lui Iosef a fost si aceea de a parasi aceasta lume cu ceva mai mult decat niste simple amintiri. El a dorit sa declare lumii intregi ca el, in postura de salvator al evreilor, nu isi va gasi odihna, atata timp cat ei, beneficiarii acestei salvari, nu isi vor gasi odihna. Iosef, primul dintre fiii lui Iaacov-Israel care a murit in Egipt, a inteles ca odata cu moartea sa exilul avea sa se inaspreasca. Intr-adevar, Tora afirma ca sclavia evreilor in Egipt nu a inceput decat atunci cand toti fiii lui Iaacov si intreaga generatie s-a stins: “Iosef a murit si toti fratii lui si toata generatia aceea.” [Exodul 1:7]

Odata cu moartea lui Iosef, evreii aveau sa fie transformati incet- incet din salvatori ai Egiptului in straini, apoi din straini in intrusi si in fine din intrusi in sclavi. Insa Iosef a stiut ca intr- o zi exilul si suferinta se vor sfarsi si ca evreii vor redeveni liberi. Iosef nu a cerut sa fie inmormantat imediat in Canaan pentru ca a dorit sa isi proclame mesajul sau de speranta si solidaritate cu toate generatiile de urmasi de-ai sai care aveau sa sufere in Egipt. Tacut, intr-un sicriu, el a asteptat impreuna cu ei, mentinand vie o speranta. El a ramas sa le aduca aminte si sa faca sa le rasune in urechi in fiecare moment in care disperarea ii cuprindea si totul parea pierdut: “Dumnezeu Isi va aduce aminte cu siguranta de voi. [Iar] cand Dumnezeu va va rascumpara cu adevarat, atunci sa imi ridicati oasele de aici!” [Geneza 50:24,25]

Este un mesaj pentru toate generatiile! Este un mesaj pentru toate timpurile si toate situatiile si toate exilurile! Cand vedem oasele lui Iosef neingropate intr-un sicriu, nu trebuie sa vedem o cutie cu oase, ci speranta unui parinte care le-a spus copiilor lui si copiilor copiilor acestora: “Speranta voastra este si a mea! Nu ma ingropati acum, ca evrei in exil, pentru ca veti putea sa o faceti ca evrei liberi!”

Cand mergeti la sinagoga Shabatul acesta, sa nu strigati “Hazak, hazak venithazek!” (“Fiti puternici, fiti puternici, sa fim intariti!”) doar pentru ca asa este obiceiul! Sa va ganditi la oasele lui Iosef intr-un sicriu neingropat in mijlocul Egiptului si sa ii auziti in urechi mesajul de speranta! Sa strigati pentru ca STITI si pentru ca SIMTITI ca speranta nu a murit! Speranta in viitor, credinta ca Dumnezeu nu ne-a parasit si ca zori mai luminosi se vor ivi… Sa strigati pentru ca suntem puternici pentru ca inca avem speranta!

Pentru ca intr-o buna zi, cu speranta in suflet, vom redeveni cu totii liberi…

Shabat Shalom!

Share This