Unsplash | Cole Keister

Există un cititor fidel al site-ului DvarTora care atunci când postează o opinie sau un mesaj pe marginea unui eseu publicat pe site, își încheie întotdeauna mesajul cu aceleași cuvinte: ”Ferește-te de rău și fă binele; caută pacea și o urmează pe ea.” Este desigur, după cum probabil ați recunoscut, un citat din Psalmi 34:15.

În primul rând, îmi permit să ofer o corectură mică de nuanță la această redare, în special pentru că m-am ocupat în ultimul timp, foarte intens, de traducerea Cărții Psalmilor, pe care sper בע״ה să o putem avea tipărită anul viitor. Expresia סור מרע (sur mera) din acest verset din Psalmi nu înseamnă atât ”ferește-te de rău”, care este un îndemn cu conotație pasivă, ci se traduce mai degrabă prin ”depărtează-te de rău” sau „pleacă de la rău”, un îndemn de a ne retrage și a ne dezice în mod activ și voit de la rău. Pentru conformitate, chiar în versetul anterior, în Psalmi 34:14, psalmistul folosește verbul נצור (nețor) la care s-ar potrivi mult mai bine traducerea ”a (se) feri” sau ”a (se) opri de la ceva”.

Ce este cert însă este că prima parte a versetului are o nuanță ușor pleonastică sau, cel puțin, stranie. Oare a face bine nu prespune a te îndepărta de rău? Și invers: faptul de a sta departe de rău nu prespune oare că faci bine? În ciuda aparențelor, comentatorii insistă că ambele îndemnuri sunt necesare și utile: omul nu are voie să spere doar că faptele sale bune le vor compensa pe cele rele și nici să se țină doar departe de rău. El trebuie să facă efort în ambele direcții: atât depărtându-se de rău, cât și apropiindu-se în mod activ de bine.

O construcție similară cu o aparentă redundanță de termeni apare și în pericopa acestei săptămâni. Chiar în debutul pericopei, când textul biblic ne descrie amănunțit pregătirile și apoi întâlnirea propriu-zisă dintre Iacov și Esav, Tora spune următoarele:

ויירא יעקב מאד ויצר לו (Vaiira Iaakov meod vaiețer lo) – ”Și Iacov s-a temut mult și s-a îngrozit […]” – Geneza 32:8

Aceleași întrebări ca mai sus se impun și aici. Ce înseamnă cele două verbe din versetul nostru? Nu sunt oare sinonime? Cu siguranță, dacă Iacov era temea mult, atunci era și îngrozit; iar dacă era îngrozit atunci se temea mult, nu?

Unul din comentatorii clasici ai secolului XIX, rabinul Naftali Zvi Iehuda Berlin, cunoscut sub pseudonimul de Nețiv, oferă o explicație interesantă: Iacov se temea într-adevăr că va fi ucis de fratele lui și însăși această teamă îi provoca groaza. De ce? Pentru că Iacov știa că Dumnezeu fusese Cel care îi poruncise să se întoarcă acum în Țara Canaanului tot Dumnezeu fusese Cel care urma să-l protejeze în această călătorie de întoarcere, conform promisiunii pe care i-o făcuse în Geneza 28:15. Și cu toate acestea, Iacov se temea acum, iar acest lucru îl neliniștea pentru că părea a fi o dovadă de credință șubredă. Oare nu era această teamă provocată cumva de o problemă în relația sa cu Dumnezeu? Oare nu izvora ea dintr-un dubiu legat de propria vrednicie înaintea Atotputernicului sau poate – Doamne ferește! – chiar de incapacitatea lui Dumnezeu de a-l proteja? Toate aceste întrebări erau, desigur, înspăimântătoare, în special pentru un om cu atâta credință, pentru un patriarh al poporului lui Israel.

Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, Rași oferă următoarea explicație: Iacov se temea să nu fie ucis și era îngrozit de posibilitatea de a fi el însuși forțat să ucidă. Ce îl îngrozea pe Iacov era așadar nu doar pericolul fizic la care era supus, ci și pericolul moral care îl păștea în cazul în care ar fi fost nevoit să-și ucidă fratele. Desigur, din punct de vedere legal – atât în legea acelor vremuri, cât și în legea de astăzi – Iacov era în legitimă apărare. El avea tot dreptul, ba chiar și obligația, de a-și proteja viața. Iacov trebuia să riposteze, să se apere, să-l omoare chiar pe Esav dacă acesta ataca. Însă gândul că ar putea fi pus într-o astfel de situație îl îngrozea peste măsură.

De ce? Pentru că Iacov știa că într-un război, nu există de fapt învingători. Chiar și învingătorii într-un război trăiesc drama pierderii, drama întrebărilor fără răspuns, drama sângelui vărsat.

Din păcate, există în lume conflicte în care există exclusiv varianta armelor și a forței. Oricând ne-am dori să putem oferi constant, la toate problemele, disputele și războaiele, un mesaj pur pacifist sau să găsim soluții politice, elegante, fine, de soluționare, acest lucru este o utopie. Uneori, forța este singura care poate opri o și mai mare nenorocire, care poate elimina sau măcar descuraja un inamic pentru care dialogul civilizat, valorile civilizației și coexistența pașnică pur și simplu nu funcționează.

În istoria sa milenară, în antichitate și în zilele noastre deopotrivă, poporul evreu și Statul Israel s-au confruntat de multe ori cu astfel de dușmani, cu grupări teroriste, violente și antisemite care au ca scop permanent și suprem distrugerea și dorința de a face rău cu orice preț. Din păcate, în astfel de situații, în fața unor asemenea inamici, soluțiile pacifiste nu funcționează, deși ele au fost încercate în decursul istoriei, iar și iar, cu speranțe reînnoite și, din păcate, deșarte în final. Dar după cum scria rabinul Jonathan Sacks legat de războaiele de apărare ale Statului Israelul împotriva terorismului și violenței unora dintre vecinii săi: ”Pacea este un duet, nu un solo. Ea nu poate fi făcută doar de către o singură parte. Dacă s-ar fi putut face asta, atunci pacea ar fi fost făcută deja cu mult timp în urmă.” Iar și iar, poporul evreu este nevoit să recurgă la arme pentru a se apăra. Dar chiar și atunci când o face, drama personală a lui Iacov, transformată în dramă a întregului popor, acea tristețe și groază lăuntrică legată de posibilitatea și necesitatea de a ucide în legitimă apărare reprezintă un sentiment real și foarte puternic.

Aceeași idee se aplică și în alte forme de conflict. O regăsim în conflictele în familie, în disputele cu prietenii sau în disputele comunitare... Desigur, acele dispute și conflicte nu presupun vărsare de sânge. Însă chiar și așa, chiar și atunci când miza este ”doar” relații deteriorate, ba chiar și atunci când disputa este pur ideatică și are în vedere un scop nobil – așa-numita dispută ”leșem șamaim”, adică ”în numele (sau de dragul) Cerului” – teama de a nu răni, teama unor cuvinte rostite pripit, teama de resentimente și relații distruse rămâne. Pentru că suntem oameni și întotdeauna vor exista lucruri pe care mai târziu ajungem să le regretăm…

În pericopa din această săptămână, semințele fobiei față de război și a dorinței arzătoare de a face pace au fost plantate în sânul poporului lui Iacov, al poporului lui Israel. Chiar și atunci când un război este inevitabil, Iacov și urmașii săi rămân mereu conștienți de natura distructivă a însăși noțiunii de conflict. Să sperăm și să ne rugăm așadar ca și cei din jurul nostru să îmbrățișeze îndemnul din Psalmul 34, ”căutând pacea și urmărind-o”.

Șabat Șalom!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.