Există o celebră poveste talmudică în care un neevreu vine la rabinul Hilel și îi cere să îl învețe întreaga Tora în timpul pe care îl poate petrece stând într-un picior. Pe cât de ridicolă este la prima vedere solicitarea, pe atât de surprinzător este răspunsul pe care îl oferă Hilel:
Ce ție nu-ți place, nu face aproapelui tău. Aceasta este întreaga Tora, restul este explicația acestui principiu. Mergi acum și învață! – Talmud, Tratatul Șabat 31a
Desigur, principiul reciprocității și al grijii față de bunăstarea altora este unul important și nimeni nu poate contesta acest lucru. Însă de la asta și până la a-l numi ”întreaga Tora” este cale lungă… Mai mult chiar, putem spune că rabinul Hilel a exagerat aici, în Tora existând și numeroase alte reguli și legi la fel sau poate chiar mult mai fundamentale, care nu au nicio legătură directă cu grija față de aproape.
Însă ideea de a concentra întreaga Tora într-un principiu sau – poate mai exact – de a extrage din Tora câteva principii esențiale, nu este un exercițiu străin iudaismului. Desigur, conform credinței mozaice, fiecare cuvânt din Tora este esențial, fiecare poruncă, fiecare intonație și vocalizare. Însă există totodată în textul biblic pasaje și versete care, cel puțin aparent, aduc cu ele idei fundamentale, majore sau mai importante decât altele.
Un astfel de pasaj poartă în tradiția iudaică numele de כלל גדול בתורה – ”klal gadol ba’Tora” – ”un principiu fundamental în Tora”.
În căutarea acestor principii fundamentale, unul din marii rabini ai secolului al șaisprezecelea, rabinul Iehuda Loew ben Bețalel, supranumit și Maharalul din Praga, citează în lucrările sale un pasaj care sugerează diverși ”candidați” la acest titlu:
Care sunt principiile fundamentale ale Torei? Ben Azai spune: ”Aceasta este cartea urmașilor lui Adam: în ziua creării de către Dumnezeu a omului, după asemănarea Sa l-a făcut.” (Geneza 5:1) Ben Zoma oferă un principiu aparent și mai cuprinzător: ”Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul tău este unul.” (Deuteronom 6:4) Ben Nanas aduce și el un verset-candidat: ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” (Leviticul 19:18) Ben Pazi citează simplu un verset din pericopa noastră: ”Un miel adus ca ofrandă dimineața și un al doilea miel după-amiaza.” (Exodul 29:39)
Opinia lui Ben Azai vorbește despre crearea omului și despre valoarea intrinsecă a fiecărui individ creat după imaginea divină. Ben Zoma sugerează credința în Unicul Dumnezeu ca fundament al Torei. Ben Nanas consideră fundamentale relațiile inter-umane, citând un verset cu o idee foarte similară cu povestea rabinului Hilel. Toate versetele sunt candidați solizi, idei cu adevărat importante și totuși, concluzia disputei este surprinzătoare: legea este conform opiniei lui Ben Pazi.
Cum poate fi aceasta concluzia? Despre ce este vorba în acest verset din pericopa Tețave?
Desigur, versetul vorbește despre sacrificiile care erau aduse zilnic în Tabernacol și apoi în Templul din Ierusalim: un miel ca sacrificiu dimineața – קורבן של שחר (”korban șel șahar”) și un miel după-amiaza – קורבן של בין-הערבים (”korban șel bein haarbaim”). În sensul cel mai simplu posibil, Ben Pazi este de părere că serviciul divin stă la baza întregii Tore. Și analizând un pic mai atent, îi putem da chiar dreptate… Prin respectivul ritual, strămoșii noștrii recunoșteau existența lui Dumnezeu și implicarea Sa activă în lume. Îndeplinind acel ritual, ei recunoșteau implicit și rolul lui Dumnezeu ca și Creator (idee propusă de către Ben Azai), și unicitatea Sa (idee propusă de Ben Zoma), și importanța relațiilor interumane ca directă consecință a poruncilor divine (idee propusă de Ben Nanas).
Însă motivul pentru care principiul lui Ben Pazi este încoronat ca ”învingător” în această dispută nu se rezumă doar la faptul că el le include implicit pe celelalte. Motivul este mult mai profund! Prin respectivul ritual, evreii mai făceau ceva, la fel de fundamental și important ca și valorizarea vieții umane, credința în Dumnezeul unic sau iubirea de aproape: ei transformau aceste idealuri (și altele menționate în Tora) în ceva la care reflectau zilnic, într-un ritual, o obișnuință, o trăsătură demnă de a fi însușită și practicată la nivel de indivizi și de popor.
În viața zilnică, nici conștientizarea esenței divine a fiecărui om, nici unicitatea Creatorului și nici iubirea aproapelui nu sunt de obicei în prim-planul preocupărilor unui om. Oamenii sunt în general ocupați cu munca, școala, copiii și familia, cu treburile zilnice, casnice, obișnuite. Idealurile nobile și meditațiile filosofice trec adesea pe planul secund.
Și tocmai din acest motiv, ideea lui Ben Pazi este atât de revoluționară. Pentru că prin ritual, evreul trăitor în vremurile Tabernacolului avea ocazia să dedice timp și energie într-o activitate zilnică menită să îi reamintească de aceste principii. Îndeplinind ritualul zilnic – astăzi înlocuit de rugăciuni: Șaharit, Minha și Maariv – evreii au ocazia să practice acea obișnuință, acea cadență a spiritualității care ajută creierul și sufletul să se reconecteze cu Sursa puterii sale și să progreseze. Nu întâmplător așadar, ritualul iudaic din Tabernacol și Templu era numit עבודה (”avoda”), însemnând ”muncă”, pentru că era similar cu o activitate productivă pentru trup și suflet.
Un proverb spune că ”geniul este 1% inspirație și 99% transpirație.” În viața cotidiană, acea ”transpirație” este munca pe care o prestăm pentru a ne atinge scopurile, pentru a face noi descoperiri, pentru a funcționa în societate. În dimensiunea metafizică, ”transpirația” era עבודה, ”munca” pe care o făceam în Templu sau o facem astăzi în sinagogi, reconectându-ne mental și spiritual cu Creatorul nostru și – poate mai important – reconfigurându-ne astfel creierul să producă idei mai bune și mai productive.
În epoca modernă, știința a demonstrat că activitatea spirituală repetitivă reconfigurează creierul. Ceea ce Tora ne-a învățat în urmă cu mii de ani este confirmat astăzi de experimente medicale, studii sociale și statistici. Așa se produce excelența: prin încercări repetate, prin greșeală și învățare din greșeală, prin repetiție, prin efort susținut și permanent, prin ritual.
Folosind ca exemplu ritualul din Tabernacol, Tora ne oferă în această pericopă o lecție valoroasă și pentru viețile noastre, ale trăitorilor în afara ritualului asociat Tabernacolului. Principiul este același. După cum scria și rabinul Sacks în concluzia eseului său:
Dacă vrei inspirație subită pe un subiect anume, trudește asupra respectivului subiect în fiecare zi timp de un an sau chiar de o viață. Numai așa poți obține inspirația. După cum se spune că răspund și jucătorii de golf când sunt întrebați despre succesul lor: ”Am câștigat sau am reușit lovitura pentru că am avut noroc. Însă partea amuzantă este că cu cât exersez mai mult, cu atât devin mai norocos.” – rabin Jonathan Sacks
Șabat Șalom!
Frumos articol, deosebit de inteligent chiar, deci dupa incetarea jertfei au ramas jertfirea cuvintelor prin cele trei tipuri de rugaciuni superb!
Si …uneori e suficient sa spui:
„Ce ție nu-ți place, nu face aproapelui tău. Aceasta este întreaga Tora, restul este explicația acestui principiu. Mergi acum și învață!”
frumos spus….in de unde si derivatul romanesc:”ce tie nu -ti place altuia nu face”.
Toate invataturile sunt bune, pentru ca omul cat traieste trebuie sa invete, cel care refuza invatatura e ca un porc care nu e bun de mancat… 🙂
Multumesc pentru oportunitatea de a invata din postarile dv, unii oameni sunt insetati de invatatura sanatoasa altii nici sa le pui mura in gura nu vor sa invete…
cand Dumnezeu porunceste scrierea fiilor lui israel pe pietre si pe hosenul judecatii spune sa fie scrisi dupa numele lor in ordinea nasterii lor. aceste nume includeau pe levi si iosif sau pe cei doi copii ai lui iosif manase si efraim?
Conform opiniei lui Rași, cele douăsprezece nume erau, în ordine: Reuven, Șimon, Levi, Iehuda, Dan, Naftali, Gad, Așer, Isahar, Zevulun, Iosef și Beniamin. Această ordine reflectă ordinea nașterii celor doisprezece frați și este bazată pe cuvântul כתלודותם (”ketoldotam”) – ”în ordinea nașterii lor” (Exodul 28:10). Există și alte opinii rabinice legate de hoșen, textul Torei nefiind explicit în această privință.
in aceasta situatie pare mai complicat.
inteleg ca, copiii infiati nu sunt considerati ca fiind nascuti de cel care i-a infiat. ?
cand se tragea la sorti probabil nu se folosea hosenul deloc. ? pomenirea lui manase si efraim facandu-se doar verbal.
probabil Dumnezeu a poruncit sa fie scris si levi pe hosen pentru cazurile in care marele preot se infatisa inaintea Lui uitand de sine?. Voia sa se asigure ca nu-l uita pe levi desi levi era in fata Lui. daca Dumnezeu, avea nevoie de pomenirea lui Levi desi avea in fata lui reprezentanti ai casei lui levi, atunci cum se face ca nu avea nevoie de pomenirea triburilor manase si efraim pe hosen, ca doua triburi distincte, asa cum erau si in realitate, ci ii era destul pomenirea lui Iosif?
ps: intreaga pericopa este foarte complicata . de ce se da atata importanta vesmintelor marelui preot si jertfelor de sfintire ale acestuia? in ce consta importanta lor?
si pe internet am vazut hosen cu ordinea propusa de Rasi. parea lipsit de logica. acesta a fost motivul intrebarii.
Sincer, nu înțeleg problema. În unele situații (ex: pe hoșen), Menașe și Efraim sunt reuniți într-un singur trib, Iosef. În alte situații (ex: la împărțirea Țării Canaanului), Menașe și Efraim sunt priviți ca două triburi diferite. Levi este considerat trib în toate situațiile, doar că leviții nu primesc pământ la împărțirea țării, ci așa-numitele arei miklat, orașele de salvare în care cineva care omora involuntar putea scăpa de răzbunarea rudelor victimei.
Legat de importanța pe care Tora o acordă hainelor Marelui Preot, subiectul este foarte vast și nu am cum să-l condensez aici. De altfel, o întrebare similară poate fi adresată și pentru multele versete în care se discută modul de construcție și accesoriile Mișkanului (Tabernacolului). Ideea principală este că Tora conține și pasaje descriptive, nu doar pasaje de acțiune, și toate au însemnătatea și simbolistica lor.