Pot sa aprind luminarile de Hanuka daca stau la etajul 3 (2 in Romania)? Dar daca stau la etajul 2 (1 in Romania)?
Deoarece intrebarea implica evident o decizie halahica, ceea ce trebuie sa spun inca de la bun inceput este ca ea ar trebui adresata unui rabin. Ca informatie si nu ca psak (decizie halahica), pot totusi sa spun urmatoarele:
Cele doua autoritati rabinice de baza in ceea ce priveste deciziile halahice sunt Shulchan Aruch (rabinul Iosef Caro) pentru evreii sefarzi si Rama (rabinul Moshe Iserless) pentru evreii ashkenazi. Cu toate acestea, exista si supra-comentarii asupra Codexului Legii Iudaice (Shulchan Aruch), precum acelea cunoscute sub numele de Taz, Shach sau Bach, precum si Mishna Berura, care modifica uneori decizia halahica finala.
Acestea fiind spuse, conform Shulchan Aruch (Orech Chaim 571:5), lumanarile de Hanuca trebuie aprinse ideal langa usa care da catre strada. Daca exista o curte in fata casei, lumanarile de Hanuca trebuie amplasate la poarta, cat mai apropiat de reshut ha’rabim (domeniul public), pentru a face publica minunea de Hanuca. In cazul in care cineva locuieste la etaj si usa nu da in domeniul public (cazul majoritatii locuintelor din zilele noastre), Shulchan Aruch decide ca lumanarile trebuie aprinse langa fereastra care da catre strada. In cazul in care lumanarile de Hanuca sunt amplasate mai sus de 20 de amot (aproximativ 9-10 metri), cum este cazul cuiva care locuieste la etaje superioare, Shulchan Aruch 571:6 decide ca porunca de a aprinde lumanari nu a fost indeplinita, deoarece trecatorii nu pot vedea lumanarile din strada (lo shalta bei einei). Aceasta este si opinia impartasita de Taz 571:5.
La modul ideal, asadar, lumanarile de Hanuca ar trebui aprinse la o inaltime de 10 tefahim (aprox. 20 de centimetri) de la sol. Daca lumanarile sunt amplasate la mai putin de 20 de amot (aprox. 9-10 metri) de la sol, porunca este indeplinita (bediavad). Este foarte posibil ca etajul 2 si chiar si etajul 3 sa indeplineasca aceasta ultima conditie (exceptie facand poate doar casele in care camerele sunt foarte inalte). Cred ca tavanul camerelor de bloc este in mod normal la nu mai mult de 3 metri de podea, asadar etajul 3 (2 in Romania) este la ceva mai mult de 6 metri de la sol: 3 metri pentru etajul 1 (parter in Romania) si 3 metri pentru etajul 2 (etajul 1 in Romania). Chiar si aprinderea la etajul 4 (etajul 3 in Romania) este posibil sa indeplineasca aceasta conditie de 20 de amot.
Chiar si in cazul unor etaje superioare, exista suficiente opinii care permit aprinderea lumanarilor de Hanuca, insotita de binecuvantari, daca nici o alta varianta de aprindere nu este posibila. Acest lucru se datoreaza in principal faptului ca notiunea de pirsumei nes (facerea publica a minunii de Hanuca) poate fi indeplinita in extremis (sha’at ha’dhak) prin faptul ca ceilalti membri ai familiei privesc lumanarile de Hanuca, chiar daca nimeni altcineva din exteriorul familiei nu o face. In acest caz, este probabil preferabil ca aprinderea sa se faca pe o masa in interiorul camerei (si nu la fereastra, unde lumanarile nu vor fi observate oricum de trecatori), acolo unde intreaga familie le poate vedea. Una dintre autoritatile halahice proeminente ale secolului trecut, rabinul Elyiahu Kitov (1912-1976), decide ca in cazul in care cineva locuieste la un etaj superior si nu poate aprinde in alta parte (mai jos de 20 de amot), poate aprinde lumanarile langa usa de la intrare, in partea stanga in sensul de intrare, vis-a-vis de mezuza.
Cu speranta ca toate aceste informatii au fost utile, lansez din nou indemnul de a consulta un rabin pentru o decizie halahica finala legata de acest subiect.
Hanuca Sameah (Hanuca fericita) si toate cele bune!
Toda for all explication, Hag Hanuka Sameah!