Din nou o idee preluata de la rabinul Avi Weiss din Statele Unite… Un gand despre viata si despre ceea ce suntem, asa cum razbate el din pericopa noastra…

Atunci cand Avraham cumpara un loc de veci pentru sotia sa Sara, el se identifica printr-o sintagma ebraica stranie: „gher toshav” (Geneza 23:4). „Gher” inseamna „strain”, iar „toshav” inseamna „localnic”. Cum poate oare Avraham sa foloseasca acesti doi termeni unul langa celalalt? Pare un oximoron!

Unul dintre cele mai simple raspunsuri la aceasta intrebare este acela ca Avraham vorbeste fiilor lui Het si le spune ca a venit initial in comunitatea lor ca strain, insa acum s-a stabilit printre ei si a devenit localnic. O alta varianta, sugerata de catre Midrash, explica vorbele lui Avraham astfel: „Sunt gata sa ma comport ca un strain fata de voi, in sensul ca voi plati pretul complet pentru pamantul pe care il cumpar. Daca insa nu veti dori sa imi vindeti acest pamant, voi uza de dreptul meu de cetatean si de persoana care detine deja prin decret divin acest pamant.”

Unul dintre marii rabini ai vremurilor moderne, rabinul Yosef Dov Soloveitchik vede lucrurile dintr-o alta perspectiva. Pentru el, Avraham defineste de fapt statutul evreului in cadrul istoriei, traind printre straini. Indiferent de cat de confortabil se va simti el printre acesti straini, in final evreul ramane tot „un altul”, diferit, in ochii celor din jur.

Si ar mai fi si un alt gand care vine in minte… Avraham era un om de succes. El a introdus in lume ideea revolutionare a monoteismului si a fost ales pentru a deveni parinte a multor natiuni si parinte al poporului evreu. Si totusi, atunci cand isi inmormanteaza sotia, el plange pentru faptul de a fi vulnerabil, asemenea tuturor oamenilor. In acest context, notiunea de „gher toshav” este un simbol pentru viata umana. Cu toate ca de multe ori ne simtim stapani pe situatie, in postura de „toshav”, de „localnic” – de multe ori suntem si la polul opus, in postura de „gher”, de „strain”, astazi aici, siguri pe situatie, maine dusi si disparuti…

Comentand asupra unuia dintre versetele rostite in cadrul Kabalat Shabat (rugaciunile de primire a Shabatului pe care le rostim in fiecare vineri seara), verset care vorbeste despre „rauri dansand si copaci batand din palme”, rabinul Shlomo Carlebach, a carui muzica ne incanta auzul de multe ori si la Templul Coral in Bucuresti, spunea in stilul sau inconfundabil:

Stiti, prieteni, iata cum este de fapt viata noastra… Astazi ma simt bine, iar maine sunt trist si obidit. Astazi sunt vesel, iar maine vreau ca viata mea sa se termine. Stiti voi, natura, lucrurile care ne inconjoara, sunt foarte reale. Atunci cand un om spune ‘Sunt fericit!’, copacul raspunde: ‘Asteapta sa vezi ziua de maine’. Atunci cand un om spune ‘Sunt atat de sfant!’, raurile raspund: ‘Asteapta sa te vezi maine’. Stim ca intr-o buna zi va veni un Shabat etern, un Shabat perfect. Intr-o buna zi, lumea va deveni complet buna, pentru totdeauna. Asa ca in fiecare vineri seara, atunci cand primim Shabatul, eu plang si ma rog: ‘Doamne, Stapane al Lumii, fa ca acest Shabat sa fie acela, fa-l pe acesta sa fie cel adevarat…’ Siti, prieteni, cate case sunt distruse, cate inimi sunt distruse, cate ferestre sunt distruse pentru ca nimic nu exista etern?!? Insa in acest Shabat, fa Doamne sa fie acesta cel etern, fa ca raurile sa danseze si copacii sa bata din palme…” Ne rugam si plangem in fata Atotputernicului: ‘Fa sa fie acest Shabat de-a pururea, fa-ne sa auzim shofarul cel mare, be’hatzotzrot ve’kol shofar, shofarul eliberarii, mesajul eliberarii, cel mai important dintre toate mesajele, acela ca tot ce este bun si sfant in lumea noastra va dainui etern.”

Insa pana va veni acea zi, nimic nu este de-a pururea. Toata bucuria, ne spune Talmudul, trebuie temperata cu teama si tristete. Suntem, fiecare dintre noi, asemenea lui Avraham, un gher toshav, straini si localnici deopotriva, siguri si nesiguri in viata pe care o traim. Aceasta este lumea noastra…

Shabat Shalom!

Share This
Sari la conținut