Din intelepciunea Talmudului
Rabinul Bana facea de obicei munca de a marca si masura locurile unde se aflau cimitire sau unde fusesera inmormantati oameni. Iar aceasta fapta nobila pe care o facea era menita a face atenti pe alti oameni pentru a nu profana locurile de inmormantare si pentru a nu calca pe morminte. Sosind la Mahpela, locul unde Avraham fusese inmormantat in urma cu aproape 2000 de ani, s-a intalnit cu Eliezer, paznicul credincios de la mormantul stapanului sau.
„In toate aceste secole,”, spuse Eliezer, „am fost onorat sa pazesc locul de odihna vesnica a lui Avraham.”
„Si ce a facut marele patriarh Avraham in tot acest timp?”, a intrebat Rabinul Bana.
„A dormit in bratele prea-iubitei sale Sara.”, a raspuns Eliezer. „Iar ea il vegheaza privindu-l in fata si tinandu-i capul pe brate.”
„Spune-le, te rog, ca Bana asteapta la intrarea in pestera.”, a spus cu sfiala rabinul.
Avraham, care auzise conversatia, a spus: „Lasa-l sa intre, nu este nici un motiv pentru care Bana sa nu ne vada dormind unul in bratele celuilalt.”
Rabinul Bana a intrat si a inspectat pestera, apoi a pornit catre locul in care erau inmormantati Adam si Eva. Conform traditiei, ei se afla in camera interioara a pesterii Mahpela. Bana a auzit o voce din ceruri, spunand: „Atunci cand l-ai vazut pe Parintele Avraham, te-ai uitat la chipul si asemanarea Mea. Insa fata Mea, care este sfanta, nu trebuie sa o vezi.”.
„Vreau totusi sa masor si sa desenez schita pesterii.”, a spus rabinul Bana.
„Nu trebuie”, a spus atunci vocea. „Camera interioara a pesterii masoara exact atat cat si cea exterioara.”
Rabinul Bana a ascultat si nu a intrat. A vazut insa, cu coada ochiului, calcaiele lui Adam. Dupa aceea, a descris viziunea ca „atat de fabuloasa, incat puteau fi comparate cu doua stele luminoase, asemenea Soarelui.”
Si a mai spus: „A compara frumusetea Sarei cu cea a tuturor celorlalte femei este la fel cu a compara o maimuta cu un om. Iar Eva era cu mult mai frumoasa decat Sara. Iar Adam era mult mai frumos decat Eva. Si in fata Prezentei Divine, Adam era ca o maimuta comparata cu un om.”
Apoi, rabinul Bana a adaugat: „Pentru a descrie viziunea in termeni mai pamantesti, fata stralucitoare a rabinului Kahana era reflexia minunatei fete a rabinului Abahu. Iar stralucirea lui Abahu era reflexia parintelui nostru Iaacov. Iar aura lui Iaacov era o reflexie a frumusetii lui Adam, primul om, care era la randul ei o reflexie a Divinitatii”
– Talmud, Bava Batra 58a
Dvar Tora
M-am gandit, in timp ce scriam aceste randuri, ca poate ar fi fost mai potrivit sa includ povestea de mai sus intr-o rubrica intitulata „Din frumusetea Talmudului” si nu „Din intelepciunea Talmudului”. Si asta pentru ca alegoriile si comparatiile pe care Talmudul le ofera in aceasta poveste din tratatul Bava Batra sunt demne de orice carte de proza lirica. Si totusi, rubrica se numeste in continuare „Din intelepciunea Talmudului”, pentru un motiv pe care voi incerca sa il ilustrez in randurile urmatoare.
In primele versete din capitolul 23 al Genezei, Tora ne spune:
„Viata Sarei a fost de o suta de ani, douazeci de ani si sapte ani – anii vietii Sarei. Si Sara a murit in Kiriat Arba, care este Hebron, in Tara Canaanului. Si Avraham a venit sa o elogieze si sa o planga.” – Geneza 23.1-2
O suta, douazeci si sapte de ani, pe care Tora ni-i prezinta ca si cum ar fi fost trei vieti. Si explica Rashi si Hizkuni: la o suta de ani, Sara era fara pacat precum la douazeci de ani, pentru ca, pana la varsta de douazeci de ani, un om nu este pedepsit de catre Dumnezeu pentru pacatele comise impotriva Sa. Iar la douazeci de ani, avea inca frumusetea aceea pura a unui copil de sapte ani.
Vorbind anul trecut despre pericopa Haiei Sara, intrebam de ce aceasta pericopa, care se traduce prin „viata Sarei”, incepe cu vestea despre moartea Sarei. Iar raspunsul de atunci a fost acela ca, Midrash-ul povesteste, Avraham a propagat credinta monoteista in randul barbatilor, iar Sara in randul femeilor. Si, de asemenea, ca Sara a fost o Eshet Hail, o femeie de valoare.
Citind anul acesta pericopa, am incercat sa privesc prin ochii lui Avraham si sa inteleg de ce a venit el sa o planga si sa o elogieze pe Sara si de ce a ales ca loc pentru inmormantarea ei tocmai pestera Mahpela, pentru care, avem sa aflam din Tora cateva versete mai incolo, a platit lui Efron Hititul o suma fabuloasa. Iar indicii sunt peste tot. In primul rand, locul in care a murit Sara: Kiriat Arba sau, conform unei alte denumiri, Hebron. In limba ebraica, Kiriat Arba inseamna Orasul celor Patru, pentru ca patru cupluri au fost inmormantate aici: Adam si Eva, Avraham si Sara, Itzhak si Rivka, Iaacov si Lea. In al doilea rand, numele de Hebron, provenit de la radacina „lehaber” (a apropia), pentru ca, Midrash-ul explica, Pestera Mahpela din Hebron este o „poarta” catre ceruri, o intrare in Gan Eden. Hebron, provenit de la aceeasi radacina cu cuvantul haver (prieten), Hebron, care astazi, din nefericire, numai in prietenie nu se poate spuna ca traieste. Si, nu in ultimul rand, un alt motiv al lui Avraham a mai fost si Tara Canaanului, Israelul de astazi, pamantul in care si astazi unii oameni doresc sa isi gaseasca odihna vesnica.
Dar motivul principal pentru care Avraham a dorit Pestera Mahpela, desi i se oferisera (Geneza 23.6) „cel mai bun loc de inmormantare dintre toate”, a fost faptul ca Mahpela era locul in care Sara se putea intoarce impreuna cu cei care ii dadusera frumusetea fizica si spirituala. Mahpela era locul in care, asa cum spune si Talmudul, Sara putea sa devina reflexia Evei, a lui Adam si a lui Dumnezeu Insusi. Ceea ce a realizat in toata viata ei de 127 de ani, Sara trebuia sa continue sa realizeze si dupa moarte, anume sa fie aproape de spiritualitate si divinitate, aproape de stralucirea si maretia Creatorului.
Dar lucrul pe care Avraham l-a facut cu cea mai mare intensitate, chiar inainte de a se ridica si de a porni in cautarea unui loc de inmormantare pentru Sara, a fost acela ca „a venit sa o elogieze si sa o planga”. Sa o planga pentru ca a plecat de langa el si pentru ca vor mai trebui sa treaca ani pana la reintalnirea eterna din Pestera Mahpela, sa o planga pentru ca odata cu ea o parte din lumina lumii s-a stins… Sa o elogieze, pentru tot ce a insemnat ea pentru ceilalti, pentru ceea ce a facut in 127 de ani, pentru toate calitatile sale nobile… Si, asa cum sugereaza si cuvantul ulivchota (sa o planga), ortografiat in Tora cu o litera caf mai mica decat restul textului, toate acestea le-a facut Avraham aproape in sinea sa, neputand sa exprime in cuvinte intreaga durere a momentului despartirii de Sara.
Iar din aceasta durere adanca, Avraham s-a ridicat pentru a cumpara un loc de inmormantare, pentru care a platit o suma fabuloasa. A cumparat Pestera Mahpela, pe care conform promisiunii divine o avea deja, ca si intreg pamantul Israelului, platind pentru a eleva spiritual aceasta bucata de teren, pentru a o transforma in prima proprietate evreiasca din Eretz Israel. Si, asa dupa cum spune Tora si explica Midrash-ul, „Ogorul lui Efron, Mahpela, fata in fata cu Mamre, ogorul si pestera care se afla pe el si toti copacii de pe acest camp, cu toate hotarele care il incomjurau, au fost inaltate [in ebraica: vaiakam] ca proprietate a lui Avraham, cumparata in fata fiilor lui Het, a tuturor celor care venisera la poarta orasului.”
Am spus la inceputul comentariului ca poate era mai bine ca rubrica sa se numeasca „Din frumusetea Talmudului”, caci oare ce lucru este mai frumos decat povestea de dragoste a unui om, primul monoteist al lumii, primul evreu si parinte a multe natiuni, pentru Sara (printesa) lui, ce lucru este mai frumos decat dorinta de intoarcere la origini, alaturi de stramosi, la locurile, vremurile si obiceiurile pe care bunici si strabunici le-au pastrat cu sfintenie. Si ce lucru este mai frumos decat insasi frumusetea lui Dumnezeu, privita prin ochii lui Adam, ai Evei, ai lui Avraham si ai Sarei, prin ochii stramosilor, prin traditii si prin iudaismul pastrat cu sfintenie atatea mii de ani, pana la noi, cei de astazi? Raspund, asa cum o simt eu, ca mai frumos este ceea ce va ajunge la nepotii si stranepotii nostri, care, sa ne ajute Dumnezeu si sa ne ajutam si singuri!, vor privi frumusetea adevarata a lui Dumnezeu SI PRIN OCHII NOSTRI?
Sa ne cunoastem ritualurile
SHEMA ISRAEL (Partea a III-a)
Cea de-a doua parte a rugaciunii Shema Israel vorbeste despre rasplata si pedeapsa, in functie de modul de comportare si de atasamentul evreilor fata de Dumnezeu si de poruncile Torei. Avertismentele sunt formulate invocand bunastarea sau consecintele negative in domeniul agricolului: „Voi da ploaie pe pamantul tau, la vremea potrivita, ploaie timpurie si tarzie, pentru ca tu sa iti poti aduna graul si mustul si untdelemnul. Voi da iarba pe campurile tale, pentru vitele tale si tu vei manca si te vei satura.” [Deuteronom 11.13] Este repetata porunca de a preda Tora copiilor, pentru transmiterea valorilor iudaice catre generatia urmatoare.
Ultima parte din rugaciunea de Shema Israel contine practic doar doua porunci, care completeaza gama oferita deja in primele doua paragrafe: porunca de a purta tzitzit si cea de a „nu merge dupa inima si ochii nostri care ne imping la desfrau” [Numeri 15.38]
Porunca de a pune tzitzit are implica insa foarte multe detalii. Asa cum probabil multi dintre dumneavoastra stiu deja, tzitzit sunt practic patru ciucuri impletiti, plasati in colturile unui vestmant numit talit. Traditia a incetatenit doua tipuri de talit, unul purtat de catre barbatii evrei peste 13 ani (Bar Mitzva) la rugaciunea de dimineata (talit gadol – talitul mare), iar celalalt purtat pe sub haine si imbracat peste cap, sub forma unui poncho (talit katan – talitul mic).
Porunca pe care Tora o da in rugaciunea de Shema este insa mai putin explicita. Legea orala (Mishna si apoi Gemara) precizeaza faptul ca obligatia unui evreu de a purta tzitzit (ciucuri) revine teoretic numai atunci cand un vestmant cu patru colturi este imbracat. Ca o metoda de a preveni incalcarea prevederilor Torei, rabinii au stabilit ca un vestmant cu patru colturi si tzitzit (talit katan) sa fie purtat permanent. In ziua de astazi, veti putea spune, vesmintele cu patru colturi nu mai sunt atat de raspandite, asa ca porunca de tzitzit sau talit katan poate fi usor „evitata”. Exista insa (si am vazut adesea) costume barbatesti clasice care, avand in croiala o crapatura la spate, sunt considerate a avea patru colturi si deci purtarea tzitzit-ului ar fi obligatorie (evident, in lipsa talit katan-ului).
Din punct de vedere al rugaciunii de Shema insa, tzitzit-ul este menit a aminti evreului de toate cele 613 porunci ale Torei, fapt sugerat de altfel si de ghematria (valoarea numerica) a cuvantului in sine: TZITZIT = tzadi (90) + iud (10) + tzadi (90) + iud (10) + taf (400) = 600. Impreuna cu numarul de fire ale impletiturii ciucurilor (8) si cu numarul de noduri (5), valoarea totala ajunge la 613, numarul poruncilor Torei. O alta explicatie este aceea ca numarul de fire (8) si numarul de noduri (5) face aluzie la cuvantul ebraic echad (UNUL, valoare numerica 13), afirmand astfel credinta intr-un Dumnezeu unic.
Pe langa porunca de a pune tzitzit, rugaciunea de Shema Israel mai face referire si la unul dintre firele acestuia, canaf ptil tchelet (un fir de culoarea tchelet). Desi tchelet a fost tradus adesea prin albastru, culoarea este aceea a secretiei unui animal amfibiu purtand numele de hilazon si care, afirma multi, este necunoscut astazi.
Alte surse sunt de parere ca hilazonul a fost identificat si ca producere culorii tchelet, pierduta de mii de ani, a redevenit posibila in zilele noastre. Ceea ce este insa deosebit de interesant este faptul ca in Talmud culoarea tchelet apare descrisa ca fiind culoarea marii, care face aluzie la culoarea cerului, care face aluzie la culoarea Tronului Gloriei pe care sta Dumnezeu, sugerand posibilitatea de a atinge praguri spirituale inalte numai prin urcarea de „trepte”, prin efectuarea de „pasi” mici…
Finalul rugaciunii de Shema Israel aduce in prim-plan un nou aspect care merita studiu: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din Tara Egiptului pentru a va fi Dumnezeu. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, este adevarat!” [Numeri 15.40-41] In primul rand, porunca subinteleasa de a nu redeveni niciodata sclavi ai nimanui, deoarece Dumnezeu Insusi ne-a scos din Tara Egiptului, din casa robiei (dupa cum se mentioneaza si in Cele Zece Porunci). Iar in al doilea si ultimul rand, faptul ca, desi nefacand parte din rugaciunea propriu-zisa de Shema Israel, cuvantul EMET (adevar) este alipit acesteia pentru a sublinia prezenta lui Dumnezeu in postura de Creator si Eliberator.
Aceasta a fost (destul de „pe scurt”) rugaciunea Shema Israel. Se mai pot spune multe, s-au scris carti intregi pe aceasta tema… Sper doar ca urmatoarea data cand veti deschide un sidur sa priviti cu alti ochi aceasta rugaciune si sa o recitati (cel putin ca minim de studiu al Torei) de doua ori pe zi, beshachbecha uvekumecha (la culcare si la trezire)…
SHABAT SHALOM!
Opinii recente