Conform legii Torei, exista incalcari ale poruncilor divine care atrag dupa ele pedeapsa capitala. Blasfemia, idolatria, uciderea unui om sau adulterul sunt doar cateva exemple… De asemenea, un om care incalca in mod voit Shabatului, in prezenta a doi martori si imediat dupa ce acestia l-au avertizat de gravitatea faptei pe care urmeaza sa o faca si i-au spus ca aceasta fapta atrage dupa sine pedeapsa capitala, este judecat, condamnat la moarte si executat. Cel putin asa prevede legea mozaica. In zilele noastre, datorita faptului ca nu mai exista un tribunal rabinic capabil sa pronunte o asemenea sentinta, condamnarile la moarte nu mai exista, insa cel putin la nivel Deoraita, conform textului Torei, putem vorbi despre ele.
In perioada in care evreii erau in desert insa, astfel de instante judecatoresti puteau fi constituite. Si iata ca in pericopa acestei saptamani, un caz celebru (singurul de acest fel din intreaga Tora), apare in prim-plan. Mekoshesh etzim, adunatorul de lemne in ziua Shabatului, este protagonistul acestui caz si el este executat pentru fapta sa:
Si cand erau copiii lui Israel in pustiu, au gasit un om care aduna lemne in ziua Shabatului. Cei care il gasisera pe omul care aduna lemne l-au adus la Moshe, la Aaron si la toata adunarea. L-au pus sub paza, pentru ca nu se spusese ce sa se intample cu el. Dumnezeu i-a spus lui Moshe: „Omul sa fie omorat, toata adunarea sa il omoare cu pietre, in afara taberei.” Astfel, intreaga obste l-a scos in afara taberei si l-au ucis cu pietre, precum ii poruncise Dumnezeu lui Moshe. – Numeri 15:32-36
Incalcarea publica a Shabatului in societatea de atunci insemna o disociere irevocabila de iudaism si o ofensa grava la adresa lui Dumnezeu. Si, chiar daca intelegem necesitatea unei pedepse atat de aspre (desi sunt convins ca multi oameni din secolul 21 vor avea dificultati in a intelege pe deplin), cu siguranta multe idei, sentimente si opinii se nasc pe marginea acestor versete…
In primul rand, asa dupa cum a intrebat saptamana trecuta si un baiat de aproape 14 ani pe nume David care invata impreuna cu un coleg de-al meu, Yonah Berman: „De ce era nevoie ca toata adunarea sa il omoare? Iar moartea sa pare foarte violenta si foarte publica, pentru ce era nevoie de acest lucru?”
Apoi, ne intrebam probabil de ce a fost executat un om pentru ceva ce a facut, daca nimeni nu stia care este pedeapsa? Nu am spus oare (in primul paragraf) ca executia avea loc doar dupa ce martorii ii spuneau ce urmeaza sa i se intample daca isi duce planul la indeplinire ?!
Si oare ce l-a determinat pe omul acesta sa stranga lemne in ziua Shabatului? Sunt absolut convins ca ar fi putut sa imprumute lemne, daca avea intr-adevar nevoie… In plus, nimic din ceea ce ar fi putut face cu lemnele nu era permis de Shabat: constructia, impletitul unui cos (daca era vorba despre nuiele) sau aprinderea focului sunt interzise de Shabat. Asa incat, de ce ar fi dorit omul nostru sa stranga lemne in ziua Shabatului?
Aceste intrebari i-au macinat si pe altii, pe multi comentatori ai Torei, chiar si pe rabinii Talmudului. Comentariile si explicatiile pe care le ofera sunt absolut uimitoare si ne pot invata lectii valoroase… Dar sa o luam incetisor…
Rashi este de parere ca episodul cu mekoshesh etzim, cu adunatorul de lemne, este menit sa ne vorbeasca despre intregul popor evreu.
„Tora face referire la acest episod pentru a vorbi despre rusinea lui Israel, care a respectat numai un singur Shabat (dupa primirea Torei, la Muntele Sinai). Apoi, in al doilea Shabat, acest om a venit si a incalcat ziua de odihna.”
Doua idei extraordinare!… Prima, cea pe care au preluat-o mai apoi si alte surse, este ca evreii au respectat cu totii un singur Shabat in intreaga istorie a lumii! Al doilea Shabat, se spune, va fi respectat de catre toti ca pregatire pentru Era Mesianica. Talmudul indica faptul ca recrearea in lumea noastra a acelui prim Shabat de dupa Sinai, respectarea unui Shabat de catre absolut toti evreii, oriunde s-ar afla, ar aduce cu sine automat Era Mesianica. Cine stie, poate chiar acest Shabat, in care citim pericopa Shelah…
Iar a doua idee a lui Rashi este strans legata de conceptul iudaic care spune „Kol Israel arevim ze laze.” („Toti evreii sunt responsabili unul pentru celalalt.”) Un singur om care a incalcat Shabatul vorbeste de fapt despre intregul popor. Este aproape ca si cum toti evreii au incalcat Shabatul in acea zi… Este vorba despre modul in care ar trebui sa avem grija unii de altii, atat de nevoile materiale ale celor din jur, cat si de nevoile lor spirituale… Daca un prieten are nevoie de bani, cu siguranta ii oferim, insa oare facem acelasi lucru daca un prieten are nevoie de un sfat? Dar de o mustrare, spusa bineinteles cu dragoste si cu scopul de a repara lucrurile? Un subiect la care trebuie sa ne gandim cu totii, in toate relatiile pe care le avem…
O alta idee pe care ne-o expun comentatorii si Talmudul (Sanhedrin 40b) este raspunsul la intrebarea „cum poate fi un om condamnat la moarte fara martori si fara avertizare (in ebraica: hatraa)”. In versetele pericopei noastre, Tora mentioneaza de doua ori „mekoshesh etzim” („cel care aduna lemne”), fapt pe care Talmudul il explica de fapt ca sugerand avertismentul celor doi martori. Poporul l-a gasit, l-a avertizat si el a continuat sa stranga lemne chiar si dupa aceasta… De aceea a fost executat.
Citand Midrash-ul, tot Rashi ne spune ca pedeapsa pentru strangerea lemnelor de Shabat era cunoscuta tuturor. Motivul pentru care Tora ne informeaza ca oamenii „l-au pus sub paza, pentru ca nu se spusese ce sa se intample cu el” este acela ca nimeni nu stia exact cum trebuie omorat. Veti spune poate: „Ce conteaza? Moartea tot moarte este…” Insa conform legii iudaice, chiar si in cazul (extrem) al executiei, un om trebuie sa beneficieze de intelegerea si mila celor din jur. Talmudul vorbeste chiar de mita iafa, o „moarte frumoasa”, in care suferinta sa fie minima. Chiar si in aceste conditii extreme, porunca biblica de „Ve’ahavta le’reaha kamoha” („iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”) – Leviticul 19:18, ramane in vigoare.
Evident, astazi nu suntem pusi sa decretam condamnari la moarte. Insa daca chiar si in aceasta situatie dragostea pentru cei din jur trebuie sa triumfe, cu atat mai mult (kal va’homer) ar trebui sa manifestam aceasta dragoste in relatiile normale pe care le avem…
Ramane asadar sa elucidam motivul pentru care omul nostru a adunat lemne in ziua Shabatului. In comentariul de pe marginea tratatului talmudic Bava Batra (119b), Tosafot ne ofera o explicatie uimitoare (chiar daca partial in contradictie cu ideile expuse anterior):
„Intentiile acestui om erau pure, ele erau pentru sfintirea Numelui lui Dumnezeu. Evreii spuneau ca datorita faptului ca Dumnezeu decisese ca ei sa nu mai intre in Tara Promisa (ci doar copiii lor – Numeri 14:21-22), nimeni nu mai este dator sa respecte poruncile Torei. Asa ca acest om s-a dus si a incalcat voit Shabatul pentru a fi ucis si pentru a ramane ca exemplu pentru altii, ca Tora este inca valabila.”
Tosafot interpreteaza gestul adunatorului de lemne ca pe unul al sacrificiului de sine! Desigur, explica alti comentatori, nimeni nu poate sti ce este in sufletul cuiva, intentiile sale exacte, asa ca evreii nu au stiut faptul ca acest om s-a sacrificat intentionat, pentru a le da o lectie.
Poate insa ca Dumnezeu, Cel care stie ce are fiecare in inima sa, l-a „ajutat” pe mekoshesh etzim sa isi duca la indeplinire acest plan. Poate ca tocmai acesta este raspunsul la intrebarea lui David (partenerul de studiu al colegului meu), poate acesta este motivul pentru care omul care aduna lemne a murit atat de violent si de public. Poate de aceea a fost nevoie ca „toata adunarea sa il omoare cu pietre”… In mod normal, nu era nevoie ca toti sa asiste, martorii erau cei care realizau executia, iar tribunalul rabinic ar fi fost prezent pentru a se asigura ca hotararea lor este indeplinita. Insa in acest caz, mesajul pe care il transmitea adunatorul de lemne era unul pe care toti trebuiau sa il vada si sa il auda: acela ca Tora este actuala si in vigoare chiar si atunci cand nu suntem in Israel.
Multe idei, multe sugestii, multe raspunsuri si chiar mai multe intrebari… Poate ar trebui sa ne punem si noi unele intrebari, despre noi de data aceasta:
Cat de departe suntem dispusi sa mergem pentru a sustine si proclama adevarul? Cat de departe suntem dispusi sa mergem pentru a ne afirma raspunderea fata de cei din jur, cat de mult pentru a le proteja reputatia si cat de mult pentru a-i ajuta sa nu greseasca?
Cat de grijulii suntem atunci cand mustram pe cineva? Dar atunci cand trebuie sa judecam sau pedepsim?
Cat de mult ne iubim aproapele?
Cat de mult Il iubim pe Dumnezeu si cat de mult iubim Tora?
Si cat de mult ne iubim pe noi insine?
Intrebari la care ar trebui sa ne gandim cu totii, probabil mult mai des decat o facem… Va doresc tuturor un Shabat al introspectiei, un Shabat cu multe intrebari si, de ce nu, cu multe raspunsuri.
Shabat Shalom!
Opinii recente