In primul Shabat din 2008, un gand bun si o urare de bine, cu sanatate si succese pentru toti. Si, asa dupa cum v-am obisnuit, un mesaj al Torei din pericopa acestei saptamani, de aceasta data prin cuvintele rabinului american Avi Weiss…

De cele mai multe ori, cand Tora ne vorbeste despre o porunca a lui Dumnezeu, detaliile acestei porunci o insotesc de asemenea. Insa pericopa acestei saptamani ofera o exceptie de la regula. In Exodul 6:13, Tora spune: “Si Dumnezeu le-a vorbit lui Moshe si lui Aaron si le-a poruncit sa le spuna catre copiii lui Israel.” Insa nu ni se precizeaza ce anume li s-a spus.

Realitatea este ca anumite situatii trec dincolo de cuvinte. Atunci cand emotiile sunt mari, atunci cand trairea momentului este uriasa, cuvintele nu pot in nici un caz fi de ajuns. De exemplu, in Hagada (cartea pe care o citim de Pesah), unul din lucrurile pe care le spunem este ca daca Dumnezeu ne-ar fi adus la Muntele Sinai insa nu ne-ar fi dat Tora, “daieinu”, ne-ar fi fost destul. Oare este adevarat?

Ce valoare ar fi avut prezenta la Muntele Sinai daca nu ni s-ar fi dat Tora? Un raspuns poate fi si acela ca simpla prezenta acolo, Revelatia in sine, chiar fara cuvinte, a avut destula putere pentru a ne face sa afirmam ca ne-ar fi fost destul. A Il intalni pe Dumnezeu ne-ar fi fost destul. Urmand aceeasi idee, simpla porunca divina ca intalnire cu Divinitatea, chiar fara cuvinte, era atat de importanta incat cuvintele erau de prisos.

Ne intrebam, desigur insa, de ce tocmai in acest episod cuvintele nu erau necesare? In multe alte situatii Dumnezeu le porunceste lui Moshe si lui Aaron si apoi ni se spune exact si porunca… Ei bine, poate ca si in acest caz porunca a fost mentionata. Textul ebraic ne spune ca “Dumnezeu le-a poruncit (va’ietzavem)” si apoi apare un cuvant de doua litere, cuvantul “el” (catre). Moshe si Aaron au primit poate aici porunca de a vorbi catre popor, cu poporul, de a-si indrepta cuvintele catre acestia, de a-i implica activ si de a-i aduce mai aproape…

Sifrei ne vorbeste exact despre aceasta idee spunand: “Dumnezeu le-a spus lui Moshe si lui Aaron: ‘Vreau ca voi sa stiti ca israelitii sunt oameni incapatanati si problematici; trebuie asadar sa acceptati aceasta misiune, de a-i conduce, intelegand de la bun inceput ca va vor blestema si va vor lovi cu pietre.'” Ibn Ezra, un alt comentator al Torei, urmeaza aceeasi idee spunandu-ne ca Moshe si Aaron au primit porunca de a fi rabdatori cu poporul evreu si de a nu se supara pe ei, chiar si atunci cand acesta refuza sa ii accepte si sa creada in ei ca lideri.

Aceasta idee are un sens profund in contextul dat. Imediat dupa acest episod, poporul evreu este prezentat ca plangandu-se de Moshe si Aaron si de eforturile lor de a-i elibera din sclavie. (Exodul 5:21)

Aceasta abordare are, chiar si in zilele noastre, un ecou profund. Spre exemplu, se intampla sa existe multe si frecvente frictiuni intre diverse grupari, chiar si in randul iudaismului, unele dintre acestea degenerand uneori in violenta. Tora ne invata ca raspunsul la probleme nu este aruncatul cu piatra sau aratatul cu degetul. Rabdarea si dragostea sunt de cele mai multe ori raspunsul potrivit.

Un enorias a venit odata la rabinul sau. Fiul meu incalca Shabatul. Ce ar trebui sa fac?”, l-a intrebat el pe rabin. “Iubeste-l.”, a raspuns rabinul. “Insa el incalca Shabatul in public.”, a continuat enoriasul. “Atunci iubeste-l si mai mult.”, a raspuns rabinul.

Aceeasi este si porunca pe care Dumnezeu le-o da lui Moshe si lui Aaron “catre copiii lui Israel”. Calea catre inima unui om sau catre inima unei natiuni nu este prin pietre sau cuvinte dure, ci, mult mai adesea, prin dragoste.

Shabat Shalom!

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This