Ultimele două săptămâni am fost în vacanță cu familia, așa că seria de articole de pe site-ul DvarTora dedicate pericopei săptămânale a luat o scurtă pauză. Între timp, în ciclul de citire a Torei am schimbat cartea, săptămâna aceasta urmând să citim în sinagogi prima pericopă din Cartea Șemot (Exodul). Desigur, este o pericopă deosebit de interesantă, fiind și prima care ne vorbește despre poporul lui Israel și începuturile lui, mai întâi în sclavia impusă de Faraon, apoi ajutat de către Dumnezeu prin intermediul lui Moșe (Moise) să iasă către libertate.
Am avut privilegiul în această săptămână să ascult una din lecțiile zilnice pe care domnul Prim-Rabin Rafael Shaffer le oferă virtual, înainte de rugăciunea de seară, prin intermediul paginii de Facebook a Cancelariei Rabinice a F.C.E.R. Și mai întâi de toate, vreau să vă recomand cu căldură aceste lecții zilnice despre pericopa săptămânii, care deslușesc cu răbdare, înțelepciune și tâlc scrierile biblice pe care urmează să le parcurgem în fiecare Șabat. În orice caz, o idee din ceea ce a amintit în lecția susmenționată domnul Prim-Rabin mi-a atras în mod particular atenția și despre ea aș vrea să scriu în cele ce urmează…
În debutul celei de-a treia alia (chemare la Tora) din pericopa acestei săptămâni, Tora ne spune următoarele:
Și a fost în acele zile: Moise a crescut și a ieșit la frații săi și le-a văzut poverile; și a văzut un egiptean lovind un evreu dintre frații săi. – Exodul 2:11
Desigur, ”acele zile” sunt zilele în care evreii începuseră deja să fie persecutați aspru la inițiativa ”noului Faraon care se ridicase peste Egipt” (Ex. 1:8) – după unele opinii rabinice într-adevăr un nou Faraon, iar după altele același Faraon cu cel din vremea lui Iosef, dar cu o nouă atitudine față de evrei.
În acele zile așadar, Moise a ieșit din confortul vieții de la palatul lui Faraon și a pornit să exploreze lumea. Însă ceea ce a remarcat domnul Prim-Rabin – nuanță care, mărturisesc, mie mi-a scăpat până acum în lectura acestui pasaj – este faptul că Tora folosește, chiar de două ori în acest verset, cuvântul ”frate”. Și iată, preluată din expunerea online, explicația domnului Prim-Rabin:
Atenție la cuvinte! Ce ar fi fost de așteptat de la un tânăr care își cunoaște obârșia? Iar obârșia lui este dintr-o etnie care nu se bucură de cel mai mare respect, ci este o etnie care, dimpotrivă, se “bucură” de multă ură, o etnie asuprită… Firesc ar fi fost să spună: ”Da, asta este obârșia mea, dar eu sunt altfel, eu n-am treabă cu ei!” Dimpotrivă, [pentru Moise], fiii poporului său erau considerați ca ”frații săi”. Și de aici începe totul! ”[Moise] le-a văzut poverile” – a fost atent la suferința lor, l-a durut și pe el suferința lor. Cel căruia îi lipsește compasiunea, care își reneagă obârșia, care nu-și recunoaște umilii săi frați ca frați și nu le simte durerea – el însuși începe să nu fie om. – Prim-Rabin Rafael Shaffer
Este o observație deosebit de interesantă, pe marginea unei nuanțe subtile dintr-un verset plin de miez. Pentru a o desluși însă pe deplin, trebuie să înțelegem mai întâi cine era Moise în acele vremuri… Moise fusese crescut la curtea Faraonului, ca fiu adoptiv al fiicei Faraonului. Era un om bogat și influent, un om care trăia o viață fără griji, protejat de statutul său aparte, un om cu acces la putere și care nu trebuia să dea socoteală aproape nimănui pentru ce făcea sau nu făcea. El nu avea nicidecum nevoie să se identifice cu vreun alt popor decât cel egiptean, din a cărui familie regală făcea acum parte. Și cu siguranță nu avea nevoie să se identifice cu un popor de sclavi!
Mai mult, ne spune Tora, Moise ”a crescut”. Citând Midrașul (Ialkut Șimoni 166:11), Rași ne spune că această creștere nu se referea la simpla înaintare în vârstă a lui Moise. În fond, cu doar un singur verset înainte (Ex. 2:10), Tora ne spune că ”băiatul a crescut”. În versetul 11 însă, creșterea lui Moise este una în rang și importanță, nu doar o acumulare de ani. Conform Midrașului, Faraonul îl numise responsabil peste palatul său, punându-l să se îngrijească de treburile curții. Din poziția sa cea nouă, Moise avea chiar și mai multă putere și chiar și mai puțină nevoie să se identifice cu evreii: el avea ocazia să-și trăiască viața în tihnă și lux, la palat, departe de suferințele sclavilor, de gemetele lor, de problemele lor.
Însă Tora ne spune nu doar că Moise a văzut suferința evreilor, ci și că ”a ieșit la frații lui și le-a văzut poverile”. Altfel spus, descoperirea problemelor evreilor nu a fost un fapt întâmplător, ci rezultatul unei căutări. Din nou în interpretarea lui Rași, secondat și de Sforno: ”Moise și-a pus ochii și mintea să vadă poverile evreilor”.
De altfel, această temă, a dezicerii de indiferență și a căutării sensului și miezului lucrurilor este un laitmotiv al vieții lui Moise. În Exodul 3:2-3, Moise se uită atent ca să înțeleagă de ce tufișul în flăcări nu este consumat în foc. În Exodul 3:11, Moise se întreabă ”cine sunt eu?”, căutând astfel să-și înțeleagă rostul în cadrul sarcinii pe care i-o încredințează Dumnezeu. În Exodul 3:13, Moise Îl întreabă pe Dumnezeu Însuși: ”Care Îți este numele?” În Exodul 33:18, Moise cere să vadă slava lui Dumnezeu. În Leviticul 10:16, în locul pe care tradiția iudaică îl consemnează ca punctul de mijloc al Torei, Moise ”caută atent” (ebr: daroș daraș) țapul jertfei de păcat. Și exemplele pot continua…
Par excellence, Moise este întruchiparea curiozității și a nevoii de a cerceta și a cunoaște. El dorește să experimenteze lucruri noi, să afle esența lor, să-L înțeleagă pe Dumnezeu (pe cât îi este posibil unui om), să știe ce fac frații lui, să le cunoască și să le înțeleagă suferințele. De altfel, ideea de ”a crește”, pe care o prezintă versetul nostru și pe care Rași o înțelege ca o creștere în rang, Ramban o interpretează ca o încercare de a crește în înțelepciune, de a se maturiza intelectual, emoțional și spiritual.
Gestul lui Moise și explicația oferită de domnul Prim-Rabin sunt așadar cu atât mai nuanțate! La prima vedere, ne-am putem gândi că demersul inițial al lui Moise, de a ”vedea poverile” evreilor era doar un simplu act de curiozitate și o încercare de maturizare prin acumularea de cunoștințe. În fond, ca membru al familiei regale a lui Faraon și responsabil peste treburile palatului, ca oficial al curții așadar, Moise avea într-adevăr nevoie să știe ce se întâmplă prin țară… (Interesant este chiar că – într-o opinie separată de majoritatea comentatorilor – Ibn Ezra consideră că expresia ”a ieșit la frații lui” nu se referă la evrei, ci la egipteni, ale căror probleme și treburi Moise încerca să le cunoască prin ”ieșirea” lui.)
Însă faptul că Tora ne spune că, în acest proces de descoperire aparent banal, Moise alege să ”vadă poverile” celor oprimați și să intervină pentru apărarea unui evreu este demn de toată lauda și îi ridică gestul la un alt nivel! Nenumărați oficiali în decursul istoriei au primit vești sau chiar au fost martori direcți la asupriri, nedreptăți sau chinuri îndurate de păturile oprimate ale societății – și totuși au ales să-și abată privirea, să închidă ochii și să fie nepăsători. Faptul că Moise nu alege aici calea nepăsării ci, dimpotrivă, îi consideră pe cei mărunți și nevoiași ”frații lui” (conform interpretării majorității comentatorilor) face toată diferența între el și alții aflați în poziția lui.
”Cel căruia îi lipsește compasiunea și nu simte durerea altora începe el însuși să nu fie om”, spunea domnul Prim-Rabin Shaffer. Creșterea lui Moise, dezvoltarea lui ca om, însăși dobândirea calității de adult, maturizarea, sunt strâns legate de capacitatea de a demonstra milă și compasiune. Tur HaAroh (comentariu redactat în secolul 13 de către rabinul Iacov ben Așer, cunoscut și ca Baal HaTurim) remarcă de altfel faptul că în versetul anterior, când Tora ne spune de asemenea că ”a crescut”, Moise este numit ”băiat”, în timp ce în versetul nostru, el nu mai este băiat sau copil, ci adult. A fi adult și a avea compasiune merg așadar mână în mână. Transformarea din copil în adult necesită nu doar înțelepciune și maturizare fizică, ci și dezvoltarea sensibilității față de semeni și angajamentul ferm de a nu rămâne indiferent.
Pentru Moise, identificarea cu ”frații săi” și cu ”poverile lor”, precum și acțiunea imediată și decisivă atunci când viața și siguranța cuiva erau în pericol, au reprezentat un moment de cotitură. În urma acelui gest, Moise a încetat să mai fie un nobil egiptean și a (re)devenit cu adevărat un evreu. Într-adevăr, el și-a pierdut în acel moment siguranța personală, s-a expus chiar la persecuții și a fost nevoit să fugă în Midian pentru a-și salva viața, însă a câștigat ceva inestimabil: calitatea de OM (cu majuscule!) și de evreu, dreptul de a-L privi pe Dumnezeu ”față în față” (Deut. 34:10) și de a fi unealta prin care Atotputernicul Însuși a ales să-Și salveze poporul din robie.
Riscându-și confortul de moment pentru binele altora, Moise și-a câștigat eternitatea. Riscându-și traiul lipsit de griji la curtea lui Faraon, Moise și-a câștigat o bogăție veșnică a spiritului. Pentru că – așa cum scria la multe secole distanță, în 1944, Anne Frank, o fată evreică pe care tot tragedia și suferința contrastând cu bogăția spiritului au făcut-o nemuritoare – ”nimeni nu a devenit vreodată sărac prin actul de a da”.
Șabat Șalom!
Poate greșesc,
Faraonul de la nașterea lui Moise nu este doar un alt faraon ci o alta dinastie decât cel din timpul lui Iosif
Distanța dintre moartea lui Iosif si nașterea lui Moise este de minim 40 de ani ( o generație)
In Geneza 39.1
Se spune ca Iosef a fost cumpărat de căpetenia strajerilor “un egiptean” – trimiterea la faptul ca acel care conducea strajerii era un egiptean avea sens doar in perioada in care Egiptul a fost condus de hicsosi, perioada in care Iosif a ajuns vicerege
Noua dinastie egipteană a distrus orice trimitere la hicsosi, pt ca ei nu erau egipteni
Si tocmai pt ca nu agreau ceea ce au facut hicsosi, egiptenii nu au luat seama la faptul ca Dumnezeu vorbise prin Iosef
Pana la urma, reluarea vechilor obiceiuri si închinarii la zeii Egiptului a adus mania lui Dumnezeu si pedeapsa cu cele 10 urgii
Ma intreb de ce Moise este considerat cel mai mare profet al mozaicilor si nu Isaia? Cum putea sa vorbeasca Moise in Cortul Sfant cu Dumnezeu fata catre fata din moment ce nu exista om in carne si oase si sa vada fata Lui Dumnezeu si sa mai traiasca ? Din moment ce numai Lui Dumnezeu trebuie sa te inchini, totusi exista exemple in Vechiul Testament unde oameni se inchina pana la pamant in fata unor ingeri sau profeti.E bine?
Expresia „față în față” este antropomorfică, aidoma multor alte expresii similare din Tora, de tipul ”mâna lui Dumnezeu”, ”degetul lui Dumnezeu”, ”ochiul lui Dumnezeu” ș.a.