…Ola ishe reiah nihoah la’Hashem. …o ardere-de-tot, o jertfa mistuita de foc, cu un miros placut pentru Dumnezeu. – Levitic 1:9

Acestea sunt cuvintele pe care le foloseste Tora in Leviticul 1:9. Aceeasi fraza, „reiah nihoah” ([jertfa] cu miros placut), apare insa de treizeci de ori in pericopa acestei saptamani! Despre ce sa fie vorba oare?

Vaikra este pericopa sacrificiilor. Jertfe animale, ofrande de mancare, arderi-de-tot, jertfe de aducere-aminte sau jertfe pentru pacat – toate cu detaliilor lor, toate cu specificul lor, toate strans legate de ritualul Tabernacolului si, mai tarziu, al Templului din Ierusalim. Oare ce ne pot spune noua toate aceste jertfe, celor de astazi, care traim cand Templul nu mai functioneaza si care avem rugaciunea ca „surogat” pentru sacrificii? Oare ce tema comuna si ce mesaj putem extrage din toate aceste detalii? Oare despre ce ne poate vorbi o „jertfa mistuita de foc”?

Un raspuns posibil la aceste intrebari vine chiar din versetele Torei… Insa pentru a il oferi, ceea ce trebuie sa facem este sa punem mai intai (tipic evreiesc, nu-i asa?) o alta intrebare… Ce inseamna „cu un miros placut pentru Dumnezeu”? Dumnezeu nu este o fiinta umana si nici nu are corp! Nu are nas si nu poate mirosi! Ce inseamna atunci „miros placut pentru Dumnezeu”?!?

In comentariul sau asupra acestui verset, Rashi face urmatoarea precizare: „[reiah] nihoah (cu miros placut) trebuie inteles ca placere sufleteasca, placerea lui Dumnezeu de a vedea ca oamenii Ii indeplinesc vointa.” In ebraica, reiah nihoah (miros placut) si nahat ruah (placere sufleteasca) sunt foarte apropiate lexical. Modul in care Rashi explica versetul este unul in care Dumnezeu nu simte mirosul ofrandelor, ci pur si simplu se bucura ca oamenii Ii asculta porunca de a le aduce.

Un alt comentator al Torei, Ibn Ezra, prezinta o abordare oarecum diferita: „reiah nihoah (cu miros placut) nu trebuie, Doamne fereste, sa ne duca cu gandul ca Dumnezeu ar simti miros sau ca ar manca. Motivul pentru care cuvantul nihoah (placut) este folosit aici este pentru a indica faptul ca Dumnezeu a acceptat ofranda si ca a considerat-o potrivita, corespunzatoare, inaintea Lui, aidoma unui om care simte un miros si ii place”.

Doua abordari diferite, una legata de placerea pe care o are Dumnezeu prin faptul ca oamenii aleg sa Ii indeplineasca poruncile si a doua legata de placerea pe care o simte Dumnezeu prin modul in care aceste porunci sunt indeplinite de catre oameni, prin faptul ca acestia depun efort pentru a nu omite nici un detaliu… Insa oare despre ce este vorba? Mirosul ofrandelor din Templu, asa dupa cum am spus, nu mai poate fi simtit in ziua de astazi… Cum Il putem oare bucura astazi pe Dumnezeu?

Cheia pentru a descifra acest mister se gaseste insa in cu totul alta parte… La inceputul Torei, in pericopa Noah, versetele 8:20-21 din Geneza ne povestesc despre primele momente de dupa iesirea lui Noah din arca in care fusese inchis pentru a supravietui Potopului:

„Si a construit Noah (Noe) un altar pentru Dumnezeu si a luat din toate animalele pure si din toate pasarile pure si a adus o ofranda pe altar. Si a mirosit Dumnezeu mirosul placut (aceleasi cuvinte in ebraica, „reiah ha’nihoah”) si a spus Dumnezeu in inima Sa: ‘Nu voi mai continua sa blestem pamantul din cauza omului, caci instinctul inimii omului este rau [inca] din tineretea sa, si nu voi mai continua sa lovesc intreaga suflare de viata, precum am facut.'”

„Mirosul placut” al jertfei lui Noah este cel care a facut posibil ca lumea sa fie reconstruita dupa Potop! Sa fi fost oare faptul ca Noah s-a gandit sa aduca aceasta ofranda, multumindu-I astfel lui Dumnezeu pentru ca l-a salvat, asa cum intelege Rashi aceasta idee? Sau sa fi fost oare modul in care Noah a adus ofranda si faptul ca Dumnezeu a considerat-o potrivita si corespunzatoare, perfecta in detaliile sale si demna de a se numi „ofranda”, asa cum intelege Ibn Ezra?

Aceasta este o disputa actuala chiar si in zilele noastre… Ce inseamna de fapt „miros placut pentru Dumnezeu”? Este oare important ca un om se apuce de un lucru sau are importanta si rezultatul? Daca nu termina ceea ce a inceput, conteaza in vreun fel faptul ca a inceput? Exista valoare intrinseca in intentie, sau ceea ce conteaza este finalitatea? Are valoare credinta fara actiune? Dar actiunea fara credinta? Este suficient sa vrem sa indeplinim poruncile Torei sau trebuie sa le si indeplinim? Conteaza detaliile in iudaism? Dar in lume?

Intrebari dificile, fara doar si poate… Vi le las si voua, sa va ganditi la ele…

Desigur, diferite situatii vor conduce la diferite raspunsuri. Diferite abordari chiar vor conduce la diferite raspunsuri. In final, asa dupa cum ne spune si Tora, „mirosul placut” este „pentru Dumnezeu„. El decide! Insa avem in mainile noastre acele „unelte” pentru a ne da seama, cel putin pana la un punct, ceea ce vrea si ce cere Dumnezeu de la noi. Se numesc, pentru evrei, Tora, halaha (legea mozaica) sau etica si valorile iudaice. Iar pentru ne-evrei, se numesc Cele Sapte Legi Noahice si regulile de conduita normala in societate.

A Ii da lui Dumnezeu nahat ruah (placere sufleteasca) este de datoria fiecaruia dintre noi. Ba mai mult, as spune ca este o placere sufleteasca, un nahat ruah, si pentru noi. Tot ce avem de facut este sa traducem mesajul ofrandelor din pericopa Vaikra (sau a celei pe care a adus-o Noah) in zilele noastre… Usor de zis, greu de facut! Insa poate ca rasplata pe care o vom primi si faptul ca am contribuit, asemenea lui Noah, la constructia si transformarea in bine a lumii, ne vor impulsiona, pe fiecare dintre noi, sa cautam si sa gasim raspunsurile potrivite.

Shabat Shalom!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.