La momentul redactării acestui comentariu, se pare că pe site-ul DvarTora, pericopa Shemini este una din cele mai „defavorizate”… La ea exista doar doua alte comentarii, din anii 5763 si 5762, de atunci instalandu-se o perioada de „tacere” de mai bine de patru ani.
Si poate tocmai pentru aceasta, in „onoarea” acestei „taceri” de patru ani, m-am gandit ca in acest comentariu sa vorbesc despre TACERE. O altfel de tacere, mult mai profunda si mai plina de semnificatii ca aceea a neredactarii unor comentarii la pericopa Shemini…
La inceputul capitolului al 10-lea al Leviticului, in chiar cea de-a opta zi si ultima a inaugurarii Mishkan-ului (Tabernacolului), Tora ne povesteste despre o tragedie:
Fiii lui Aaron, Nadav si Avihu, si-a luat fiecare galeata si au pus foc in ea si au pus mirodenii deasupra focului si au adus inaintea lui Dumnezeu un foc strain pe care Acesta nu li-l poruncise. Un foc a iesit de dinaintea lui Dumnezeu si i-a consumat si au murit inaintea lui Dumnezeu. Moshe i-a spus lui Aaron: „Despre acest lucru a vorbit Dumnezeu, spunand: ‘Voi fi sfintit prin cei care Imi sunt apropiati si voi fi cinstit inaintea intregului popor.'” Iar Aaron a tacut. – Leviticul 10:1-3
In Tora, dialogurile dintre Moshe si Aaron nu sunt multe. Aici insa, fiii lui Aaron sunt morti, iar dialogul dintre Moshe si Aaron este in fapt un monolog. „Va’idom Aharon”, Aaron a tacut, ne spune Tora.
Comentatorii Torei vorbesc pe larg despre acest fragment si ofera perspective din cele mai diverse…
Ramban (Nahmanide) il prezinta ca pe o tacere fizica, ca pe lipsa a sunetului. Conform lui, Aaron a plans cu lacrimi si strigate amare moartea a doi dintre fiii sai, insa nu a mai continuat aceste strigate dupa cuvintele lui Moshe. Poate a continuat sa planga in sinea sa, insa nu a mai facut sa fie auzit acest planset…
Sforno ne spune ca „Aaron a fost mangaiat”, ca tacerea lui a fost de fapt o impacare cu pierderea pe care tocmai a suferit-o.
Onkelos, traducerea in arameica a Torei, ne spune ca „Aaron a tacut”, insa Tora Sheleima aduce in prim-plan o alta posibila interpretare a acestei traduceri, si anume aceea ca „Aaron L-a preamarit pe Dumnezeu” chiar si aceste momente de durere.
Rashi ne spune ca Aaron a avut o revelatie pentru faptul de a fi acceptat fara cuvinte teribila pierdere.
Baal HaTurim face o paralela intre verbul „va’idom” („a tacea”) din acest context si versetul din Ioshua 10:13 in care, conform rugaciunii lui Ioshua, „va’idom ha’shemesh” („Soarele a stat pe loc [si Luna a ramas nemiscata]”). Poate ca si Aaron a „stat pe loc” cand a auzit ca si-a pierdut fiii…
Multe perspective, multe posibile interpretari… Ce este oare de fapt tacerea? Este ea doar absenta sunetului? Este un inceput de revelatie? Este o acceptare a ceva? Este imposibilitatea de a reactiona? Este lipsa unui raspuns? Poate lipsa unei intrebari… Este o slava muta pentru Dumnezeu? Este oare o recunoastere a unei greseli? Dar daca nu a existat nici o greseala?
Duminica aceasta, 15 aprilie 2007, este Yom HaShoa Ve’Hagvura, Ziua Holocaustului si a Eroismului. Este ziua cand evreii ii plang si isi aduc aminte de aceia care au fost ucisi in tragedia si crima din urma cu 60 de ani. Este ziua cand evreii se roaga, sau tac, sau plang. Este ziua in care unii pun eternele intrebari fara raspuns: „De ce? Cum a fost posibil?” Este ziua cand altii promit, iar si iar, sa nu taca niciodata, sa isi spuna povestea, atat de cruda si de reala cum a fost ea. Este ziua cand unii asculta iar altii (vai, atat de multi) refuza sa asculte. Este ziua cand Auschwitz si Majdanek si Treblinka se acopera de flori si lumanari – o rugaciune, revelatie, lacrima sau intrebare muta pentru toti cei care au pierit in Shoa.
Anul acesta, imediat dupa tacerea lui Aaron din pericopa Shemini, dupa cum a inteles sau nu a inteles el moartea celor doi fii ai sai, vine, chiar la sfarsit de Shabat, o zi pe care nu am fi dorit-o in calendar. O zi a tacerii, o zi in care ne aducem aminte de toti Aaron-ii, toti Menahem-ii, toti Israel-ii, toate Rebeca-le si toate Sare-le pe care le-am pierdut si care au fost amutiti in mod criminal. Tacerea noastra de acum contopindu-se cu tacerea lor…
In numele si memoria milioanelor care au pierit in Shoa, in numele tuturor numerelor tatuate pe bratele supravietuitorilor, in numele eroismului celor care au luptat si celor care si-au pus viata in pericol pentru a fi oameni, si in numele nostru, al celor care traim astazi in lumea aceasta mare… In numele lor si al nostru, sa pastram, la finalul acestui Shabat, un moment de tacere dupa cum o va intelege fiecare… Si sa adaugam o rugaciune, in Shabatul care va precede acest moment, pentru ca toata tacerea noastra, a tuturor, sa fie de acum incolo una a bucuriei si nu a tristetii, a dragostei si nu a urii.
Shabat Shalom, un Shabat cu adevarat al Pacii, tuturor!
Opinii recente