Iom Kipur este o sărbătoare complicată. De fapt, o numim sărbătoare (așa cum numim și Roș Hașana, de altfel), dar Tora nu o numește astfel.
În Leviticul 16:29, Tora declară că Iom Kipur este o zi de privațiune. תענו את נפשתיכם (teanu et nafșoteihem) – lit: ”chinuiți-vă sufletele”, ni se spune, o frază pe care tradiția iudaică a interpretat-o ca referindu-se la cinci restricții specifice, respectiv la interdicția de a mânca și a bea (post negru), a se spăla, a folosi parfumuri, pomezi și uleiuri aromate, a întreține relații intime și a purta încălțăminte din piele (cf. Talmud Ioma 73b + codificările halahice ulterioare).
În Leviticul 23:27, ea este numită o מקרא קודש (”convocare sfântă”) și יום הכפורים (“iom hakipurim”) – Ziua Ispășirii, de fapt “ziua ispășirilor”, la plural, deoarece este asociată cu mai multe ritualuri de ispășire.
În Leviticul 23:32, Tora o numește și שבת שבתון (șabat șabaton) – ”un Șabat de odihnă deplină” sau ”un Șabat al Șabaturilor”, poruncindu-ne să nu facem în ziua de Iom Kipur nicio muncă, după definiția acestui termen în contextul Șabatului, respectiv cele 39 de categorii de activități interzise și derivatele lor.
Iar în final, în Leviticul 25:9-13, Tora ne spune că în această zi, în vechime, se sufla din șofar (cornul de berbec) pentru a sfinți anul al cincizecilea dintr-un ciclu de ani, anul de jubileu, și pentru a ”proclama libertatea în țară”, redând sclavilor libertatea și retrocedând pământul Israelului către proprietarii inițiali și familiile lor.
Ce este așadar Iom Kipur? Post și privațiune? Convocare sfântă? Zi de ispășire? Șabat de odihnă deplină sau Șabat al Șabaturilor? Zi de proclamare a libertății și egalității pentru toți? Altceva?
Ei bine, ideea că am fi nevoiți să alegem doar una din aceste variante în detrimentul tuturor celorlalte este tentantă, dar, în esență, simplistă și greșită. Ca și foarte multe alte ipostaze, iudaismul nu are nicio problemă în a promova semnificații multiple pentru o noțiune sau moment anume, iar Iom Kipur nu face excepție de la această regulă.
În esența ei, Iom Kipur conține toate aceste conotații. Haideți însă să le analizăm pe rând…
Ritualul zilei este acela de post și rugăciune. Ne abținem într-adevăr de la hrană și apă, dar nicidecum pentru a ”ne chinui”, așa cum pare să indice la prima vedere versetul din Leviticul 16:29. Dimpotrivă, postul este o expresie a penitenței și dorinței de elevare spirituală. Ignorând temporar nevoile trupului, putem să ne concentrăm pe nevoile sufletului. Postind și rugându-ne, căindu-ne și reparându-ne relațiile, îndepărtăm ”petele” pe care greșelile și păcatele le-au făcut și obținem o iertare care ne ”resetează” sufletul.
În tradiția iudaică, îngerii sunt cei care nu au nevoie de hrană și apă. De Iom Kipur, postul și rugăciunea ne elevează și pe noi, alături de căința adevărată, la statutul de îngeri.
De altfel, aspirația de a accede la nivelul îngerilor este – conform multor opinii rabinice (OC 610:4) – și motivul pentru care îmbrăcămintea tradițională de Iom Kipur este acel kittel, un halat tradițional alb fără buzunare. De ce? În Ezekiel 9:2 și Daniel 12:6, profeții ne oferă o viziune în care îngerii (lit: ”oameni”) sunt îmbrăcați în haine de in. Radbaz (rabinul David ben Solomon Ibn Zimra, sec. XV) ne explică folosirea culorii albe ca simbol al purității, bazându-se pe versetul din Isaia 1:18 care afirmă: ”Chiar dacă păcatele voastre vor fi precum purpura, le voi face albe ca zăpada.” Totodată, kittel-ul ne amintește și de veșmintele tradiționale în care sunt înmormântați evreii (ceea ce ne face să ne gândim la efemeritatea existenței noastre și să ne căim – OC 610:4), și de asemenea la veșmintele purtate tradițional de Kohen Gadol (Marele Preot) în ziua de Iom Kipur (Lev. 16:4).
* * *
Spiritul zilei de Iom Kipur este însă și de ”convocare sfântă”. De ce? Pentru că nu venim singuri să ne purificăm și să ne sfințim, ci suntem chemați către aceste țeluri. Fără invitația pe care Dumnezeu ne-o adresează, nici n-am putea veni să stăm înaintea Lui. La fel ca și la celelalte sărbători iudaice, chemarea este de a transforma profanul în sacru, de a celebra și marca zile speciale în calendar, de a ne apropia de Dumnezeu, de semeni și de noi înșine.
Desigur, data sărbătorii de Iom Kipur este fixă în calendarul iudaic: întotdeauna, ziua de 10 Tișrei. Însă – chiar dacă astăzi știm exact când cade ea în calendar – să nu uităm că în antichitate, sărbătorile iudaice erau celebrate în funcție de ziua în care Sanhedrinul din Ierusalim primea mărturia a doi martori care văzuseră Luna Nouă și, în funcție de aceasta, sanctifica prima zi a lunii, Roș Hodeș, relativ la care erau proclamate și sărbătorile. Prin acest ritual, poruncit în Exodul 12:2, Dumnezeu decretează că sărbătorile iudaice sunt de fapt un ”parteneriat” între El și evrei: El fixează a câta zi după Roș Hodeș se celebrează sărbătoarea, însă noi fixăm când este Roș Hodeș. De altfel, chiar și binecuvântările specifice pentru Șabat și sărbători marchează această particularitate: de Șabat spunem מקדש השבת (mekadeș haȘabat) – ”[binecuvântat ești Tu, Doamne…] care sfințești Șabatul”, dar de sărbători spunem מקדש ישראל והזמנים (mekadeș Israel vehazmanim) – ”[binecuvântat ești Tu, Doamne…] care sfințești pe Israel și sărbătorile”. Șabatul este sfințit direct de Dumnezeu (ca fiind a șaptea zi din săptămână, de la începutul Creației), iar sărbătorile sunt sfințite de către Dumnezeu prin intermediul lui Israel, care le fixează în calendar prin intermediul Sanhedrinului.
Așadar, de Iom Kipur, ca și la alte sărbători, primim o invitație de la Dumnezeu să venim înaintea Lui, la sinagogă, și să ne rugăm pentru iertare. Primim totodată o invitație să ne adunăm unul cu celălalt. De Iom Kipur, rugăciunile de penitență și de mărturisire a păcatelor (Așamnu, Al Het) sunt la plural, deși ele sunt rostite de fiecare individ în parte. Noi am greșit, noi ne-am făcut vinovați, păcatele sunt ale noastre. Pentru că niciun individ nu are puterea să vină înaintea lui Dumnezeu singur, fără o comunitate care să-l susțină, fără a fi parte dintr-o colectivitate. Dacă ne-am înfățișa în fața lui Dumnezeu ca indivizi, nu am avea nicio șansă. În colectivitate, de dragul și în meritul înaintașilor, al obștii lui Israel, al celor mai drepți decât noi cu care ne asociem – șansa de iertare crește considerabil.
”Chemarea sfântă” de Iom Kipur are așadar rol dual: de a permite lui Israel să vină în audiență la Dumnezeu și de a ne invita să ne reunim cu semenii noștri, de a ne reconecta la valorile poporului nostru. În iudaism, sfințenia nu înseamnă sihăstrie, singurătate. Dimpotrivă, ne elevăm doar în cadrul obștii către care se îndreaptă, colectiv, ochii lui Dumnezeu.
* * *
Iom Hakipurim înseamnă Ziua Ispășirilor, la plural. Desigur, vorbim de multe ritualuri ale zilei, atât astăzi, cât și în vechime, în Tabernacol și Templu: jertfe, haine specifice, coregrafie, rugăciuni, permisiunea ca Marele Preot să intre în Sfânta Sfintelor, cei doi țapi ispășitori, suflatul din șofar etc.
Dar vorbim și despre cel puțin trei feluri de teșuva, de reîntoarcere (adesea tradusă prin ”căință”): întoarcere către Dumnezeu, către semenii noștri și către noi înșine. Iom Kipur are acest caracter, de a adresa invitația să ne reparăm toate relațiile.
Cu Dumnezeu, ne reparăm relația prin post, rugăciune și promisiunea de a nu mai repeta greșelile. Relația cu semenii nu poate fi reparată însă de Dumnezeu, ci trebuie noi să o reparăm direct cu ei. Trebuie să cerem iertare, să ne împăcăm cu cei față de care am greșit, să despăgubim pe cei care au avut de suferit de pe urma acțiunilor noastre.
”Esența zilei de Iom Kipur aduce iertarea”, scrie Rambam. Însă acest lucru nu se întâmplă dacă noi rămânem pasivi și nepăsători. Acțiunile noastre în zilele de dinainte – și mă refer aici nu doar la cele zece zile de căință (Aseret Iemei Teșuva), ci la toate cele 364 de zile care preced Iom Kipur, ”de la Iom Kipurul trecut la acest Iom Kipur”, cum spunem în Kol Nidrei – contează enorm! Nu ne este permis să spunem: ”voi păcătui un an întreg și apoi voi fi iertat de Iom Kipur”. Nu merge așa. Relațiile se repară în timp. Repararea lor cere efort, dedicație, perseverență. Cere să ne schimbăm modul de a gândi, de a acționa, de a vorbi.
Îmi vine în minte desigur celebra poveste despre lașon hara (bârfă și vorbirea de rău a semenilor). În ea, un rabin care a fost întrebat cum se poate repara o întreagă istorie de agresiune verbală și de răspândire de zvonuri mincinoase la adresa cuiva, a răspuns: ”Mergi acasă, ia o pernă, suie-te pe deal și răspândește fulgii în vânt. Apoi du-te și adună-i pe toți și pune-i înapoi în pernă.” Analogia nu se referă doar la vorbele rele pe care le adresăm, ci și la acțiunile noastre. Nu este ușor să reparăm ce am stricat. Uneori este chiar imposibil și trebuie să ne mulțumim doar cu o reparație parțială, incompletă.
Iom Kipur are puterea să ierte pentru că Dumnezeu a decretat astfel. Însă această putere de iertare depinde și de noi. Dacă nouă nu ne pasă, iertarea nu vine. Dar dacă ne pasă și facem ce ne stă nouă în putere pentru a ne reîntoarce pe calea cea bună, atunci intervine și Dumnezeu cu puterea Lui nemărginită și face posibilă iertarea și reîntoarcerea. ”Întoarce-ne, Doamne, la Tine și ne vom întoarce” (Lamentații 5:21).
Și desigur, alături de reîntoarcere către Dumnezeu și reîntoarcerea către semeni, există și reîntoarcerea către noi înșine. De Iom Kipur avem datoria să ne iertăm și pe noi înșine: pentru greșeli, vorbe nechibzuite, decizii eronate, pasivitate, răutate etc. Numai așa putem merge înainte. Da, suntem oameni și greșim, dar nu avem voie să ne imputăm aceste greșeli veșnic. Teșuva presupune un ”reset”, un nou început. Iar începuturile cer atât schimbare (pentru ca direcția nouă să nu fie aceeași cu cea veche), cât și o ”arhivare” a trecutului. Trebuie să învățăm din trecut, dar nu avem nevoie ca el să ne obsedeze sau să ne domine.
* * *
Iom Kipur este și ”Șabat de odihnă deplină”. Este o zi solemnă de odihnă, o zi atât de specială încât sfințenia sa transcende alte sfințenii asociate timpului iudaic.
Toate zilele de post și jale sunt amânate pe duminică atunci când ele cad de Șabat. (Taanit Ester este devansată pe joi, pentru a permite celebrarea Purimului.) De Șabat sunt interzise orice manifestări publice de doliu, jalea și postul. Cum se face așadar că de Iom Kipur, Șabatul Șabaturilor, postim? Cum se face că dacă Iom Kipur cade în zi de Șabat postim?
Răspunsul la aceste întrebări stă în modul în care iudaismul privește noțiunea de post, așa cum am explicat și anterior. Postul nu este menit a-l chinui pe om, ci a-l eleva spiritual. În înțelepciunea hasidică, ni se dezvăluie că esența sufletului uman transcende nivelul fizic al existenței. În zilele normale, omul are nevoie să fie hrănit pentru a exista, pentru ca atât trupul cât și sufletul său să funcționeze. Dar într-o zi atât de sfântă cum este Iom Kipur, când sufletul uman accede la nivelul îngerilor, rolurile sunt inversate: sufletul devine capabil să susțină trupul.
Totodată, Iom Kipur este Șabat al Șabaturilor pentru că, așa cum Șabatul este o adevărată binecuvântare săptămânală pentru suflet – permițându-i să se odihnească, să se reîmprospăteze și să se reîncarce cu energie divină – tot așa și Iom Kipur este o binecuvântare anuală pentru suflet. Este un Șabat al Șabaturilor pentru că încununează ”odihna” săptămânală și o ridică la nivelul unei sărbători anuale a ”odihnei”, mai puternică și mai plină de semnificații decât totalul Șabaturilor de peste an.
Desigur, am pus ”odihnă” în ghilimele pentru că tradiția iudaică asociază Șabatului cele 39 de interdicții specifice, unele dintre ele neavând neapărat legătură cu odihna fizică. Din păcate, limba română nu are un termen care să poată reda corect și complet noțiunea ebraică de מלאכה (melaha), asociată Șabatului. Poate o traducere mai adecvată ar fi ”activitate prin care omul își exercită controlul asupra lumii care îl înconjoară”. De Șabat – în amintirea actului divin de ”odihnă” sau ”abținere” din Geneza 2:2 – ne abținem și noi de la a modifica lumea în care trăim și ne mulțumim să o admirăm. Iom Kipur este și ea, ca și Șabatul, o zi în care ne concentrăm pe propria noastră ascensiune spirituală și nu pe cum putem să transformăm lumea în care trăim.
Și mai există o conexiune între noțiunea de Șabat și cea de teșuva (căință) care este specifică zilei de Iom Kipur. În pericopa Nițavim ni se spune ושבת עד ה אלקיך (veșavta ad Hașem Elokeha) – ”vei reveni (sau te vei întoarce) la Domnul Dumnezeul tău”. Rabinul Yosef Grossman, coordonator rabinic în cadrul OU, remarcă faptul că în ebraică ושבת (veșavta) se scrie identic cu ושבת (veȘabat), sugerând o conexiune între cele două noțiuni. Așa cum teșuva ne întoarce la Dumnezeu, și Șabatul are puterea să facă acest lucru – ne explică el. Iar Șabatul Șabaturilor, Iom Kipur, cu atât mai mult poate face asta!
Indiferent de explicația oferită, Iom Kipur include interdicțiile și spiritul Șabatului, pe care le transcende printr-o semnificație suplimentară, aceea de zi de căință și reîntoarcere către Dumnezeu, semeni și scânteia de divinitate din fiecare dintre noi.
* * *
Iar la final de eseu, câteva gânduri despre eliberare. În vechime, de Iom Kipur se sufla din șofar pentru a marca anul de jubileu și reinstaurarea libertății și egalității pentru toți. Astăzi, obiceiul este păstrat, deși nu suflăm din șofar de Iom Kipur, ci la final de Iom Kipur. De ce?
În primul rând, aidoma eliberării sclavilor din antichitate, de Iom Kipur și sufletul nostru este eliberat de păcate (Levuș, OC 623:5). Aidoma revenirii tuturor la moșiile ancestrale, de Iom Kipur, cu iertarea obținută de la Dumnezeu, revenim și noi pe drumul pe care El l-a deschis pentru noi și pe care ne îndeamnă să mergem.
Apoi, șofarul ne amintește că am triumfat în luptă. Împotriva păcatelor noastre, împotriva ideilor greșite pe care le aveam, împotriva lui Satan (Acuzatorul) și a instinctului rău care a încercat să ne domine. Suflăm din șofar ca să ne celebrăm victoria imediată și totodată ca să ne redeclarăm speranța că victoria și mântuirea finală sunt aproape și accesibile.
Și desigur, suflăm din șofar pentru ca să marcăm momentul în care Dumnezeu ne-a fost cel mai aproape. În Tora, ni se spune că Prezența Divină a coborât pe Muntele Sinai în sunet de șofar. Apoi, la finalul Revelației, Dumnezeu a urcat înapoi în ceruri tot în sunet de șofar (Psalmi 47:6). Nu se cuvine să lăsăm acest moment să treacă neobservat, momentul în care revenim la activitățile noastre cotidiene, după ce L-am avut pe Dumnezeu aproape, în sufletele noastre retransformate în vas sfânt, demn de a purta în el scânteia de divinitate primită de la Creator.
Și încă o explicație…
Am spus la început, în primul paragraf al acestui eseu, că Iom Kipur nu este numit în Tora ”sărbătoare”. Într-adevăr, ea este o zi solemnă, sfântă și specială, mai mult decât este o sărbătoare. De Iom Kipur, nu recităm Halel, psalmii asociați zilelor de sărbătoare, pe care îi rostim de Pesah, Șavuot și Sucot. În Talmud (tratatul Roș Hașana 32a), îngerii sunt surprinși în următorul dialog cu Dumnezeu: ”Stăpâne al lumii, spun ei, de ce Israel nu recită psalmi de slavă de Roș Hașana și Iom Kipur? Iar Dumnezeu răspunde: Când Regele stă la judecată, cu Cartea Vieții și Cartea Morții deschise înaintea Lui – oare s-ar cuveni ca Israel să recite psalmi de slavă?!?”
Prin suflatul din șofar și rememorarea jubileului de odinioară, ne aducem aminte că totuși Iom Kipur este, într-un fel, o sărbătoare, un prilej de celebrare. Celebrăm propria noastră iertare, faptul că Dumnezeu ne dă o nouă șansă, faptul că am intrat – după trepidația zilelor de căință – într-un an nou pe care ni-l dorim bun și dulce, așa cum ne-am urat unul altuia de Roș Hașana. Urmează Sucot, Sărbătoarea Colibelor, pe care tradiția o numește החג (HeHag) – ”Sărbătoarea” (articulat), tocmai pentru că ea este prima ocazie cu adevărat veselă și plină de bucurie din noul an.
În esență, sunetul de șofar de la final de Iom Kipur ne aduce aminte pentru ce am luptat, pentru ce ne-am schimbat, pentru ce am trepidat, pentru ce am postit și pentru ce ne-am rugat. Pentru un an plin de realizări, de bucurii și împliniri, de spiritualitate, apropiere și bunătate, alături de toți cei dragi și apropiați.
* * *
Iată așadar o trecere în revistă a zilei de Iom Kipur. Probabil că simbolurile și semnificațiile pe care le-am discutat aici sunt doar o mică parte din ce înseamnă această zi în calendarul iudaic, în tradiția, istoria și religia poporului evreu. Sper însă ca aceste rânduri să vă ajute să aveți o zi de Iom Kipur mai plină de miez, și, desigur, ca această zi să ne aducă tuturor iertarea și împăcarea pe care ne-o dorim din suflet.
Gmar Hatima Tova! Sfârșit cu semnătură bună, în Cartea Vieții, vă doresc tuturor!
Opinii recente