În urmă cu aproape trei ani, o mare personalitate a lumii iudaice, rabinul-lord Jonathan Sacks זצ״ל trecea în Lumea cea Veșnică. În pregătirea marilor sărbători iudaice de toamnă, Roș Hașana și Iom Kipur, vă ofer în traducere un fragment (ușor parafrazat) din scrierile rabinului Sacks, mai precis din introducerea la broșura ”Zece zile, zece căi” (”Ten Days, Ten Ways”). Vă recomand cu căldură lectura completă a broșurii, care conține un mesaj important, actual și profund despre cum (ar trebui să) ne simțim înaintea lui Dumnezeu în aceste zile. Un an bun și dulce tuturor și un verdict cu semnătură bună, în Cartea Vieții!
* * *
Există un verset care spune astfel:
Căutați-L pe Dumnezeu unde poate fi găsit, strigați-L când este aproape! – Isaia 55:6
Înțelepții evrei au fost puși în dificultate de acest verset. Când nu este Dumnezeu aproape? Cu siguranță, Dumnezeu este pretutindeni. Răspunsul lor a fost profund: Dumnezeu este întotdeauna aproape de noi, dar noi nu suntem întotdeauna aproape de Dumnezeu. Când suntem însă aproape? În cele zece zile dintre Roș Hașana și Iom Kipur.
De ce este Dumnezeu aproape în aceste zile? Pentru că atunci, când Îi cerem Creatorului nostru să ne înscrie în Cartea Vieții, ne gândim cel mai profund la propria noastră viață. Ce am realizat? Ce nu am reușit încă să realizăm? Ce am făcut greșit? Cum putem corecta faptele noastre? Ce suntem meniți să facem în viață?
Indiferent dacă suntem oameni credincioși sau nu, aceste întrebări au o profundă conotație religioasă. Știința ne poate spune cum a început viața, dar nu ne poate spune care este sensul vieții. Antropologia ne poate spune multe despre felul în care oamenii au trăit, dar nu ne poate spune cum trebuie noi să trăim. Economia și studiile de afaceri ne pot spune cum să creăm bogăție, dar nu ne pot spune ce să facem cu bogăția pe care am creat-o.
De ce? Pentru că fiecare știință în parte ne vorbește despre relațiile dintre fenomenele care se produc într-un sistem anume, oricare ar fi el, fie că sunt particule subatomice, moduri de aranjare a energiei sau puterii sau modul în care funcționează piața. Însă scopul, înțelesul, semnificația acelor fenomene poate fi găsită doar dincolo de sistem.
Diversele științe, naturale, sociale sau umane, ne pot răspunde la întrebarea ”cum?”, dar nu și la întrebarea ”de ce?”. Întrebările de tip ”de ce” ne cer să ne ridicăm privirea dincolo de imediat și să căutăm ceva transcendent. Iar numele pe care îl dăm acestui ”transcendent” este Dumnezeu. A căuta înțelesul lucrurilor este căutarea religioasă, iar de Roș Hașana și Iom Kipur această căutare a omului atinge cote maxime.
Dumnezeu este mereu aproape de noi, dar noi nu suntem mereu aproape de El. Cum putem să ne apropiem de El? Există religii care presupun că mai întâi trebuie să avem o experiență legată de Dumnezeu, o epifanie sau viziune, și abia apoi decidem să ducem o viață religioasă. În iudaism, presupunem contrariul: mai întâi ducem o viață religioasă și abia apoi, încet și cu ezitare, începem să avem acea experiență a Divinului. ”Vom face și vom asculta” (Exod 24:7) au spus strămoșii noștri la Muntele Sinai. Așa se întâmplă în toate aspectele legate de suflet. Învățăm să iubim muzica ascultând muzică. Învățăm să fim generoși făcând fapte generoase. ”Inima urmează fapta”, ne spune celebra lucrare medievală Sefer Hahinuh. Nu ne putem aștepta să avem credință sau să-L găsim pe Dumnezeu dacă așteptăm ca El să ne găsească.
Noi suntem cei care trebuie să începem călătoria. Și apoi Dumnezeu ne va întâlni la jumătatea drumului.
Există multe drumuri spre a-L găsi pe Dumnezeu, multe căi către Prezența Divină. Unii sunt mișcați de muzică evreiască, ații de istoria evreilor, alții de literatură sau artă iudaică. Unii își redescoperă rădăcinile călătorind în locuri unde au trăit strămoșii lor, alții lucrând pentru comunitate, alții luptând împotriva antisemitismului sau organizând strângeri de fonduri sau făcând voluntariat pentru cauze nobile. Nu contează unde începem, cu condiția să începem undeva. Viața evreiască este circumferința unui cerc al cărui centru este Dumnezeu. Acolo ne întâlnim, indiferent de punctul de unde am plecat.
O primă cale de urmat în aceste zile este identitatea. Ne-am născut într-o familie care are o istorie. Cine suntem? Din ce poveste facem parte?
A doua cale este rugăciunea, cel mai direct drum prin care încercăm să ajungem la Dumnezeu. A treia cale este studiul, cel mai înalt deziderat al iudaismului, despre care înțelepții ne spun că este chiar mai sfânt ca rugăciunea. A patra cale sunt mițvot, poruncile divine. În rugăciune, Îl regăsim pe Dumnezeu prin vorbă. În studiu, Îl regăsim pe Dumnezeu prin ascultare. Iar în mițvot, Îl regăsim pe Dumnezeu prin acțiune.
Apoi vin cele trei atribute majore ale personalității unui evreu: țedaka – dragostea ca act de justiție; hesed – dragostea ca act de compasiune; și emuna – dragostea ca act de fidelitate. Iudaismul este o religie a dragostei îndreptată nu către mistic, către ceva aflat în afara lumii lăsată neschimbată în imperfecțiunea ei, ci dimpotrivă, o religie a dragostei care acționează asupra lumii, încercând prin fiecare acțiune, zi de zi și generație după generație, să facă această lume mai puțin crudă, mai umană și mai bună pentru om.
Iar în final avem cele trei simboluri majore ale vieții evreiești: Israel, singurul loc de pe pământ unde evreii au o șansă să facă ceea ce alte neamuri consideră de la sine înțeles, anume să se autoguverneze și să creeze o societate după principiile și valorile proprii; Kiduș Hașem, sfințirea numelui lui Dumnezeu prin faptul de a ne comporta ca ”ambasadori” ai Creatorului în relațiile cu alții; și, în final, responsabilitatea iudaică, ideea că suntem parteneri ai lui Dumnezeu în actul de creație, că fiecare dintre noi are câte o sarcină de îndeplinit, câte o muncă de făcut în viața pe care o trăim.
Pentru fiecare dintre noi, există o cale și un început. Iar întrebările de debut ale călătoriei sunt: Cum mi se aplică mie aceste concepte? Cum ar trebui să acționez eu în anul care începe? După cum zicea rabinul Nahman din Breslev: ”Pentru fiecare evreu există câte o cale de a ajunge la Prezența Divină.” Sau, cum spun eu: ”Acolo unde ceea ce vrem să facem se întâlnește cu ceea ce trebuie să facem – acolo vrea Dumnezeu să fim.”
Oricât de mult am trăi, viața este scurtă, prea scurtă. Fiecare zi contează. Fiecare zi în care nu facem o faptă bună, în care nu facem un pas cât de mic către Dumnezeu, este o zi irosită. Și zilele noastre pe acest pământ sunt prea puține pentru a le irosi. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți în anul care începe cu pace, sănătate, fericire și viață!
Opinii recente