Pericopa din aceasta saptamana vorbeste despre Israel si luarea acestuia in posesie de catre evrei. Moshe este indemnat sa trimita cercetasi in Tara Sfant, ca un prim pas in acest proces de luare in posesie.

Vorbind despre kedusha (sfintenia) Tarii Sfinte, Maimonide este de parere ca tara a ramas sfanta doar atata timp cat evreii au ramas suverani pe pamantul ei. Odata cu distrugerea Regatului Israelului de catre Babilonieni, sfintenia tarii a incetat (Hilhot Bet Ha’Behira 6:16). Ceea ce este insa deosebit de interesant este ca Maimonide este de parere si ca atunci cand evreii au revenit in tara, multi ani mai tarziu, sub dominatia regelui Cirus al Persiei, sfintenia pamantului Israelului a devenit eterna, ea continuand chiar si dupa ce regatele evreilor au fost cucerite si Templul distrus de catre romani, desi suveranitatea poporului evreu asupra tarii incetase.

Oare de ce prima sfintire a tarii a fost finita si cea de-a doua eterna?

Tot Maimonide ofera raspunsul: totul are legatura cu modul in care a fost luat in posesie pamantul. Atunci cand pamantul este cucerit prin forta armata, sfintenia rezista doar atat timp cat suntem la putere. Odata ce suntem invinsi, sfintenia dispare si ea. Atunci cand insa luam tara in posesie prin mijloace pasnice, precum am facut-o in timpurile lui Cirus, sfintenia este mai puternica si are capacitatea de a deveni eterna, de a continua chiar si dupa ce suntem cuceriti.

Unul din marii rabini americani ai secolului 20, Rav Soloveitchik, ofera si o alta distinctie. In cadrul primei cuceriri, pe vremea lui Iehoshua, Ierusalimul a fost ultimul oras eliberat. In timpul lui Cirus, la a doua cucerire, Ierusalimul a fost primul oras eliberat. Iar sfintenia Ierusalimului este divina. Fiind ultima bucata de pamant eliberata in vremea lui Iehoshua, Ierusalimul si sfintenia sa a avut foarte putin efect asupra restului tarii. In vremea lui Cirus insa, fiind prima bucata de pamant eliberata, Ierusalimul si-a putut “transmite” sfintenia provenita direct de la Dumnezeu catre intreaga tara, facand astfel ca sfintenia intregii tari sa devina eterna.

In fine, o a treia sugestie: poate ca diferenta dintre cele doua luari in posesie poate fi inteleasa prin prisma intelegerii diferentei dintre un eveniment care se intampla pentru prima data si unul care se intampla pentru a doua oara in istorie. Prima data cand are loc, o intamplare este doar atat de puternica si semnificativa ca in primul moment in care s-a produs. Insa atunci cand ceva a fost pierdut si, in ciuda acestui fapt, este regasit si reinceput, puterea acestui nou inceput este atat de mare incat devine eterna. Puterea nu sta in decizia momentului, ci in implicarea si “sudoarea” pe care oamenii sunt dispusi sa o investeasca in timp. Pentru a crea lucruri durabile, trebuie sa ne implicam permanent. In cazul Ierusalimului, implicarea noastra, chiar si dupa 2000 de ani de la distrugere este inca in viata, asa cum va fi de-a pururi, si in consecinta, Orasul Sfant traieste si el vesnic.

Unii cred ca lucrurile cele mai frumoase si mai durabile sunt primele pe care le intalnim: primul sarut, prima aniversare, primul salariu… Insa adesea nu acestea sunt cele mai frumoase. Testul real este ce se intampla atunci cand suferim un esec, o pierdere. Chiar si atunci, in mijlocul suferintei, o putem lua de la capat. Al doilea inceput nu este poate considerat la fel de frumos, la fel de fastuos ca primul, insa adesea el este mai puternic si mai durabil, putand uneori sa sfideze veacurile si sa dainuiasca etern.

Shabat Shalom!

Share This