De doua ori in pericopa pe care o citim in aceasta saptamana, lucruri aparent evidente sunt rostite cu voce tare si accentuate. Primul exemplu este acela al aducerii ofrandei primelor fructe, bikurim, la Templul din Ierusalim. Este un episod in care fiecare evreu este dator sa aduca darul primelor fructe si apoi, ca si cum actiunile sale nu ar fi clare, sa spuna cu voce tare kohenului (preotului) care le primeste ca a venit sa aduca aceste fructe.

Iar al doilea episod este legat de zeciuiala si daruirea acesteia levitilor, orfanilor si vaduvelor, in urma careia este de asemenea facuta o declaratie verbala. Iata versetele Torei:

Apoi sa vorbesti din nou si sa spui inaintea Domnului, Dumnezeul tau: “[…] Si Dumnezeu ne-a scos din Egipt cu mana puternica si brat intins, cu aratari infricosatoare, cu semne si minuni. El ne-a dus in locul acesta si ne-a dat tara aceasta, tara in care curge lapte si miere. Acum iata, aduc cele dintai roade din roadele pamantului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!” — Deuteronom 26:8-10

Dupa ce vei ispravi de luat toata zeciuiala din roadele tale, in anul al treilea, anul zeciuielii, sa o dai levitului, strainului, orfanului si vaduvei; si ei sa manance si sa se sature, in orasele tale. Sa spui inaintea Domnului, Dumnezeului tau:

Am eliminat din casa mea ceea ce este sfant si l-am dat levitului, strainului, orfanului si vaduvei, dupa toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; nu am incalcat nici nu am uitat niciuna din poruncile Tale. Nu am mancat nimic din aceste lucruri in timpul meu de jale, nu am folosit nimic din ele in timpul impuritatii spirituale si nu am dat nimic din ele pentru vreun mort. Am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul meu, am facut dupa toate poruncile pe care mi le-ai dat. Priveste din locasul Tau cel sfant din ceruri si binecuvanteaza pe poporul Tau Israel si tara pe care ne-ai dat-o, precum ai jurat parintilor nostri, tara aceasta in care curge lapte si miere. — Deuteronom 26:12-15

Mai multe detalii leaga aceste episoade intre ele… Primul, pe care l-am mentionat deja, este ideea de a rosti cu voce tare ceva ce pare deja evident. Alte detalii sunt tematice: in ambele episoade se vorbeste despre ideea de a da, in ambele sunt mentionati levitii, orfanii si vaduvele, in ambele se vorbeste despre “tara in care curge lapte si miere”.

Insa al doilea episod, acela al zeciuielii ne prezinta si o idee mai putin obisnuita… Declaratia verbala ce trebuie facuta incepe cu cuvintele: “Am eliminat din casa mea ceea ce este sfant.” Stranie idee, nu-i asa? In general, oamenii doresc sa aduca lucruri sfinte in casele lor, nu sa le elimine. Oare de ce ne-ar da Tora o porunca in care sa ne indepartam de sfintenie, sa o “alungam” din casa noastra, si nu sa incercam sa o aducem inauntru?!?

Pentru a gasi raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa ne uitam putin asupra conceptului iudaic de kedusha, sfintenie. Sfintenia in iudaism este de mai multe feluri… Exista sfintenia lui Dumnezeu, exista sfintenie a unui loc (cum ar fi spre exemplu Israelul, Ierusalimul sau Templul Sfant). Exista de asemenea sfintenie a timpului (de exemplu: Shabatul si sarbatorile), exista sfintenie a unei persoane (spre exemplu kohenii sau faptul ca poporul evreu este mentionat de mai multe ori in Tora ca “am kadosh” — popor sfant). Si, in final, exista sfintenia unui obiect (precum korbanot, sacrificiile rituale).

In cazurile citate din pericopa noastra, sfintenia este una a obiectelor. Insa modul in care ele devin sfinte este foarte interesant. Spre deosebire de Israel, Ierusalim sau de koheni spre exemplu, a caror sfintenie provine din faptul ca Dumnezeu insusi declara in Tora ca aceste locuri si persoane sunt sfinte, primele roade si zeciuiala nu devine sfanta decat atunci cand este desemnata ca atare de catre proprietar.

Un om merge pe camp si vede o smochina care a inceput sa se coaca. El leaga un fir de iarba in jurul acestui fruct ca semn ca acesta este fructul pe care il va aduce ca bikurim la Ierusalim” — Rashi pe citand mishna in Bikurim 3:1

Modul de desemnare al zeciuielilor il implica chiar si mai mult pe proprietar. Daca in cazul ofrandei de bikurim tot ce face proprietarul este sa marcheze ceea ce este de fapt primul fruct, in cazul zeciuielii, proprietarul alege si separa din roadele pe care le are adunate in casa pe cele pe care le va darui levitilor, vaduvelor, orfanilor si strainilor. Practic, fructele devin “sfinte” in momentul acestei desemnari, acestei separari.

Aceasta este de fapt cheia raspunsului pe care il cautam! Sfintenia acestor obiecte este in intregime dependenta de noi. Noi cream sfintenia! Iar pentru a o crea, trebuie sa separam ceea ce este sfant de ceea ce este profan, trebuie sa “eliminam din casa ceea ce este sfant”. A crea sfintenie inseamna cateodata sa facem un pas inapoi si sa spunem: “Lucrul de care tocmai m-am despartit sa fie sfant!” Numai facand aceasta delimitare si numai oferind parte din ceea ce avem celor defavorizati (leviti, vaduve, orfani sau straini), celor care nu isi pot permite ceea ce ne permitem noi — numai asa cream de fapt sfintenia obiectelor pe care le oferim.

Este, cred eu, o idee deosebit de interesanta… Sfintenia in iudaism nu este decretata doar de catre Dumnezeu. Noi suntem parteneri ai Creatiei divine prin actiunile noastre, atunci cand acestea conduc la bunastarea acestei lumi, la evolutia ei, la pastrarea si infrumusetarea ei.

Acesta este de fapt si motivul pentru care suntem datori sa rostim cu voce tare lucrurile evidente. Avem nevoie, ca oameni si ca parteneri in Creatia lui Dumnezeu, sa facem hakarat ha’tov, sa recunoastem lucrurile bune care ne sunt oferite sau pe care le realizam, pentru a putea continua sa ne bucuram de ele si sa le cream si pe viitor. O lume in care vorbim doar despre cele rele este sumbra si pesimista, este o lume in care nu poate exista sfintenie pentru ca am fi prea tristi, prea “cenusii” pentru a lua parte alaturi de Dumnezeu in crearea sfinteniei. Ivdu et Hashem be’simha, “Slujiti-L pe Dumnezeu cu bucurie”, ne spune o veche vorba iudaica.

Sa ne bucuram de ceea ce ne inconjoara, sa impartim ceea ce avem cu altii si sa ne preocupam pentru a-I fi parteneri lui Dumnezeu in sfintirea lumii in care traim!

Shabat Shalom!

Share This