Domnul a vorbit lui Moise si i-a zis: ”Trimite niste oameni sa iscodeasca tara Canaanului pe care o dau copiilor lui Israel. Sa trimiti pentru tine cate un om pentru fiecare din semintiile parintilor lor, toti sa fie dintre fruntasii lor.” – Numeri 13:1-2
Ei au zis: ”Tara pe care am strabatut-o, ca sa o iscodim, este o tara care mananca pe locuitorii ei; toti aceia pe care i-am vazut acolo. Sunt oameni de statura inalta. Apoi am mai vazut in ea pe uriasi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriasilor: inaintea noastra si fata de ei parca eram niste lacuste.” – Numeri 13:31-33
In general, doua din cele trei carti „de mijloc” ale Torei, Leviticul si Numeri, nu sunt cunoscute prea mult. Toata lumea stie ca Dumnezeu a creat lumea in sase zile si s-a odihnit in cea de-a saptea, toti cunosc povestea lui Avraham sau a lui Moshe, insa povestirile din Leviticul sau din Numeri nu sunt cunoscute. Exista insa si exceptii…
Povestea celor 12 iscoade trimise de Moshe in Tara Canaanului, inainte de intrarea in ea a poporului evreu, este una din aceste exceptii… Multa lume poate sa relateze cu o oarecare acuratete faptul ca Moshe a trimis 12 capetenii de triburi in Israel, pentru a vedea „cum este poporul care o locuieste, daca este tare sau slab, daca este mic sau mare la numar, cum este tara in care locuieste: daca este buna sau rea; cum sunt cetatile: daca sunt deschise sau intarite, cum este pamantul: daca este gras sau sterp, daca sunt sau nu copaci pe el.” [Numeri 13:18-20]
Comentatorii Torei explica insa ca porunca de a trimite cercetasi in Israel nu era de fapt o porunca. Rashi explica faptul ca Dumnezeu i-a spus lui Moshe sa trimita oameni in Israel „pentru el”, adica dupa propria dorinta. Practic, Dumnezeu nu S-a opus la aceasta dorinta a lui Moshe, insa comentatorii sunt de parere ca a dezaprobat-o in esenta. In fond, pentru ce ar dori cineva sa vada daca poate cuceri Israelul, din moment de Insusi Dumnezeu este de partea sa?!?
Rashi comenteaza in continuare ca persoanele trimise in Israel sunt referite in Tora cu apelativul anashim (oameni), ceea ce este interpretat ca aluzie la importanta si pozitia sociala a acestora. Oamenii trimisi de Moshe erau printre cei mai luminati si invatati din generatia respectiva. Acesti lideri ai poporului, avand permisiunea de a spiona Tara Canaanului, ar fi trebuit sa aduca vesti bune si sa motiveze poporul sa urmeze calea indicata de Dumnezeu, intrand pentru a lua in posesie Pamantul Fagaduit. Greseala lor, care a dus la tragica pierdere in pustiu a unei generatii intregi, a fost aceea ca nu au crezut in Dumnezeu si in fortele proprii.
In Haftara (portiunea din profeti care se citeste in sinagogi in legatura cu pericopa saptamanii), Iehoshua ne povesteste despre un episod similar in care, dupa cucerirea Israelului de catre evrei, doi spioni sunt trimisi pentru a „repara” raul produs in urma cu 40 de ani in urma. Misiunea acestor doi spioni, spun comentatorii, era sa determine doar daca locuitorii Canaanului se tem sau nu de evrei. In Ierihon, ne spune Haftara, spionii s-au intalnit cu Rahav, o hangita dispusa sa isi riste viata gazduindu-i. Motivul: pur si simplu pentru ca auzise de minunile facute de Dumnezeu pentru evrei (plagile din Egipt, despartirea marii, daruirea Torei) si crezuse ca Dumnezeu isi va tine promisiunea de a conduce poporul in Tara Fagaduita. Spre deosebire de primii 12 spioni evrei, Rahav a fost convinsa ca evreii vor cuceri Israelul fara probleme!
Care a fost rezultatul final in cele doua ipostaze? Cei 12 spioni, marii invatati ai vremii lor, au murit in desert. Rahav, hangita simpla si fara educatie aleasa, s-a ridicat in spiritualitate, s-a alaturat poporului evreu si a trait o viata linistita si plina de impliniri in tara care a devenit de atunci pentru vesnicie a evreilor.
Talmudul (tratatul Makot 10b) spune ca „un om este condus pe calea pe care doreste sa mearga. Atunci cand un om vine sa se purifice, este ajutat sa se purifice. Atunci cand vine sa se impurifice, este ajutat sa se impurifice.” Doisprezece evrei intelepti au decazut. O hangita simpla a crescut in spiritualitate.
In pericopa din aceasta saptamana, Moshe se roaga pentru iertarea unei greseli facuta de oameni luminati. „Iert, precum ai cerut.”, ii raspunde Dumnezeu. „Dar cat este de adevarat ca Eu sunt viu si ca slava Domnului umple tot pamantul, atat este de adevarat ca toti cei ce au vazut cu ochii lor slava Mea si minunile pe care le-am facut in Egipt si in pustie si totusi M-au ispitit de zece ori acum si n-au ascultat glasul Meu, toti aceia nu vor vedea tara pe care am jurat parintilor lor ca le-o voi da…”
In zilele noastre, sunt multi care privesc adesea cu nepasare mesajele pe care Dumnezeu ni le trimite. Li se pare ca El nu se mai implica in viata oamenilor, ca „si-a facut treaba” creand lumea si ca apoi le-a intors spatele… Acestor oameni, Talmudul le spune ca „un om este condus pe calea pe care doreste sa mearga.” Mesajul acesta, desi vechi de 2000 de ani, este nou si actual!
Cine crede ca un lucru poate fi facut, il va face! Cine crede ca viitorul evreilor din Romania este unul plin de lumina si speranta, va contribui la acest viitor! Cine crede ca nu se poate face nimic, nu va face nimic… Daca la un examen sau interviu pentru un post mergeti cu ideea ca nu il veti lua, este foarte posibil ca acest lucru sa se intample… Daca porniti insa cu ideea ca va fi bine, va fi… Dupa cum spune un proverb in engleza: „where there is a will, there is a way” („Acolo unde exista vointa, se va gasi o cale…”)
In povestea spionilor din pericopa Shelah, problema principala a fost una de optica. Din cei 12 spioni trimisi in Canaan, numai doi, Caleb ben Iefune si Iehoshua ben Nun, au inteles ca totul este un test. Ceilalti zece au vazut ca tara este buna, insa nu s-au simtit in stare sa o ia in posesie. Dupa cum au spus ei insisi, „in ochii nostri, eram ca niste lacuste si la fel eram si in ochii locuitorilor tarii”… Atunci cand ne privim pe noi insine ca neputinciosi, asa suntem… Cand ne privim insa in oglinda succesului, suntem invingatori!
Povestea spionilor nu este insa un indemn singuratic in pericopa Shelah pe care o citim in aceasta saptamana… In finalul pericopei, Dumnezeu ii spune lui Moshe: „Vorbeste copiilor lui Israel, si spune-le sa-si faca, din neam in neam, un ciucure (tzitzit) la colturile vestmintelor lor, si sa puna un fir albastru peste ciucurele acesta din colturile vestmintelor. Cand veti vedea ciucurele acesta, sa va aduceti aminte de toate poruncile Domnului, ca sa le impliniti […] Sa va aduceti astfel aminte de poruncile Mele, sa le impliniti, si sa fiti sfinti pentru Dumnezeul vostru. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din tara Egiptului, ca sa fiu Dumnezeul vostru.”
Poate ca v-ati intrebat cum este posibil ca un ciucure sa aduca aminte celui care il poarta de poruncile divine… Si care este legatura dintre spioni si tzitzit (pentru ca apar in aceeasi pericopa)?
Ei bine, tratatul talmudic Menahot (43b) explica faptul ca firul albastru din tzitzit provine de la un animal acvatic (hilazon), amintind astfel de mare, care aminteste prin culoarea ei de culoarea cerului, care la randul lui aminteste prin culoarea lui de culoarea Tronului Gloriei Divine. Deosebit de ciudat, as spune… De ce nu ni se spune direct ca albastrul din tzitzit este de fapt culoarea Tronului Gloriei? De ce trebuie sa trecem prin etape, gandindu-ne la tzitzit, apoi la mare si apoi la cer?!?
Raspunsul este ca toate lucrurile pe care le facem necesita etape! Trebuie sa urmam o ordine, sa facem pasi catre atingerea unui scop… Tara Canaanului nu a putut fi data evreilor „pe o tava de argint”, nu pentru ca Dumnezeu nu ar fi putut sa le-o dea, ci pentru ca ei nu puteau sa o primeasca. Doar atunci cand un om se implica intr-o activitate si depune efort, doar atunci va pretui acel lucru…
De aceea au fost trimisi spionii in Israel! Pentru ca prin actiunea lor sa ne gandim la „mare”, la „cer” si la Tronul Gloriei Divine! Sa facem pasii de care suntem noi in stare si sa dovedim ca meritam o tara! Sa ne gandim ca planul lui Dumnezeu ne doreste implicati, ne doreste in miscare, facand pasi, mai mari sau mai mici, pentru atingerea scopului de a fi „or lagoim” (o lumina pentru toate popoarele).
In toate lucrurile pe care le facem trebuie sa venim sa „ne purificam” si atunci vom fi ajutati. Trebuie doar sa nu stam deoparte si sa tinem minte, ca un motto pentru tot ce facem, ca „un om este condus pe calea pe care doreste sa mearga.”
Shabat Shalom!
Bune invataturi !