Există un curent de gândire în iudaism care propune ideea că patriarhii ar fi respectat toate preceptele și poruncile Torei, chiar dacă aceasta nu fusese încă dată omenirii prin Revelație. Ideea este interesantă, fără îndoială, însă relativ complicat de susținut efectiv cu argumente conținute în textul biblic. În urmă cu ani, am publicat un comentariu pe această temă și vă invit acum să îl (re)citiți.

Ceea ce este cu siguranță clar din textul biblic este însă faptul că patriarhii (Avraam, Isaac și Iacov) și-au trăit într-adevăr viața inspirați de principii morale pe care Tora le consideră deosebit de importante: corectitudinea, ajutorarea celor nevoiași, dreptatea și justiția, dragostea de Dumnezeu și oameni, încercarea de a promova pacea între oameni etc.

Ni se va părea așadar foarte straniu probabil că un fragment din pericopa acestei săptămâni pare să contrazică flagrant această concluzie și să avanseze ideea că Avraam, eroul principal al acestei pericope ar fi un mincinos. Fragmentul la care mă refer este următorul:

Și a fost — când era aproape să ajungă în Egipt — că [Avraam] i-a spus soției sale Sarai: ”Iată, știam că ești o femeie cu înfățișare frumoasă. Când egiptenii te vor vedea, vor spune: «Aceasta este soția lui»; pe mine mă vor omorî și pe tine te vor lăsa în viață. Spune, te rog, că ești sora mea, ca să îmi fie bine în meritul tău și ca sufletul meu să trăiască mulțumită ție.” — Geneza 12:11-13

Întrebarea evidentă care se desprinde din lectura acestor versete este: cum a putut Avraam să îi ceară Sarei să mintă, știind că această minciună o pune pe Sara în pericol? Cum a putut să facă așa ceva, în condițiile în care — știm bine din legea mozaică — un om nu are voie să își salveze viața cu prețul vieții altuia. Dacă Sara ar fi fost omorâtă de către faraonul Egiptului atunci când acesta va fi descoperit înșelăciunea, Avraam ar fi fost direct vinovat pentru moartea ei. Și desigur, orice i s-ar fi întâmplat Sarei — chiar dacă rămânea în viață în final — ar fi căzut tot sub vina morală a lui Avraam.

Așadar, cum a putut Avraam să formuleze o astfel de solicitare?

Haideți să explorăm împreună câteva răspunsuri oferite de comentatori, pe care le-am descoperit într-un articol pe site-ul chabad.org.

Ramban (Nahmanide) are un comentariu deosebit de critic la adresa lui Avraam. În primul rând, Avraam ar fi trebuit să își protejeze soția și nicidecum să îi pună viața și siguranța în pericol. În al doilea rând, el ar fi trebuit să demonstreze credință în faptul că Dumnezeu îi va salva pe amândoi, fără a fi nevoie să se recurgă la minciuni și subterfugii. Atât de critic este Ramban la adresa lui Avraam, că el propune chiar ideea că însuși exilul evreilor în Egipt și anii de robie au fost decretați de către Dumnezeu ca urmare a acestei minciuni!

Abarbanel oferă o explicație apologetică. Avraam ar fi fost pregătit să-și sacrifice chiar viața pentru a o proteja pe Sara, însă s-a temut că egiptenii îl vor omorî și apoi o vor lua pe Sara oricum, după moartea lui. Astfel, moartea lui nu ar fi servit la nimic, căci Sara ar fi fost în pericol în orice caz. Ideea acestei explicații nu este unică, ea fiind propusă de comentatori și pentru alte episoade biblice similare, cum ar fi contribuția lui Aaron la fabricarea Vițelului de Aur. Și în acel caz, Aaron s-a temut că gloata îl va omorî și va face Vițelul oricum, astfel că a dorit să îi ”scutească” de păcatul de a comite și o crimă în plus față de idolatrie.

Rabinul Iehuda Loew ben Bețalel (supranumit Gur Arie) propune ideea că Avraam nu a intuit exact ce urma să i se întâmple Sarei în Egipt. El a crezut astfel că egiptenii îi vor oferi doar daruri și vor încerca să îl convingă să o dea pe Sara de soție (în acele vremuri, se obișnuia ca un frate să își mărite sora), și că el va rezita presiunii. Ceea ce nu și-a închipuit a fost că egiptenii o vor răpi pe Sara cu forța, punându-i astfel viața și integritatea corporală în pericol.

Rabinul Haim din Cernăuți (supranumit Beer Maim Haim) are o idee inedită pentru rezolvarea problemei. El pretinde că Avraam a avut în intenție să o protejeze pe Sara prezentând-o ca o femeie măritată… dar nu cu el. Astfel, el nu ar fi sugerat niciodată că Sara ar fi fost disponibilă pentru căsătorie, ci dimpotrivă, a oferit egiptenilor explicația că soțul ei trăia, însă se afla altundeva. Păstrând anonimatul soțului, Avraam a sperat că Sara era protejată implicit, deoarece egiptenii nu puteau omorî evident un soț necunoscut și deci Sara rămânea așadar în viziunea lor o femeie măritată și deci inaccesibilă.

Rabinul Yehonatan Eyebeschutz (supranumit Tiferet Yehonatan) propune o soluție… legală. Conform opiniei sale, înainte de primirea Torei, evreii aveau statut de evrei numai atunci când trăiau în Israel. În afara țării, ei aveau obligația să urmeze doar cele șapte legi noahice. Conform acestui codex de legi — care interzice printre altele adulterul — un bărbat putea divorța de soția sa printr-o simplă declarație vebală de dizolvare a relației, fără a fi necesar un document special de divorț (ghet). Cerându-i Sarei să se prezinte ca sora lui, Avraam a făcut în esență această declarție de disociere, de întrerupere a relației, astfel că dacă Sara urma să fie răpită, ea ar fi fost răpită ca o femeie nemăritată, relațiile ei cu faraonul Egiptului (sau cu oricine altcineva) nefiind considerate adulter.

* * *

Desigur, sugestiile comentatorilor sunt foarte diferite. Care dintre ele este cea corectă este foarte dificil de spus. Probabil însă că mai important decât determinarea variantei corecte este exercițiul în sine prin care comentatorii încearcă să explice acest episod biblic problematic. De la critica deciziei (Ramban) și până la completa absolvire de vină (Tiferet Yehonatan), de la apologetică (Abarbanel) și până la redefinirea acțiunii (Beer Maim Haim) sau la pură inocență (Gur Arie) — comentatorii realizează aici un exercițiu intelectual care ar trebui să ne inspire și să ne motiveze.

Atunci când textul biblic pare problematic, atunci când simțim că ”ceva ne scapă”, avem datoria să cercetăm mai în amănunt și să nu ne sfiim să punem întrebări. Principiul ”crede și nu cerceta” nu este un principiu iudaic. Iudaismul s-a născut dintr-o căutare — a lui Dumnezeu de către Avraham — și a continuat cu căutarea permanentă a sensului cuvântului Atotputernicului pentru fiecare om și fiecare generație în parte.

Spor la curiozitate și învățătură vă doresc așadar și fie ca răspunsurile pe care le căutăm — la toate problemele care ne macină — să nu întârzie să apară…

Șabat Șalom!

Share This