Din intelepciunea Talmudului
Dumnezeu a intentionat initial sa dea Tora tuturor popoarelor lumii. Si astfel, la inceput, Atotsfantul a mers de la popor la popor, dorind sa vada daca vreunul o va accepta.
Dumnezeu a mers la poporul lui Esav si a intrebat: „Vrei sa primesti Tora?”
„Ce scrie in ea?”, L-au intrebat ei.
„Sa nu ucizi!”
„Nu”, au raspuns ei. „Noi traim cu sabia in mana. Nu putem sa acceptam Tora.”
Apoi Dumnezeu a mers la amoniti si moabiti si i-a intrebat daca ei primesc Tora. Iar ei L-au intrebat: „Ce contine Tora?”
„Sa nu comiti adulter!”, le-a spus Dumnezeu.
„Ne pare rau”, au raspuns amonitii si moabitii, „dar noi am comis intotdeauna adulter. Nu putem accepta Tora.”
In continuare, Dumnezeu i-a abordat pe ismaeliti si i-a intrebat: „Vreti sa primiti Tora?”
Si ei au intrebat: „Ce este scris in ea?”
„Sa nu furi!”
„Este firea noastra sa furam…”, I-au raspuns ei lui Dumnezeu. „Nu putem sa acceptam Tora.”
Iar acest tip de primire s-a repetat cu toate popoarele lumii pana cand Dumnezeu a ajuns la poporului lui Israel, care se afla la Muntele Sinai.
Dumnezeu a ridicat muntele deasupra capetelor israelitilor si i-a intrebat: „Vreti sa primiti Tora? Daca da, totul va fi bine. Dar daca nu, muntele acesta va va fi mormantul.”
De aceasta data, nimeni nu a intrebat: „Ce este scris in ea?” Din contra, raspunsul israelitilor a fost: „Din tot sufletul, vom primi Tora si o vom indeplini. Acum, sa o auzim!”
Discutand motivatia reala a stramosilor sai biblici, rabinul Aha Bar Iaacov a intrebat: „Dar oare nu ofera aceasta poveste o posibila scuza pentru cei care, in zilele noastre, nu respecta Tora? De ce am imbratisa oare invataturile Torei, cand se pare ca toate poruncile ei au fost acceptate numai in momentul acela de teama?”
Ca raspuns, Raba a spus: „Poate. Insa, asa dupa cum stim, de la Muntele Sinai incoace, poporul nostru si-a reafirmat acceptarea Torei.
Dvar Tora
In urma cu un an, intr-un comentariu tot la pericopa Itro, lansam o intrebare, oarecum retorica, pe care multi comentatori au enuntat-o: CARE ESTE PRIMA PORUNCA? Raspunsul pe care l-am formulat atunci si pe care as vrea sa il folosesc drept punct de plecare acum, este urmatorul:
Cele Zece Porunci au fost impartite pe Tablele Legii in doua seturi de cate cinci, primele referindu-se la relatia dintre om si Dumnezeu (bein adam laMakom) si ultimele la relatiile dintre oameni (bein adam lehavero). Prima dintre aceste Zece Porunci este: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei”. [Exodul 20.2] In limba ebraica, textul suna in felul urmator: „Anohi Hashem Elokeha, asher hotzetiha meeretz Mitzraim, mibeit avadim”.
Se nasteau atunci – in urma cu un an – doua intrebari: In particular, ceea ce a fost confirmat in vremurile lui Ahashverosh a fost confirmat de catre fiecare generatie de atunci incolo.”
– Talmud, Shabat 88a
- Care este porunca?!?
- Cui ii este adresata aceasta „porunca”?
Desi formulata ca un simplu fapt mai mult decat ca o instructiune de a face sau a nu face un anume lucru, prima dintre Cele Zece Porunci este totusi recunoscuta de comentatori ca o mitzva taase (porunca pozitiva) de a recunoaste existenta si unicitatea lui Dumnezeu. Singura exceptie de la ideea ca acest verset al Torei contine intr-adevar o porunca este opinia oferita de Baal Halahot Gdolot, care sustine ca era necesara, inaintea oferirii propriu-zise a poruncilor, o „prezentare” a Celui care avea sa le rosteasca.
Sa luam aceasta opinie separata pentru o analiza mai in profunzime… Pentru ce ar fi fost nevoie de o introducere? Evreii Il cunosteau deja pe Dumnezeu, in primul rand prin intermediul lui Moshe, care le facuse o „introducere”, si apoi prin intermediul plagilor abatute asupra Egiptului si a despartirii Marii Rosii. Parea ca toate prezentarile necesare erau facute… De ce ar mai fi avut nevoie Dumnezeu de inca o ocazie pentru a se prezenta?
Raspunsul la aceasta intrebare se naste exact din prima fraza a Celor Zece Porunci, cea mentionata anterior… „Anohi Hashem”, adica „Eu sunt Hashem, Domnul, un nume sub care nu M-ati mai cunoscut pana acum”. Comentatorii spun ca numele de Hashem (tetragrama iud-hei-vav-hei) este singurul nume care este de asemenea substantiv propriu, NUME in toata puterea cuvantului. Este prima data in istorie cand Dumnezeu se prezinta unui popor intreg cu numele Sau adevarat. Hashem (asa cum se pronunta acest nume astazi, atunci cand nu este inclus intr-o rugaciune) nu este o simpla descriere a unor caracteristici divine… Este Numele Propriu al lui Dumnezeu, cu tot ce inseamna el si cu tot ce inseamna gestul de a fi dezvaluit la Muntele Sinai in fata evreilor.
Daca primul verset din Cele Zece Porunci nu este o porunca, ci o prezentare, lucrurile sunt clare… Dar daca totusi este o porunca, care este aceasta?
Ei bine, cheia se afla tot in versetul de mai sus… Desigur, o explicatie simpla este porunca de recunoastere a lui Dumnezeu. Dar modul in care se prezinta Dumnezeu ascunde inca un amanunt… De ce nu a spus Dumnezeu ca este Cel care a creat cerurile si pamanturile? De ce nu S-a prezentat ca Ocrotitorul patriarhilor? De ce nu S-a prezentat ca Dumnezeul lui Iosef sau al lui Moshe? De ce era atat de important sa fie, simplu, Cel care i-a eliberat pe evrei din Egipt?
Raspunsul la aceasta intrebare nu este usor… Deoarece Dumnezeu nu are corp, oamenii L-au perceput intotdeauna numai prin manifestarile Sale. De aceea, in Egipt, Dumnezeu a fost un Razbunator contra opresiunii si tiraniei si un Infaptuitor de Dreptate. La Marea Rosie – un Razboinic maret, luptand cu inamicii evreilor. La Muntele Sinai, un Parinte bun si bland, ingrijindu-se de suferinta indurata de acestia pe parcursul sutelor de ani de robie. Era foarte usor pentru evrei (ca de altfel pentru orice alt popor) sa creada ca exista nu Unul, ci mai multi dumnezei: un dumnezeu al milei si unul al razboiului, un dumnezeu al dreptatii si unul al abundentei si fertilitatii… Iar Dumnezeu (singurul!) a dorit sa clarifice lucrurile inca de la inceput: in Egipt, la Marea Rosie sau in Sinai, Eu sunt Acelasi!
O problema insa ramane: ar fi fost mai logic ca Dumnezeu sa se identifice cu Creatorul, mai mult decat cu Acela care ii scosese pe evrei din Egipt. In fond, notiunea de Creator este mult mai cuprinzatoare… Si totusi, se insista pe ideea de Dumnezeu ca Infaptuitor al Exodului, pentru simplul fapt ca evreii fusesera martori la acest eveniment, nefiind martori insa la Creatie… A contesta un lucru cunoscut este mult mai usor decat a contesta un lucru la care ai fost martor…
Si acum, problema cea mai importanta: cui ii era adresata aceasta porunca? Conform povestirii talmudice din tratatul Shabat, Dumnezeu a incercat sa ofere aceste porunci tuturor popoarelor. Si totusi, la momentul Sinai, Dumnezeu a vorbit poporului evreu… In plus, asa cum spuneam si in comentariul de anul trecut, cei care credeau deja in Dumnezeu nu au nevoie de porunca, pentru ca ea (aparent) nu le aducea nimic in plus. Pentru care nu credeau in Dumnezeu, pe de alta parte, porunca era inutila, pentru ca ei oricum nu credeau in Dumnezeu.
Ei bine, prima porunca a Decalogului, precum si celelalte care au urmat-o au fost intr-adevar rostite pentru evrei, insa intreaga lume le-a auzit. Daca privim indeaproape povestirea talmudica de mai sus, vom observa ca toate incercarile lui Dumnezeu de a oferi Tora celorlalte popoare s-au izbit de refuzul acestora nu de a accepta niste porunci care fac parte integranta din Decalog, ci si din setul de legi noahice, pe care intreaga omenire este datoare sa il respecte. Respingerea Torei de catre urmasii lui Esav, de catre amoniti, moabiti sau ismaeliti nu a provenit din teama ca poruncile – cele 613 – ar fi prea complicat de indeplinit, ci din refuzul de a actiona ca oameni, din refuzul de a intra in normalitate.
Pentru cei care nu stiu, cele sapte (doar sapte!) legi noahice sunt urmatoarele:
- Interzicerea negarii lui Dumnezeu
- Interzicerea blasfemiei la adresa lui Dumnezeu
- Interzicerea omorului
- Interzicerea furtului
- Interzicerea relatiilor sexuale ilicite (adulter, incest)
- Interzicerea cruzimii fata de animale (interdictia de a manca o bucata dintr-un animal inca in viata)
- Obligatia de a crea instante, organisme, care sa asigure respectarea celorlalte sase legi.
Ceea ce este deosebit de interesant este ca iudaismul considera intreaga omenire ca potential beneficiara a bunatatii si recompensei divine. Orice neevreu care respecta cele sapte legi noahice are statut egal (din punct de vedere al rasplatei divine cuvenite) cu cel mai drept dintre tzadikim.
Si totusi, la vremea respectiva, in afara de evrei nimeni nu a dorit Tora. Civilizatia occidentala de mai tarziu i-a adoptat valorile, a integrat poruncile de „a nu fura”, „a nu ucide” sau „a nu comite incest” in sistemul social dupa care ne ghidam astazi. Dar au existat, de-a lungul istoriei, chiar si unii care au dorit sa uite ca evreii au fost sursa acestor valori… Sau chiar ca valorile acestea au provenit vreodata de la Dumnezeu… In fond, este mult mai usor sa nu respecti ceva, atunci cand nu ai constrangerea ca respectivul lucru provine de la o forta care iti este superioara… Pentru unii, momentul Sinai, cu sfintenia, valoarea si chiar si constrangerile sale, s-a dorit uitat…
„Dar oare nu ofera aceasta poveste o posibila scuza pentru cei care, in zilele noastre, nu respecta Tora? De ce am imbratisa oare invataturile Torei, cand se pare ca toate poruncile ei au fost acceptate numai in momentul acela de teama?”, se intreaba rabinul Aha Bar Iaacov, vorbind despre muntele ridicat deasupra poporului pentru a preveni inca un refuz… Ar fi o scuza usoara: n-am vrut Tora niciodata, de ce as respecta-o acum?!?
Dar evreii n-au folosit niciodata aceasta scuza, pentru ca timp de sute si mii de ani, timp de generatii si generatii si-au reafirmat credinta in Dumnezeu si in ceea ce a dorit El pentru omenire. Cei care la momentul Sinai credeau in Dumnezeu (si care, aparent, nu aveau nevoie de porunci) au invatat din Tora cum sa manifeste aceasta credinta. Cei care nu credeau (pentru care era, aparent, inutil un set de legi divine) au invatat din Tora cum sa creada si au continuat sa isi exprime aceasta credinta.
Ceea ce este insa si mai interesant este ca istoria se repeta. Exista astazi evrei care considera ca apartenenta lor la mostenirea lui Israel nu trebuie manifestata in nici un fel. Este intr-adevar, o apartenenta pe care nu le-o neaga nimeni, dar cat de pacat este ca unii se ascund numai in spatele unei ascendente… „Parintii mei au fost evrei, bunicul a fost rabin si a fost deportat la Auschwitz, strabunicul era ruda cu X personalitate evreiasca marcanta.” Ce fac copiii pentru a continua numele familiei? Unde sunt astazi idealurile acelea, primite la Muntele Sinai si pe care atatea generatii le-au continuat? Ce fac copiii pentru a cinsti memoria parintilor, bunicilor si strabunicilor?
Comentariul din saptamana aceasta le este adresat acestor „copii”… Si sper, cu ajutorul celor care au invatat ca iudaismul nu este numai un nume si o apartenenta, ci si o enorma obligatie, sper ca acest comentariu sa ajunga si la aceia care inca nu au inteles… Pentru ca Muntele Sinai nu trebuie uitat! Avem prea multe de facut si prea multi care vor sa uite ca sa ne permitem si noi, ca evrei, sa uitam! Avem bunici si strabunici de cinstit, si un Munte Sinai vesnic deasupra noastra.
„Timpul este scurt, munca este imensa si Stapanul Casei bate la usa!” (Pirkei Avot – Invataturile Parintilor 3.20)
Shabat Shalom!
Si totusi evreii dupa ce au trecut prin Marea Rosie si au auzit Glasul lui Dumnezeu ,la intarzierea lui Moise a cerut lui Aron sa faca vitelul de aur .Nu pot sa accept aceasta cadere a poporului evreu ca sa se inchine vitelului de aur .Cum comentati la acest mare pacat al poporului evreu ?Moise se roaga lui Dumnezeu sa-l stearga din Cartea Vietii ! Acest gest este sublim !
Cum comentez? Simplu: a greși e omenește.
În plus, evreii erau proaspăt ieșiți din sclavie, astfel că nu aveau neapărat nici experiența credinței în Dumnezeu și nici a încrederii în mesagerii Săi (Moșe). Și desigur, tradiția iudaică punctează și faptul că întregul episod al venerării Vițelului de Aur a avut de fapt la origine o simplă greșeală de calcul – mai multe detalii în acest comentariu.
Dumnezeu sa va binecuvintaze d-le rabin Sorin Rosen. Un comentariu bun,dar vreau sa va felicit si sa stiti ca am fost foarte bucuros cind v-am vazut aseara 01 Mai 2018 la tv pe postul Alpha Si Omega . E pentru prima data cind va vad intr un interviu.Ati vorbit cum au fost „vazute” sunete,cuvintele la Sinai,despre impartirea celor 10 porunci 2 si 8 ,credeti-ma nu m-am miscat din fata tv- ului. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sper si ma rog sa mai apareti mai des la tv. Cu maxima admiratie ,Florin Voican
Vă mulțumesc mult pentru aprecieri și urări. 🙂 Cred că emisiunea despre care vorbiți este parte din ciclul pe care l-am înregistrat în urmă cu ani împreună cu domnul pastor Ioan Peia. Îmi aduc aminte cu multă plăcere de acele emisiuni și de ce am realizat împreună în cadrul lor. Apropo, am remarcat că o parte din emisiuni sunt disponibile și pe Youtube (atenție, că mai există și un alt Sorin Rosen care este muzician).