In urma cu doar cateva ore, in cursul ambelor zile ale sarbatorii de Shavuot, am fost martori cu totii la un eveniment aparte in cadrul ritualului sinagogal: Birkat Kohanim, Binecuvantarea Preotilor, pe care urmasii lui Aaron o rostesc pentru toti cei prezenti in fiecare zi de sarbatoare.
Vorbeste lui Aaron si fiilor sai, spunand: „Asa sa ii binecuvantezi pe copiii lui Israel si sa le spui lor: ‘Sa te binecuvanteze Dumnezeu si sa te pazeasca! Sa faca Dumnezeu sa lumineze fata Lui asupra Ta si sa Se indure de tine! Sa isi inalte Dumnezeu fata asupra ta si sa-ti daruiasca pace!’ Ei sa puna Numele Meu asupra copiilor lui Israel si Eu ii voi binecuvanta.” – Numeri 6:23-27
Birkat Kohanim este recitata in Diaspora numai de sarbatori. In restul zilelor, ea este citita doar de catre oficiant, in cadrul repetarii rugaciunii de Shemone Esre (Cele Optsprezece Binecuvantari), insa ea nu are puterea binecuvantarii originale, fiind doar un mod de a ne aduce aminte de aceasta. In glosa sa pe marginea Shulhan Aruh-ului (Codexul Legii Iudaice), unul din marii autori halahici ai secolului al 16-lea, Rama, afirma urmatoarele: „Obiceiul de a recita Birkat Kohanim in Diaspora este indeplinit numai de Iom Tov, in zi de sarbatoare. In Israel, Birkat Kohanim este recitata zilnic. Motivul pentru aceasta deosebire este acela ca evreilor din Diaspora le este mai greu sa se concentreze pentru indeplinirea acestei porunci divine.”
Explicatia este deosebit de stranie… Asa dupa cum se intreaba numeroase voci rabinice, oare de cand ne putem „scuza” de la indeplinirea unei porunci prin simplul fapt ca ne este greu sa ne concentram? Putem oare invoca aceeasi scuza pentru porunca de a posti de Iom Kipur? Dar pentru cea de a nu fura sau a nu ravni la nevasta altuia? In plus, nu dorim oare binecuvantarea divina? Nu ar fi bine sa o avem in fiecare zi, oriunde ne-am afla?
Unul din raspunsurile la aceste intrebari este acela ca Birkat Kohanim era parte integranta din ritualul Templului din Ierusalim. In zilele noastre, atunci cand Templul nu mai este in picioare, rugaciunile pe care le rostim in sinagogi sunt cele care inlocuiesc acest ritual si in consecinta Birkat Kohanim apare in cadrul acestora.
Insa nu toate rugaciunile sunt la fel… Exista in primul rand tefilat iahid, rugaciunea individuala, a fiecaruia. Este rugaciunea pe care putem (si, conform halaha, trebuie sa o) rostim zilnic, ca indivizi, indiferent daca ne aflam la sinagoga sau nu, indiferent daca exista minian (cvorum de rugaciune) sau nu. Al doilea nivel de rugaciune este tefila be’tzibur, rugaciunea impreuna cu obstea. Iar al treilea nivel este tefilat ha’tzibur, rugaciunea rostita de catre obste.
Care este diferenta dintre ultimele doua tipuri de rugaciune? Tefila be’tzibur este rugaciunea pe care fiecare dintre cei prezenti in cadrul unui minian o rosteste in soapta, pentru sine. Este o rugaciune individuala rostita in prezenta unui colectiv. Este o rugaciune in cadrul careia fiecare om are relatia sa intima si personala cu Dumnezeu, insa in care toate aceste relatii sunt stranse intr-un „buchet” si „calatoresc” impreuna catre Acesta. Ganditi-va la biletelele puse in Kotel Ha’Maaravi, Zidul Plangerii… Fiecare dintre ele contine o rugaciune individuala, a cuiva, aparent fara legatura cu cea inscrisa pe biletelul de alaturi, al altcuiva. Insa toate se regasesc in acelasi loc, in crapaturile aceluiasi zid si merg impreuna catre Dumnezeu.
Prin contrast, tefilat ha’tzibur este rugaciunea obstii. Este acel tip de rugaciune in care oficiantul recita cu voce tare dorintele tuturor, in timp ce enoriasii asculta si rostesc „amen”. Acesta este de fapt modelul Templului din Ierusalim, in care sacrificiul zilnic, korban tamid, cumparat cu bani publici, cu banii obstii, era adus pe altar de catre o singura persoana, care oficia ca reprezentant al tuturor, al intregului popor.
Binecuvantarea Preotilor, Birkat Kohanim, poate fi recitata cu intreaga sa „forta” numai in cadrul acelor ritualuri care corespund fidel modelului de tefilat ha’tzibur, modelului Templului din Ierusalim. In Diaspora, explica Rama, unul din lucrurile pe care nu le putem face este sa atingem acest nivel de tefilat ha’tzibur. Chiar si in timpul repetarii de catre oficiant a rugaciunii de Shemone Esre (Cele Optsprezece Binecuvantari), fiecare membru al obstii se afla de fapt intr-un univers propriu. Fiecare are grijile sale, problemele sale, ideile si dorintele sale…
In Israel insa, Birkat Kohanim este recitata in fiecare zi, deoarece problemele sunt aceleasi, bucuriile sunt aceleasi, amenintarile sunt aceleasi. Desigur, evreii din Israel sunt si ei oameni si fiecare au preocupari individuale… Insa faptul ca traiesc in aceeasi tara, faptul ca vorbesc aceeasi limba, faptul ca o amenintare din nord este resimtita si in sud si ca atunci cand economia sau pacea sau bunastarea se regasesc intr-o regiune a tarii toti se pot bucura de ea, aceste fapte fac ca unitatea sa fie mai puternica decat individualismul. In Israel, in tara tuturor evreilor, orice rugaciune este tefilat ha’tzibur, rugaciunea obstii.
Acest nivel ne este accesibil noua, celor din Diaspora, doar de cateva ori pe an. De Pesah, Shavuot, Sucot, Rosh Hashana si Iom Kipur, atunci cand sarbatorim impreuna, cand ne aducem aminte impreuna de Templul din Ierusalim, cand suntem mai putin indivizi si mai mult parte dintr-un intreg, cand venim impreuna in comunitati si sinagogi, atunci putem rosti cu intreaga forta Birkat Kohanim. Atunci, cuvintele acesteia, care vorbesc despre pacea, binecuvantarea si paza divina isi capata cu adevarat sensul pe care ar trebui de fapt sa il aiba in fiecare zi.
Atunci devine clar pentru toti de ce Binecuvantarea Preotilor foloseste singularul pentru a vorbi unui intreg popor, de ce spune „ievareheha” (sa te binecuvanteze) sau ishmereha (sa te pazeasca)… Atunci, de sarbatori, cand alegem sa fim impreuna, primim cu totii aceeasi binecuvantare, din aceeasi sursa, cu aceleasi cuvinte si acelasi mesaj. Atunci putem „gusta” din aceeasi bucurie pe care o avem cand rostim Birkat Kohanim pentru a ne binecuvanta copiii in fiecare vineri seara. Atunci putem intelege cu adevarat Rugaciunea pentru Pacea Statului Israel in care Ii cerem lui Dumnezeu: „iahed levaveinu le’ahava u’leira et shemeha” („Uneste-ne inimile, pentru a iubi si a ne teme de Numele Tau”). Atunci putem simti cu adevarat momentul Sinai, unul din putinele momente din istorie, daca nu chiar singurul, cand intreg poporul evreu a fost cu adevarat impreuna, ascultand vocea lui Dumnezeu, am ehad ke’ish ehad, un singur popor precum un singur om…
Fie ca unitatea sa domneasca in intreaga lume si fie sa gasim forta sa contribuim, atat cat putem, fiecare dintre noi, la aceasta unitate…
Ievareheha Hashem ve’ishmereha!
Iaer Hashem panav eileha vihuneka!
Isa Hashem panav eileha veiasem leha shalom!
Shabat Shalom!
Opinii recente